17 septembrie, 2025

Liderii coaliţiei de guvernare nu au reușit nici miercuri să cadă de acord pe vreunul dintre cele trei subiecte fierbinți care au tensionat guvernarea – continuarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, concedierile din administrația publică și TVA pentru HORECA.

Conform News.ro, o ședință în format restrâns a liderilor formațiunilor din coaliția de guvernare a avut loc de dimineața, pentru a aborda exclusiv disponibilizările ce ar fi trebuit să facă din al doilea pachet de măsuri de austeritate și reducere a cheltuielilor publice, într-un capitol special, legat de reforma administrației publice locale.

Premierul Ilie Bolojan refuză să accepte orice altă formă de reducere a cheltuielilor unităților administrativ – teritoriale în afara disponibilizării cu 10% a personalului angajat.


Reamintim că PSD susține varianta eliminării a 10% din posturile ce figurează în schemele de personal, inclusiv a celor vacante, iar mai nou, la presiunea aleșilor locali, propune ca fiecare UAT să găsească propria formulă de reducere a cheltuielilor cu 10%.

Această ultimă variantă nu ar fi o reducere structurală și permanentă, astfel încât anul viitor ar putea urma o revenire a creșterilor.

Iniţial, Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, a propus o reducere cu 25% a grilei din administraţia locală, însă reforma viza doar posturile vacante.

”Era un fake în realitate, adică efectele de reducere erau aproape nule”, a reacţionat premierul Ilie Bolojan.

Practic, statul nu ar fi făcut nicio economie, din moment ce posturile oricum nu erau ocupate, ci figurau doar pe hârtie. Ilie Bolojan a cerut ca numărul posturilor ocupate să fie redus cu 10%, ceea ce ar însemna concedierea a aproximativ 13.000 de angajați din primării și din consilii județene.

Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază


Premierul dorește și a anunțat eliminarea, de la 1 octombrie, a plafonării adaosului practicat la raft pentru o serie de alimente de bază.

PSD susține însă înghețarea în continuare, ca măsură esențială pentru protejarea puterii de cumpărare a populației cu venituri mici, Conform unor date prezentate de PSD, după un an de la introducerea plafonării, inflația la alimentele de bază a scăzut la 1,1%, de la 18%.

PSD consideră că renunțarea la această măsură ar duce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare, cu riscul ca peste un milion de români să fie expuși sărăciei și excluziunii sociale în 2026,.

Social-democrații au pregătit un proiect de lege pentru prelungirea plafonării până în martie 2026, în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare, și au cerut control riguros al respectării plafonării la comercianți.

Plafonarea nu a cauzat penurie, iar producția agroalimentară a crescut, contrazicând argumentele unor partide privind distorsionarea pieței, susțin liderii PSD, care consideră măsura vitală pentru a limita creșterea inflației, pe fondul scumpirilor energie și a altor măsuri de austeritate.

Poziții divergente și pe subiectul TVA din HORECA


Premierul a recunoscut la începutul lunii că s-a discutat despre o analiză în toamnă privind încasările realizate și că nu exclude o creștere de TVA în HoReCa, în funcție de aceste date.

„Singurul lucru care s-a discutat încă de la instalarea acestui guvern, atunci când s-a făcut majorarea de două puncte procentuale, de la 19% la 21%, a fost situaţia TVA-ului pentru restaurante, pentru hoteluri, deci a zonei Horeca, care a rămas la 11%, dacă rămâne la acest procent sau ar putea să crească. Şi am convenit că se va face o analiză în toamna acestui an, în luna octombrie, vizavi de cum au evoluat încasările la TVA. Dacă încasările la TVA în acest sector se vede că au evoluat într-o manieră bună, se ar putea menţine TVA-ul. Dacă lucrurile nu s-au dus către o conformare voluntară, e posibil să fie o creştere de TVA, dar doar în sectorul HORECA”, a punctat premierul.

PSD și UDMR se opun însă unei astfel de măsuri.

Vicepremierul Tanczos Barna este ferm împotriva majorării TVA în HoReCa, considerând că o astfel de creștere ar reprezenta un dezavantaj competitiv pentru sectorul ospitalității românești, punând în pericol menținerea cotei reduse care a fost benefică până acum.

Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, împărtășește opinia că majorarea TVA în HoReCa ar fi o greșeală, afectând negativ antreprenorii din turism și competitivitatea României în comparație cu țările vecine care mențin cote reduse.


Patronatele HoReCa (HORA) și Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR) critică majorarea TVA, avertizând asupra impactului dur asupra industriei, inclusiv scăderea consumului, creșterea evaziunii fiscale, concedieri și costuri mai mari pentru populație. Ei solicită măsuri compensatorii și menținerea unei cote reduse pentru a proteja sectorul.

(Citește și: Analiza Guvernului privind eliminarea posturilor din administrația locală: Situația pe județe)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: