18 mai, 2025

CFR Marfă estimează pierderi de patru milioane lei pentru acest an, la venituri totale de 820,16 milioane lei, arată un proiect de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al companiei, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Documentul, consultat de News.ro, arată că societatea are plăţi restante estimate la 3,11 miliarde lei la finalul acestui an.

”Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” SA s-a aflat în procedură de concordat preventiv până la data de 12.03.2025, conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, fiind efectuate demersuri în vederea deschiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile legii, pe parcursul anului 2025, urmând să fie desemnat un administrator judiciar, motiv pentru care societatea nu a mai prezentat documente conform art. XXXV din OUG nr. 156/2024”, arată proiectul.


Rezultatul brut programat pentru anul 2025 este pozitiv, respectiv profit în valoare de 74.000 lei.

Veniturile totale sunt în valoare de 820.169.000 lei, menţinute în anul 2025 la nivelul preliminat al acestora din anul 2024, conform art. 9, alin. (2) din OG nr. 26/2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia în situaţia în care gradul de realizare a veniturilor totale aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli, în fiecare dintre ultimii 2 ani, a fost mai mic de 90%, fundamentarea veniturilor totale pentru anul curent este cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent.

(Citește și: CFR Marfă debranșată de la oxigen – organele, donate către Carpatica Feroviar: noua societate va face transporturi strategice și comerciale)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: