instrument important şi actual al unei politici sociale active, concepută într-o viziune integratoare, care cuprinde toate aspectele vieţii umane şi toate categoriile de populaţie. Necesitatea deosebită a utilizării m. de t. ca instrument
(1881-1973), economist austriac şi profesor universitar. A obţinut titlul de doctor în drept şi ştiinţe sociale la Universitatea din Viena. A ţinut cursuri, în 1913-1938, la Universitatea din Viena,
circulaţia monedei străine între ţări, concretizată în investiţia în bunuri fizice şi titluri financiare, precum şi în împrumuturi efectuate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung (v. Capital).
combinaţie a politicilor economice, având ca obiectiv realizarea echilibrului intern şi extern al economiei. Deoarece atât politica fiscală, cât şi politica monetară expansioniste duc la creşterea nivelului
GROMOSLAV (1891-1958), economist român, profesor universitar, rector al Academiei Cooperatiste şi apoi rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1946- 1948). G. Mladenatz a fost creatorul
capacitatea de deplasare a capitalului de pe piaţa unui produs pe o altă piaţă. Capitalul (sub forma instalaţiilor tehnice şi a maşinilor) este adeseori imobil, deoarece
tendinţa unei persoane de a se deplasa pe piaţa muncii. M.m. poate fi privită din punct de vedere geografic (mişcare între zone) şi ocupaţional (mişcare între ocupaţii).
concept ce reflectă proporţiile dintre venituri şi inegalităţile determinate de ele în consumul populaţiei. M. de c. ilustrează influenţa reciprocă dintre oferta de bunuri şi servicii şi eficienţa stimulării materiale prin forţa salariului real. Modifi-
concept în gândirea marxistă care exprimă modul istoriceşte determinat în care se produc bunurile necesare existenţei şi dezvoltării societăţii omeneşti; el constă din unitatea dialectică a celor două laturi ale sale
sector instituţional ce reprezintă ansamblul unităţilor economice-persoane fizice prezente pe teritoriul unei ţări, unde realizează operaţiuni economice care privesc viaţa lor casnică, menajul propriu. Se disting: m.(g.) rezidente şi
ansamblul repre- zentărilor economice cu grad variabil de coerenţă, determinat de nivelul cultural şi de capacitatea intelectuală a subiecţilor, de experienţa şi educaţia lor, de mediul social şi de
doctrină economică dominantă în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, conform căreia prosperitatea unei naţiuni este strâns legată de acumularea unei cantităţi cât mai mari de monedă şi metale preţioase.
latură a metodei unice şi unitare de cercetare economică analiză-sinteză, care presupune descompunerea reală sau mentală a fenomenelor şi proceselor economice, a relaţiilor dintre ele în elementele componente ale acestora cu
latură a unităţii analizei calitative şi cantitative, prin care se iau în consideraţie conexiunile dintre actele şi faptele economice. Prin m.a.c. se constituie şi se gestionează sistemul conceptelor şi principiilor ştiinţei economice.
latură a unităţii analizei cantitative şi calitative, prin care se exprimă numeric (cifric) fenomenele şi procesele economice, atât ca nivel, cât şi ca structură şi în dinamică (v. Indicator economic).
latură a metodei unice şi unitare de cercetare economică sinteză-analiză, care constă în cunoaşterea şi reflectarea proceselor şi fenomenelor economice în integralitatea lor pe baza reunirii mentale a elementelor obţinute (clarificate)
latură a unităţii dintre deducţie şi inducţie, care semnifică operaţiunea intelectuală de cercetare şi înţelegere a proceselor şi faptelor economice particulare pornindu-se de la esenţa lor, respectiv de la principiul (legea)
latură a unităţii dintre inducţie şi deducţie, constând în modul de a raţiona, de a cerceta şi de a expune rezultatele cercetării prin trecerea de la particular la
latură a unităţii dintre istoric şi logic în cercetarea societăţii, care înseamnă reflectarea, descrierea şi aşezarea faptelor, actelor şi evenimentelor economice în timp şi spaţiu, în succesiunea lor dovedită pe
componentă a ştiinţei eco- nomice care reprezintă un demers intermediar între microeconomie şi macroeconomie şi care are drept domeniu principal de analiză un sector de activitate al economiei (primar, secundar, terţiar),
instrument important şi actual al unei politici sociale active, concepută într-o viziune integratoare, care cuprinde toate aspectele vieţii umane şi toate categoriile de populaţie. Necesitatea deosebită a utilizării m. de t. ca instrument
(1881-1973), economist austriac şi profesor universitar. A obţinut titlul de doctor în drept şi ştiinţe sociale la Universitatea din Viena. A ţinut cursuri, în 1913-1938, la Universitatea din Viena,
circulaţia monedei străine între ţări, concretizată în investiţia în bunuri fizice şi titluri financiare, precum şi în împrumuturi efectuate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung (v. Capital).
combinaţie a politicilor economice, având ca obiectiv realizarea echilibrului intern şi extern al economiei. Deoarece atât politica fiscală, cât şi politica monetară expansioniste duc la creşterea nivelului
GROMOSLAV (1891-1958), economist român, profesor universitar, rector al Academiei Cooperatiste şi apoi rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1946- 1948). G. Mladenatz a fost creatorul
capacitatea de deplasare a capitalului de pe piaţa unui produs pe o altă piaţă. Capitalul (sub forma instalaţiilor tehnice şi a maşinilor) este adeseori imobil, deoarece
tendinţa unei persoane de a se deplasa pe piaţa muncii. M.m. poate fi privită din punct de vedere geografic (mişcare între zone) şi ocupaţional (mişcare între ocupaţii).
concept ce reflectă proporţiile dintre venituri şi inegalităţile determinate de ele în consumul populaţiei. M. de c. ilustrează influenţa reciprocă dintre oferta de bunuri şi servicii şi eficienţa stimulării materiale prin forţa salariului real. Modifi-
concept în gândirea marxistă care exprimă modul istoriceşte determinat în care se produc bunurile necesare existenţei şi dezvoltării societăţii omeneşti; el constă din unitatea dialectică a celor două laturi ale sale
sector instituţional ce reprezintă ansamblul unităţilor economice-persoane fizice prezente pe teritoriul unei ţări, unde realizează operaţiuni economice care privesc viaţa lor casnică, menajul propriu. Se disting: m.(g.) rezidente şi
ansamblul repre- zentărilor economice cu grad variabil de coerenţă, determinat de nivelul cultural şi de capacitatea intelectuală a subiecţilor, de experienţa şi educaţia lor, de mediul social şi de
doctrină economică dominantă în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, conform căreia prosperitatea unei naţiuni este strâns legată de acumularea unei cantităţi cât mai mari de monedă şi metale preţioase.
latură a metodei unice şi unitare de cercetare economică analiză-sinteză, care presupune descompunerea reală sau mentală a fenomenelor şi proceselor economice, a relaţiilor dintre ele în elementele componente ale acestora cu
latură a unităţii analizei calitative şi cantitative, prin care se iau în consideraţie conexiunile dintre actele şi faptele economice. Prin m.a.c. se constituie şi se gestionează sistemul conceptelor şi principiilor ştiinţei economice.
latură a unităţii analizei cantitative şi calitative, prin care se exprimă numeric (cifric) fenomenele şi procesele economice, atât ca nivel, cât şi ca structură şi în dinamică (v. Indicator economic).
latură a metodei unice şi unitare de cercetare economică sinteză-analiză, care constă în cunoaşterea şi reflectarea proceselor şi fenomenelor economice în integralitatea lor pe baza reunirii mentale a elementelor obţinute (clarificate)
latură a unităţii dintre deducţie şi inducţie, care semnifică operaţiunea intelectuală de cercetare şi înţelegere a proceselor şi faptelor economice particulare pornindu-se de la esenţa lor, respectiv de la principiul (legea)
latură a unităţii dintre inducţie şi deducţie, constând în modul de a raţiona, de a cerceta şi de a expune rezultatele cercetării prin trecerea de la particular la
latură a unităţii dintre istoric şi logic în cercetarea societăţii, care înseamnă reflectarea, descrierea şi aşezarea faptelor, actelor şi evenimentelor economice în timp şi spaţiu, în succesiunea lor dovedită pe
componentă a ştiinţei eco- nomice care reprezintă un demers intermediar între microeconomie şi macroeconomie şi care are drept domeniu principal de analiză un sector de activitate al economiei (primar, secundar, terţiar),
