Oamenii lui Putin din UE: politicienii care au împins Europa în brațele Rusiei
Timp de 15 ani, o serie de politicieni din marile puteri economice din UE au impins pur și simplu economiile statelor lor într-o dură dependență

Guvernul german nu va mai acoperi pe perioada carantinei salariile persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19, a anunţat miercuri ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn. ”Se spune
Românii ar putea plăti în viitorul apropiat vaccinul anti-Covid, cu excepția persoanelor vulnerabile, așa cum se procedează în cazul antigripalului, a declarat luni liderul PNL,
Moscova ar putea deveni prima capitală ce introduce plata biletului la metrou prin intermediul tehnologiei de recunoaștere facială, a anunțat vineri primarul adjunct al Moscovei,
Economia românească se află pe un trend pozitiv, cel puțin la nivel statistic. Numărul firmelor nou-înființate este în creștere, insolvențele și falimentele sunt în scădere,
Statul analizează posibilitatea de a le interzice absolvenților de medicină, ale căror studii au fost plătite de stat, să profeseze în străinătate pentru o anumită