Boeing a fost vedeta primei zile a târgului de aviație Dubai Airshow de luni, cu anunțul unei comenzi de 38 miliarde de dolari primită de la compania aeriană a țării gazdă – Emirates și încheind mai multe contracte cu companii de transport aerian din Africa, în timp ce China și-a prezentat pentru prima dată avionul mediu curier C919 în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.
Târgul de aviație din Orientul Mijlociu a fost în trecut scena unor anunțuri majore de comenzi, transportatorii aerieni din regiune transformându-se în unele dintre cele mai mari companii aeriene din lume, guvernele locale pariind pe turism și transporturi pentru a-și diversifica economiile, îndepărtându-se de vânzările de hidrocarburi.
Compania aeriană Emirates, cu sediul în Dubai, a anunțat luni că va comanda încă 65 de avioane Boeing 777-9, consolidându-și poziția de cel mai mare cumpărător din lume de avioane widebody, producătorul american fiind de acord să realizeze un studiu de fezabilitate pentru a construi o versiune cu o capacitate mai mare, denumită 777-10.
777-9: Cea mai mare aeronavă cu două motoare construită de Boeing
Boeing 777-9, parte a mult așteptatei familii 777X, este cea mai mare aeronavă cu două motoare construită vreodată de Boeing. Proiectată pentru a transporta până la 426 de pasageri într-o configurație cu două clase, 777-9 combină tehnologia avansată, eficiența îmbunătățită și confortul sporit al pasagerilor. Aeronava dispune de o aripă fabricată din material compozit ușor, cu vârfurile de aripă rabatabile, ceea ce îi permite să utilizeze dotările standard ale aeroporturilor fără a fi nevoie de modificări, așa cum a fost necesar pentru imensul Airbus A380.
Boeing 777-9 este echipat cu două motoare General Electric GE9X, cele mai mari și mai puternice motoare pentru aeronave comerciale construite vreodată. De asemenea, sunt cele mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, promițând o reducere cu 20% a consumului de combustibil în comparație cu aeronavele mai vechi de dimensiuni similare, cum ar fi 777-300ER.
Achiziția aduce comenzile Emirates pentru familia 777X la 270 de avioane și are loc în ciuda întârzierilor recente în livrarea celui mai mare avion de linie bimotor din lume. Analiștii au declarat că o parte a acordului ar putea include compensații pentru întârzierile anterioare.
„Este un angajament pe termen lung care susține sute de mii de locuri de muncă în fabrici cu valoare ridicată”, a declarat CEO-ul Emirates, șeicul Ahmed bin Saeed Al Maktoum, într-o conferință de presă.
Boeing a mai anunțat că Ethiopian Airlines a plasat o comandă pentru încă 11 aeronave 737 MAX 8, în timp ce Air Senegal va achiziționa nouă avioane 737 MAX, cu opțiuni pentru încă șase. Compania aeriană braziliană Embraer a anunțat comenzi de la Air Cote d’Ivoire și Helvetica și a sugerat o creștere a producției în urma unei serii de vânzări reușite.
Urmează anunțuri importante din partea Airbus
Airbus a fost absentă în prima zi a evenimentului din Dubai, dar pare că o să depășească Boeing cu o comandă majoră din partea flydubai care va fi anunțată în zilele următoare, a relatat Reuters, citând persoane familiarizate cu situația.
Și avioanele pentru transport de marfă sunt la mare căutare, deoarece transportatorii își reînnoiesc flotele.
Pe măsură ce cei doi giganți occidentali își completează portofoliile de comenzi, compania chineză COMAC a intensificat eforturile de marketing pentru avionul său C919, în încercarea de a concura pe scena globală.
Cu toate acestea, cele două modele de avioane existente – C909 și C919 – nu au certificări cheie din partea autorităților de reglementare occidentale, iar analiștii nu se așteaptă ca China să preia o parte semnificativă din piața globală a avioanelor civile dincolo de acordurile încheiate cu țări interesate.
Cititi si: Companiile aeriene chineze refuză să mai primească avioane noi de la Boeing din cauza tarifelor vamale
***