Construcțiile – scădere mare în august față de iulie, dar creștere mare la nivel de an
În primele opt luni din acest an, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu aproape 10%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai

Președintele Nicușor Dan a afirmat, la scurt timp după ce CCR a respins proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor, că legea va fi redactată din nou,
Securitatea la Marea Neagră, recunoscută pentru rolul său strategic ca rută principală între Caucaz și Europa, s-a aflat luni pe agenda discuțiilor dintre premierul Ilie
Startup-ul românesc de deep-tech .lumen, cunoscut pentru ochelarii pentru nevăzători, a câștigat un grant de 11 milioane de euro pentru proiectul „PABLO – Roboți Autonomi
Creșterea economică a Chinei a încetinit în T3/2025 până la cel mai slab ritm din acest an, deoarece cererea internă a scăzut, iar motoarele de
Pensionarea anticipată fără penalizare nu este posibilă conform legii pensiilor din România, însă textul legislativ prevede recalcularea pensiei anticipate în momentul în care persoana împlinește