30 iulie, 2025

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri o taxă vamală de 25% asupra Indiei, începând cu data de 1 august, criticând New Delhi pentru achizițiile sale de energie și armament din Rusia, în contextul războiului din Ucraina, potrivit Reuters.

Președintele Trump a criticat India, într-o postare pe Truth Social, pentru „barierele sale comerciale” și a transmis că deși India este considerată o țară prietenă a SUA, relațiile comerciale bilaterale dintre cele două țări au fost mereu limitate din cauza tarifelor aplicate de New Delhi, pe care Donald Trump le-a catalogat drept „printre cele mai ridicate din lume”.

Acesta a luat la țintă în mod specific și relația Indiei cu Rusia, afirmând că India „a cumpărat întotdeauna o vastă majoritate a echipamentelor sale militare din Rusia și este cel mai mare cumpărător de energie al Rusiei, alături de China, într-o perioadă în care toată lumea dorește ca Rusia să oprească uciderile din Ucraina”.


„India va plăti, așadar, o taxă vamală de 25%, plus o penalizare pentru cele menționate mai sus, începând cu 1 august.” Trump nu a precizat care va fi penalizarea.

Președintele american a dat Kremlinului un ultimatum de 10 zile

Comentariile vin după avertismentele anterioare ale lui Donald Trump cu privire la impunerea unor sancțiuni economice dure asupra Moscovei, în termen de 10 zile, dacă președintele rus Vladimir Putin nu acceptă un armistițiu cu Ucraina.

Mai mult, președintele SUA a anunțat că orice țară care continuă să sprijine Rusia prin relații comerciale va fi ținta unor sancțiuni secundare, iar un astfel de avertisment a fost livrat și chinezilor la negocierile comerciale din Stockholm din ultimele zile.

Începându-și al doilea mandat cu promisiunea de a intermedia rapid un acord de pace în Ucraina, Donald Trump a devenit din ce în ce mai critic în raport cu Rusia, din cauza refuzului lui Vladimir Putin de a accepta un armistițiu și a intensificării atacurilor asupra orașelor ucrainene.

India, dependentă de mult timp de petrolul din Orientul Mijlociu, și-a crescut semnificativ importurile din Rusia după ce Moscova a lansat invazia la scară largă în Ucraina, în 2022, profitând de reducerile mari de preț și de scăderea cererii europene.


Țara sud-asiatică rămâne unul dintre principalii cumpărători de petrol rusesc, fiind depășită doar de China, iar o parte semnificativă din petrolul cumpărat este revândut.

La începutul acestei săptămâni, SUA a încheiat un acord comercial cadru cu UE conform căruia țările europene vor plăti o taxă vamală de 15% pe majoritatea exporturilor către SUA.

(Citește și: ”Donald Trump: Rusia va fi supusă unor noi sancțiuni economice în 10 zile, dacă nu avem progrese pentru un armistițiu cu Ucraina / Sancțiunile secundare, ridicate și în discuțiile cu China”)

(Citește și: ”Graficul care arată că atacurile rusești se întețesc după fiecare discuție de pace. Nou atac rusesc asupra Kievului, la câteva zile după discuțiile de la Istanbul”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: