Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că ia „serios în considerare” impunerea de noi sancțiuni și taxe vamale asupra Rusiei, inclusiv sancțiuni bancare, până când se va ajunge la o încetare a focului în Ucraina, potrivit Reuters.
„Pentru că Rusia lovește puternic Ucraina pe câmpul de luptă în acest moment, iau serios în considerare sancțiuni, inclusiv sancțiuni bancare și tarife pe scară largă asupra Rusiei, până când se va ajunge la un acord de încetare a focului și la o soluție finală privind pacea”, a scris Donald Trump pe rețeaua sa socială, Truth Social.
„Rusia și Ucraina, așezați-vă la masa negocierilor acum, înainte să fie prea târziu”, a adăugat președintele Trump.
Intensificare a atacurilor ruse
Anunțul lui Trump vine în condițiile în care forțele ruse au lansat peste noapte un atac aerian masiv asupra Ucrainei, vizând instalațiile energetice din întreaga țară. Rachetele și dronele au ucis cel puțin două persoane și au rănit alte șapte în regiunea Herson de sud, au declarat oficialii ucraineni.
Alte cel puțin două persoane au fost rănite în regiunea centrală Poltava, iar avarii la clădiri rezidențiale și la instalații energetice au fost raportate în mai multe regiuni. Atacurile au deteriorat inclusiv instalațiile de producție de gaze naturale din Ucraina, a anunțat compania de stat Naftogaz.
Potrivit AFP, preşedintele american pare să mizeze pe o tactică de presiune maximă asupra Kievului şi Moscovei, pentru a forţa încheierea unei înţelegeri.
Volodimir Zelenski merge luni în Arabia Saudită. Săptămâna viitoare sunt programate discuții de pace cu SUA la Riad
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și echipa sa de negocieri urmează să se întâlnească luni, în Arabia Saudită, cu prințul moștenitor saudit Mohammed Bin Salman, înainte de discuții cu o delegație americană, întâlnire care ar urma să aibă loc în a doua parte a săptămânii, potrivit Reuters.
La rândul său, emisarul special pentru Ucraina al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că se află în discuții cu Kievul pentru un cadru de acord de pace care să pună capăt războiului de trei ani cu Rusia și că o întâlnire cu ucrainenii este planificată săptămâna viitoare în Arabia Saudită.
Vineri, Zelenski a insistat asupra propunerii sale de declarare a unui armistiţiu parţial cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică, după ce Rusia a lansat un nou atac masiv cu rachete şi drone împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, iar armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi arme cu rază lungă de acţiune în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informaţii ce permiteau coordonarea atacurilor contra ţintelor ruseşti.
(Citește și: ”Volodimir Zelenski a cerut liderilor europeni sprijin pentru a convinge Rusia să accepte un armistițiu parțial”)
***