Undă verde pentru Romgaz pentru a emite obligațiuni de cel mult 750 mil. euro
Acționarii Romgaz (SNG), producător de gaze deținut în proporție de 70% de statul român prin Ministerul Energiei, au aprobat luni emiterea de către companie a

Reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern, asumat de întreaga coaliţie, iar Guvernul va relua demersul, a declara luni seara premierul Ilie Bolojan.
Președintele american Donald Trump a dat luni asigurări că Hamas va fi eradicat dacă nu va respecta acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza,
Bursa românească, respectiv indicele BET al Bursei de Valori București, a bătut în ultimele ședințe noi recorduri, bifând luni a treia ședință bursieră consecutivă cu
Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate, dar aceasta nu înseamnă ”o poziţionare împotriva magistraţilor, ci corectarea unei prevederi anormale”, a declarat președintele Nicușor Dan, luni,
Consilierul prezidențial american Jared Kushner și emisarul Steve Wittkoff au ajuns în Israel și au avut deja, luni, o întrevedere cu premierul Benjamin Netanyahu, pentru