fbpx

10 februarie, 2025

În ultimii ani se observă o creștere impresionantă a numărului copiilor diagnosticaţi cu tiroidite, și hipotiroidism și hipertiroidism, a declarat pentru News.ro Bogdan Pascu, medic specialist endocrinolog pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului ( INSMC) şi asistent universitar la UMF Carol Davila.

Pe de o parte, dinamica reflectă o mai bună diagnosticare, grație a creșterii gradului de conştientizare în familiile cu astfel de patologii, dar și o extindere a acestei boli, din cauza stresului din viaţa copiilor, a factorilor de mediu și a nutriției nesănătoase.

„Patologiile autoimune şi mai exact tiroiditele, pentru că ele sunt cele pe care le identificăm cel mai frecvent, ca endocrinologi pediatri, sunt într-o creştere impresionantă în momentul de faţă. Când mă refer la tiroidite, nu mă refer doar la tiroidita autoimună sau Hashimoto sau cea care este însoţită de cele mai multe ori de hipotiroidism cât şi la boala Graves care este exact opusul, cel mai frecvent întâlnită patologie hipertiroidiană.


Creşterea aceasta cel mai probabil se datorează o dată gradului crescut de conştientizare în populaţie în momentul de faţă şi numărului în creştere de utilizare a analizelor medicale. Copiii sunt mult mai atent supravegheaţi de medicii de familie, medicii pediatri, creşterea gradului de conştientizare inclusiv în familie, pentru că mulţi dintre ei sunt copii ai căror părinţi au patologie autoimună şi părintele a cerut expres să fie verificată şi funcţia tiroidiană. Însă pe lângă aceasta cred că stresul care există în momentul de faţă în viaţa copiilor, pe care noi adulţii îl percepem totuşi diferit şi nu întotdeauna îl putem conştientiza ca un stres real, dar pentru ei situaţiile sunt diferite, pare să fie un factor extrem de important”, a mai spus acesta.

Dinamici importante ale căror cauze nu se cunosc încă

„Foarte foarte multe cazuri şi practic conversia de la o tiroidită cu eutiroidism, cu funcţie tiroidiană normală în hipotiroidism de cele mai multe ori apare în perioada august – septembrie. Am observat această creştere a incidenţei în perioada asta şi am început să discut cu copiii, cu pacienţii să văd ce se întâmplă practic”, a explicat Bogdan Pascu.

Perioada în care se face trecerea de la vacanţă la perioada de şcoală poate fi una mai stresantă şi în anumite cazuri poate avea loc decompensarea bolii, spune Dr. Pascu.

Obezitatea ar putea fi un factor de risc important pentru apariţia patologiilor autoimune. Medicul vorbeşte despre un pachet de patologii autoimune care trebuie monitorizat constant, pachet care cuprinde o tiroidită, boala celiacă, dar şi diabetul zaharat de tip 1.

„Am avut săptămânile acestea o incidenţă foarte foarte mare, au fost zile în care am avut din numărul prezentărilor chiar şi 30 până la 50%. Este o creştere importantă a acestei patologii în populaţia pediatrică, bineînţeles că nu se poate explica doar prin stres şi prin gradul de conştientizare în rândul părinţilor. Tind să cred că şi componenta mediului reprezintă un alt factor important şi cel mai probabil şi alimentaţia. Sunt în curs de investigare,  o lucrare de licenţă a unui student pe care îl am la licenţă, în a  vedea dacă obezitatea şi statusul proinflamator care însoţeşte practic obezitatea ar putea să fie un factor de risc pentru aceste patologii autoimune. Ce observăm e că ele nu vin singure, de multe ori există un pachet de patologii autoimune şi noi îl monitorizăm constant pentru a depista cât mai devreme, o triadă care cel mai frecvent este reprezentată de o patologie tiroidiană, o tiroidită, boala celiacă, foarte frecventă şi ea şi se asociază practic de multe ori şi diabetul zaharat de tip 1. Practic această triadă trebuie constant monitorizată”, a mai precizat medicul.

(Citește și: Avertisment OMS: Aproape 35% dintre copiii și adolescenții români din 2030 vor fi obezi)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: