Singurul rezultat cu adevărat istoric – în cel mai deplin sens al cuvântului – în negocierile dintre Occident și Rusia ar fi garanțiile de securitate acordate Ucrainei. Pentru că aici nu avem o negociere Trump-Putin (așa cum boala care macină de 20 de ani Occidentul încearcă să ne convingă turburându-ne discernământul), ci un efort al Vestului de-a-și crea, în sfârșit, un cordon de securitate față de Axa revizionistă asiatică China-Rusia-Iran, al cărui scop declarat oficial este demantelarea democrației occidentale.
Cedarea de teritorii de care vorbește Putin în negocierile privind Ucraina Nu se referă, deci, la Ucraina: ci la granița pe care Rusia (Axa asiatică) o va avea cu Occidentul, date fiind șansele mari ale Ucrainei de-a adera, într-un anume orizont de timp, la Uniunea Europeană.
Astfel că întâlnirea Trump-Putin din Alaska nu a fost atât de lipsită de rezultate pe cât a părut în primele ore de după plecarea celor doi președinți.
Deocamdată, ținând cont că e vorba de negocieri complexe și încrucișate SUA, Rusia, UE (și chiar și China) – în care fiecare își asumă un rol, începând de la cine ce și când declară, când se consultă și ce și cum se fac concesiile – putem constata că SUA și UE s-au coordonat, iar stufoasa delegație de lideri europeni care-l vor însoți pe Zelenski la Washington configurează exact această simbolistică pentru Putin. (Să fim serioși, nu te sui în avion, oricât de mare șef de stat ai fi, și te duci la Washington înainte ca acest scenariu să fi fost pus la punct împreună cu Washingtonul).
Poate Rusia suporta o presiune pusă de Occident atât în ce privește cedarea de teritorii, cât și privind acceptarea garanțiilor de securitate occidentale pentru Ucraina?
Cred că Rusia nu-și mai permite să se joace prea mult: Rusia e o entitate imperialistă sălbatică, și dacă a respins un armistițiu și a preferat un Acord complex înseamnă că… se grăbește:
Rusia nu poate scăpa de sancțiunile economice după un armistițiu care poate fi foarte ușor încălcat, însă un Acord de pace grăbește reluarea comerțului cu Occidentul – căci, din fundal, aceasta e miza la care au constrâns-o tarifele cu care SUA amenință pe cei care-i mai cumpără petrolul.
Cât privește cedarea de teritorii de către Ucraina, asta încă se negociază până la cel nivel se va ajunge, însă o astfel de cedare e inevitabilă: ce înghite Rusia e bun înghițit, ea nu ar mai putea fi scoasă de acolo decât de o armată multinațională, fapt care ar însemna un alt război mondial.
O observație cinică – dar al cărui cinism va fi explicat mai la final, si nu eu voi da explicația, ci cei mai mari lideri occidentali:
pentru Occident, teritoriile de cedat, dincolo de a fi ale Ucrainei, sunt o zonă tampon față de Asia – pragmatic vorbind, Occidentul se multumeste cu 80% din ”Ucraina occidentală”, mai ales dacă pentru această parte de Ucraină se vor obține și garanții de securitate.
Pentru că pentru a proteja teritoriile, e deja prea târziu: Uniunea Europeană s-a făcut preș la picioarele lui Putin vreme de 20 de ani, sperând că interdependența economică îl va ține pe Putin sub ascultare – ceea ce s-a dovedit fals:
Rusia nu va obosi niciodată să fure, să invadeze, să destabilizeze – vedem asta aici, la București, unde cancerul dezinformării și propagadei rusești face ravagii și unde analiști și politicieni așteaptă, adunați prin cârciumi, să spargă Putin frontul în Donbas.
Nu doar că Uniunea Europeană n-a reprezentat pentru Rusia un pericol, dar vreme de 20 de ani, liderii europeni s-au înghesuit sub masa lui Putin – în cea mai mărunt-tranzacțională formă de politică externă (apropo de tranzacționalismul lui Trump) – să capete câte ceva: gaze, petrol, piață, materii prime (în primul mandat, Trump a impus sancțiuni companiilor implicate în Nord Stream 2, care lega Germania de mâini și de picioare față de Rusia, sancțiuni ridicate mai apoi de Biden) etc, etc:
n-au luat măsuri nici când Rusia a omorât pe teritoriul lor oameni cu cetățenie occidentală (vedeți asasinatele lui Litvinenko și Skripal) sau doborârea avionului civil olandez de către ruși, după care viteaza Olandă și-a pus botul pe lăbuțe.
Or, după 20 de ani de ”Pact Ribentrop-Molotov economic”, și doupă 2 mandate ale lui Barack Obama (președintele american cu cea mai dazastruoasă politică externă din ultima jumătate de secol) e greu să-i mai sperii pe ruși și să-i determini să se retragă.
E cinic? Cam da: dar să ne explice acest cinism chiar liderii europeni – în video-ul de mai jos făcut de una din cele mai ”antitrumpiste” publicații din SUA.
E ceasul al XII-lea Nu pentru SUA, Nu pentru Trump (care mai au de gesionat 2 uriașe dosare – cel din Indopacific și cel de la Cercul Polar de Nord- Groenlanda), ci pentru Europa care intră într-un moment istoric în cel mai pur sens cu putință: spațiul și garanțiile de securitate nu pentru Ucraina, ci pentru ea însăși – în raport cu Axa revizionistă.
Mai ales că, fără tămbălăul specific brutalității rusești, China tocmai colonizează în liniște, economic, Europa.
Enjoy the video!
(Citește și: ”Cristian Grosu / Ucraina, Alaska lumii, Alaska UE și Alaska României”)
***
Urmărește-ne pe Google News
