Cristian Grosu / Cât i-or fi cerut lui Bolojan pe reformă?

Ne facem iluzii dacă credem că decizia de azi a Curții Constituționale în privința acceptării măsurilor de reformă a pensiilor din justiție are legătură cu Constituția. Cu atât mai puțin are legătură cu legea , cu dreptatea sau cu – Doamne ferește! – echitatea socială.

CCR este o organizație strict politică și, prin urmare, e un instrument politic – niciodată nu s-a văzut mai bine ca acum, când a avut nevoie nu doar de 6 ședinte pentru a tranșa o chestiune nu doar legală, ci și de bun simț, și numai după ce s-a umplut de penibil prin subterfugiile folosite.

Iar miza politică a acestei decizii a CCR a fost presiunea – mergând până la un soi de șantaj ”legal” asupra guvernului Bolojan. Sau, mai exact, chiar asupra premierului Bolojan:

 asta pentru că cel care a câștigat în mod vizibil politic este Ilie Bolojan –  care a bifat marea realizare de-a lovi, cu succes în premieră, în structură, casta impenetrabilă a combinației dintre justiție și anumite grupuri din servicii.

Trebuie să remarcăm, cu această ocazie, că tot azi, odată cu decizia CCR privind reforma din justiție, a apărut și proiectul de OUG privind reforma din administrație – locală și cea centrală.

Două reforme cu foarte mare miză, tărăgănate de peste jumătate de an și stropite din belșug cu scandaluri politice intens mediatizate – ambele rezolvate azi, e cam mult pentru o singură zi, nu-i așa? Mai ales dacă ne gândim că ziua de azi vine – cum altfel? – după cea de ieri: când la Cotroceni, președintele și partidele din coaliție au discutat peste 3 ore mizele disputelor politice.

Decizia CCR se dovedește a fi fost, astfel, o monedă de schimb – păstrată cu dinții și cu unghiile de PSD (pentru că nu putem să nu observăm că judecătorii CCR care s-au opus reformei atâta vreme au fost cei numiți de către PSD):
să fi fost concesiile majore pe care premierul Bolojan le-a făcut reformei administrative, care au mutilat însăși ideea de reformă administrativă (concesii cerute nu numai de PSD, ci și de UDMR și de către cea mai mare parte din PNL)?

În privința reformei administrative, măsurile din proiectul de OUG nu reformează absolut nimic – păstrează toate ingredientele care țin România înapoiată în România lui Ceaușescu și ratează încă o dată (pentru cine știe câtă vreme) șansa de-a transforma România electorală într-o Românie  autetic administrativă:

cu o populație mai mult decât dublă decât a noastră (48 de milioane) polonezii și-au redus (prin reformă adevărată) numărul de comune la 1460, în tip ce noi avem 2460 – din care 80% nu sunt în stare să se întrețină singure. Abia redesenarea administrativă – anunțată de Bolojan la începutul mandatului – ar fi fost o reformă adevărată.

Dar decizia CCR a fost monedă de schimb și pentru alt fel de tranzacții – probabil mult mai profitabile dacă cineva a decis că magistrații pot fi lăsați din mână:

numirea șefilor de servicii secrete (măr al discordiei chiar în PNL, dacă dl. Thuma a consimțit să se ”expună” la televizor), precum și numirile de la vârful justiției, aflate în plină negociere.

Reforma administrativă autentică (fără absolut niciun sprijin politic, de la PSD la cea mai mare parte din PNL), numirile din parchete și numirile de la șefia serviciilor secrete – iată cele 3 lucruri care n-au avut norocul intempestiv pe care l-a avut legea reformei pensiilor magistraților.

Ilie Bolojan a câștigat azi o mare victorie, prin aceea că a reușit să bifeze marea realizare de-a lovi, cu succes, în structură, casta impenetrabilă a combinației dintre justiție și anumite grupuri din servicii.

Rămâne de văzut când vom putea și noi, ăștia care votăm, să ne primim victoria noastră: restul de 80% din reforme.

(Citește și: ”Cristian Grosu / Reforma, capitalismul și democrația României desenate de Ceaușescu”)

(Citește și: ””Tichia de mărgăritar a Reformei”: CRONICILE 73: Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

***