termen generic ce desemnează gama acelor factori de producţie, diferiţi de cei clasici (munca, natura şi capitalul), care conferă procesului de producţie o orientare şi performanţe determinante, imprimându-i un
numere con- siderate variabile adiţionale utilizate la construirea funcţiei lui Lagrange, notate λ 1, λ2,…, λm. M.L. indică efectul depăşirii limitelor de echilibru asupra programului optim şi au o interpretare
exprimă cumulativ efectele politicii bugetare de relansare, concretizate în creşterea producţiei şi a venitului, în ridicarea gradului de ocupare, diminuarea inflaţiei şi a altor factori de dezechilibru.
influenţa pe care o are asupra producţiei mărirea egală şi simultană a veniturilor şi cheltuielilor bugetului. Creşterea echilibrată a bugetului duce la o creştere a nivelului activităţii egală cu creşterea
coeficient ce reflectă creşterea producţiei şi a venitului prin diminuarea impozitelor, fără ca totalul cheltuielilor bugetare să fie modificat. Şi în acest caz deficitul bugetar se finanţează prin împrumuturi. M.f. este mai puţin
(K), principiu economic ce exprimă interacţiunea dintre creşterea investiţiilor şi creşterea venitului. M.i. se determină sub forma unui coeficient de amplificare (K) ce arată cu cât sporeşte venitul ( ∆Y) la
concept specific teoriei marxiste, prin care se exprimă munca producătorilor de mărfuri în sensul ei general, ca o cheltuire de forţă de muncă omenească luată în sens fiziologic, făcându-se abstracţie
concept utilizat în teoria marxistă, prin care se exprimă munca desfăşurată într-o anumită formă, caracterizată prin folosirea unor mijloace de producţie şi tehnologii specifice şi a unor resurse de muncă cu calificare
(TRECUTĂ), concept specific teoriei marxiste, care exprimă munca cheltuită în procese de producţie anterioare şi încorporată în bunurile economice produse (obţinute cu ajutorul său). Prin intermediul muncii vii, m.m. îşi
concept specific teoriei marxiste, prin care se exprimă consumul de energie fizică şi intelectuală a forţei de muncă în procesul producerii de noi bunuri economice. Prin mijlocirea m.v. se consumă munca trecută sub
(1919-1993), economist teoretician român, cercetător şi gânditor profund, publicist de mare talent, profesor la Universitatea Bucureşti, manager de marcă al cercetării ştiinţifice din ţara noastră. A fost un elev
abordare de referinţă în analiza rezervelor de bunuri publice, prin care se caută să se stabilească condiţiile în care aceste bunuri pot fi furnizate pe baza unui consens între beneficiari,
proces care relevă că activităţile realizate de anumite firme devin expresia (sinteza) unor operaţii economice care se desfăşoară la scară planetară atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi comercializarea.
componentă a ştiinţei economice care cercetează, la scară mondială, procesele, faptele, actele şi comportamentele agenţilor economici, ale comunităţii internaţionale privite atât prin prisma legăturilor economice dintre acestea, cât şi ca
ansamblul mijloacelor imediat utilizabile şi acceptate de toţi membrii unei comunităţi pentru reglarea tranzacţiilor (v. Bani).
curent de gândire economică ce situează banii în centrul politicii macroeconomice. M. se bazează pe teoria cantitativă a banilor şi pune în legătură nivelul preţurilor dintr-o economie cu cantitatea de bani (din
firmă sau întreprindere, singura care produce un bun sau serviciu şi trebuie să satisfacă întreaga cerere pentru acesta. În sensul definiţiei, pentru a fi m., întreprinderea trebuie să nu fie
situaţie a producţiei şi a pieţei caracterizată prin existenţa unei singure firme sau a unui număr foarte redus de firme ofertante care dispun şi se folosesc de factori
firmă sau întreprindere cumpărătoare unică a unui bun sau serviciu oferit de un număr mare de producători. Pentru a fi m., întreprinderea trebuie să nu fie concurată de alţi cumpărători
termen generic ce desemnează gama acelor factori de producţie, diferiţi de cei clasici (munca, natura şi capitalul), care conferă procesului de producţie o orientare şi performanţe determinante, imprimându-i un
numere con- siderate variabile adiţionale utilizate la construirea funcţiei lui Lagrange, notate λ 1, λ2,…, λm. M.L. indică efectul depăşirii limitelor de echilibru asupra programului optim şi au o interpretare
exprimă cumulativ efectele politicii bugetare de relansare, concretizate în creşterea producţiei şi a venitului, în ridicarea gradului de ocupare, diminuarea inflaţiei şi a altor factori de dezechilibru.
influenţa pe care o are asupra producţiei mărirea egală şi simultană a veniturilor şi cheltuielilor bugetului. Creşterea echilibrată a bugetului duce la o creştere a nivelului activităţii egală cu creşterea
coeficient ce reflectă creşterea producţiei şi a venitului prin diminuarea impozitelor, fără ca totalul cheltuielilor bugetare să fie modificat. Şi în acest caz deficitul bugetar se finanţează prin împrumuturi. M.f. este mai puţin
(K), principiu economic ce exprimă interacţiunea dintre creşterea investiţiilor şi creşterea venitului. M.i. se determină sub forma unui coeficient de amplificare (K) ce arată cu cât sporeşte venitul ( ∆Y) la
concept specific teoriei marxiste, prin care se exprimă munca producătorilor de mărfuri în sensul ei general, ca o cheltuire de forţă de muncă omenească luată în sens fiziologic, făcându-se abstracţie
concept utilizat în teoria marxistă, prin care se exprimă munca desfăşurată într-o anumită formă, caracterizată prin folosirea unor mijloace de producţie şi tehnologii specifice şi a unor resurse de muncă cu calificare
(TRECUTĂ), concept specific teoriei marxiste, care exprimă munca cheltuită în procese de producţie anterioare şi încorporată în bunurile economice produse (obţinute cu ajutorul său). Prin intermediul muncii vii, m.m. îşi
concept specific teoriei marxiste, prin care se exprimă consumul de energie fizică şi intelectuală a forţei de muncă în procesul producerii de noi bunuri economice. Prin mijlocirea m.v. se consumă munca trecută sub
(1919-1993), economist teoretician român, cercetător şi gânditor profund, publicist de mare talent, profesor la Universitatea Bucureşti, manager de marcă al cercetării ştiinţifice din ţara noastră. A fost un elev
abordare de referinţă în analiza rezervelor de bunuri publice, prin care se caută să se stabilească condiţiile în care aceste bunuri pot fi furnizate pe baza unui consens între beneficiari,
proces care relevă că activităţile realizate de anumite firme devin expresia (sinteza) unor operaţii economice care se desfăşoară la scară planetară atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi comercializarea.
componentă a ştiinţei economice care cercetează, la scară mondială, procesele, faptele, actele şi comportamentele agenţilor economici, ale comunităţii internaţionale privite atât prin prisma legăturilor economice dintre acestea, cât şi ca
ansamblul mijloacelor imediat utilizabile şi acceptate de toţi membrii unei comunităţi pentru reglarea tranzacţiilor (v. Bani).
curent de gândire economică ce situează banii în centrul politicii macroeconomice. M. se bazează pe teoria cantitativă a banilor şi pune în legătură nivelul preţurilor dintr-o economie cu cantitatea de bani (din
firmă sau întreprindere, singura care produce un bun sau serviciu şi trebuie să satisfacă întreaga cerere pentru acesta. În sensul definiţiei, pentru a fi m., întreprinderea trebuie să nu fie
situaţie a producţiei şi a pieţei caracterizată prin existenţa unei singure firme sau a unui număr foarte redus de firme ofertante care dispun şi se folosesc de factori
firmă sau întreprindere cumpărătoare unică a unui bun sau serviciu oferit de un număr mare de producători. Pentru a fi m., întreprinderea trebuie să nu fie concurată de alţi cumpărători
