România a achitat în 2012 primele rate din împrumutul luat prin acordul cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială (FMI/CE/BM) în aprilie 2009. Suma s-a ridicat la echivalentul a circa 2,5 miliarde euro și a fost luată din rezerva valutară a Băncii Naționale, fără a afecta bugetul național gestionat de Ministerul Finanțelor.
Dată fiind dimensiunea de peste 30 miliarde euro a rezervei valutare, aceste rambursări făcute de la BNR nu au avut efecte notabile. Situația se va schimba în 2013, când vom avea de plătit, pe aceeași filieră situată în afara bugetului de stat, peste 5 miliarde euro, suma maximă prevăzută anual.
În 2014 mai avem de dat din aceeași sursă circa 4,7 miliarde euro iar în 2015 încă 1,4 miliarde euro.
Din fericire, creșterea rezervelor minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale, din urmă cu câțiva ani, până la 40% a avut un dublu efect pozitiv. A limitat aprecierea abruptă și nesustenabilă a leului la vremea respectivă ( reamintim că în vara lui 2007 cotația euro a coborât până la numai 3,11 lei) și a permis amortizarea impactului plăților ce vor trebui efectuate acum.
Deocamdată, diminuarea rezervei valutare nu a limitat marja de manevră a BNR. Indicatorul critic al gradului de acoperire a fost 7,3 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2012, comparativ cu 7,5 luni de importuri la 31 decembrie 2011, ceea ce ne menține destul de confortabil deasupra pragului teoretic recomandat de șase luni de importuri.
Cu toate acestea, va trebui să ținem cont de influențele negative din economia mondială, de creșterea deja previzonată a deficitului extern în 2013 prin majorarea importurilor lunare și de eventualitatea neîncheierii unui nou acord cu FMI. Nici unul dintre acești factori nu este critic dar alinierea lor ne poate face viața mai grea la încercările de găsire a finanțării pe piețele internaționale.
Datoria achitată direct de la buget
Ceea ce ne interesează, însă, din perspectivă de contribuabili, sunt plățile angajate prin acordul cu FMI/CE/BM de Ministerul Finanțelor . Acestea vor fi efectuate din sumele strânse ca impozite și taxe și vor determina indirect reducerea cheltuielilor făcute de stat cu sănătatea, învățământul, salariile bugetarilor etc. Calendarul plăților de la bugetul statului arată o creștere de circa opt ori a plăților în 2013 și 2014 față de 2012, până la circa 1 miliard de euro sau 0,7% din PIB.
Graficul de rambursare al tragerilor din pachetul financiar FMI/CE/BM încheiat în luna aprilie 2009
Reamintim că Ministerul Finanțelor a rămas dator la FMI chiar dacă această instituție nu acordă în mod normal bani pentru plățile bugetare curente ale țărilor membre. Prin excepție de la această regulă, România a beneficiat la un moment dat de o parte din banii de la FMI pentru a putea plăti pensiile majorate și salariile bugetarilor în cele două luni de la finele lui 2009.
Timp de doi ani vom achita nota de plată aferentă celor două luni amintite, ceea ce înseamnă că va trebui să colectăm suplimentar bani la buget sau să strângem suplimentar cureaua în prezent pentru datoria făcută în trecut. Datorie care, din moment ce s-a dus strict în consum, nu a creeat nici vreun avantaj cât de mic pentru rambursarea ei ulterioară.
De-abia apoi, în 2015, 2017, 2018 și 2019 va veni rândul plăților către Comisia Europeană, de ordinul a mai mult de 1% din PIB la început și ceva mai mici ulterior. Foarte probabil, anul 2016 lipsește din programul de plată pentru că a fost deja programat un ”spațiu fiscal” pentru considerente electorale. Similar, 2020 ( dar și 2021) este degrevat de obligații. Restituirile către Banca Mondială, în cuantum de un miliard de euro vor fi făcute fracționat de-abia în 2022 și 2023.
Din mărimea și dispunerea acestor plăți, se pot vedea consecințele pe termen mediu și lung ale unei probleme de moment, a cărei traversare se face cu sprijin financiar extern. Desigur, dobânzile la aceste împrumuturi au fost mult mai avantajoase decât cele de pe piețele private de capital iar stabilitatea căpătată a avut un efect benefic greu de cuantificat.
Am lăsat deoparte stocul de datorie externă care trece de 35% din PIB, la care va trebui să plătim cel puțin două miliarde euro pe an numai dobânzi (cam 1,4% -1,5% din PIB) și ”rostogolim” principalul pentru a ne menține în acest plafon suportabil de plată. Hai să facem suma facturii de rostogolire cu plățile deja antamate prin acordul cu FMI/CE/BM.
Dacă se compară rezultatele cu obiectivul de deficit de 1,7% din PIB fixat pentru 2013 ( și menținut cam la același nivel ulterior) se observă că, de fapt, în următorii ani, România va avea ceea ce se cheamă excedent primar. Adică soldul bugetar va intra în zona negativă exclusiv pentru plata datoriilor istorice acumulate.
Ceea ce, ori de câte ori vom vedea că nu ne ajung banii strânși din taxe și impozite, deși sunt mai mulți decât cheltuielile curente, ar trebui să ne dea de gândit.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
Articolul este foarte bun insa dp meu dv nu raspunde uneia dintre intrebari. „Cine plateste imprumutul?”
Mai exact in urma cu 2-3 ani leul se aprecia pana la sub 4,1 pe motiv ca „BNR vinde in piata miliardele de euro primiti de la FMI” retragand in schimb leii. Acum ar trebui ca BNR sa faca operatiunea inversa.
Sa cumpere euro. Dar de unde lei ca leii obtinuti acum 2-3 ani au fost de mult irositi de catre Guvern pe pensii si „galeti electorale”.
Prin urmare intrebarea mea e: va face BNR „quantitative easing” mascat pentru a plati imprumutul la FMI?
Parerea mea e ca deja a inceput acest proces.
Prin urmare nu BNR nici Guvernul, nici ministerul de finante ci noi toti romanii platim imprumutul si nu doar o data ci de doua ori.
1. prima data prin urmare a diluarii puterii de cumparare prin „quantitative easing-ul” mascat practicat de BNR
2. a doua oara prin rambursarea creditului cu dobanzile aferente din taxele si impozitele ulterior marite.
se stia de la inceput ca romanii vor platii imprumutul faza cu bnr e vrajeala ieftina cu quantitative easing sau cresterea rezervelor minime la banci tot romanii platesc, in ultimul caz vor plati cei care se imprumuta pt ca imprumuturile vor fi mai scumpe si pt pers fizice si pt stat ,deci automat banii sunt platiti de romani, am si eu insa o singura intrebare: daca Ro are toate simptomele unei tari aflate in faliment 0 investitii straine dobanzi uriase la credite pe termen de 10 ani in valuta si in lei de ce nu dam faliment? o moneda mai slaba ne-ar face mai competitivi si partea nasoala e ca si fara sa dam faliment leul tot va slabi, apoi intrarea in zona euro cu un leu supraapreciat ne-ar distruge economia in 10-15 ani la fel ca spaniolilor si grecilor, deci tot nu scapam de devalorizare si atunci de ce sa nu dam pur si simplu faliment ? ce rau ni s-ar mai putea intampla? logic mai nimik in afara de propaganda media precum cazul greciei noi simtim defapt toate efectele falimentului.