Comisia Europeană a recomandat oficial ECOFIN, care se va reuni la începutul lunii iulie, să ceară României o nouă traiectorie de reducere a deficitului bugetar, măsuri care vor fi evaluate la reuniunea ECOFIN din 15 octombrie, potrivit unui document publicat în Jurnalul Oficial al UE.
Având în vedere faptul că deficitul bugetar al României s-a ridicat la 9,3% din PIB (ESA) în 2024, Consiliul miniștrilor de Finanțe din UE ar urma să ceară noului guvern de la București măsuri se corecție de 1,7% din PIB.
”Reforma fiscală viitoare ar trebui să urmărească generarea unor venituri suplimentare semnificativ peste nivelul de 1,7% din PIB prevăzut în plan. Pentru a contribui la corectarea situației fiscale, vor fi necesare și măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea administrării și colectării impozitelor, precum și pentru asigurarea unui control strict asupra cheltuielilor curente, inclusiv a salariilor din sectorul public”, se arată în document.
România va trebui să prezinte aceste măsuri până pe 15 octombrie pentru a nu risca pierderea unor fonduri europene.
”Consiliul stabilește termenul-limită de 15 octombrie 2025 pentru ca România să adopte măsuri eficiente și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a deficitului excesiv. Ulterior, România ar trebui să raporteze progresele realizate în implementarea acestei recomandări cel puțin o dată la șase luni, primăvara în contextul raportului anual de progres și toamna, până la 15 octombrie, până când deficitul excesiv va fi corectat”, se arată în document.
În urma reuniunii de vineri a ECOFIN, Consiliul a emis un comunicat potrivit căruia România nu a luat măsuri eficiente ca răspuns la recomandările forului european privind corectarea deficitului bugetar, iar această constatare deschide calea pentru noi posibile măsuri dacă țara nu adoptă acțiuni rapide pentru a reduce dezechilibrele.
Deficitul guvernamental în 2024 a fost de 9,3% din PIB, mult peste estimarea de 7,9% din PIB. Previziunile UE pentru 2025 și 2026 indică un deficit de 8,6%, respectiv 8,4%. Bugetul pe 2025 a fost construit pe o țintă de deficit de 7% din PIB.
(Citește și: ”România riscă o suspendare a fondurilor europene, dacă nu adoptă măsuri efective de reducere a deficitului bugetar până la 15 octombrie – secretarul de stat prezent la ECOFIN”)
***