4 martie, 2025

Egiptul a prezentat un plan de 53 de miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani pentru a reconstrui Fâșia Gaza, bazat pe ajutoare de urgență, reconstrucție și dezvoltare economică pe termen lung, potrivit unui proiect de document citat marți de AFP și dpa, conform Agerpres.

Planul, discutat marți la summitul arab extraordinar de la Cairo, prevede două faze de reconstrucție și propune crearea unui fond supervizat la nivel internațional care să garanteze „eficacitatea, sustenabilitatea finanțării”, precum și „transparența și monitorizarea”.

Faza inițială

Planul prevede o fază inițială de șase luni concentrată pe curățarea terenului, îndepărtarea minelor și a materialelor neexplodate și asigurarea de locuințe temporare.


În această fază, se preconizează că șapte locații vor fi dezvoltate pentru a găzdui peste 1,5 milioane de oameni în unități de locuire prefabricate, fiecare găzduind în medie șase rezidenți.

De asemenea, se prevede repararea a 60.000 de locuințe parțial deteriorate, care pot găzdui 360.000 de persoane.

Faza de reconstrucție

Faza de reconstrucție presupune două etape pe o perioadă de patru ani și jumătate. Prima, care va dura până în 2027 și va avea un buget de 20 de miliarde de dolari, se va concentra pe reconstrucția infrastructurii critice, inclusiv drumuri, rețele de distribuție și utilități.

În această fază sunt planificate construirea a 200.000 de locuințe permanente pentru 1,6 milioane de oameni și amenajarea a 810.000 hectare de teren arabil.

În cea de-a doua etapă, care ar trebui să se extindă până în 2030 și al cărei cost este estimat la 30 de miliarde de dolari, obiectivul ar fi finalizarea proiectelor de infrastructură și crearea de zone industriale, a unui port de pescuit, a unui port comercial și a unui aeroport.

Finanțare


Planul egiptean propune crearea unui fond supravegheat la nivel internațional pentru a garanta „eficacitatea, sustenabilitatea finanțării”, precum și „transparența și monitorizarea necesare” ale planului.

Cairo intenționează să găzduiască o conferință ministerială la nivel înalt care să reunească țări donatoare, instituții financiare internaționale și regionale, sectorul privat și societatea civilă pentru a mobiliza finanțarea necesară.

Conducerea Gazei

Conform planului, sub auspiciile guvernului palestinian va fi înființat un comitet de administrare a Gazei, compus din tehnocrați independenți și personalități nepartizane, pentru a gestiona teritoriul pe o perioadă de tranziție de șase luni. Această măsură este descrisă ca un pas către reluarea completă a controlului Gaza de către Autoritatea Palestiniană, cu sediul în Cisiordania ocupată.

Liderii arabi cer să aibă loc alegeri în toate teritoriile palestiniene în decurs de un an, dacă sunt îndeplinite condițiile adecvate.

Pentru a sprijini această tranziție, proiectul prevede ca Egiptul și Iordania să antreneze forțele de securitate palestiniene pentru a le pregăti să își asume responsabilitățile pentru menținerea ordinii în Gaza.


Planul menționează, de asemenea, posibilitatea unei prezențe internaționale în teritoriile palestiniene, în special printr-o eventuală rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU în favoarea desfășurării de forțe de menținere a păcii sau de protecție în Gaza și în Cisiordania ocupată.

Acest lucru s-ar încadra într-o agendă mai largă care vizează înființarea unui stat palestinian și consolidarea instituțiilor acestuia.

Documentul recunoaște provocările în calea acestui plan, în fața facțiunilor armate din Gaza, susținând că problema ar putea fi rezolvată dacă este pus în aplicare un „proces politic credibil” pentru a restabili drepturile palestinienilor și a oferi o „perspectivă” pentru viitor. 

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: