Creșterea economică a Chinei a încetinit în T3/2025 până la cel mai slab ritm din acest an, deoarece cererea internă a scăzut, iar motoarele de creștere tradiționale: industria și exporturile alimentează îngrijorările cu privire la adâncirea dezechilibrelor structurale, transmite Reuters.
Dependența excesivă a Chinei de exporturi, într-un moment de tensiuni comerciale majore cu Washingtonul, ridică, de asemenea, semne de întrebare cu privire la hotărârea Beijingului de a aborda reformele structurale pentru a promova o creștere durabilă pe termen lung.
În T3/2025, avansul economiei a fost de 4,8%, conform cu previziunile analiștilor, păstrând șansele ca la finele anului creșterea economică să fie de aproximativ 5%, posibil cu acordarea unor stimulente guvernamentale suplimentare.

„Având în vedere că China este pe cale să atingă în acest an obiectivul de creștere, s-ar putea ca politicienii să nu mai vadă ca pe o urgență reformele structurale”, a declarat Lynn Song, economist-șef al departamentului Greater China de la ING. „Însă lipsa de încredere, care duce la slăbirea consumului, investiții și scăderea pieței imobiliare, trebuie totuși abordată”, a adăugat el. Guvernul de la Beijing s-ar putea folosi de atingerea țintei pentru creșterea economică ca o demonstrație de forță în negocierile comerciale cu SUA.
Datele recente privind exporturile evidențiază, de asemenea, capacitatea Chinei de a se redirecționa departe de piața americană, cea mai mare economie de consum din lume. Exporturile Chinei au scăzut în termeni anuali cu 27% în septembrie, însă livrările către Uniunea Europeană, Asia de Sud-Est și Africa au crescut cu 14%, 15,6% și, respectiv, 56,4%.
Totuși, piața internă rămâne un impediment pentru companii, datele publicate luni arătând că vânzările cu amănuntul au încetinit la cel mai scăzut nivel din ultimele 10 luni.
Creșterea produsului intern brut din trimestrul al treilea a fost sub valoarea de 5,2% din trimestrul al doilea, dar a fost în conformitate cu o prognoză a sondajului Reuters pentru o creștere de 4,8%.
Datele Biroului Național de Statistică au arătat că economia a crescut cu 5,2% față de anul precedent în perioada ianuarie-septembrie, ceea ce sugerează că creșterea este pe cale să atingă obiectivul anual al guvernului de aproximativ 5%.
Pe bază trimestrială, PIB-ul a crescut cu 1,1% în trimestrul al treilea, comparativ cu o creștere prognozată de 0,8% și cu o creștere revizuită de 1,0% în trimestrul precedent.
Politicienii chinezi, mai interesați de realizarea planului cincinal
Liderii chinezi urmează să discute în această săptămână, în spatele ușilor închise, printre altele, despre obiectivele celui de-al 15-lea plan cincinal de dezvoltare al țării, care se așteaptă să fie orientate spre producția de înaltă tehnologie, în urma intensificării rivalității cu Statele Unite.
Criza prelungită de pe piața imobiliară, cu o scădere a investițiilor de 14% în primele trei trimestre, comparativ cu anul anterior, a afectat puternic creșterea economică și încrederea consumatorilor din China.
Autoritățile au prezentat măsuri modeste de stimulare în acest an și, deși este spațiu pentru sprijin suplimentar, analiștii nu sunt siguri dacă factorii de decizie politică vor mai acționa în acest sens până la finele anului.

„Nu cred că vor exista stimulente suplimentare axate pe consum. Politica se concentrează pe termen lung, inclusiv reforma pensiilor, care va îmbunătăți consumul în viitor, dar îl va reduce pe termen scurt din cauza concedierilor și a faptului că oamenii au mai puțini bani la dispoziție”, a declarat Dan Wang, director pentru China la Eurasia Group.
Indicatorii pentru septembrie, care au fost publicați tot luni, arată că producția industrială a crescut în septembrie la un maxim de 6,5%, comparativ cu anul trecut, accelerând de la o creștere de 5,2% în august și depășind o prognoză de 5,0%.
Vânzările cu amănuntul au crescut cu 3,0% în septembrie, cel mai lent ritm din ultimele 10 luni, de la 3,4% în august și corespunzând unei creșteri prognozate de 3,0%.
Investițiile în active fixe s-au redus cu 0,5% în perioada ianuarie-septembrie față de anul precedent, inversând o creștere de 0,5% în primele opt luni, reprezentând prima contracție după pandemie.
Cititi si: Negocieri la Washington pentru evitarea unui război comercial SUA-China – Casa Albă vede tensiuni interne între ministerele de la Beijing
***