Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că reduce termenul de 50 de zile pe care i l-a dat liderului rus Vladimir Putin pentru a ajunge la un armistițiu cu Ucraina, spunând că este dezamăgit de omologul său din cauza continuării războiului și atacurilor repetate asupra orașelor ucrainene.
„Președintele Putin începe să lanseze rachete în orașe precum Kiev. (…) Eu zic că nu asta e calea de urmat. Sunt dezamăgit de președintele Putin, foarte dezamăgit de el. Așa că va trebui să analizăm situația și voi reduce acel termen de 50 de zile pe care i l-am dat, la un număr mai mic de zile, pentru că știu deja ce o să se întâmple (cu decizia lui Putin). (…) O să îi dau un nou deadline de aproximativ 10 sau 12 zile, începând de astăzi” le-a spus Donald Trump jurnaliștilor, luni, în Scoția, unde l-a întâmpinat pe prim-ministrul britanic Keir Starmer pentru o întâlnire.
Președintele american a adăugat că va face un nou anunț în acest sens ori în cursul acestei seri, ori în cursul zilei de marți.
„Nu există niciun motiv să așteptăm (dacă cunoaștem deja ce răspuns o să primim). Am vrut să fiu generos cu 50 de zile dar nu vedem să fie făcut vreun progres”, a adăugat Donald Trump.
Schimbarea de tactică a lui Donald Trump
La mijlocul acestei luni, președintele Trump a anunțat că a acceptat să trimită arme Ucrainei, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană Patriot și arme ofensive, iar suplimentar a anunțat un ultimatum de 50 de zile pentru Vladimir Putin: în cazul în care nu ajunge în 50 de zile la un acord cu Ucraina, SUA vor impune Rusiei „tarife foarte severe” și sancțiuni secundare.
De la momentul transmiterii ultimatumului, Rusia a continuat să lanseze atacuri cu rachete și drone asupra orașelor ucrainene, cel mai recent având loc în cursul nopții de duminică spre luni.
Trimiterea de arme ofensive este o schimbare majoră de tactică pentru Donald Trump, care până de curând declara că va furniza doar arme defensive pentru a evita escaladarea conflictului cu Rusia. Oficialii americani, ucraineni și europeni speră că armele vor schimba traiectoria războiului și vor modifica calculele liderului de la Kremlin cu privire la un armistițiu.
Anunțul lui Donald Trump vine după un nou atac rusesc asupra Kievului și după încheierea unui acord comercial cu UE
Administrația Trump are sprijinul ambelor partide din Congresul SUA pentru sancțiuni dure la adresa Rusiei.
Noul plan a fost propus de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul summitului NATO de acum două săptămâni, iar planul a fost sprijinit de țările europene, fiind vorba despre „cantități uriașe de echipament militar” pentru forțele ucrainene, după cum spunea șeful NATO, Mark Rutte.
Donald Trump a devenit din ce în ce mai frustrat în ultima lună din cauza refuzului lui Putin de a face pași către un armistițiu și escaladării atacurilor Rusiei asupra Kievului și a altor orașe. Un lucru care l-a convins pe Donald Trump să urmeze această cale a fost convorbirea telefonică din 3 iulie, în care Putin a clarificat că intenționează să intensifice războiul.
(Citește și: ”Graficul care arată că atacurile rusești se întețesc după fiecare discuție de pace. Nou atac rusesc asupra Kievului, la câteva zile după discuțiile de la Istanbul”)
***