Care este vârsta de pensionare în România pentru femei și bărbați
În acest articol vom detalia care este vârsta de pensionare în România pentru femei și bărbați, atât în cazul pensionării anticipate, cât și în cazul

Premierul Ilie Bolojan a solicitat sprijinul autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene românești, astfel încât cetățenii români
Viceprim‑ministrul Oana Gheorghiu a anunţat vineri că funcţionarii publici din România vor primi training pentru a înţelege beneficiile şi riscurile aplicării inteligenţei artificiale (AI) în
Sandra Alexiu, Președinte al Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov, avertizează că asistența medicală primară în România este în declin, iar acoperirea vaccinală redusă la 45–50%
Datele statistice ale Eurostat arată că productivitatea economiei românești decelereză, pe contrasens cu statele UE:întreaga economie europeană trece printr-un moment de inflexiune, iar România trebuie
Garantarea accesului pacienților la tratamente inovatoare și eficientizarea cheltuielilor publice reprezintă o investiție pe termen lung, a declarat Maria Gabriela Horga, președinte al Comisiei pentru