25 iunie, 2025

Președintele american, Donald Trump, ia în calcul posibilitatea ca liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să aibă ambiții teritoriale care depășesc granițele Ucrainei, scrie The Guardian.

Întrebat, la finalul Summitului NATO de la Haga, despre declarațiile lui Dan Caine, șeful Statului Major al forțelor armate ale SUA, potrivit căruia Vladimir Putin ar putea avea ambiții teritoriale care depășesc granițele Ucrainei, Trump a răspuns că acest lucru este „posibil”. După care a adăugat: „Știu un lucru pe care (Vladimir Putin, n.r.) ar vrea să-l rezolve: ar vrea să iasă din această situație. Pentru el, este un dezastru”.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că a discutat cu preşedintele american Donald Trump despre cum să se ajungă la o încetare a focului şi la o pace reală. „Am abordat toate problemele cu adevărat importante.Îi mulţumesc domnului preşedinte, mulţumesc Statelor Unite”, a scris Volodimir Zelenski pe reţelele sociale.


„„Am discutat despre cum să obţinem o încetare a focului şi o pace reală. Am vorbit despre cum să ne protejăm poporul. Apreciem atenţia şi disponibilitatea de a ajuta la apropierea păcii”, a precizat preşedintele ucrainean.

Statele membre NATO își reafirmă angajamentele de a acorda sprijin Ucrainei și, în acest scop, vor include contribuții directe la apărarea acestei țări în calculul cheltuielilor de apărare ale aliaților, se arată în declarația finală a Summitului de la Haga. În document, se mai menționează că Rusia este o amenințare pe termen lung pentru securitatea euro-atlantică.

(Citește și: Declarația finală a Summitului NATO: 5% din PIB pe an pentru apărare, până în 2035 – Rusia, amenințare pe termen lung – Contribuțiile directe la apărarea Ucrainei, incluse în calculul cheltuielilor statelor membre)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: