LIVE DE LA 09:30 / Conferința „Inovația în economia românească – adecvarea companiilor la trendurile tehnologiei globale. 10 martie  2026, orele 09:30 – 14:30

Datele statistice ale Eurostat arată că productivitatea economiei românești decelereză, pe contrasens cu statele UE:
întreaga economie europeană trece printr-un moment de inflexiune, iar România trebuie să-și schimbe din mers modelul economic bazat pe consum și să țină pasul, pentru a rămâne pe hărțile competitivității:

de la industriile productive – și robotizarea acestora – la transformarea digitală a proceselor – la integrarea Inteligenței Artificiale – România trebuie să iasă din era tehnologiei medii și să asimileze inovativ avansul pe care tehnologia mondială îl aduce în economiile relevante. Cum creștem viteza de integrare a tehnologiilor de vârf?

Oficiali responsabili cu politicile economice, experți în integrarea tehnologică a companiilor, mari jucători din industrii deja avansate tehnologic sau cu mare potențial de retehnologizare,

analizează punctul în care se află economia românească într-un moment de inflexiune pentru competitivitatea europeană și care ar fi strategiile și planurile de-a menține companiile.

CONFERINȚA ÎN FORMAT HIBRID

Marți, 10 martie 2026, orele 09:30 – 14:30

Live online pe canelele CursDeGuvernare

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Ciprian RUS, Președinte, Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială, Senatul României & Senator al județului Cluj

• Dacă e să vorbim despre inovație și mai ales în zona economică, trăim într-o țară în care ne copleșește cumva de birocrație și mulți oameni cred că o să vină inteligenții artificiale să ne salveze. Vă dau o veste proastă. Nu o să ne salveze. Mai trebuie să ne salvăm și noi între noi.

• Trăim într-o țară în care pentru firmele mari sau mici costurile de conformare în România sunt mult peste medie, adică se cheltuie banii inutili, avem proceduri foarte greoaie, nu avem un amărât de punct unic de control pentru firme, fiecare trebuie să învețe toată birocrația. Cred că trebuie să investim mai mult decât într-o simplă digitalizare, avem nevoie de o reformă reală a statului.

• În România nu știm unde ne ținem datele, nu știm cine are dreptul să vadă ce din datele publice sau private din România. Vorbim de inteligență artificială ca și cum ar fi un salvator, dar te salvează când ai date corecte. Dacă o să-i dai datele pe care le are statul român despre tot ecosistemul statului, efectiv o să halucineze orice agent de inteligență artificială.

• Cei care se descurcă în birocrația din România, să nu uitați că au câțiva zeci de ani de experiență acolo. Inteligența artificială nu o să aibă experiență, nu o să știe la ce uși să bată și pe cine să sune ca să-și rezolve treburile.

• Pentru asta avem nevoie de o guvernanță a datelor, avem nevoie de o identitate digitală bine pusă la punct și am încredere că vom reuși anul ăsta să punem la punct măcar o primă versiune a unui portofel digital. Avem nevoie de standardizarea interacțiunilor între entități, între firme și stat. Momentan este un adevărat haos, momentan la nivel de ANAF ne lăudăm cu un agent de inteligență artificială, dar nu suntem capabili să avem un site responsiv, care să fie ușor accesibil de pe telefon. Avem nevoie de standardizarea formularelor, a câmpurilor. Volum de muncă este mare, dar sunt aici să vă spun că s-a terminat cum nu se poate, intrăm în era în care se poate.

Irineu DARĂU, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

• Mă voi referi foarte direct la tema pusă în discuție. Am fost, în aceste 2 luni de ministeriat pe care le-am avut până acum, la primul Consiliu pe Competitivitate, la Bruxelles și am văzut din partea miniștrilor economiei ai UE un sentiment al urgenței, o conștientizare a faptului că UE în ansamblu are un decalaj de competitivitate și care, în viteza lumii de azi, se va mări dacă nu facem nimic. Și conștientizarea faptului că și discuțiile și dezbaterile sunt bune, dar e nevoie de decizii și fapte. Și cred că aceasta este fereastra de timp – de luni de zile, nu mai vorbim de ani – în care trebuie să luăm decizii și altfel decât s-au luat până acum.

• Gândindu-mă la pregătirea acestei discuții, întâi m-am întrebat ce precondiții trebuiesc îndeplinite pentru a avea inovare. În primul rând, și e relevant pentru societatea și economia românească, și pentru companii, nu trebuie să fim în negare. Acum poate sunt și subiectiv, vin din industria software – înainte să fiu politician – dar cred că încă nu conștientizăm ritmul cu care se vor schimba niște lucruri. Și cred că e foarte important să conștientizăm gap-urile, decalajele existente, și să ne dăm seama că de acum încolo ritmul va tot accelera. Dacă suntem în negare e foarte greu să te desprinzi de modul în care lucrurile s-au făcut până acum.

• Pe de altă parte, dacă vorbesc despre această ancoră de care cumva trebuie să ne eliberăm, trebuie să avem și o ancoră în viitor. Cred că oportunitatea e uriașă. Această accelerare, poate nu exponențială dar spre exponențială, înseamnă și că suntem la un nou T0 economic, T0 al istoriei, din acest punct. Aceste decalaje pe care le-am avut, istoric, nu ne vor ține în urmă pentru totdeauna – ci avem șansa să pornim poate din spatele altora în startul acestei curse, dar să pornim aproape din același punct. Exact cum am făcut odată cu infrastructura de rețea de internet de mare viteză, aceea e o infrastructură fizică – dar și privind provocările lumii de azi și de mâine cred că putem pleca aproape din același punct.

• Apoi m-am întrebat defapt de ce anume depinde inovarea, capacitatea de inovare și ritmul inovării. Și la asta o să încerc să răspund în următoarele minute. Înainte să spun câteva gânduri despre companii, bineînțeles că din această poziție de Ministru al Economiei, mă gândesc ce condiții sunt necesare în modul în care este facilitată economia țării, în modul în care este organizată guvernarea și impactul pe care îl are asupra economiei. În primul rând, mi se pare că avem nevoie de spații și ecosisteme pentru inovare reală și accelerată.

• Personal, cred că trebuie să explorăm acel concept, de care cu siguranță ați auzit, de sandbox. Există, definit la nivel european, pe vreo trei paliere, dar după părerea mea, destul de nișate, pe anumite subdomenii industriale. În schimb, cred că în sine conceptul este valoros.

• Să avem un ecosistem, cu reguli diferite, fără frânele pe care le avem în general în birocratie – nu doar în România, și în alte locuri – și acolo să se întâmple inovarea.

• Este despre multe lucruri. Este despre fiscalitate, este despre educație, este despre lipsa de birocratie, este despre integrarea cu alte piețe și așa mai departe. Tind să cred că, decât să încercăm o optimizare graduală, eventual lentă, a ceea ce există, merită să încercăm și asta. Merită să încercăm să definim de la zero un ecosistem, bineînțeles inclusiv legislativ, în care companiile să fie lăsate și încurajate să inoveze.

• Știți că, privind competitivitatea, în Uniunea Europeană se discută de al 28-lea regim, adică un fel de al 28-lea stat membru, care să aibă reguli total diferite (pentru companii), pentru că pare că nu suntem capabili să evoluăm destul de repede în cele 27 de regimuri, respectiv în regimul comun european.

• Apoi, de ce depinde inovarea? Cred că depinde fără îndoială de capital. Și cred că aici avem o problemă în UE, dar avem o problemă și mai mare în România. E foarte greu să existe suficient de mult capital pentru companiile inovative. Și trebuie să ne întrebăm de ce. Trebuie să ne întrebăm de ce alte țări reușesc mai bine această mobilizare a capitalului.

• Deci trebuie să devenim atractivi și trebuie să lăsăm capitalul să circule și, dacă putem, să creăm niște mecanisme, probabil de împrumut, de garantare, de contractare, care să multiplice practic o mică investiție a statului. Pentru că azi, deocamdată, mi se pare că statul se concentrează pe niște ajutoare de stat mai degrabă mari și pentru companii mari, în loc poate să investească mai puțin în niște companii inovative, dar acea mică investiție inițială se însemne un deblocator al unor fonduri private mult mai mari, pe baza micii garanții de început, de la stat.

• Apoi, capitalul uman. Poate pare o treabă de termen lung, dar cred că niciodată nu este prea devreme să insistăm pe calitatea capitalului uman și pe faptul că, cel puțin în România, avem nevoie de un salt aici. Și avem nevoie de un salt general, pentru că, dacă… întotdeauna o zic, indiferent de tema despre care vorbesc: atâta vreme cât avem analfabetism funcțional și abandon școlar la aproape 50%, înseamnă că pierdem jumătate din capitalul uman al României. Ce impact are asta asupra inovării, ne putem întreba.

• Apoi, calitativ, câtă predispoziție spre inovare are capitalul uman funcțional, să zic așa, al României? Aș tinde să cred că nu prea mult, generalizând un pic, și am putea să ne întrebăm de ce – personal, ca să rămân și în sfera Ministerului meu, cred că o temă pe care merită să insistăm în lunile și anii următori este învățământul dual, dar și în pre-universitar, nu doar în universitar. Să aducem accelerat, volițional, cu planuri concrete, măsurate, mediul privat împreună cu învățământul, să le dăm posibilitatea să inoveze inclusiv în structura educațională pe care o creează. Și cred că avem nevoie de asta, fiindcă altfel, într-o lume în care, nu știu ce exemplu să vă dau… Un copil de 5 ani> nu știu cum va arăta lumea, piața muncii, când va avea el 18 ani. Noi toți spunem să ancorăm competențele în piața muncii.

• Mai știm cum să le ancorăm? Până acum 10-20 de ani poate știam. Și atunci de ce să nu facem altfel? Să recunoaștem că nu știm și să aducem mediul privat împreună cu învățământul, tot mai des, tot mai accelerat.

• Bineînțeles, pe tot drumul acesta trebuie eliminate frâne birocratice și să avem grijă ca stat, după părerea mea, apropo de scheme de ajutor de stat, să nu cumva să încurajăm exact status-quo-ul. E foarte important să încurajăm și companii mari, e foarte important să încurajăm industrii clasice, să le zic așa, dar nu cumva să fie o investiție disproporționată. Pentru că, prin astfel de subvenții, dacă nu sunt echilibrate și cu subvenții către ecosisteme de inovare, s-ar putea ca încă 5 sau 10 ani de fapt să finanțăm, planificat, programat, rămânerea în trecut.

• Despre companii, eu în general mă feresc, deși mă întâlnesc cu foarte mulți antreprenori și vin din mediul privat, mă feresc să dau sfaturi companiilor pentru că sunt sigur că știu mai bine ce să facă decât statul.
• Cred că, să nu fie folosită inteligența artificială în învățarea și în procesele din companii nu mai este o opțiune. Cred că investiția în R&D, în cercetare și dezvoltare, este fundamentală și aici avem un anumit decalaj pe media companiilor din România și poate și cu ajutorul inteligenței artificiale și cu ajutorul altor tehnologii e obligatoriu să fie simplificate și optimizate procesele interne și aici avem în anumite industrie un decalaj.

• Și ultima idee: înainte să luăm decizii și înainte să creăm, poate cum am zis, sandbox-ul sau alte regimuri fiscale și de inovare, cred că trebuie să ne gândim și la ambiția pe care, hai să zicem mai larg UE ar trebui să o aibă. Înainte să luăm deciziile. Și cred că ambiția maximală ar trebui să fie cam așa: cum facem ca antreprenorii, cercetătorii și capitalul din restul lumii să vină către Europa? E foarte greu să ne imaginăm acest lucru, dar cred că întrebarea asta te duce la întrebarea: de ce nu vine azi? Nici capitalul suficient, nici antreprenorul din SUA sau de altundeva, către Europa. Și cred că dacă am reuși să ne răspundem la această întrebare, probabil că și deciziile ar fi într-un ritm mult mai ambițios.

• Cert e că într-o lume atât de accelerată, competitivitatea – acest cuvânt la modă, dar foarte important – este despre a fi sau a nu fi. Acesta a fost sentimentul la Consiliul pentru Competitivitate (COMPET), cum v-am spus. Aproape toți miniștrii Economiei vorbeau despre urgența acestor ani și că fără inovare și fără competitivitate reală s-ar putea ca decalajul față de restul lumii să devină irecuperabil.

Întrebări și răspunsuri:

Moderator: Eu am aici două pălării, că vin și din mediul de afaceri și din zona de digital. Voiam doar să dau un exemplu de cum am ratat acest trend, din punctul meu de vedere, pe zona de educație digitală. Am avut foarte multe fonduri pe educație digitală acum în PNRR, pentru că s-a introdus acel 10% care să fie în toate PNRR-urile, am fi putut să facem un salt, un leapfrog, dacă implementam cum trebuie. Putem învăța, ok, nu s-a întâmplat, dar putem învăța din asta. Ce am învățat de la partea de educație este că s-a investit în infrastructură, însă nu a fost corelat cu programele de competențe. Și, practic, am făcut un program de competențe care îi învață altceva decât au ei în școli și în licee, unde au introdus asta. Și același lucru îl vedem și la …, pentru firme. Pentru că ce am văzut în ultima perioadă: avem, de exemplu, ADR-uri, Agențiile de Dezvoltare Regională, care au linii de finanțare pe inovare. Numai că nu avem oameni acolo care înțeleg ce e aia inovare. Și atunci avem o grămadă de probleme, cum o cuantifici. De exemplu, avem un ADR care consideră că ERP-ul și CRM-ul sunt inovare. Și consideră că sunt într-adevăr cheltuieli eligibile. Pe de altă parte, nu ai avea suficiente firme să se ducă dacă pui standardul de inovare mai sus. Și aici voiam să ne spuneți cum vedeți situația.

Răspuns:

• Eu folosesc niște cuvinte cu atenție și nu pretind că am toate răspunsurile, dar în zona aceasta de inovare cred că e foarte important să investești în ecosisteme. Nu să subvenționezi companii individuale. Și e o întrebare dacă restul subvenților de companii individuale sunt ok, dar vorbesc despre inovare.

• Și după aceea, a doua întrebare este despre guvernanța acestor ecosisteme. Ar trebui să le guverneze statul sau mediul privat? Câtă vreme avem niște ecosisteme, chiar și într-un mediu economic, uneori dur, rigid, care funcționează, ecosisteme private și atrag venture capital… oare nu cumva fac mai bine treaba decât statul? Trebuie să ne întrebăm foarte bine care e soluția la problema pe care o avem, nu să răspundem în același fel în care se răspunde de zeci de ani.

• Și vă dau un exemplu la care nu m-aș fi gândit înainte să vorbesc cu un antreprenor care avea expunere pe mai multe piețe, inclusiv din Vest, antreprenor român. Și care a spus și Germania are un decalaj de competitivitate. Dar, de exemplu, ce au făcut acum, mai recent, pe tech: au început să semneze contracte cu start-up-uri, cu ținte aproape imposibile de îndeplinit. Cum am avea, de exemplu, pe dual-use sau pe militar. Adică o serie de specificații foarte future-oriented, ca și cum ar fi peste 5 sau 10 ani, și plată doar la rezultat.

• Dar știți care a fost efectul? La fiecare euro pe care a semnat statul german – încă odată, aproape imposibil de plătit de fapt – au venit 10 euro din venture capital. Deci sunt multiple dispozitive pe care le putem folosi. Nu cred că trebuie mers pe modul clasic în această sferă. Pentru că dacă mergem pe modul clasic, părerea mea e că deciziile, birocrația, licitațiile nu vor putea merge atât de repede încât de fapt să nu finanțăm trecutul.

Moderator: De fapt ne trebuie alt mecanism pentru așa ceva. Dar, bineînțeles, întrebarea pe care îmi doresc să o adreseze cei care se uită, ce facem cu Start-Up Nation?

• Toată lumea mă întreabă asta. Știți că acolo întregul mecanism și flux depinde de fonduri europene, dar și de bugetul național.

• Start-Up Nation va merge înainte, sper din mers să mai pot optimiza niște lucruri. În rest, îmi deplină coerență cu ce am spus până acum, pe parcursul acestui an îmi doresc foarte mult să analizez toate schemele de ajutor de stat din sfera Ministerului Economiei și să comparăm un pic eficiența, poate să le mai optimizăm pe parcurs, pentru că astăzi nu am o analiză comparată pentru a vedea pe termen mediu-lung care scheme de ajutor trebuie încurajate, optimizate și care poate trebuie să renunțăm.

• Start-Up Nation cred că este unul dintre exemplele, aș spune, generalizând, de succes, dar am și acolo dubii serioase că este definit și implementat în mod optim, pentru că tentația este aceeași. Hai să dăm bani unor companii, one-shot, pe termen scurt, finanțăm practic angajarea a unu-doi oameni, sperând că din această sită o să iasă și niște inovare și niște companii pe bune care să trăiască 20 de ani. Se întâmplă asta în medie? N-aș crede. Deci mai trebuie să și schimbăm modul de a face dacă vrem să obținem rezultate diferite.

Moderator: Doar așa, ca idee, Bucharest Robots, prima firmă de roboți umanoizi din România, a fost finanțată pe Startup Nation și încă mai existăm.

Intervenții în cadrul dezbaterii:

• Spun un singur lucru și aici e o problemă, pe care eu am identificat-o ca ministru nou: nu e doar la Ministerul Economiei mecanismul de ajutoare de stat, și nu zic neapărat că vreau să fie doar aici.

• Noi avem niște mai multe autorități care creează, prin mai multe modalități, scheme de ajutor de stat – eventual, mai nou, multianual. Și mă întreb foarte serios, așa cum mă întreb foarte onest, în propriul minister, care este coerența și care e prioritatea – care e prioritatea per total. Și aici avem o mare… Adică îmi doresc să avem politici economice bazate pe date, dar și politici economice sau alegeri economice voliționale – adică să știm în ce direcție mergem, de ce mergem într-acolo, la ce perioadă verificăm impactul și așa mai departe.

• Astăzi avem aș spune foarte multe intenții bune disparate, foarte multe autorități care se ocupă de cam același lucru, dar în moduri diferite, și să nu ne miră că rezultatul nu este eficiența.

• Și e o întrebare apropo de competitivitate… E clar o cursă: o cursă între state, o cursă între Uniunea Europeană și restul lumii și așa mai departe. Și mă întreb, în această cursă, ca și cum ai avea un antrenor – cine este antrenorul? Cine este capul limpede? M-am întrebat în primul moment în care am ajuns la minister. N-am mai spus-o public în termenii aștia, dar îmi permit la dumneavoastră că e o dezbatere foarte liberă – unde se fac, coerent, unitar, volițional, politicile economice în acest stat? Eu n-am găsit, după două luni și ceva, răspunsul.

• Haideți să o punem pe seamă scurteții perioadei (mandatului), ca să nu fiu mai dur, dar e o întrebare fundamentală. Unde este acel punct sau acel consiliu sau acel cerc în care decidem de exemplu trei lucruri coerente de care să ne ținem consecvent trei ani de zile sau cinci ani de zile de acum încolo.

• Cred că aici avem o foarte mare problemă. Și atunci putem avea mici încercări de competitivitate fiecare – vedeți, cel puțin la unii dintre noi pasiune este, dorință este. Dar dacă nu e și coerență inter-instituțională…

• Mai zic ceva. Nici pe asta nu am mai spus-o public. M-am gândit, când am ajuns Ministrul Economiei, despre ce este acest minister, că sună bine și știți cât de importante sunt ministerele economiei în alte țări. Și mi-am răspuns așa: din păcate Ministerul Economiei cam culege roadele otrăvite ale acțiunii conjugate ale tuturor celorlalte ministere. Politica fiscală nu o facem noi, politica pe muncă nu o facem noi, politica monetară nu o facem noi. Dar politica de stimulente, foarte puțin pe niște scheme de ajutor de stat – în rest avem Dezvoltare, Fonduri Europene, etc. Deci vedeți, nu e o problemă patrimonială, nu știu unde ar trebui să se facă, dar undeva ar trebui să fie luate aceste decizii împreună și să se țină, eventual, nu doar un singur guvern, ci poate niște guverne successive, de o politică unitară. Pentru că altfel nu avem cum să nu pierdem în competiție. Suntem ca o echipă de sportivi cu mai mulți antrenori. Fiecare sportiv are 2 antrenori pe cap. Foarte complicat.

• Îmi exprim și o mică frustrare, apropo de cum spunea domnul ministru, că despre unele lucruri se vorbește foarte puțin. De ce nu se vorbește de aderarea la OCDE ca de un proiect de țară absolut fundamental? De ce nu începem să vorbim despre aderarea la zona Euro, atât când ne-o lua să ajungem acolo, ca următor proiect de țară? Avem și o problemă cred eu de, cum să zic, convingerea oamenilor că de fapt suntem pe o traiectorie ascendentă și noi, politicienii de fapt, să reușim să – poate și presa, poate și ONG-urile – să popularizăm obiectivele foarte mari de țară. Pentru că poate și de aici o lipsă de coeziune socială: în spatele a cărui obiectiv următor ne aliniem noi, poporul.

Intervenție:

• În completare, îmi permit și eu eu două aspect. Pe de-o parte, și cumva reiese din discursul dvs., să nu digitalizăm birocrația și apropo de a gândi altfel – cred că trebuie să fim foarte onești: în unele cazuri nu avem cum să… nu ne limităm la atât, să digitalizăm birocrația, pentru că nu vei putea revoluționa totul, dar să ne gândim cum să deschidem un alt front în care facem altfel.

• Și în al doilea rând, apropo de transparență. Eu tot am vorbit de scheme de ajutor de stat, și n-am înțeles eu multe în două luni de zile, dar îmi dau seama de niște fire roșii, de disfuncționalitate și poate de abordări preferențiale, ca să fiu eufemistic, în gestiunea unor scheme de ajutor de stat în ultimele decenii. Cred că acolo trebuie foarte multă transparență. Deci cred că trebuie ca în niciun caz, orice formă de ajutor de stat, să nu însemne dosar cu șină și număr de registrare dat de oameni la ghișee. Pentru că de acolo multe tentații apar. 

• Și cred că digitalizarea ar trebui să rezolve acest lucru și în momentul în care… mai ales că avem această abordare, nu prea bună zic eu, cu primul-venit – primul-servit în multe mecanisme, măcar să fie primul-venit – primul-servit cu semnătura electronică și cu stamparea datei și ore exacte. Asta poate ne gândim la un moment dat la o inițiativă care să interzică pentru accesarea de fonduri folosirea biletului de ordine, care să ateste ordinea.

Dragoș-Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

• Asistăm astăzi în societatea românească la o perdea de fum, o pâclă în care se nasc scandaluri din orice fel de prostie sau trăznaie și nu se discută, de fapt, de problemele reale, de modelul de dezvoltare al țării. Faptul că noi suntem în continuare o economie care încă se bazează pe Doamne ajută și pe merge și așa, asta este ceva ce nu are cum să funcționeze. Pe de o parte, vedem această invidie sau comparație cu cei care sunt în afară țării, dar ei de ce performează, sau nostalgie pentru un trecut care a fost de altfel groaznic din perspectiva alocărilor de resurse și a presiunii pe oameni și a lipsei de libertăți.

• Problema pe care noi o avem în acest moment este că nu există, pare, suficientă energie pe care s-o depunem pentru a ne pune noi casa în ordine, a ne defini prioritățile, modelul de dezvoltare și ce vrem să obținem. Și când zic la noi, nu mă refer doar la guvern. Atenție, cred că este o problemă generală a societății, nu cred că este o problemă doar a politicienilor. Evident, leadership-ul poate fi dat de stat, dar inclusiv în zona de sector privat, Doamne ajută și merge și așa, este în continuare, și o spun cu toată responsabilitatea, ceva care funcționează. Avem companii care încă nu decid să ia act de ceea ce se întâmplă la nivel internațional și încă consideră că un pic de inerție, atât timp cât merg încă lucrurile, se poate cumva să perpetuăm în acest mod.

• O să intervin în trei zone. Prima zonă este de model de dezvoltare, a doua zonă este cea de care mă ocup în mod direct și anume de bani, a treia zonă este legată de politici publice. Prima zona de model: Cumva mi se pare absolut incredibil cum reinventăm roata.

• Ca economiști ne uităm de peste trei decenii la care sunt etapele de dezvoltare ale țărilor la nivel global. Fie că au fost puse pe modele investiționale de tip turning, fie că mai recent s-a discutat despre modelul nou de capitalism și ce face ca țările să se dezvolte cu diverși autori, dar una peste alta lucruri este așa, ai modelul clasic care se bazează pe resurse ieftine, da, forță de muncă ieftină, l-am depășit. Cumva modelul acesta clasic bazat pe forță de muncă ieftină cuplat cu zona de creștere de salarii care te duc la resurse mai mari în populație, care te duc la consum și după aceea ai celebra creștere bazată pe consum. Asta este modelul care de fapt a consacrat România o bună bucată de vreme, inclusiv după aderarea la Uniunea Europeană. După aceea te lovești de capcana țărilor cu venit mediu, te lovește de plafon pentru că nu mai ai aceste resurse ieftine pe care să le pui la bătaie și evident toată lumea arată și în teorie și în practică că ai nevoie de un model investițional, deci trebuie să investești. Asta este a doua secvență în teoria lui Porter (modelul lui Michael Porter privind etapele de dezvoltare competitivă a națiunilor, n.r.), dacă vreți.

• După ce te-ai baza pe resurse ieftine, a doua cale este să investești și România este cumva acum într-un model de investiții masive, un model de investiții masive care a făcut ca anul trecut, de exemplu, în ciuda faptului că avem deficit bugetar, că avem ajustare, că avem toate lucrurile acestea, în ciuda faptului că și consumul a scăzut ca urmare a măsurilor de ajustare, investițiile se fie la un nivel record. Și atenție, da, investiții publice în mare parte. Și aici este într-adevăr un problema, pentru că nu poți să duci doar din investiții publice o perspectivă de dezvoltare investițională a țării. Anul acesta suntem tot cu o politică de investiții publice majore și, da, avem nevoie să vedem cum cuplăm sectorul privat aici, și o să mă refer la asta. Al treilea nivel, stadiul, care presupune și ajută la dezvoltare, este să investești în două chestiuni, și sunt doar un număr redus de țări care au ieșit din capcana țărilor cu venituri medii. Vorbim de Finlanda, Irlanda, Israel, Coreea de Sud, deci ai cazurile, nu ai ce să reinventezi.

• Știi că pentru ca să ieși din zona doar de investiții, trebuie să ajungi într-o zonă în care investești în două lucruri, în inovare și în resurse umane, în educație. Or, în acest moment, dacă pe investiții, repet, politica guvernamentală, în sfârșit este într-o zonă coerentă de prioritizare și cumva de a merge înainte pentru a putea să compensăm ajustarea, dacă nu ne reașezăm pe zona aceasta de inovare și de capital uman, educație, suntem mâncați, nu reușim să ieșim din această paradigmă. Adică vom ieși din problema de deficii bugetari, dar nu vom intra într-un model de competitivitate real.

• Inovarea, așa cum era ea gândită, de exemplu, în România anilor 2000, inovarea nu mai este o chestie pe care o poți face la tine în țară. Și asta este o chestiune pe care eu cumva încă sunt în această situație în care nu sunt convins că lucrul ăsta se înțelege în România suficient. Sunt colegi de la ANC, m-aș bucura să avem confirmarea că, de fapt, lucrurile nu stau așa, dar ideea că tu inovezi la tine în țară nu mai este o soluție. Și cumva aici ne suprapune și pe narativul ăla de patriotism, care zice noi ne uităm într-un model autarhic, dar în lumea de astăzi nu mai e cum să inovezi pentru competitivitate, deci o inovare care îți aducă bani, că asta înseamnă motivația este până la urmă să-ți creeze bani, resurse, profit.

• Este clar că ne mutăm la un model de inovare care se bazează pe mecanisme de colaborare multistate, mai ales în Uniunea Europeană, pe rețele de cercetători la nivel global, deci cu totul alte tipuri de abordări. România aici a testat apele puțini. Vă dau doar niște exemple: ELI, Extreme Laser Infrastructure, Alfred, cu reactorul nuclear, bazat pe plumb. Aceste două proiecte care au fost cele care au însuflețit ideea că reușește și România în sfârșit să articuleze proiecte multistat, din nefericire nu au fost niște proiecte care acum să fie într-un mare succes.

• Pe alocuri, platforma de la Măgurele mai are niște colaborări care sunt bine de menționat, cu Osaka și așa mai departe, dar în mare, de unde eram membru în consorțiu la ELI, acum suntem doar asociați, la Alfred tocmai ce am pierdut furnizorul principal italian, deci este un mic dezastru, dacă-mi permiteți chestiunea asta, dar sunt convins că cei care dețin politica publică pot să dea mai multe explicații, deci nu sunt eu în măsură să dau verdict aici. Cumva, deci, practic, acolo unde avem nevoie mai mult de logică, de multistat, de logică de colaborare în rețele, acolo am cam dat-o în bară. Am mai avut încă o inițiativă genială de a atrage cercetorii români din afară să vină, să facă, să dreagă. Iarăși, rezultate mixte. Problema este că dacă nu ai o consistență, o perseverență în a ține modelul acela și a da o sustenabilitate și o coerență, nu poate să îți vină talentul de peste tot.

• Speranța mea este că avem și exemple care îți arată că se poate. Avem proiectul acesta pe care îl finanțăm de pe PNRR IPCEI, pe semiconductori, care ne deschide apetitul pentru alte proiecte, poate în hidrogen, poate încă un proiect de semiconductori. Dar una peste alta, e clar că fondul de competitivitate 2028-2034 va merge pe modele multistat, pe idee de inovare care nu e doar înăuntru țării. Și asta e foarte important. Și când zic asta, mă gândesc și la sectorul privat, care inovează numai în România. Și aici avem o zonă de engineering, sau o zonă care contribuie la o structură matricială a marilor companii. Și asta este foarte important.

• Pe partea de capital uman, iarăși, ideea este așa. Avem două valențe. Una patriotică, să ne educăm până Românii noștri, ceea ce este un lucru minunat și trebuie să o facem. Și n-o facem pentru că nu alocăm suficienți bani și nici resurse pentru asta. Cealaltă chestiune pe care cumva multe state o fac deja este să atragă talentul de oriunde ar fi în Europa. Și aici nu mă refer la zona de livratori, pe care îi apreciez foarte mult și toți cei care vin și fac lucruri în industria de construcții etc. Mă refer la atragerea de talent pe zona de inovare, cercetare, zona aceasta de înaltă tehnologie. Nu cred că avem o politică în acest moment pe acest subiect. Uniunea Europeană are o politică pe acest subiect. Deci mi-ar plăcea să avem și noi o politică atunci când stabilim, de exemplu, cotele de străini care vin să vedem ce facem pentru a putea atrage doctoranzi, doctori, oameni care să lucreze în științe. Cum atragem talentul de peste tot. Inclusiv talentul antreprenorial. Apropo de Startup Nation, eu aș vedea viitoarele programe drept o deschidere către orice antreprenor din lumea asta care vrea să vină și să-și monteze o idee în România nu neapărat numai pentru cetățeni români. Și asta ar fi într-adevăr o schimbare de model.

• Foarte scurt pe partea de bani. Eu nu consider că nu sunt bani. Și aici intrăm într-o dezbatere foarte interesantă. Dacă am avea ce finanța în România, am avea bani pentru asta. Din perspectiva ministrului care se ocupa cu fondurile europene, să ne înțelegem, a existat opțiunea de a finanța sectorul privat mult mai mult decât avem noi acum finanțarea în PNRR sau în coeziune. Am ales să finanțăm maxim 20% și acolo unde finanțăm, și sunt aliniat cu domnul ministru Darău, ideea e că avem o finanțare de tipul iau un euro și dau un euro. Am început acum să creem niște debușee pe instrumente financiare.

• Și culmea e că România este exemplul campion în toată zona de Europa Centrală și de Est pe multiplicarea pe fonduri de equity. Deci de unde n-aveam mai nimic, acum avem 18 fonduri, am investit 400 de milioane de euro care au generat, atenție, un neverosimint 5,8 multiplicator. Deci aproape la un euro investit am generat 6 euro din sector privat. Am generat 2,3 miliarde de euro din investițiile din equity.

• Ideea e că ai tot ce-ți trebuie. Deci practic trebuie să schimbi modelul de finanțare dintr-un model în care dai bani unul la unul cu granturile acelea clasice unde stai doi ani de zile să-ți evalueze, să implementezi și așa mai departe, într-un model în care pur și simplu te duci în piață, fie pe zona de equity, fie pe zona de PPP, fie pe zona de piață de capital prin listare, pe care într-adevăr în PNRR, nu știu dacă se știe, aveam o măsură de încurajarea companiilor să listeze,  avem câteva companii față de un nevoi uriașă, …Și nu în ultimul rând, pe zona clasică de instrumente de blended finance, adică garanții cu subvenții de dobândă și cu componente de grant care la instrumente financiare poate merge până la 40%.

• Și aici nu vă ascund, și am mai spus chiar la CursdeGuvernare.ro, la o conferință anterioară, gândirea pe care o am este că în următorul cadru financiar fiecare euro european să atragă după sine un euro privat. Deci ne uităm la 60-70 de miliarde de euro pe care putem mobiliza în economie. Și aici, încă o dată, nu vă spun vise de analist economic. Vă spun ceea ce este fezabil după ce am petrecut o săptămână la Luxemburg, la Forumul BEI, și la Bruxelles în discuții cu nivelul de vârf al Comisiei Europene, România poate să pună bani pentru sectorul privat și trebuie să o facă. Problema pe care o avem ulterior este pentru ce o punem.

• Și aici ajung la ultimul subiect, promit că o să fiu succint, de politici. Și aici cumva este iarăși un lucru foarte clar, că toată lumea zice, doamne, n-avem plan de țară, n-avem politică industrială, băi, dacă nu ai, te uiți ce facem la nivel european. Și ideea acum numai e ca România să se dezvolte repede ca o insulă, ci cum contribuim noi la ce se întâmplă, la lanțurile valorice europene, unde ne situăm pe ele, cum putem să avansăm ca să putem să avem o valoare adăugată cât mai mare.

• Deci practic este ideea, din banii ăștia pe care o să-i avem la dispoziție, mai ales fonduri europene, cum pot să folosesc bine terenul pentru a mă plasa cât mai sus pe lanțul valoric. Și aici sunt niște chestiuni care sunt super faine. Adică, de exemplu, acum se vine pe ideea asta cea mai recent lansată cu Industrial Accelerator Act. E ultima inițiativă lansată de Comisiune Europeană și care ce spune, că vom pune accent pe Made in EU, pe lucrurile fabricate în UE, asta este o veste excepțională. Asta înseamnă că încurajează automat orice antreprenor investitor care poate să livreze alternative la piața chinezească sau lucruri pe care le putem face aici, în România. Asta înseamnă că România devine din nou un teren extrem de fertil pentru investiții productivi. Și ideea e că acum se introduc aceste zone de accelerare industrială care sunt o reinterpretare a territorialității de competitivitate. Noi le-am mai numit, italienii le numeau districte industriale, noi le-am mai numit clustere și le-am implementat. Au fost parcurile industriale în anumite vreme. Acum avem un nou concept reîmpachetat de zone de accelerare industrială care spune așa. Am un areal, îl consider un areal strategic pentru anumite tipuri de investiții. Avizele sunt pe tot teritoriu, nu mai sunt companie cu companie. Trebuie date printr-un singur punct de contact, care la noi este Oficiliul pentru Licențe Industriale, tocmai l-am făcut pentru că ne-a bătut la cap OECD-ul pentru aderare și culmea e că-l finanțăm împreună cu domnul ministru Darău pentru a crea acel punct de contact unic electronic pentru licențe. Culmea e că se și face, culmea e că orice companie ar putea să meargă să obține avize în maxim nouă luni. Se discută în societate despre lucrul ăsta? Nu. Și asta este ceva la care domnul ministru lucrează zi de zi, eu, evident, finanțez și asta ar schimba complet peisajul. E o chestie la care toată lumea se aruncă și se avântă, ce chestie mișto facem noi în România? Nu. Habar n-are opinia publică de chestia asta. Nici sectorul privat nu știe.

• Ideea este că vei avea posibilitatea să declari un areal, să dăm un exemplu concret, Galați-Brăila. Tu poți să spui, aceea este o zonă de accelerare industrială de oțel verde. Ai la dispoziție Dobrogea cu parcuri eoliene, ai gazul din Neptun Deep, dacă vrei, mai puțin verde. Dar ai posibilitatea de a declara un areal ca Galați-Brăila drept o zonă de investiții în care ai permise care se obțin unitar în, repet, 6-9 luni de zile. Folosești al 28-lea regim ca să poți să ai compania EU Inc. deci o incorporezi la nivel european, și practic oricine vine acolo are inclusiv o chestiune de tip inflation reduction act în care îi dau 20% dacă este într-un domeniu strategic cum este acesta. Practic ai aviză la pachet, arealul declarat, nu-l mai bate nimeni la cap și ai și bani 20% ca incentive. Ce încerc să spun e că avem la buricele degetelor niște lucruri absolut minunate. Evident, în colaborare cu teritoriul, adică nu se pune problema. Dar la fel poți să-ți imaginezi Valea Jiului, poți să-ți imaginezi zona Prahova-Argeș, adică sunt niște zone care deja sunt în industriile astea. Și practic acum printr-o debirocratizare masivă, punerea pe masa a finanțărilor pe care v-am zis, le avem la îndemână, România poate țâșni cu niște investiții absolut monumentale în perioada notare.

• Suntem într-o aliniere de planete fantastică, în care anul ăsta ne salvează PNRR, anul viitor avem încă bani pe coeziune de putem investi până la 8-9 miliarde de euro și din 2028 ai acces la toate lucrurile astea de care vă povestesc. Și atunci, practic, în loc să stăm să discutăm despre mărunțișuri, ce ar trebui să facem este să ne uităm la modelul de dezvoltare, să ne uităm la faptul că avem capital dar nu mai poți doar cu zona de investiții publice ci trebuie să realiezi sectorul privat și apelul către sectorul privat este acela de a ne uita cum împreună putem crește ambiția și evident în sectorul privat și nu ultimul rând aceste politici publice care determină ralierea la modelul european.

• Și doar un singur comentariu pe ce ar urma să fie păstrat ca finanțare într-o modalitate mai clasică cu proiecte. Deci unu ar fi startup-urile. De ce? Pentru că cred că este nevoie până la urmă și de cantitate, aici e o dezbatere pe care putem să o avem. Peste tot în lume, mergi pe ideea că finanțezi pe principiul pâlniei, finanțezi angro ca să ajungi la o serie de companii care pot să devină unicorni. Ideea de a avea o finanțare constantă și permanentă pentru startup-uri este o idee cheie, că o numim Startup Nation, cum vreți să-i spuneți, dar faptul că România are totdeauna o finanțare ușor de accesat, disponibilă, care nu e foarte mare, 20-40 de mii de euro pe care să pot să o pui pe masă permanent, asta este foarte important.

• Și al doilea element care trebuie finanțat cu grijă, care nu poate să fie finanțat totdeauna prin investiții de equity sau instrumente financiare, este zona de frontieră tehnologică, deci de inovare la nivelul frontierei tehnologice, unde la TRL-urile (Technology Readiness Level) mai mici trebuie cumva să investești. Și asta este o chestiune importantă, cu accent pe multistat, cu accent pe colaborare internațională.

• Și ultimul lucru pe care îl vreau să spun este că avem nevoie ca de aer de un nou tip de inovare pe care noi nu-l avem, Europa discută despre asta târziu, e modelul acela de DARPA. Părerea mea este că dacă România vrea să conteze, trebuie să aloce resurse pentru moonshooting. Adică ce înseamnă asta că discutați de leapfrogging, folosind o grămadă de barbarisme aici. Dacă România vrea să fie relevantă, trebuie să se uită la tehnologii care acum nu sunt încă pe piață. Noi abia dacă ne uităm la astea care sunt emergente. Dar ideea este dacă putem într-adevăr să creăm un mediu prin care punem niște incentive-uri, o componentă de grant pentru a atrage cercetare în aceste domenii de mâine, nu de astăzi, ar fi foarte bine. Și aici când discutăm de zona de AI, doar ca să fiu foarte clar, am văzut la Davos cum s-au așezat lucrurile și care sunt discursurile. Ca să discuți de inovare în AI, trebuie să te duci pe toate compartimentele. Ai nevoie să te duci pe zona de energie și să fii sigur că ai tot ce-ți trebuie. Ai nevoie să te duci pe zona de comunicații și să vezi dacă ai tot ce îți trebuie, ai nevoie să te duci pe zona de capital uman că să vezi dacă ai oamenii pregătiți și în ultimul rând, evident, să vezi dacă poți să creezi acel datacenter-uri și LLM-uri și așa mai departe. Pentru noi, în România, toată lumea să se concentrează pe LLM-uri, cum facem și noi să avem ceva de genul ăsta. Nu, problema e că România poate să intre pe lanțul acesta valoric cu celelalte componente susținând, de fapt, dezvoltarea industriei de AI și modul în care companiile o folosesc.

• Avem o oportunitate enormă, inovația este, într-adevăr, singura cale prin care România poate trece de cap, ca în a țărilor cu venituri medii și, din păcate, fumul actual ne face să vorbim prea puțin despre aceste teme cruciale pentru noi

.

Q&A

Moderator: Eu vă zic realitatea din teren, de la antreprenori. Antreprenorii români sunt la nivelul de subzistență. Se gândesc la cum plătesc salariile, nu la Horizon

Răspuns: Eu nu spun că din cauza birocrației excesive, lipsei de direcție de politică publică, în general, hărmălaiei generale, nu există probleme reale, și, bun, creșterii de costuri, taxare, inflație și așa mai departe, nu există o presiune enormă pe mediul de afacere. Eu ce vreau să spun este că România are, în paralel cu aceste realități pe care nu le contest, niște oaze minunate.

Și vă dau două exemple fundamentale care îmi dau o perspectivă optimistă. Până acum am vorbit de finanțarea pe piață, de instrumente financiare. Cealaltă finanțare crucială la care mă uiți și de care România are nevoie este ceea ce se numește Community Based Finance, adică să finanțezi comunității. Și după multe, multe, multe discuții, în sfârșit suntem pe cale să finanțăm ceea ce se numește ROStartup, o comunitate de acceleratoare și diverse tipuri de companii din acest ecosistem național legat de mediul de afaceri și dăm banii comunității.

Deci nu mai dau firmelor individuale. Fiecare dintre aceste acceleratoare, mă uiți la domnul Răzvan Rughiniș, care-i pionier în acest domeniu, are deja clienți. Deci nu ai nevoie să reinventezi roata. Eu ce vreau este să facă mai bine și să aibă resurse să facă mai bine ce face deja. A avea încredere în ideea de comunități antreprenoriale mi se pare un pas semnificativ înainte în relație de încredere între stat și privat. Deci asta este un exemplu și vi-l dau și pe celălalt dacă îmi permiteți.

Cred că în această zonă de companii private avem niște companii care sunt absolut incredibile. Eu vă dau un exemplu, avem un campion, nu știu dacă-i în moment publicitar sau nu, avem un campion în industria bateriilor care este în acele rețele, românesc 100%, care este în acele rețele de lanțuri de valoare la nivel european. Și exemplul tipul ăsta tot există. Problema este ce facem pentru aceste companii? Care sunt oportunitățile pe care le punem pe masă? Și asta este o preocupare pe care o am în perioada următoare, dacă politica noastră industrială trebuie să fie o politică neutrală sau picking the winners? Și asta este o întrebare foarte bună și aici vom avea și o dezbatere doctrinară, referitoare la piață. Eu trebuie să recunosc că după ani de zile în care am mers pe ideea de leveling the playing field și în care să lăsăm lucrurile cum merg, văzând cum care-i politica de ajutor de stat și modul în care toate companiile europene sunt ajutate de fapt de statele lor să crească, îmi pun problema, și asta este o temă pe care nu eu o gestionez, dacă n-ar trebui să ne uităm un pic care sunt campionii acestor zone?

Cred că pentru a ancora pe șapte ani o politică coerentă avem o șansă enormă dată de acest nou plan, planul de parteneriat național și regional. Acesta este denumirea fondului unic sau planului unic pe care îl vom avea cu finanțare europeană, cel la care ficeam referire, 60-70 de miliarde de euro și din perspectiva pe care o am, ideea de a ne concentra și coagula în jurul acestui plan care să cumva să așeze atât resursele europene cât și cele naționale, cât și cele private în jurul unui singur obiectiv, aceasta este mi se pare o oportunitate senzațională. Odată ce ai perspectiva să faci acest plan, ai resursele, că există asistență tehnică remarcabilă pe care o pot pune la dispoziție, ar fi păcat să ratăm această șansă și ne stă la îndemână perioada imediat următoare. 

Despre digitalizare

Zona de digitalizare nu înseamnă că te duci cu discheta sau CD-ul la etajul 2, dar hai să ne uităm așa. În primul rând, faptul că avem totuși un proces paperless, deci fără hârtie efectiv și dosare cu șină, este un progres. Eu am prins momentele în care ștampilam și semnam pagină cu pagină timp de 6-7 ore la cât un dosar care era în 4 bibliorafturi. Este un prim pas înainte și din fericire suntem unul din ministerele care avem măcar procesele exclusiv digitale.

A doua chestiune este că am început acum să folosim RPA-ii și ne ducem și spre zona de agentic AI în scurt timp, tocmai pentru ca să scoatem toate procesele astea în care avem Word-uri, PDF-uri și lucruri de genul acesta. Deci, cumva ne pregătim pentru această nouă generație. Iar legat de MySMIS, în acest moment, o investiție, în afară de ce am menționat, deci de a pune agenti și a mișca procesele, o investiție în care să fac un reshuffle la MySMIS acum nu se justifică pentru că schimbarea de paradigmă este atât de mare din 2028-2034 încât asumpția ar fi să avem un proiect complet nou pentru că se discută foarte mult de simplificare.

E foarte important să înțelegem că tot ce putem automatiza, suntem un proces de automatizare și se va vedea în viața beneficiarilor și autorităților, pe de altă parte, ideea de a investi masiv în reașezarea MySMIS-ului și nu are sens în condițiile în care vrem să vedem regulile acestui fond unic, regulament unic și să putem discuta de un nou sistem informatic pe care îl pregătim, care să fie nativ cu RPA și AI, nu peticit cu RPA și AI. Asta e ideea. Știu că nu rezolvă pe termen scurt totul. Vom vedea niște rezultate chiar pe baza a ce finanțăm împreună. Ministerul Economiei are un proiect foarte important pe zona asta de RPA pentru 18 instituții publice și deci veți vedea o parte din rezultate, dar nu atât de spectaculoase cum probabil că am vrea, să meargă MySMIS-ul altfel. 

Întrebare: Domnule ministru, am și eu cu o mică întrebare. În numele unor colegi senatori pasionați de moțiuni, acest nou soft va avea acces și doamna Kovesi la el sau doar la MySMIS? Sunt niște domni foarte interesați de acest subiect. 

Răspuns: Da, ăsta este unul din subiectele unei moțiuni care a fost ieri în Parlament. Mulțumesc pentru ocazia de a menționa că din perspectiva noastră a MIPE unul din lucrurile clare este să poți să ai trasabilitate astfel încât să poți să destructurezi rețelele care sunt din nefericire interesate și de fondurile europene.

Doar câteva exemple pe care sectorul privat le-a mai auzit, garanții false folosite în licitații, documente false folosite în probarea competențelor pe care companiile le-ar avea și ca să poată să câștige astfel de achiziții și, în fine, suveici legate de TVA și de tot felul de lucruri, toate acestea sunt realități și nu sunt punctuale, sunt sistemice. Și de aceea ideea de a putea avea o colaborare cu instituțiile europene e foarte importantă, pentru că dacă la un moment dat, pe auditul de sistem primim o notă care nu este de trecere, se blochează toate fondurile. Și asta este ceva de neacceptat de ce vreau eu de integritate, transparență și protejarea fondurilor europene.

Antonio RĂDOI, PhD, CS I Director Unitatea de Implementare a Reformelor CD PSF Autoritatea Națională pentru Cercetare

• În momentul în care mergi spre inovare, asociezi inovarea cu cercetarea. Așa cum Ministerul Finanțelor face politica financiară, Cercetarea face politica în cercetare, dar mijloacele financiare sunt alocate de la bugetul de stat, fondurile de coeziune, ADR-urile fac și ele inovare. Există multiple programe care abordează inovarea și putem spune că e multifațetatăr. Însă, nu există un pivot central care să aibă o viziune, care să coordoneze, care să poată beneficia de finanțare dedicată, astfel încât să țintească un anumit sector. Sectorul nanotehnologiilor, sectorul semiconductorilor, în sensul în care, dacă îți dorești să ai continuitate, să finanțezi beneficiind de menținere a resursei umane specializată, beneficiind de ceea ce tu ai acumulat pe parcursul acestor proiecte.

• E un discurs amplu, însă mai mereu diavolul e în detalii. Și atunci politicile văzute la nivel macro sunt altfel. De ce Europa nu e atractivă, este un discurs. De ce România nu este atractivă și este complet diferit de abordările la nivel macro. Și o idee este să învățăm din greșelile pe care le-am făcut.

• Noi acum ne îndreptăm spre închiderea PNR-ului. Când s-a scris și s-a aprobat PNR-ul, fondurile pe cercetare erau pe împrumut. Un împrumut cu o dobândă relativ foarte scăzută față de ceea ce cunoaștem pe piață.

• Recent, de curând, Comisia ne-a mutat de pe împrumut pe grant. Ceea ce a fost un succes și o deschidere la negociere din partea Comisiei. Colegii de la MIPE ne-au sprijinit în acest sens. Și aici, când toată lumea se aliniază, obții rezultate. Dacă dialogul este suboptimal, în sensul în care economia își vede de treaba ei, sănătatea își vede treaba ei, Ministerul de Finanțe nu te bagă în seamă, MIPE merge pe calea lui, totul este divergent, nu reușești să ai o acțiune coerentă și de lungă durată.

• Noi am avut o investiție pe care aproape că am ratat-o. O investiția nouă – cei care au obținut burse Marie Curie, ale căror proiecte au fost evaluate către Comisie. Li se acordă un certificat Seal of Excellence. Pe bază acestui certificat de excelență, pot obține finanțare în diferite state ale Uniunii. Însă, noi am avut o țintă relativ modestă, să atragem 50 de astfel de posesori de certificat de excelență. Am reușit să atragem 12. Motivele le știm. Atractivitatea scăzută a sistemului de cercetare din România. Poate nici partenerii instituționali, și anume universitățile sau institutele, nu au fost proactive, în a căuta astfel de beneficiari. Dar aici ne uităm și la faptul că noi suntem ultimii în coada European universities scoreboard. Suntem ultimii. Aici avem constanță în a ne menține acest loc și atunci comparat cu Spania și Italia, evident că cineva alege Spania și Italia. Poate pentru climă, poate pentru mâncare.

• Pe de altă parte am avut și mici succese. Într-o altă investiție, am reușit să atragem companiile mari. Și aici trebuie să vorbesc foarte mult despre întreprinderile mari pentru că, pe baza schemei de ajutor de stat, așa este mecanismul, statul dă un leu, privatul pune un leu. Și atunci am reușit să atragem pe cele cinci proiecte care vizau cele cinci misiuni europene două înterprinderi mari, MedLife și Orange. Ceea ce reprezintă un succes.

• Și atunci de aceea aș dori să învățăm din greșeli și să continuăm ce am făcut bine, astfel încât să mergem pe această stradă. Singuri nu putem. Noi suntem autoritate. Înainte eram Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării. N-am avut nici continuitate din punct de vedere al unui parcurs instituțional. Frecventele schimbări înseamnă evident te oprești, continui cu altă echipă.

• Domnul ministru Pâslaru menționa, de exemplu, atragerea cercetătorilor din diaspora. Au fost finanțate prin fonduri de coeziune, structurale cum au fost. Au venit colegi în țară cu promisiunea că va exista continuitate. Acele programe nu au continuat. Apeluri de cercetare au fost foarte rare, în acea perioadă, o dată cam la 3 – 4 ani.

• Noi, ca stat, nu ne dovedim capabili nu să-i tragem pe românii din străinătate, nici să rămână aici, nici să continue. Și atunci, dacă vrei să faci inovare, trebuie să faci inovare nu neapărat mergând în parteneriat la nivel de liceu. Ideea este așa. Când tu ai un student la medicină în anul întâi, nu îl bagi în sală de operații. Îl iei și îl formezi. La fel și acel cercetător pe care tu îl crești ca student, îl crești prin diferite etape: de master, de doctorat. Și acolo intervin politici de tipul Triple Helix, acolo începe inovarea să miște și atunci poate schimbarea de paradigmă ar fi doctorate pe care industria să le susțină din punct de vedere financiar, dar statul să vină să susțină acest demers. S-au vorbit foarte mult de credit fiscal. De vreo doi ani, noi am fost în dialog cu diferiți parteneri industriali și toți solicitau de la Ministerul de Finanțe. Până n-a venit OECD-ul să le spună: „Băieți, pilonul obligatoriu”, nu s-a mișcat nimic. Recent s-au aprobat. Pentru că trebuia.

• Aveți idee cam câți cercetători sunt în România? Conform INS? Cercetători în esență, cei care au titulatura de cercetători, grad 1, 2, 3, sunt sub 10.000. Dacă discutăm pe proiecte europene, un antreprenor care trebuie să-și plătească salariile a antreprenor, nu prea se gândește foarte repede, adică, e reticent în a participa la astfel de proiecte. Dar, noi ne uităm și vedem. Care sunt campionii care au atras, nu la valoare, dar în măsura în care sunt proactivi și depun aplicații. Și ne uităm și vedem universitățile. Din anumite centre universitare. Și acolo putem identifica poli de excelență. În mod surprinzător și susținând efortul pe care îl fac universitățile, vin institutele naționale de cercetare de dezvoltare, care au atras cam aceeași sumă pe care universitățile au reușit să o atragă prin finanțării europene.

• Revenind în discursul din societate cu acest INCD-ul, institutele naționale de cercetare-dezvoltare. Ce sunt ele, de ce avem nevoie de ele? Dacă nu le-am fi avut, am fi pierdut jumătate din fondurile europene pe care România le atrage. De ce? Pentru că acolo avem infrastructură, avem resursa umană. INCD-urile sunt principalii angajatori în cercetare. Apoi, avem institutele Academiei Române și universitățile. Raportat la funcția pe care o are fiecare, institutele performează. Le lipsește însă mecanismul.

Q&A

Întrebare: Pentru că citim despre proiecte pe cercetare, la un moment dat a fost o singură tentativă să depunem și noi pe robotică și ne-am oprit, pentru că noi facem pe zona de roboți de servicii și acolo se cerea să ai pe cineva cu doctorat pe roboți de servicii. Nu are nici o universitate specializată pe roboți de servicii.

Răspuns: Cine a făcut ghidurile? Știți ce spuneau colegii? Când cineva de la economie face un ghid de inovare, credeți că ne întreabă? Credeți că întreabă colegii, deși suntem peste drum?

Întrebare: Auzim de proiecte de cercetare, avem mulți cercetători, întrebarea mea este unde este go-to market? Am înțeles că facem și cercetare fundamentată, dar mai facem și niște bani?

Răspuns: Omul politic când vine, spune eu îți dau bani, vreau rezultate. Trebuie să înțelegeți următorul lucru. Când tu investești într-un sistem de educație, nu toți sunt olimpici. Nu toți ajung să aibă bacalaureatul. Oamenii se mai pierd pe drum. Dacă statul român vine și-ți dă un leu, cât îți cere să îi dai? Un leu mai mult, cel puțin. Păi e corect? Păi atunci înseamnă că dacă eu bag în educație un leu, toți trebuie să-mi iasă olimpici?

Moderatoarea: Nu. Dar se fac calcule câți bani îți produc cei educați. Așa se fac calculele la nivel european, mondial.

Răspuns: Produce knowledge, produce educație. O puteți cuantifica?

Moderatoarea: Da, pentru că oamenii ăia se întorc în economie. Despre asta este vorba. Pentru că noi ne-am obișnuit să dăm granturile pentru subvenționare. Din punctul meu de vedere, granturile de cercetare pentru unele dintre universități sunt subvenții. Nu sunt pe cercetare reală care să producă un efect care ție să-ți aducă bani înapoi. Și, din nou, pot să înțeleg că o parte din bani sunt pe cercetare fundamentală. Că am mai întrebat și mi s-a spus că trebuie să fie să mai și învățăm.

Răspuns: Știți procentul pe apeluri care includ cel puțin un partener privat în proiectele de cercetare finanțate? 42% dintre proiectele pe care statul, prin Agenția Națională de Cercetare le finanțează, sunt alocate către proiecte de tip proiect experimental demonstrativ, soluții, proiect transfer la operator economic. Adăugați POCIDIF-ul și atunci efortul se dublează.

Moderatoarea: Da. Dar din nou, spuneți-mi o firmă care a făcut un produs care a ieșit pe piață și se vinde?

Răspuns: Ce finanțăm noi prin planul național? Ideea este de felul următor. Este acel gap pe care noi ca stat încercăm acum și printr-o reformă a PNRR avem ca subiect o agenție de inovare, o centrală de inovare. Pentru că noi finanțăm fundamental, demonstrativ, pre-market, dar nu suntem capabili să oferim acel 1 plus 1 antreprenorului. Pentru că ne lipsesc fie legislația, fie accesul al infrastructură. Știți câte spin-off-uri are România înregistrate? Sub 10. De ce? Nu avem legislație.

Răzvan RUGHINIȘ, Prof. Univ. în Departamentul de Calculatoare al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București & Co-fondator al acceleratorului Innovation Labs

• Cred că este o discuție mult mai aproape de realitate și cred că asta ne folosește mai mult decât să reafirmăm aceleași lucruri. Cred că trebuie să reafirmăm și niște ambiții. Este important. Dar să ne uităm și la realitatea în care ne aflăm astăzi. Cu bune și cu rele.

• Și aici o să vin cu o completare la lucrurile bune. Mi-a plăcut foarte mult discuția despre combinația, mai ales în zona universitară, dintre educație și cercetare. Și voi da inclusiv exemple de produse ajunse în piață. Dar cred în această dualitate și cred că a investi în tineri cercetători, de multe ori, poate că nu se traduce direct într-o valoare de piață.

• Am avut o revoluție extraordinară în 2007 cu iPhone în America, datorită unui număr vast de patente ieșite din finanțarea cercetării. Dar este adevărat că niciunul dintre acestea în sine nu poate fi legat de ceea ce a însemnat primul smartphone mass market. Dar dacă o să vă uitați, în spatele unui iPhone, veți găsi peste o sută de finanțări date de NSF, de Agenția de Finanțare a Cercetării, în Statele Unite.

• Și din această cauză, câteodată poate se pierde importanța acestui demers de menținere a unei curiozități, a unei ambiții, a unei competențe de inovare. Pentru că cercetarea nu este la fel de ancorată în nevoile prezente. Ea se gândește un pic mai departe.

• Și cred că avem nevoie de antreprenori care să răspundă la problemele prezentului. Dar, iarăși, trebuie să avem și o finanțare „high risk, high reward”, vorbea și domnul ministru Pâslaru, pe care să o judecăm cu alte metrici. Asta este important.

• Cred că, dincolo de competențele umane, foarte multă vreme au lipsit și, din păcate, încă lipsesc, anumite verigi al acestei finanțări a „deeptech”, a unor proiecte inovatoare transformaționale, în care, încă o dată, trebuie să ne asumăm un grad mai ridicat de risc. Iarăși, comparativ cu zona în care ne aflăm, Bulgaria avea primele fonduri de finanțare a acestor proiecte deeptech la nivelul anului 2011. Noi avem prima rundă a fondurilor de transfer tehnologic, ceea ce ar trebui să ocupe această perioadă de maturizare a produselor de tehnologie venite cu ambiții foarte mari, ceea ce, în limbaj european, este TRL3, un produs deja validat de comunitate academică, cu o valoare clară, dar care încă nu are un go-to market. Nu știe cum se producă o valoare economică, dar este disruptiv. Și de la un TRL3 tot drumul până la un TRL8-9, care înseamnă închiderea și validarea buclei economice, trebuie să există un sprijin pentru acești cercetători, care clar au o bună înțelegere a tehnologiei în profunzime, vin cu idei transformaționale, dar fără înțelegerea mecanicilor de a crea valoare economică, care nu înseamnă doar o companie. Foarte bine să facem o companie.

• Poate să însemne o licență, poate să însemne o proprietate intelectuală. Lucruri pe care îmi pare rău să spun, noi ca români le înțelegem mai greu, cercetătorii o înțeleg și mai rău. Îmi pare rău că o spun din postura de cercetător, nu ca un element care am venit aici să judec, ci realmente vreau să fiu în sprijinul acestor cercetători cu ambiții mari, câteodată cu „blind spots”, care nu știu care sunt limitările lor.

• Și tocmai că erau unor contexte comune în care să aducem această cercetare mai aproape de fondurile clasice de investiții mai aproape de un go-to-market. Avem nevoie de o punte de finanțare făcute de oameni care să înțeleagă oportunitatea extraordinar de mare pe care aceste finanțări ambițioase a unor deep-tech, a unor tehnologii ale viitorului.

• Dar să faci încă o aplicație care să se refere la o nevoie prezentă este ușor de judecat de foarte mulți antreprenori din ecosistem. Să pui pariuri pe cum tehnologii și proprietatea intelectuală făcute în Europa, făcute în România, poate să creeze un impact global, o piață globală. Asta într-adevăr este, cred, o provocare pentru timpurile noastre.

• Și asta este important să știm și unde ne aflăm, dar și să nu ne ferim de provocările vremurilor noastre. Eu cred că această provocare va trebui să vină și dinspre INCD-uri, adică și deschiderea INCD-urilor să găzduiască astfel de conversații, că până la urmă un dialog trebuie să fie mutal, dar și dinspre comunitatea de afaceri, și dinspre mediul politic. Vorbim despre o transformare inclusiv a unui spațiu legislativ.

• Ne uităm la țări, cum este Suedia, care nu doar că a dat un măr mare de unicorni, vorbim astăzi de exemplele de inovare spectaculoase europene, de Spotify, toată lumea, și acum de Loveable, companii cu o împrentă globală și ar trebui să ne uităm și care au fost ingredientele din spate. Și acolo au fost nu doar prezența guvernului cu strategii de finanțare. A existat inclusiv o legislație a Angel Investors.

• Noi trebuie să ne gândim cum transformăm întreaga societate, nu doar să avem această așteptare ca Big Daddy să vină și să ne bage în seamă. Guvernul are o sumedenie de lucruri, trebuie să aibă, cum spunea foarte bine domnul ministru Pâslaru, intervenții strategice. Foarte bine să discutăm despre specializări inteligente, smart specialization.

• Și acolo cred că rolul guvernului poate să fie unul definitiv, determinant. Dar pentru a avea un ecosistem de inovare, cred că trebuie să există un cadru legislativ care să permită câtor mai mulți actori din societatea civilă să se implice. Și aici cred că și exemplul suedez, cel britanic, poate să fie unul de urmat.

• Prin legislație care pentru acești angel investors să poată pierderile făcute în, pentru că este un sistem cu grad mare de risc. Toată lumea discută doar despre exituri și despre cazurile foarte favorabile. Mai puțin înțeles este riscul pe care fondurile și le asumă.

• Și un fond e o instituție. Trecând mai jos la această democratizare a actului de creare de valoare, la zona aceasta de angel investors, la persoane care au o experiență. Un angel investors nu este doar un deținător de capital. Este cel mai des o expertiză care este adusă în sprijinul unor fondatori. De multe ori acești smart money deschid niște uși pe care fondatorii n-ar putea.  Dincolo de bani care, fără îndoială, sunt ca benzina pe care o pui într-o mașină. Dar, de multe ori, un astfel de angel investors poate să dea și o direcție și o scurtătură, poate să dea multă valoare.

• Creșterea numărului de angel investors, pe care Suedia, Anglia, a făcut-o printr-o legislație favorabilă care permite deducerea pierderilor din astfel de investiții din impozitele pe profit. Poate să fie un lucru la care și România să înceapă măcar să discute. Pentru că, încă o dată, a deschide un ecosistem, pentru a crea o mai mică presiune pe actorul public, care, trebuie să recunoaștem, în România, trebuie să răspundă la foarte multe urgențe. Și, foarte important, să încercăm să vedem și obstacolele structurale.

• Și aici o să vin în rolul meu de fondator al unui accelerator de start-up-uri. Eu sunt de foarte devreme în această buclă de inovare. Și n-aș vrea să alimentez un zid al plângerilor, dar aș vrea să fiu totuși o voce pentru niște antreprenori la început de drum, care văd în interacțiunea cu autoritățile publice foarte multe obstacole, foarte multe fricțiuni.

• De multe ori nu o să vă vină să credeți când vorbim despre companii de software. Și n-am uitat că exemplele o să le dau, dar le las la final. Exemple pozitive. Dar, credeți-mă, aceste exemple pozitive ajung adesea, în cazul unui succes care ar trebui celebrat, să se lovească de niște obstacole de neimaginat, niște obstacole în care ANAF-ul nu înțelege ce înseamnă să fii o firmă de software care reprezintă valoarea creată.

• Și, de multe ori, tu, ca fondator de succes al unui start-up global, să trebuiască să dai justificări unui reprezentant al statului dintr-o poziție de suspiciunea de fraudă. Și asta este abordarea pe care statul român o are în fața unui plătitor de impozite. Deci, tu ești o companie încorporată în România care produce un produs global, plătește bani statului român, iar statul, prin reprezentantul său, și anume ANAF, vine și spune că tu speli bani.

• Și am auzit de foarte multe ori această poveste. Deci, nu vine cu măcar poziția instatipic: „Ce se întâmplă la voi?” Să spunem, că vine cu o curiozitate. Pentru că, credeți-mă, ceea ce face ecosistemul de inovare este și o educare a aparatului de stat.

• Mulți dintre oamenii aceștia care, încă o dată, nu vreau să-i condamn și nu este reavoință, este, practic, pur și simplu, o rutină pentru că, sunt convins, a existat foarte multă corupție în România. Nu vreau eu acum să o judec pe aceasta. Dar trebuie să creăm o nouă categorie de funcționari publici pentru care inovarea, crearea de valoare fiscalizată să fie celebrată.

• Și noi astăzi ne aflăm adesea într-o poziție de adversitate în care trebuie să dăm explicații ca nu cumva să fim parte dintr-o rețea… Deci, încă o dată, dificultatea de interacție cu statul.

• Iarăși, un lucru și mai simplu pentru niște startup-uri, care poate nu au un astfel de succes global, este fricțiunea inclusiv la transferurile de bani. Deci dacă noi ne uităm la lumea mare și ieșim din paradigma occidentală, ne place să credem că America și Europa sunt foarte avansate tehnologic. Nu are sens să vă spun cum este în China sau India sau Africa, despre ceea ce înseamnă taxarea platformelor de transfer de bani. Toate lucrurile acestea sunt infrastructuri la dispoziția oricărui cetățean care dorește să creeze un produs economic.

• Din cauza aceasta, în toate aceste spații economice, numărul cetățenilor implicați în activități economice, care se gândesc activ: „cum pot eu să fac un ban, cum pot eu să creez o valoare, care să mi se întoarcă ca o sursă de venit” este mai mare. Noi creăm bariere pentru cetățeni. Modul de la cum pornești o firmă până la modul cum tai o factură este foarte complex.

• Nu sunt infrastructuri care să etapizeze. Dacă ești un mic business, până la o anumită valoare a cifrei de afaceri pe an, să fie pur și simplu o platformă în care, pe baza unui identificator gen CNP, toată chestia asta, toată contabilitatea, toată componenta legală să fie făcută doar de agenția statului. Aceasta ar permite accesul unui număr mai mare de cetățeni la activități economice, ar scade presiunea pe stat de a asista diverse grupuri vulnerabile.

• Trecând către exemple, am avut chiar din inovation lab studenți de master care au venit cu un prototip, mai ales că noi am avut competența aceasta. În zona de securitate cibernetică, noi avem o bună tradiție în România și pentru că suntem un pic paranoici venind din comunism. Cred că lumea în care trăim este o lume în care avem nevoie de mai multă securitate. Adică, digitalizarea creează și responsabilitatea unor servicii de securitate. Iar o astfel de companie, dăm de exemplu Coda Intelligence, după ce au reușit să fie validați de noi, s-au dus cu sprijinul nostru mai departe către o finanțare europeană și în 2024 au reușit să facă un exit către o companie americană, având în continuare tot ce înseamnă centru de inginerie în București.

• Eu cred că asta este și un lucru care face diferența. România are resursă mai ales tehnică și noi în general știm să ieșim pe piețile internaționale. Găsirea unui parteneriat între competențele noastre specifice și parteneri externi poate să creeze o creștere mult mai rapidă. Sunt și alte companii în diverse etape, dar cum spuneam, aș vrea să avem așteptările potrivite. Noi creăm acum prima generație de antreprenori care trebuie să se întâlnească cu creatorii de proprietate intelectuală. Trebuie în primul rând să nu existe acest disconfort și neîncredere.

• Noi suntem într-o etapă în care, îmi pare rău să o spun, universitățile sunt într-un spațiu de confort din care este greu să scoatem cercetători. Antreprenorii adesea sunt într-un spațiu de prejudecată față de întreg sistemul. Și iarăși, eu nu spun că ar trebui să o pornim acum cu 100 de mii de cercetători. Dar măcar să creăm unele contexte de tatonare, în care oamenii potriviți din ambele lumi să poată să discute și să exploreze. Cum foarte bine a fost menționat, crearea de mecanisme multiple pentru a crea valoare economică este provocarea generației noastre.

• Moderatoare: Ai văzut că a zis domnul ministru că se va face un punct unic de contact, cândva, vreodată. Deci se poate!

• Noi suntem aici și ca să punem presiune în continuare. Cred că există o deschidere mai bună, mai ales a actualei guvernări și către procese de digitalizare. Eu aș vrea să fiu și un pic obiectiv. Noi avansăm, facem pași care reduc corupția și creează valoare. Dar vedem că în spatele tuturor acestora este un proces de digitalizare.

• Însă asumarea unui proces de digitalizare, dar cum foarte bine zicea domnul ministru, care să nu reproducă birocrația. Pentru că digitalizarea poate să fie un factor de progres, dar poate să fie și un nou nivel prin care diverse autorități să pună presiune și mai mare pe cetățeni, pe antreprenori și așa mai departe. Atâta vreme când noi digitalizăm și reușim, într-adevăr, să avem mai mulți cetățeni implicați în crearea de valoare, asta mi se pare provocarea cea mai importantă. Cred că vom ieși din această cursă de cerc vicios în care ne aflăm.

Gabriela POPESCU, General Manager, Microsoft Romania, Moldova & CIS

• M-am bucurat să aud reprezentanții autorităților din România, domnii miniștri, vorbind despre necesitatea digitalizării, despre importanța digitalizării în România și despre cum o digitalizare făcută corect și cu strategie poate să ajute țara noastră și să poziționeze România acolo unde trebuie să fie poziționată. Și am speranța că aceste lucruri vor deveni realitate. Sunt astăzi aici, așa cum ați spus dumneavoastră, în calitatea mea de vicepreședinte al Camerei Americane de Comerț din România, iar în viața civilă, ca să spun așa, reprezint compania Microsoft. Și am să vorbesc în următoarele minute despre importanța utilizării instrumentelor de Inteligență Artificială în activitatea de zi cu zi a companiilor.

• Cât este de important acest subiect? Aș spune, pe de-o parte, din punctul de vedere al Camerei Americane de Comerț, că este atât de important încât săptămâna trecută, vineri, am organizat un eveniment dedicat AI și Big Data, un eveniment organizat cu participarea a 5 țări și 3 organizații AmCham, care a adunat peste 600 de participanți. De mult timp nu am văzut un eveniment unde să fie atât de multă lume și discuții atât de aprinse. De ce? Pentru că suntem într-un moment în care nu mai putem să ne punem problema dacă ne place Inteligența Artificială… o folosim, nu o folosim, dacă o folosim, unde o folosim. Cred că trebuie să realizăm că Inteligența Artificială este aici, că ea există, că ea se întâmplă, că o folosim și fără să știm că o folosim, în fiecare zi. Și că trebuie să fim în momentul în care să fim informați și să luăm decizii referitoare la folosirea Inteligenței Artificiale informate, documentate, că nu mai putem să ne întrebăm dacă o folosim sau nu, ci să fim conștienți că o folosim și atunci să vedem ce se întâmplă dacă nu o folosim, unde ne poziționăm ca țară sau în companiile în care lucrăm.

• Inteligența Artificială nu mai este doar un instrument. Inteligența Artificială aduce după sine o economie, o infrastructură și atunci când vorbim despre utilizarea ei, trebuie să vedem trei direcții principale în care Inteligența Artificială schimbă modul în care noi funcționăm, ca țări, ca organizații. Și am să le prezint nu într-o listă a importanței, ci într-o ordine oarecare, fiecare dintre ele având o importanță extraordinar de mare în activitatea noastră.

• Aș începe cu productivitatea. Cred că nu mai este un semn de întrebare pentru nimeni că Inteligența Artificială ne poate ajuta în acel tip de activități, de task-uri, de procese repetitive în organizațiile pe care le reprezentăm. Cu niște instrumente, aș spune, simple de Inteligență Artificială putem să acoperim aceste activități care nu aduc neapărat valoare, dar care sunt acolo, care trebuie făcute în fiecare zi, în așa fel încât timpul pe care l-am petrece dedicându-ne acestor activități să-l putem petrece în activități unde putem să venim cu educația noastră, cu liberul nostru arbitru, cu cunoștințele pe care le avem și să aducem valoare în organizațiile pe care le reprezentăm.

• Aș continua cu domeniul inovației. Evident că nu se poate face inovație fără participarea noastră, a persoanelor. Dar valoarea pe care noi putem să o aducem împreună cu automatizările și cu valoarea pe care instrumentele de inteligență artificială o pun pe masă, toate acestea ne ajută ca organizații să inovăm, să fim competitivi, să nu ieșim din piețele în care funcționăm și să nu pierdem competitive advantage față de competitorii noștri.

• Iar al treilea element pe care aș vrea să-l menționez se poate numi, dintr-un punct de vedere, transformarea modelelor de business, dar eu aș vrea să-l numesc – și să provoc puțin cu această denumire – schimbarea mentalității. Modelele de business se schimbă în momentul în care noi, ca reprezentanți ai organizațiilor, decidem să mergem într-o anumită direcție, iar aceasta este în principal o schimbare de mentalitate. Am spus acum câteva minute că nu mai suntem în momentul în care dezbatem dacă există Inteligența Artificială, dacă o folosim sau nu. Suntem într-un moment în care ea există și dacă noi nu suntem conștienți de acest lucru și nu o folosim, dacă nu ne schimbăm mentalitatea în organizațiile pe care le reprezentăm, o să pierdem în fața acelora care sunt mai agili, mai ageri și care vor folosi instrumentele de Inteligență Artificială în așa fel încât să inoveze, să devină mai competitivi, iar noi vom pierde.

• Aș vrea să rămân puțin la discuția despre schimbarea mentalității. Instrumentele de Inteligență Artificială, discuțiile despre Inteligența Artificială vin automat și cu discuții despre ce o să mai facem noi: o să vină inteligența artificială și o să ne ia joburile, noi o să fim toți dați afară, o să pierdem în fața Inteligenței Artificiale. Este un punct de vedere, dar eu aș provoca și aș spune că ar trebui să ne uităm la acest lucru dintr-un alt punct de vedere. Acela al schimbării paradigmei și de a deveni competitivi acolo unde trebuie să devenim competitivi.Da, Inteligența Artificială va lua niște roluri. În evenimentul de săptămâna trecută, am discutat și despre acest lucru și despre impactul acestor instrumente asupra rolurilor colegilor care își încep cariera, așa-numiții juniors, care atunci când vin într-o organizație învață cum funcționează lucrurile și primesc acel gen de activități care sunt repetitive. Da, acolo probabil Inteligența Artificială va interveni și va prelua din aceste roluri. Dar atunci vom putea să folosim colegii, vom putea să-i provocăm să folosească cunoștințele lor. Este o schimbare de paradigmă să folosim inteligența lor, liberul arbitru în domenii unde pot să adauge valoare.

• Din experiența companiei pe care o reprezint, care este una dintre companiile care produc Inteligență Artificială, instrumente de Inteligență Artificială și care promovează instrumentele de Inteligență Artificială, aș vrea să fac o paranteză despre acest lucru. În cazul nostru, acest instrument se numește Copilot și este un instrument care este integrat în suita Microsoft 365, deci are acces la toate informațiile, la toate produsele pe care le folosiți, este un beneficiu extraordinar.

• Și am vorbit despre o modalitate foarte simplă de a folosi acest instrument de Inteligență Artificială. În pregătirea evenimentului de săptămâna trecută, au fost evident întrebări, au fost teme de discuție pentru care a trebuit să mă prezint. Unele dintre ele, teme cu care mă simțeam confortabil, deci mă simțeam confortabil să vorbesc despre ele, dar unele foarte tehnice. Metoda clasică de pregătire pentru un eveniment de felul acesta ar fi fost să iau foarte multe speech-uri, prezentări ale colegilor mei care au vorbit pe subiecte similare, să le adun, să le citesc și să-mi dedic probabil acestei pregătiri câteva ore bune.

• Am ales să folosesc Copilot, să folosesc un prompt bun în care i-am explicat Copilotului care este scopul meu, care este evenimentul la care particip și care sunt întrebările la care trebuie să răspund. Am vorbit despre audiența pe care o am, am solicitat să mi se extragă informații din prezentările colegilor mei care au vorbit, reprezentanților Microsoft, care au vorbit despre aceste subiecte și să mi se facă un sumar, inclusiv am cerut să mi se facă pentru anumite răspunsuri, să fiu ajutată cu răspunsuri pe care le pot prezenta în 3 minute. Acest instrument de Inteligență Artificială a căutat în toate aceste informații, în toate aceste prezentări și în mai puțin de 20 de minute am avut o prezentare foarte informată, în baza unor informații reale, ale unor documente care există, ale unor prezentări care au mai fost făcute, un sumar pe care eu am putut să-l accesez, pe care am putut să-l citesc și am putut să mă pregătesc. Evident că dacă din aceste informații pe anumite teme am considerat că am nevoie de mai multe detalii, am solicitat și aceste detalii mi-au fost toate puse la dispoziție, inclusiv sursele din care aceste informații au provenit.

• Evident că putem să întrebăm. Și am avut această discuție cu un grup de studenți, nu din România, din păcate. Eram într-o altă țară unde am discutat cu studenții despre folosirea Inteligenței Artificiale atunci când se pregătesc și una dintre întrebările pe care le-am primit a fost: dar nu trișez când fac acest lucru? Putem să ne uităm și din această perspectivă la utilizarea unor asemenea instrumente. Eu am primit niște informații care au fost sumarizate, puteam să nu le primesc, puteam să aleg să stau câteva ore și să citesc toate informațiile respective și să-mi fac sumarul. Eu am primit un sumar și întrebarea este: aici a intervenit liberul meu arbitru, educația mea, capacitatea mea de a citi, de a sumariza respectivele informații și de a-mi pregăti speech-ul meu și prezentarea mea pentru audiența pe care o am. Am dat acest exemplu pentru că știu că sunt foarte multe întrebări referitoare la faptul că trișez, că nu folosesc, că nu mai aduc valoarea pe care pot să o aduc și am ales acest exemplu tocmai pentru a arăta că lucrurile nu sunt atât de rele cum pot părea.

• Am să mă întorc la ceva ce am spus acum câteva minute și aș vrea să vorbesc despre cât este de important să ne asigurăm că acele instrumente de Inteligență Artificială pe care le folosim sunt niște instrumente produse cu responsabilitate, cu un cadru de reglementare corect în spate, cu niște principii de etică și de integritate. Pentru că este foarte ușor ca fără aceste principii, instrumentele de Inteligență Artificială să nu fie doar un instrument, dar să poată fi transformate într-o armă.

• Din nou, am să mă refer la ceea ce face compania pe care o reprezint și la principiile de Inteligență Artificială pe care le avem în spate, principiile de etică despre care vorbim, care sunt publice, și despre faptul că noi considerăm esențial ca toate aceste principii de etică, de responsabilitate să fie incluse în procesul de creare a unui instrument de Inteligență Artificială. Unul fără celălalt nu se poate.

• Nu putem să vorbim despre Inteligența Artificială, în general, nu putem să vorbim despre utilizarea unor instrumente fără un cadru de reglementare corect, clar, pe care toată lumea să-l înțeleagă la fel, despre care să vorbim deschis în întâlniri de felul acesta cu autorități și să ne asigurăm că toată lumea înțelege același lucru despre cadrul de reglementare. Și aș vrea să menționez că România este un pionier și că suntem printre puținele țări din Uniunea Europeană – sau din lume chiar – care avem o legislație care se cheamă Cloud First Policy. Deci noi avem această legislație în România de vreo 2 ani, care vorbește despre alegerea cu prioritate a instrumentelor de digitalizare poziționate în cloud față de cele on-prem, datorită beneficiilor pe care acestea le aduc. Și nu sunt multe țări care au o asemenea legislație, deci noi suntem într-o situație favorabilă. Ținând cont că avem această situație favorabilă, avem un cadru de reglementare, este foarte important să discutăm cu toții în jurul aceleiași mese deschis și să ne asigurăm că avem aceeași înțelegere despre acest cadru de reglementare și că putem folosi instrumentele de digitalizare corect.

• Am să concluzionez prin a spune că Inteligența Artificială este aici. Dacă noi alegem să spunem că nu ne place, nu ne trebuie, atunci alegem să ne mințim și să amânăm un moment care nu ne va ajuta, care ne va pune într-un loc unde vom pierde din ceea ce putem să facem, competitive advantage-ul față de țările din jur. Folosită corect, folosită informat, Inteligența Artificială ne va ajuta în organizațiile din care facem parte și ne va ajuta ca țară să ne poziționăm corect față de țările din jur. E nevoie să facem lucrul acesta intenționat, în colaborare, în parteneriate. Și eu, așa cum am zis, văd aceste date publice despre unde ne aflăm acum ca oportunitate pentru noi toți să schimbăm și să ne îndreptăm în direcția corectă.

• Moderator: Ce aș vrea să vă întreb, pentru că asta întreb furnizorii de AI în general, este: în momentul în care vindeți licențe fie către educație, fie către instituții publice, veniți inclusiv cu un training pe cum să folosească responsabil aceste instrumente?

Răspuns:

• Mulțumesc mult pentru întrebare. Am să fac un disclaimer și o mărturisire. Deși sunt director general al Microsoft, profesiunea mea de bază este de avocat și până de foarte curând este ceea ce am făcut în cadrul Microsoft și este unul dintre subiectele pe care pot să vorbesc.

• Eu aș spune așa. Prima dată, atunci când folosiți un instrument, o tehnologie, orice fel de tehnologie, trebuie să vă uitați la care sunt commitment-urile, obligațiile pe care furnizorul și le asumă prin contract. Prima dată. Pentru că eu mă pot uita acum la dumneavoastră și vă pot povesti ce cred eu, vă pot face toate promisiunile din lume. Dar dacă aceste promisiuni nu sunt incluse în contractul pe care eu îl atașez produsului pe care vi-l vând, evident, mâine o să spun că, de fapt, nu am vorbit niciodată despre acest lucru. Și atunci ne uităm: îmi garantează respectivul furnizor de tehnologie faptul că datele mele sunt protejate conform GDPR? Unde sunt datele mele? Ce se întâmplă cu datele mele? Unde sunt procesate? Unde sunt stocate? Care sunt principiile de etică pe care le are în spatele produsului? Sunt ele by design sau sunt doar povești? Ne uităm în contract. În mod normal, aceste contracte, dacă vorbiți cu un furnizor de tehnologie serios, toate aceste contracte sunt publice. Deci nu trebuie să mă duc, să mă rog, să mă străduiesc să-mi dea și mie contractul și să nu-l primesc. Nu. Pot să accesez site-ul respectiv și să obțin informația.

• Apoi, atunci când folosesc un instrument de inteligență artificială, trebuie să verific ce se întâmplă cu datele pe care eu le pun în instrumentul de inteligență artificială când dau un prompt, când caut ceva. Se duc datele respective în internet și devin publice sau rămân în mediul meu? Marea majoritate a instrumentelor de Inteligență Artificială pun informațiile respective în outlier, în internet și dacă cineva vrea să afle exact ce a căutat Gabriela Popescu și știe cum să facă lucrul ăsta, poate să mă impresioneze și să găsească exact informațiile respective.

• Copilot nu face acest lucru, o să menționez acest lucru. Copilot vi le păstrează. Atunci când un furnizor de tehnologie – și nu vorbesc doar despre cel pe care îl reprezint, ci în general despre furnizorii de tehnologie care au ținută – oferă instrumente, da, ele vin la pachet și cu training-uri, și cu workshop-uri, pentru a ne asigura că acele instrumente sunt înțelese și folosite. Pentru că este și în interesul nostru ca tehnologia pe care o punem la dispoziție să fie utilizată. Pentru că altfel vă veți întreba: de ce am cumpărat această licență sau acest produs?

• Și aș vrea să mai menționez, inclusiv din experiența personală. Când adoptăm un instrument de Inteligență Artificială, el este un acquired taste. În momentul în care îl avem pentru prima dată la dispoziție, întrebăm: dar de ce îmi trebuie mie? Că până ieri nu l-am folosit și am trăit bine. În momentul în care începem să-l folosim și îl folosim corect și vedem că avem, câștigăm, ne recâștigăm niște timp pe care îl foloseam, ne dăm seama de utilitatea lui. Deci, trebuie să învățăm să-l folosim.

• Mă întorc la întrebarea punctuală a dumneavoastră. Da, în momentul în care noi oferim respectivele instrumente sau tehnologii, există workshop-uri. Există workshop-uri care pot fi făcute personalizat pentru instituția care a achiziționat și există foarte, foarte multe tutoriale available în orice moment. În cazul nostru, ele sunt disponibile gratis pe site-ul Microsoft.

Edward CREȚESCU, Președinte, ANIS – Asociația Patronală a Industriei  de Software și Servicii

• Reprezentăm industria de IT a României, Asociația Națională pentru Industria de Software și Servicii, practic reprezentăm tot ceea ce înseamnă IT în fața Guvernului român. Și nu numai, pentru că aceste clădiri ne sunt foarte cunoscute și încercăm cât se poate de mult să putem să punem în față industria de IT, ceea ce reprezintă ea, și tot impactul economic pe care îl are, în fața guvernului român.

• Bineînțeles, o să vorbim un pic și de ceea ce înseamnă AI, inovare, construcție pe produse. Mă bucur tare mult că există această discuție legată de inovație, pentru că l-am auzit pe domnul profesorul Rughiniș mai devreme și voiam să intervin de vreo 5 ori, pentru că într-adevăr avem în final o discuție serioasă și aplicată despre viitorul industriei noastre de IT.

• Până acum ne-am bucurat tare mult că industria de IT reprezintă 7% din PIB-ul României, 250.000 de colegi în industrie, este unul dintre cei mai importanti exportatori ai României, contribuie cel mai mult din toate industriile la bugetul de stat, ca și contribuții sociale, deci suntem un motor principal al economiei românești, ceea ce este excelent și ne putem mândri cu partea asta și avem și noi locul nostru în această clădire mare în care ne aflăm astăzi.

• Dar, hai să ne uităm un pic la viitor. AI-ul, bineînțeles, schimbă lucrurile semnificativ, pentru că dintr-o dată ne uităm la industrii, ne uităm la energie, ne uităm la resurse necesare la o scară foarte, foarte mare, care bineînțeles nu mai pot fi replicate atât de ușor în România. Și acesta este, în principal, un challenge pe care noi îl avem: cum reușim noi să beneficiem și la nivel global și la nivel local de resursele necesare ca România să înceapă să construiască, inclusiv și nu doar, proiecte cu AI și cu inteligență artificială direct de aici, din România.

• Avem exemple fabuloase de companii la nivel global care, bineînțeles, au inovat, au construit, au devenit unicorni, sunt cunoscuți la scară largă, fac proiecte de cercetare, sprijină facultățile din România, sprijină studenții din România, sprijină și companii mai mici, bineînțeles. Dar, din păcate, pentru noi sunt puține. Adică știm câteva din ele, nu trebuie neapărat să le menționez acum, dar scopul nostru acum, în perioada următoare, și de asta mă bucur tare mult că avem această discuție legată de inovație, este cum reușim să multiplicăm acest lucru. Pentru că pentru fiecare companie unicorn sau care valorează câteva miliarde, construită în România… Până la urmă avem doar 15-20. Pentru o țară de mărimea României, care reușește să aibă o creștere economică atât de semnificativă și faptul că suntem dați exemplu în Uniunea Europeană, clar avem nevoie de mult mai multe companii reprezentative la nivel global. Până la urmă asta e discuția și asta e partea importantă pentru următorii ani.

• În ultima vreme, hai să zic ultimii 2-3 ani, am început să avem această discuție legată de inovație. Până acum modelul nostru tradițional de outsourcing ne-a servit foarte bine și ne servește foarte bine în continuare. Hai să vedem cum ajungem la nivelul următor cu inovație, cu construcție locală.

• În primul rând avem nevoie de legislație și pe unele părți avem deja legislația respectivă, pentru că chiar recent în pachetul 2 de relansare a economiei din România avem deductibilitate fiscală pentru cheltuieli de R&D de 10%, ceea ce este un mare-mare pas înainte. Dintr-odată companiile își pot deduce cheltuielile legate de cercetare și dezvoltare și practic este o încurajare directă din perspectivă legislativă și fiscală ca să construiești în România. Ne bucurăm foarte mult pentru că și ANIS a lucrat foarte mult la acest pachet legislativ împreună cu ceilalți colegi din alte organizații și avem acum un cadru legislativ care să permită companiilor… Ca paranteză, existau și alte facilități fiscale pentru această parte, dar acum este clar pe partea aceasta de cheltuieli, pentru că cercetarea și inovarea necesită capital și are nevoie de capital în special la început. Dacă tu ești o companie mică și vrei să inovezi ai nevoie de bani mulți la început. Din păcate nu mai poți să mai faci în special un start-up AI cu 10.000 de euro, pe care ai reușit tu să-i economisești de-a lungul 5 ani de muncă.

• Din păcate AI-ul are nevoie de foarte multe resurse și faptul că reușim să inovăm și să încurajăm și din perspectivă legislativă și fiscală acest lucru este un pas major înainte. Așa că noi am început discuția, avem și primele măsuri legislative, hai să ne uităm ce putem să facem acum și ce putem să facem pe viitor.

• În acest moment bineînțeles există companii românești care utilizează AI-ul la scară largă și bineînțeles companiile multinaționale care sunt prezente în România, cum este bineînțeles și Microsoft-ul, care lucrează în mod activ pe piața noastră. Ce contează pentru noi acum este să vedem cum beneficiem inclusiv de tehnologiile existente pentru companiile mici și mijlocii din România, să fie folosite la scară mult mai mare, pentru că digitalizarea IMM-urilor în România din păcate este o problemă constantă. Nu mai vorbesc de digitalizarea administrației publice, acolo este un subiect separat.

• Dar având în vedere că avem aceste resurse la dispoziție și reușim eventual și cu alte fonduri europene să încurajăm IMM-urile să folosească acest lucru, ne îndreptăm încet-încet pe drumul corect. Mai este bineînțeles mult de muncă aici pentru că nu se întâmplă, cel puțin în acest, moment la scară largă. Sunt foarte multe companii care în continuare folosesc doar pixul și hârtia. Aceasta este realitatea, sperăm bineînțeles și lucrăm în mod activ ca să schimbăm acest lucru.

• Partea a doua foarte importantă este cum dăm companiilor românești sau companiilor care activează în România, nu trebuie neapărat să fie doar cu capitalul românesc, cum dăm ocazia și oportunitatea ca să folosească inclusiv inteligența artificială și alte moduri de tehnologii noi și inovatoare la nivel local. Recent s-a dat în audiență publică acel proiect de AI Factory pe care România îl are.

• Este un pas înainte. S-a mai discutat inclusiv de AI Gigafactory care să includă șase țări din Estul Europei, să lucreze împreună, să construiască acel AI Gigafactory pentru crearea de noi modele LLM, crearea de noi modele de inteligență artificială și de oportunități noi pentru dezvoltare. Aceștia sunt pași buni înainte, dar până când nu devin operaționali, asta înseamnă că România este încă dependentă de modelele existente la nivel european, la nivel american și uneori chiar și din Asia.

• Deci, problema noastră este cum reușim să dezvoltăm acest model la nivel local și clar partea aceasta cu AI Factory este necesară pentru România ca să avem companii locale să utilizeze tehnologie dezvoltată la nivel local. Pentru că, bineînțeles, vom avea LLM-uri și sisteme de inteligență artificială direct native pe limba română, vor putea fi folosite probabil și la un cost mai mic și vor fi mult mai accesibile pentru o companie locală.

• Așa că ne dorim foarte mult să încurajăm inclusiv această discuție, ca pe lângă faptul că România dispune de energia necesară și uneori chiar și de infrastructura necesară – pentru că ne mândrim foarte mult cu ce viteză de internet avem noi în România în continuare – avem ingredientele ca să putem să construim și să inovăm la nivel local. Avem 250.000 de colegi în industrie care sunt foarte bine pregătiți, că doar vorbim aici de construcție de proiecte de IT la nivel global, vorbim inclusiv de construcție de companii unicorni la nivel global și, având în vedere că aceste ingrediente sunt deja la noi, contează foarte mult să vedem cum le aplicăm în perioada următoare.

• Avem în final un pic de legislație, urmează să mai dezvoltăm alte câteva puncte – de exemplu cum ar fi un IP Box care permite utilizarea și valorificarea proprietății intelectuale la scară mai mare, inclusiv din punct de vedere fiscal, ceea ce a menționat și domnul profesorul Rughiniș mai devreme și să vedem cum încurajăm companiile inclusiv să treacă de la modelul existent de outsourcing treptat-treptat către inovație și construcție de produse locale. Acest lucru se întâmplă deja, deci nu mai este doar o vorbă, nu mai este doar o discuție. Companiile deja au început să inovezesc și să construiască mai multe produse la nivel local. Dar încă nu e destul.

• Avem de recuperat inclusiv față de Cehia, nu mai vorbesc de Polonia pe care tot timpul o dăm ca exemplu pentru că sunt cei mai apropiați de noi din punct de vedere cultural. Dar am luat-o în final pe un drum cât de cât corect și începem să avansăm și să învățăm această parte. Așa că sper că eventual la următoarea conferință Curs De Guvernare să putem să vorbim și mai aplicat despre ce progrese s-au mai făcut. Pentru că eu zic că cel puțin măcar pe drumul corect am luat-o. Hai să vedem cât de repede ne mișcăm.

Întrebări și răspunsuri:

Moderator: Pentru că fac multe lucruri, în cadrul proiectului de competențe digitale pentru Autoritatea pentru Digitalizare a României, ceea ce sunt competențele avansate, am avut… cred că am antrenat vreo 500 de IMM-uri pe zona de AI, care mai era cum mai era că era introducere în inteligență artificială, însă am avut și curs de machine-learning – pentru IMM-urile din România. Am ajuns la concluzia că o să avem o foarte mare problemă cu AI Factory, să ne atingem KPI-ul de acolo.De ce? Pentru că în timp ce vorbim că e frumos să avem inteligență artificială și să facem soluții, prima, prima problemă și a ridicat-o și domnul președinte la început, e că nu avem date. Iar și dacă am vrea să folosim date de la instituțiile publice, oricum sunt complet amestecate – știu asta de la un Hackathon cu date deschise, unde nu au reușit participanții să scoată ceva relevant, pentru că datele nu erau standardizate astfel încât să le poți combina. Și mă bucur că de la voi se vede mai optimist așa, de la firul ierbii e un pic…

Răspuns:

• Datele respective de care vorbim sunt într-adevăr o problemă hipercunoscută, pentru că deși, cum menționa un antevorbitor mai devreme, avem această politică de cloud-first, de cloud-ul guvernamental, de interoperabilitate, platforma națională de interoperabilitate… Toate aceste lucruri, până la urmă, au nevoie de date. Datele în acest moment sunt foarte fragmentate. Există silozuri de date digitale care pot fi folosite, există pix și hârtie în continuare la scară largă, există probleme, de exemplu, cu legea arhivării naționale, care uneori nu permite digitalizarea completă și, bineînțeles, e nevoie de uniformizare, inclusiv la nivel legislativ, ca, într-adevăr, să noi să putem să facem migrarea completă către date digitale.

• Până când nu se întâmplă acest lucru, da, nu o să putem să facem, de exemplu, antrenamente de AI, de modele de LLM la scară largă, folosind datele noastre locale.

• Da, este și acolo o muncă in-progress, pentru că se muncește inclusiv la această parte de uniformizare. Există proiectul acela de Platforma Națională de Interoperabilitate pentru a permite instituțiilor publice să comunice între ele, într-un mod digital. Deci e in-progress.

• Sunt unele proiecte un pic mai dificile, dar sper ca în următorii ani să le putem avea operaționale cu totul, ca, într-adevăr, să putem să avem această conexiune între instituții publice care, după aceea, să se reverse inclusiv către companii private. Pentru că, până la urmă, pe lângă acele date pe care instituțiile publice le au, clientul final este cetățeanul și compania privată care beneficiază de acele servicii. Și până când ele nu sunt digitalizate complet, nu putem, într-adevăr, să vorbim de exemplu de AI local la scară largă. Dar aceste lucruri sunt work-in-progress, se lucrează la ele, se știu problemele, bineînțeles, dar este în lucru această parte. Adică nu e abandonată, nu e ignorată.

Intervenție Răzvan RUGHINIȘ, Prof. Univ. în Departamentul de Calculatoare al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București & Co-fondator al acceleratorului Innovation Labs:

• Trebuie să vedem și tendințele și vreau împărtășesc opinia că datele publice sunt o sursă și de luare a unor decizii ancorate în date, dar și de bunăstare economică. Și aș semnaliza aici faptul că există un portal național – data.gov.ro – și, apropo, de o vizibilitate și a stării de fapt: stăm mai bine acum pentru că pe zona mea, educație, ca să nu intru în diversitatea de industrii în care aceste date pot crea valoare, dar pe educație, pe acest portal al Guvernului veți găsi raportarea până în 2018 cu rezultatele evaluării naționale și apoi evaluarea pe 2025.

• Există perioade, apropo de a stabili tendințe, de discontinuitate, pe care eu, ca cetățean de date aceastea, le văd, cum să spun, ca obligație a actorului public pentru că acelea nu sunt datele Ministerului Educației, acelea sunt datele societății românești.

• Mă refer doar pe acest Minister, încă o dată, dar problema, cum spunea foarte bine domnul Crețescu, este una globalizată, pentru că datele acestea sunt închise. Și o presiune din partea opiniei publice, din partea presei, pentru responsabilitatea pe care autoritățile o au față de societate, prin astfel de date, din ograda lor, care apoi, cum povesteai mai devreme, prin Hackathoane, prin entuziasmul și participarea cetățenilor, putem crea valoare pentru întreaga societate. Cred că ar fi importantă.

• Și aici eu mă bucur, încă o dată, că tendința e de revenire la o societate mai deschisă. Pe bucățica mea, încă odată, de Educație, nu am făcut o investigație întreaga a portalului, a fost o discontinuitate pentru valoarea națională, din 2018 până în 2025 – nu avem date. România nu a făcut Educație.  

Tolga BANYOCU, Director General Adjunct, Aria Soluții Clienți, Garanti BBVA România:

Notă// Discurs susținut în engleză, traducerea aparține redacției

• Când vorbim despre economia digitală, trebuie mai întâi să definim ce înseamnă aceasta. Vreau să subliniez, ca punct de pornire, că economia digitală, ca ecosistem, conform OECD, are trei dimensiuni. Una dintre acestea este că spațiul de activitate este reprezentat de rețele moderne de informații, deci acționăm nu în spațiul fizic, ci într-un domeniu virtual în ceea ce privește activitatea economică. Tehnologia informației și tehnologia comunicațiilor sunt motoarele principale, iar factorii cheie de producție sunt informația și cunoașterea digitalizate. Chiar dacă discutăm despre producție fizică — roboți, de exemplu — tot vorbim despre digitalizare și economie digitalizată, pentru că, la final, funcționarea lor necesită tehnologie informațională specifică, software.

• Voi structura discuția pe patru dimensiuni: infrastructura digitală (broadband, 5G, centre de date cloud), activități de afaceri digitale (platforme e-commerce, fintech-uri), interacțiuni digitale (rețele sociale, e-guvernare, telemedicină) și competențe digitale, care reprezintă subiectul cel mai important despre care voi vorbi astăzi.

• De ce contează? Pentru că vorbim despre o anumită creștere a PIB-ului. Sectorul digital crește de 2,5 ori mai repede decât economia în ansamblu, deci infrastructura digitală este motorul actual al creșterii economice globale. Productivitatea firmelor digitalizate este cu 20–30% mai mare în contextul actual, deci există câștiguri semnificative de productivitate. Automatizarea și inteligența artificială (AI) sunt estimate să adauge 15,7 trilioane de dolari la PIB-ul global până în 2030.

• Din punct de vedere al ocupării forței de muncă, sunt mai optimist. Se vorbește despre înlocuirea locurilor de muncă de către AI, dar cred că aceasta va fi o înlocuire lentă, dar sigură, și va genera mai multe locuri de muncă. IMM-urile care utilizează instrumente digitale își cresc veniturile de două ori mai repede. Fintech-urile și băncile digitale integrează populațiile fără acces la sistemul bancar în sistemul financiar, ceea ce reprezintă o democratizare a digitalizării și o introducere a tehnologiilor de machine learning și AI.

• Se estimează că 1,7 miliarde de adulți la nivel global vor rămâne fără cont bancar, dar digitalizarea poate rezolva această problemă. Țările cu ecosisteme de inovare puternice și scoruri DESI mai mari (European Digital Economy and Society Index) atrag mai multe investiții străine și startup-uri. Situația României nu arată prea bine în acest moment, despre care voi vorbi în câteva minute.

• Global, există 5,4 miliarde de utilizatori de internet, adică 67% din populația lumii; piața globală de e-commerce este de 6,3 trilioane de dolari; contribuția AI la PIB este estimată la 15,7 trilioane de dolari până în 2030; economia digitală globală este de 9,3 trilioane de dolari, adică 14,5% din PIB în 2024; există 3,5 miliarde de utilizatori de smartphone-uri la nivel mondial.

• Dacă analizăm decalajul digital global în funcție de penetrarea internetului, Europa de Est are 81%, ceea ce este bine, America de Nord 93%, Europa de Vest 92%, deci suntem cu 11 puncte procentuale mai jos decât Europa de Vest. România are un caz specific, despre care voi menționa ulterior. Africa are cel mai scăzut nivel, 43%, iar restul țărilor se situează în jur de 75–80%.

• Tocmai am vorbit despre indicele DESI. România se clasează pe locul 26 din 27 de membri UE în ceea ce privește scorul de digitalizare, ceea ce înseamnă că conectivitatea depinde de broadband fix și mobil, capitalul uman – care este de fapt cel mai slab scor KPI –, utilizarea internetului, integrarea tehnologiei digitale și serviciile publice digitale din e-guvernare, iar datele deschise reprezintă al doilea cel mai scăzut scor al României în UE.

• Pot spune că am participat la multe conferințe și toți spunem același lucru: accesul la internet în România este, chiar și după standarde europene sau globale, unul dintre cele mai bune. Infrastructura – de la fibră optică la tehnologiile mobile – este printre cele mai bune. Accesul la internet în gospodării este aproape 95%. Utilizarea internetului în ultimele trei luni depășește 90%, iar utilizarea zilnică este 90%, pentru populația între 16 și 74 de ani. Deci nu avem o problemă de penetrare a internetului, însă avem o problemă privind modul în care îl folosim în România. Avem 95% dintre gospodării cu acces la internet, 93% folosesc internetul, 88% îl folosesc zilnic. Totuși, să ne uităm la situația concretă: doar 44% sunt cumpărători online; 33% sunt utilizatori de internet banking; doar 32% dintre români au competențe digitale de bază sau peste, iar aici, studenții noștri, deși educați, arată cel mai scăzut nivel din UE – suntem sub Bulgaria.

• Aceasta este, de fapt, una dintre cele mai critice provocări: setul de competențe digitale. În 2021, România avea 28%, față de 54% media UE. România a avansat 4 puncte procentuale, ajungând la 32%, în timp ce media UE este de 60%. Aceasta înseamnă că forța de muncă nu este pregătită pentru reformele industriale, ceea ce limitează adoptarea fintech și a băncilor digitale, reduce angajamentul față de e-guvernare și restrânge transformarea digitală a IMM-urilor. Acesta este cel mai important aspect: în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, dacă nu ai competențe digitale acum, te confrunți cu riscul creșterii șomajului în sectoarele automatizate, care includ practic toate sectoarele.

• În ceea ce privește activitățile online, românii folosesc mai ales rețelele sociale – peste media UE. E-guvernarea este în jur de 10%, cea mai scăzută, față de 53% în UE. Cumpărăturile online sunt 45%, față de 67% în UE. Deci suntem foarte jos la utilizarea internetului pentru nevoi concrete.

• Pot să detaliez puțin situația sectorului financiar global în România: tehnologiile emergente transformă sectorul bancar – inteligența artificială, open banking, plățile în timp real. Nu știu cât suntem obișnuiți aici cu activitățile financiare, dar ceea ce pot spune este că introducerea noilor bănci și digitalizarea în sectorul financiar, mai ales în fintech, va crește de la 30 miliarde $ în 2025 la 83 miliarde $ până în 2030.

• Băncile se confruntă cu provocări serioase din partea industriei fintech. Open banking va reprezenta o îmbunătățire majoră, permițând accesul fintech-urilor la conturile băncilor. Plățile în timp real – de la telefon la telefon, cont la cont și chiar transfrontaliere, fără limită de valută – sunt tehnologii de ultimii patru ani, care forțează băncile să acționeze.

• Finanțarea integrată (embedded finance) înseamnă servicii financiare integrate în servicii non-bancare: de exemplu, dacă vrei să cumperi o mașină, pe site-ul magazinului apar imediat soluții financiare digitale. Cloud banking și blockchain sunt contribuții suplimentare.

• Creșterea neobăncilor este importantă: acestea nu au sucursale fizice, acționează 100% digital. Revolut are 65 milioane clienți global, iar Nubank 93 milioane. Serviciile lor sunt fără fricțiuni – deschiderea unui cont este 100% digitală, sub 7 minute, în timp ce la o bancă tradițională durează câteva zile. KYC și onboarding-ul, cele mai dificile în reglementările actuale, sunt acum AI-driven și biometrice.

• În România, mai ales în bankingul de retail, s-au făcut progrese majore prin introducerea neobăncilor și prin deschiderea unor sucursale digitale de către băncile mari. România are astfel una dintre cele mai puternice poziții în UE în sectorul financiar. Pe partea de retail banking, sunt bune investiții și oportunități, însă digitalizarea sectorului comercial rămâne insuficientă. Pe termen lung, piața financiară globală poate ajunge la 1,5 trilioane $, iar piața neobăncilor la 5,5 trilioane $ (conform raportului McKinsey). Aceasta înseamnă că 10–15% din economia globală bancară va trece prin sistemul neobanking. Introducerea AI va economisi, din perspectiva costurilor, aproximativ 500 miliarde $.

• Viziune pe termen lung: piața financiară globală poate ajunge la 1,5 trilioane de dolari (conform unui raport McKinsey), iar piața neobanking-ului este proiectată să ajungă la 5,5 trilioane de dolari. Asta s-ar putea să nu spună prea multe fără un punct de referință, dar pot spune că 10–15% din sectorul bancar global va trece prin sistemul neobanking. Introducerea AI-ului va genera economii de costuri de circa 500 de miliarde de dolari. Din perspectiva neobăncilor sau a banking-ului digital, raportul cost/venituri (cost-income ratio) este maxim 30–35% (incluzând capex și opex), în timp ce la o bancă tradițională ca a noastră este așteptat să fie 55–60% – o provocare uriașă, o problemă majoră pentru sustenabilitate și competitivitate în acest mediu fără investiții adecvate.

• În ceea ce privește adoptarea tehnologiilor emergente, mai ales în România, vreau să vorbesc puțin din perspectiva economiei digitale: doar 17,8% dintre români folosesc AI generativ, comparativ cu 32,7% în UE (date Eurostat 2025). Când îi întrebăm pe români de ce nu folosesc AI generativ, răspunsurile sunt destul de dramatice: 38% spun „nu am nevoie, nu-mi trebuie”, 27% spun că nu știau că există, 19% că nu știu cum să-l folosească, iar preocupările legate de securitate sunt doar 11%, restul fiind alte motive minore. Deci, 57% folosesc internetul lucrurilor (IoT), dispozitive conectate – mai ales entertainment smart (TV, boxe, electrocasnice conectate) – sunt buni la asta pentru că e „la modă”, cred eu.

• Avem 92% adoptare a internetului mobil, peste nivelul UE, dar când vine vorba de AI, predomină „nu am nevoie”. De ce contează asta? În anii următori, 2027–2028, vom vedea disrupții serioase în mediul digital și în economia digitală, care vor necesita competențe digitale avansate. Dacă, ca populație, spunem „nu am nevoie să-l folosesc”, nu există voință de adoptare – indiferent câtă educație sau training impui populației, vor rezista și vor rămâne în urmă. Asta reprezintă o amenințare majoră pentru situația economică viitoare: dacă populația rezistă schimbării și noilor tehnologii, altcineva va prelua locurile de muncă. Mentalitatea asta trebuie să se schimbe considerabil.

• Asta e imposibil fără ajutorul guvernului. De exemplu, e-guvernarea este cel mai mare levier neexploatat al României: doar 10% dintre români folosesc servicii e-guvernare, față de media UE de 47%. De ce contează? Un român obișnuit (nu vorbesc de timp pierdut la notari, ipoteci etc.), dacă are relații cu statul – plăți, obținere documente, depunere acte – petrece în medie 13 ore pe an. Înmulțește cu populația activă (să zicem 5 milioane de persoane relevante) – sunt 65 de milioane de ore pierdute anual. Asta e o valoare economică pierdută semnificativă pentru țară. În țările europene medii e cam 2 ore – aproape de 5 ori mai bine. Trebuie rezolvat, pentru că reduce corupția, fricțiunea birocratică. De exemplu, dacă vrei să investești în România, să înființezi o firmă, să depui acte – durează zile, uneori luni, pentru că unele companii se chinuie să deschidă cont bancar mai mult de o lună ca să-și dovedească existența, acționarii etc.

• Pe de altă parte, știu țări care acceptă documentație digital, doar o încarci online – ești deja conectat pe KYC și AML, verificări cu alte instituții la nivel global sau UE. În SUA, de exemplu (extrem), notarii sunt online: mergi pe un site de notar și rezolvi. Asta e fricțiune generală în țară, plus rezistență internă din instituții care vor să-și păstreze „teritoriul”. Fără aceste schimbări, anumite investiții străine directe (FDI) nu vor fi posibile ani de zile.

• E critic pentru România să atingă țintele EU Digital Compass 2030. Dacă România crește economic cu 2–3% pe an (și digitalizarea e obligatorie pentru asta), iar UE crește cu 1–1,2% medie anuală (fără condiții extreme ca război, COVID etc.), ca să ajungem la media UE ar trebui să așteptăm până în 2050. E un gap major. Din păcate, sub condițiile actuale, gap-ul persistă. Totuși, ca inginer, cu experiență în finanțe și planificare strategică de mulți ani, spun că asta e o oportunitate acum, datorită noilor tehnologii: dacă adoptarea e rapidă, putem recupera, implementa, inova soluții foarte repede, fără investiții masive în capex sau opex.

• Din principalele constatări, o să rezum doar esențialul. România a închis dramatic decalajul la accesul la internet. Acum avem sub 1% diferență la utilizarea internetului. Suntem campionii mobili în UE, cu 92% adopție a internetului.

• Totuși, competențele digitale reprezintă o criză majoră. Competențele digitale rămân critic de scăzute la 32%, față de 60% în UE – aceasta fiind cea mai mare barieră unică pentru digitalizarea economică. Și există o rezistență, așa cum am spus.

• Există un decalaj și la banking online: doar 33% folosesc internet banking. Noi inovăm mult, ca bancă facem investiții serioase, de exemplu, dar nu vedem – cu excepția populației tinere – o adopție reală. Populația este acum împărțită în două: vârsta mediană este în jur de 42 de ani, populația rurală vs. urbană e aproximativ 50%–50%, circa 19 milioane de oameni în total, poate 8–9 milioane ar putea fi bancabili, și doar 30% din toată populația asta este capabilă să folosească aceste servicii digitale. Tocmai asta influențează intenția instituțiilor ca a noastră de a aduce investiții în țară.

• Vă dau un exemplu – l-am mai dat și înainte. În 2007–2008 am introdus pentru prima dată sistemele contactless în România, dar nu le-am putut vinde. În 2012 am adus creditarea online, dar nu exista intenție de utilizare, din cauza lipsei de încredere. Grupul a zis atunci: „OK, așteptăm, nu mai facem investiții digitale aici”. Dacă vă uitați la BBVA sau Garanti în Turcia, veți vedea că ei au fost pionierii tehnologiilor digitale în sectorul financiar. Acesta e doar un exemplu de la noi.

• Deci rezistența asta trebuie să înceteze, adaptarea trebuie să fie foarte, foarte rapidă. E-guvernarea trebuie pusă la punct. De exemplu, în Belgia am văzut tehnologii – în special wallet digital: dacă vrei un credit ipotecar, documentele tale ipotecare sunt în wallet-ul de pe telefon. Mergi la bancă, schimbi informații și obții ipoteca; notarii sunt online, tranzacția se face în câteva minute, nici măcar o zi întreagă.

• Aici, eu am lucrat în retail banking și în departamentul de credite: în medie durează mai mult de o lună pentru un credit ipotecar. Și nu e doar din cauza aprobării băncii – e și din cauza documentației pe care clientul trebuie s-o aducă. Mergi la Cadastru, mergi la Cartea Funciară, nu există acces la drum, nu știu ce… Sunt o mulțime de obligații și complicații. Toate astea trebuie rezolvate din perspectiva servirii clienților, a oamenilor, ca să trăiască o viață mai bună și sustenabilă – și astfel intenția lor de a încerca și testa aceste soluții să fie încurajată.

• Pentru că e o problemă culturală. Dacă există rezistență într-un anumit domeniu cultural, ea se transmite înapoi către tineri, prin „vorba-n gură”, se răspândește. Schimbarea vine din cultură, din interior. Nu putem doar impune, pur și simplu.

• În toate panelurile, în toate conferințele, apare o întrebare majoră: cum vom introduce internet banking-ul la populația rurală? Adică, nu putem merge la cârciumă, știți voi. Nu putem lua o tabletă și să mergem într-un sat și să le zicem „uite, ăsta e internetul și îți rezolvă toate problemele”. Nu merge așa. Deci nu e doar responsabilitatea celor care aduc tehnologia, ci trebuie să vină și din interior. Și asta, desigur, vine prin educație, prin programe naționale.

• Ce spun eu este că inteligența artificială, astăzi, democratizează și creează oportunități pentru toată lumea, mai ales acum, pentru că încă este ieftin de folosit. Știu că e foarte scump de rulat la scară mare, dar asta nu e pe umerii noștri. Ca utilizator, e foarte ieftin să-l accesezi, să-l cumperi. Acum poți fi oricine. Dacă ai 35 de ani, lucrezi în sectorul bancar-financiar și vrei să nu pierzi ocazia, acum ai șansa să devii arhitect. Pentru că acum poți: universitățile, de exemplu, caută talente, caută abilități de desen etc. Poate ai avut imaginație, dar nu puteai desena. Acum ai o unealtă care face posibil asta. Apoi poți testa cu o aplicație de inginerie civilă – stabilitate, calcule statistice etc. – și poți crea lucruri extraordinare.

• Asta e o oportunitate uriașă pentru generația viitoare. Sistemul educațional, așa cum îl știm, este foarte arhaic – toată lumea spune asta. Dacă vă uitați la Ken Robinson, el a spus-o cel mai bine. Probabil majoritatea dintre noi cunoaștem TED Talk-ul lui. Deci, dacă vrem să schimbăm lucrurile, acum e o mare oportunitate, mai ales în România.

• Ce propun eu este ca, începând de la 12 ani în sus, să introducem tehnologii digitale și AI. E-guvernarea trebuie accelerată. Vorbim despre integrări AI și conformarea cu Digital Compass 2030 – directivele sunt deja stabilite, trebuie doar să le urmăm. Strategia de digitalizare financiară, cadrul reglementar pentru open banking și, din perspectivă reglementară, trebuie încurajat. Serviciile cloud, banking as a service – prudența e suficientă, trebuie să împingem mai mult. Infrastructura 5G trebuie să domine pe toată geografia României, nu doar în zonele urbane. Ecosistemul de inovație în AI trebuie păstrat și susținut. Avem aici o forță de muncă educată, foarte bună în AI și IT, cu skill-set individual de calitate. E concentrată, dar dacă o canalizăm bine, poate genera un ecosistem economic puternic aici.

Bogdan BĂDESCU, Engineering Innovation Manager, Renault Technologie România

• În momentul de față industria auto face față (valului de mașini din China). Iar cifrele arată bine, dacă ne uităm inclusiv pe anul trecut. Dar problema noastră este cum ne pregătim pentru ceea ce urmează. Pentru că știm că ceea ce urmează este complicat, tocmai din această chestiune a presiunii venite din China, în primul rând. La nivelul Europei nu ne facem probleme, în schimb pentru tot ce înseamnă produse chinezești care vin la noi, în viitor este o reală problemă.

• De ce spun în viitor: pentru că, pentru moment, sunt cheltuielile logistice care se adaugă. Și sunt compensate cumva de subvențiile pe care Guvernul le dă. Subvențiile nu vor fi cred la infinit, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să fim foarte atenți că, într-un termen pe care noi îl estimăm la 2 ani de zile, chinezii vor fi capabili să facă vehicule în România. și atunci va fi cea mai mare problemă pentru industria noastră. Și deja vedem, există o presiune. O simțim, dar ea va crește accelerat.

• Apoi, mai este un aspect în direcția asta. Chinezii construiesc la ei într-un ecosistem industrial și de business care este foarte diferit de ce avem aici. Dau un singur exemplu: la ei, un modul – se ia un modul de direcție – este făcut de foarte mulți furnizori pentru că este standardizat. Și fiecare OM auto se servește. Și atunci este o mare viteză de realizare și o presiune foarte mare pe costuri. Astăzi, în Europa, avem 1-2 furnizori care servesc câțiva, câteva case auto. Asta ca să vă răspund la întrebare (cum face față industria auto la valul de mașini din China – n.r.)

• Acum trec la subiect. Prezentarea mea va fi un pic diferită. Ne propunem să arătăm, în primul rând, care a fost reacția Dacia… care e răspunsul Dacia la trendurile actuale, globale, tehnologice. Voi folosi exemple foarte simple. Avem și exemple mai complicate, dar în general sunt într-o zonă de confidențialitate vecină cu paranoia și mă voi limita la câteva exemple simple. Deci, pe de o parte legate de idei simple, ingenioase, pentru că asta caracterizează cumva spiritul Dacia: să fim frugali și să punem valoare acolo unde clientul este gata să o cumpere. Asta se pare că este înglobată în filosofia design-to-cost, care ne permite sau ne impune să calculăm costul, să plecăm de la cost – nu plecăm de la designul piesei și la sfârșit mergem vedem cât costă, adăugând componentele, ci plecăm de la cost și după aceea vedem cu ce tehnologie, ce formă trebuie să aibă, ce material, cu cine o facem. Asta ne-a asigurat un succes pe piață pentru că brandul Dacia câștigă teren, constant, în Europa. Și e o sursă de mândrie pentru noi – așa cum o facem, cu idei ingenioase.

• Pentru că dacă un inginer de concepție – ca să vin pe zona de inovație – de la BMW are o idee, el poate să o aplice într-o multitudine de forme. Mă refer cel puțin la procesele de fabricație. Noi suntem foarte limitați pentru că, conform business-case-ului nostru, avem o limitare la niște tehnologii care trebuie să fie mai ieftine. Atunci, necesitatea de inovație este mai mare chiar pentru produse simple, pe care nu le vedem. Noi încercăm să democratizăm un pic inovația, creativitatea, să o introducem astfel încât să ajungă cumva în activitatea curentă.

• Primul trend important în cadrul tezei că industria auto nu mai este despre cai putere, ci este despre putere de procesare. Deci este un alt nivel tehnologic pe care orice vehicul care trebuie vândut în Europa trebuie să-l aibă, deci Dacia nu va mai fi caracterizată de low cost, ci de smart cost. Pentru asta noi facem apel la o platformă modernă, CMF-B, o platformă multi-energie, în cadrul trendului de electrificare și hibridizare.

• Deci despre electrificare putem vorbi în cadrul lumii Renault în principal, pentru că putem fi mândri de faptul că Renault a făcut un pariu cu vehiculul electric cu mult înainte ca alții să-l facă, pe vremea când vehiculul electric era mai mult haute-couture decât pret-a-porter ca astăzi.

• Aveam singurul brand care avea 4 vehicule electrice în același timp, o gamă completă. După care ZOE a fost cel mai vândut vehicul timp de mai mulți ani în Europa, până prin 2021 când Tesla și ID.3 de la Volkswagen ne-au luat fața. Deci putem vorbi despre asta și despre Dacia putem vorbi cu Sprint, care câștigă – este cuica bătăii, ca să zic așa, în foarte multe discuții pe internet, dar piața spune că este un produs care se vinde și continuă să câștige piață, dar totuși electrificarea, care este un trend foarte important global, nu este rodul muncii noastre aici la București și la Titu. Deci voi vorbi despre hibridizare pe baza platformei CMF-B Multienergie. Și partea inteligentă a fost de a adapta, la niște costuri frugale, o tehnologie care inițial era premium.

• De pe Formula 1, inginerii Renault au adus-o pe produsele de serie și noi am adaptat-o, cu soluții un pic diferite ca să intre în marja de preț pentru produsele noastre de serie, pentru Jogger, pentru Duster și așa mai departe.

• Trendul 2. Vorbim de Software Defined Vehicle, care este un concept destul de complex, deci un vehicul definit de soft, plecând de la argumentul că mașina devine un smartphone pe roți. Auzim la mod curent chestia asta și este spus mai mult metaforic în sensul că este el complex, vehiculul, dar de fapt un smartphone este mult mai complicat. Ăsta este un mit fals și dacă îmi permiteți o să fac o mică divagație aici, deschid o mică paranteză și aș arăta un indicator simplu pentru complexitatea software: numărul de linii de cod. Și pentru navetele spațiale actuale avem undeva în jur de 400.000 de linii de cod ca să funcționeze. Rachetele SpaceX actuale, Soyuz nu știu, că nu prea publică.

• Nava amiral de la Boeing, 787 Dreamline, are undeva la 14.000 de linii de cod. Un smartphone de tip Android are undeva între 12.000-15.000 de linii de cod, în funcție de producător, iar un vehicul modern, care este scos acum pe piață, are peste 100.000.000 de linii de cod. 

• Este contraintuitiv, este surprinzător, de asta am vrut să zic asta. Bun, există explicații și de ce un Boeing, de exemplu, are nevoie de mult mai puțin. Pentru că sunt foarte specializate, tehnologia este integrată de un singur utilizator de obicei.

• Într-un autovehicul avem zeci de calculatoare, inclusiv pe Dacia, care sunt de la producători diferiți, unul continental, mă rog, Aumovio astăzi, altul Bosch și altele… Imaginați-vă că trebuie să fie câteva zeci de persoane într-o cameră care vorbesc toate limbi diferite și care au nevoie de niște zeci de translatori care să faciliteze chestia asta, asta se întâmplă în automobil. Și mai este încă o diferență majoră, la un telefon, dacă am un lag de o fracțiune de secundă când dau pagina, nu e o problemă. La automobil, dacă am o fracțiune de secundă întârziere când e o comandă de frână, poate să fie critic. Și atunci asta complică foarte mult și de asta vedem cifrele de acolo. Închid paranteza cu voia dumneavoastră și revin la ideea de smartphone pe roți.

• Deci complexitatea este clar într-o altă dimensiune și noi trebuie să o livrăm fără costul asociat, pentru că ăsta e modelul de business și trebuie să găsim variante care să funcționeze în această direcție. Dacia de astăzi nu mai este Dacia de acum câțiva ani. Este foarte multă tehnologie pe ea, cu un cost asociat, din cauza faptului că sunt reglementări foarte dure. Nu mai poți să vinzi vehicule, este simplu. Și inclusiv din software defined vehicle, noi nu luăm tot modelul în sine, pentru că este extrem de scump. Colegii noștri francezi au dezvoltat ceva cu câteva sute de persoane care este Edge of Technology, dar noi nu ne putem permite să-l aducem pe vehiculele noastre și luăm numai acele bucăți care sunt validate din punct de vedere business.

• Și cele care sunt obligatorii, impuse de reglementări. Și în aceste condiții aș putea da exemplu de update-urile la distanță, over-the-air. Daciile actuale au capabilitatea să-și facă update-uri de software, nu zic cum zic occidentalii în garaj, dar oricum nu trebuie trecut pe la service. Există deja. Apoi, o inovație care este foarte simplă, dar este în spiritul frugal al brand-ului Dacia, este conceptul de media-control. În care s-a dezvoltat o aplicație, care prin Bluetooth comunică cu sistemul de infotainment al mașinii și am pe telefon comenzile care altfel ar fi necesitat un ecran.

•  Și atunci putem să punem la dispoziția unui client care nu își cumpără o mașină cu display, utilizând propriul telefon pe care cred că toată lumea îl are în buzunar, să aibă acces la o astfel de tehnologie. Apoi, mai este și avantajul că această aplicație poate fi în mod natural updatată over-the-air.

• Mergem la trendul global numărul 3, la sustenabilitate și eco-design. Deci, oricum, Dacia face parte, și istoric vorbind și factual, astăzi, din grupul Renault. Și fiind francezii, automat sunt sensibili la argumente de economie circulară, de sustenabilitate. Dăm două exemple.

• Unul, folosim pe ultima generație de Duster și de Bigster un material nou, care introduce o cantitate mărită de plastic reciclabil și ne ajută să obținem nivelul dorit la nivelul mașinii. Pentru că, după cum vedem, pasajul de roată și acel fals snorkel care a devenit o notă de caracter la Duster, sunt făcute din acest material, care nu necesită vopsire, este rezistent la zgârieturi și va fi generalizat pe toate noile modele. O idee doar care este ingenioasă, nu e neapărat o inovație, am dorit eliminarea elementelor nenecesare. Deci partea de crom, masca față, volanul, sigla cu inox, pielea animală iarăși nu mai insistăm. Erau nenecesare și se aliniază, sunt consistente cu imaginea pe care noi vrem să o dăm.

• Mai departe, am mai introdus o miză globală, a patra, care este legată de introducerea noilor tehnologii. Și l-am numit Adoptarea tehnologiilor emergente. Nu o să vorbesc de AI. Există, evident, preocupări intense, există direcții specializate în Franța, dar nu ne ocupăm noi, noi ne poziționăm în acest moment mai degrabă în calitate de client al acestor metode. În schimb, putem vorbi de Digital Twin. Digital Twin este un concept modern prin care vehiculul are un geamăn, să spunem, digital, modelul 3D. Asta este cunoscut de zeci de ani. Cu ce vine nou Digital Twin? Este prin faptul că modelul digital reprezintă vehiculul pe toată perioada vieții, deci nu numai în momentul în care este dezvoltat, este prin conceptul from-cradle-to-grave, pe tot ciclu de viață, inclusiv la client, evoluțiile ulterioare și, de asemenea, trebuie să modelizeze și elementele legate de procese, legate de simulări. Deci, uzina în sine este digitalizată, în sensul de modelizată 3D și putem să vizualizăm procesul de fabricație sau procesele alternative de fabricație pentru vehiculele care se fac.

• Avem o variantă foarte modernă care se cheamă RVT, astăzi, Renovation Virtual Twin, făcută cu DASO, creată de Renault cu DASO, în Franța, cumpărată destul de repede și de Volkswagen. Deci e un produs digital de succes, care ne oferă posibilitatea să fim eficienți. Și de ce trebuie să fim eficienți? Aici ajungem la prima parte a discuției, pentru că avem o presiune enormă pe termene, pentru termenele de dezvoltare. Până acum câțiva ani făceam un vehicul în patru ani, am făcut un heirup să-l facem în trei ani, dar n-am apucat bine să demonstrăm că putem să-l facem în trei ani, că trebuie să-l facem în două ani.

• Și este un proiect care a venit recent în RTR, în Renault Technologie România, și ne-am angajat să-l facem în doi ani de zile. Este un mare challenge. A mai fost făcut o singură dată în Renault, Renault Twingo actual, dar este făcut în ecosistemul chinezesc. Deci o să avem un challenge important – îl avem deja, dar pe următorii două ani să demonstrăm ce putem să facem.

• Și ca să închei cu Digital Twin, tot în sistemul ăsta, tot în acest ecosistem digital, trebuie să avem și simulările digitale extinse, de la toate tipurile de calcule, deci cum ar fi crash-aerodinamică, termică, comportament dinamic, anduranță și așa mai departe – trebuie să fie interconectate, astfel încât să putem să facem simulări în mod real, în paralel, ca să putem să scurtăm timpul de dezvoltare.

• În continuare, o să vorbesc un pic de câteva chestiuni foarte pragmatice. O să facem un focus pe metodele noastre în RTR de a duce inovația în mijlocul concepției și aici ajungem la ce spunea doamna Gabriela Popescu înainte, este vorba de un mindset. Și aici încercăm noi să umblăm, să facem un management al schimbării, astfel încât oamenii să se simtă naturali și să utilizeze inovația în ceea ce fac ei zi de zi.

• Dar înainte de asta, aș vrea să marchez faptul că anul acesta Renault, în Franța, a intrat în top 3 companii inovatoare conform institutului lor de profil, grație unor obiective care sunt de mulți ani. Ne-am angajat la nivel de Renault să dublăm numărul de brevete de invenție la fiecare 5 ani. Și până acum ne-am ținut de cuvânt. Acum, noi aici în România când avem un brevet, îl înregistrăm la OSIM și în paralel îl înregistrăm și în Franța. Deci suntem și noi contributori, ca și ceilalți colegii noștri din alte centre din lume, pe zona asta, suntem contributori la acest succes cu proporția noastră.

• Apoi, câteva măsuri simple pentru creșterea creativității și finalizarea lor în brevete. Cel mai simplu mijloc este să avem obiective. Deci obiective anuale, KPIs, pe numărul de brevete și pe alinierea lor cu domeniile strategice pe care Renault le vrea. Nu ne interesează de orice fel, ci ne interesează în zone care sunt relevante pentru întreprindere. Apoi Renault premiază financiar autorii brevetelor la momentul depunerii brevetelor, în momentul extinderii, când în decurs de un an se dorește eventual extinderea dreptului de protecție a proprietății intelectuale în alte țări, sau/și în momentul aplicării în producție. De fiecare dată există câte o primă în niște proceduri foarte clar stabilite. Apoi Renault susține totalitatea taxelor pentru orice autor care dorește să scoată un brevet. Există niște ajutoare financiare, dar nu sunt pentru companii mari. În ultimul rând avem un aparat – în direcția mea sunt oameni specializați care îi ajută pe cei care au idei.  

• În site-ul nostru intern se numește: Am o idee, ce fac cu ea. După care, mai departe, sunt persoane, ingineri de brevete, patent technical leader și așa mai departe – fiecare cu funcția lui, ca astfel încât să bifăm la sfârșit că ne-am făcut angajamentul colectiv.

• O altă zonă, depășind zona de brevete, este vorba de vizibilitatea pe care o dăm inovației în Renault Technologie România. Pentru că este foarte important să fim acolo, să fim parte vizibilă, să suscităm creativitatea oamenilor. Și atunci, organizăm lunar Cafeaua cu Idei în zona Creative Lab. Este zona noastră, deschisă tuturor, în care oamenii pot să vină să discute pe baza unei idei. Alături este Fab Lab, o zonă în care avem imprimante 3D, în care fiecare poate să vină să-și materializeze ideea spre un proof-of-concept sau diverse proiecte personale. Lăsăm oamenii liberi, să nu fie abuzuri, dar în rest fiecare vine și face.

• Mai avem și un alt spațiu care se cheamă Imaginarium, unde oamenii sunt invitați la un moment de respiro în care să poată să gândească liber, să zicem așa, să creăm mediul necesar creativității. Și de asemenea mai facem sesiuni, organizăm noi, oamenii noștri specializați, sesiuni de brainstorming. Există o problemă într-un departament și ne zic că aș vrea să vedem despre ce e vorba. Și invităm și persoane din afara departamentului respectiv care au anumite competențe, organizăm o sesiune de brainstorming și la sfârșit scoatem idei care să funcționeze, să fie aplicate.

• Și mai este și zona care este abordată tot în Direcția noastră, în care discutăm despre arta cash-in și cash-out avoidance. Și aici intră partea, pe partea de cash-in, intră participarea în consorții internaționale, direct pe proiecte Horizon, de exemplu. Ultimul succes pe care l-am avut este… am câștigat un proiect Everest la sfârșitul anului trecut. Din șase milioane de euro, avem o jumătate de milion de euro care sunt pentru noi și ne permite, dincolo de a fi la curent cu ce se întâmplă cu ultimele trenduri din Europa, să fim la curent cu prioritățile tehnologice pe care Europa le vede prin aceste proiecte, ne permite și să mai avem micile noastre satisfacții că participăm finanțați, fără să mai fie nevoie să convingem forurile de management superioare. Apoi, cash-out avoidance: e vorba de facilitățile fiscale, e vorba de supradeducerea de 50%, care e foarte utilă și în care suntem acum implicați până la fund ca să certificăm activitățile elegibile. Mai apare creditul fiscal de 10% care a apărut anul acesta și care probabil va înlocui, ca demers, supradeducerea de 50% din perspectiva noastră.

• Apoi, pe partea de open-innovation, aici este mai mult, e foarte important pentru noi. (…) Colaborarea cu mediul academic funcționează foarte bine, nu putem să spunem, dar partea de output, partea de rezultate din zona acestei colaborări se mai lasă înca așteptată. Iar partea de start-up scouting, pe zona Europa de Est, unde suntem responsabili pentru Renault, merge dificil, să spunem. Renault este lansat într-o cercetare foarte activă, foarte intensă, cu rezultate în două săptămâni, pe diverse teme și noi trebuie să răspundem pe zona noastră de Europa de Est, astfel încât să facilităm acest matching între start-up-urile din România care au potențial și finanțarea internă Renault pentru chestia asta. Aici avem un KPI pe chestia asta, deci suntem foarte, foarte interesați. Merge greu, dar nu intru la momente în acest moment.

• În concluzie, noi încercăm să răspundem provocărilor actuale și să aducem inovația în rutina noastră zilnică.

Florin SPĂTARU, Director General, GRUP FEROVIAR ROMÂN

• Da, inovarea există la Grup Feroviar Român, bineînțeles. Există în orice sector al transporturilor, din experiența mea publică – ca fost ministru al Economiei și consilier al premierului pentru o perioadă de aproximativ doi ani. Dacă facem o analiză a unui obiectiv major pe care se pare că lumea l-a uitat în acest moment, privind decarbonizarea și dezvoltarea sustenabilă, o să observăm că sectorul cu cel mai mare impact în reducerea amprentei de carbon, comparativ cu 1990, este sectorul transporturilor.

• Cel puțin acolo, în sectorul transporturilor, amprenta de carbon sau emisiile de carbon, comparativ cu 1990, n-au scăzut, ci au crescut. Dincolo, în industrie, au scăzut, dar au scăzut pe cale naturală, închizând o bună parte din sectoarele industriale care, în mod tradițional, erau generatoare de creștere economică, dar erau generatoare și de emisiile de carbon.

• În special, în sectorul transporturilor, există această dilemă care, dacă nu o aducem în discuția publică, probabil că nu vom reuși să o corectăm și o să ajungem iar la un moment când va trebui să luăm măsuri pe repede înainte și să nu putem să le facem. Mă bucură faptul că colegul de la Renault a menționat despre ceea ce fac cei de la Renault. Am avut privilegiu să testez, să mă urc în primul Big Star care a fost prezentat la București. Atunci am aflat de la Mihai Bordeianu că, de fapt, practic este o uzină pe roți, pentru că are 32 de calculatoare, este un succes și mașina arată extraordinar.  Adică, sincer, dacă ar fi să aleg între o mașină mult mai scumpă, europeană, de pe piața europeană, și un Big Star, sincer, cred că Big Star-ul, și ca preț și ca dotare și spațiu arată foarte bine.

• Asta încercăm să facem și în domeniul feroviar. România are această tradiție feroviară din secolul XIX când am început să construim aceste linii, dar să știți că, în ceea ce privește materialul rulant, noi de obicei am importat. Și nu am construit materialul nostru rulant și, după foarte, foarte mulți ani, grupul Grampet a investit, din resursele unui antreprenor români, care nu sunt extraordinare, am construit primul tren de pasageri, care are peste 30.000 km și arată cum ne-am dorit să arate cam toate trenurile din România. Este făcut la un anumit standard, cu un anumit nivel de dotare și am arătat că se poate. Prin fabricile pe care noi le avem, atât uzina de trenuri de călători de la Pașcani, cât și prin celelalte două fabrici pe care le avem. La Craiova, modernizăm împreună cu cei de la ABB locomotivele prin PNRR. Deci, avem un nou sistem de tracțiune pe care l-am dezvoltat împreună cu cei de la ABB și pe care îl punem. Acesta e un concept care se încadrează în strategia de economie circulară, că poți să folosești aceeași platformă, să o îmbunătățești și să o utilizezi. N-avem planul, avem strategia, dar n-avem planul. Nu ne-am aplecat asupra acestui plan al economiei circulare, dar lucrurile astea se întâmplă.

• Și la fel se întâmplă și la materialul rulant, unde împreună cu fabrica de la Simeria construim aceste vagoane – cisternă pentru noile tipuri de combustibil, pentru combustibilul ecologic pentru sectorul aviației și pentru biodiesel. Cerințele vin din partea celor care dezvoltă aceste platforme și bineînțeles că, știți cum e, transporturile sunt sângele care trebuie să curgă prin venele economiei.

• Și dacă lucrurile astea nu se întâmplă și dacă nu există partea de inovare în aceste sectoare, în special în domeniul feroviar, care ar trebui să fie un transport ceva mai ieftin decât transportul rutier, vom rămâne acolo în hartă.

• M-am uitat în revista dumneavoastră și am văzut un articol cu zece idei care ar putea poziționa economia României pe hartă și se discută despre poziționarea României în acel lanț logistic care leagă zona asiatică de Vestul Europei. Vedeți dumneavoastră, dacă n-ar exista parteneri, cum este grupul Grampet, și dacă n-ar exista un management și capital românesc care să facă această legătură, România n-ar fi pe hartă. Și am mai atras atenția asupra acestui lucru, pentru că dacă o să vă uitați, care este linia de transport feroviar electrificată 100% care leagă sudul de nordul Europei, acea linie electrificată nu trece prin România. Trece prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, Germania și se duce către nord.

• Deci, pentru a putea să vii în acest concept al hub-urilor logistice, lăsând la o parte, să zicem, poziționarea noastră geografică, doar jucătorii regionali, cum este grupul Grampet, pot să atragă fluxurile către România. Și așa ne mândrim că, practic fiind prezenți în 10 țări din Europa, avem această capacitate, plus că ne dezvoltăm inclusiv cu capacitatea de producție de material rulant. Avem o fabrică în Ungaria și vom mai face încă una. Deci, cumva, ne poziționăm cu capitalul românesc, punem steagul pe acest sector, strategic deocamdată doar pe hârtie, sperăm că din 2030 încolo și în realitate, pentru a veni cu material rulant produs românesc pe piața europeană.

• Din această perspectivă, lucrurile nu se pot întâmpla doar cu tehnologiile veche. Mă bucur că domnul Crețescu chiar spunea, știți, România trebuie să treacă de la zona de concept economic de outsourcing către zona de inovare. Foarte bine spus, greu de făcut, pentru că, dacă e să vedem ce ne poate duce, ce poate să susțină un astfel de concept, trebuie să plecăm de la bază. Iar baza înseamnă energie, concepte noi de utilizare a energiei, pentru că inteligența artificială folosește foarte multă energie. Nu am făcut încă un calcul să vedem dacă ceea ce facem noi în acest moment și cum utilizăm energia, practic va putea să susțină un centru de date, un computer power center care să poată să ducă la dezvoltările de AI în acest domeniu. Dar, și în domeniul feroviar, dacă nu folosești inteligența artificială va fi foarte greu să rămâi într-o piață extrem de competitivă și cu tendințe de fragmentare, ceea ce poate reprezenta într-adevăr o amenințare pentru sectorul feroviar european.

• De aceea avem o companie în cadrul grupului care a creat o platformă de inteligență artificială pentru managementul materialului rulant și a fluxurilor de transport din țările în care noi funcționăm. Aceste investiții, cu resurse 100% naționale, fără neapărat un sprijin din partea statului, continuăm să le alocăm, tocmai pentru că, practic, piața cere așa ceva.

• Vom continua cu noile modele de locomotive, folosind din nou platformele vechi și modernizarea lor cu sisteme de tracțiune noi, hibride, diesel electric sau pe bază de baterii. Și, aici, lucrăm cu jucători mari din piață pentru a veni cu aceste soluții, pentru că România ar trebui ca, până în 2030, să aloce 30% din transportul rutier pe transportul feroviar. Deocamdată, mare lucru nu am făcut. E o discuție mare ce înseamnă taxarea sectorului feroviar, cum este taxat sectorul rutier și cum ar trebui să gândim infrastructura în așa fel încât să putem să avem o viteză, de exemplu, de transport de la 20 – 40 de km pe oră, cum e acum, până la 120-160.

Andra TĂNASE, Strategy & membership manager, Transilvania IT Cluster

• Ceea ce doream să prezentăm este legat de rolul, nu doar al clusterelor, ci și al centrelor de inovare digitală, Digital Innovation Hubs (DIH), European Digital Innovation Hubs (EDIH), în această poveste a contribuțiilor concrete legate de inovare, legate de competitivitate și să prezentăm experiența noastră.

• Era acolo o întrebare care apărea și în agenda și, cu permisiunea voastră, voi încerca să-i și răspund. Cum au folosit companiile din Digital Innovation Hub, sprijinul acordat de această structură și, de asemenea, gradul de aplicabilitate al inovațiilor în economia românească.

• În cele ce urmează vom prezenta câteva exemple despre ceea ce am făcut în cadrul de European Digital Innovation Hub în Transilvania. Pe scurt, putem spune că această structură, Digital Innovation Hub, nu este degeaba numită un proiect de interes strategic. Pentru că, având această funcție de mecanism complex care asigură sprijinirea și adoptarea tehnologiilor emergente la nivel de IMM și entități publice, au avut un… să nu-i spun impact, că impactul e pe termen lung de generații, dar au avut rezultate concrete în creșterea nivelului de digitalizare și, prin asta, în creșterea competitivității entităților private și creșterea eficacității atunci când vorbim de entități publice.

• Gradul de aplicabilitate al acestor tehnologii emergente, și s-a vorbit un pic aici despre inteligență artificială, este extrem de puternic. Fie că vorbim de inteligență artificială, fie că vorbim de cunoașterea datelor și aplicarea datelor în producție, în cunoaștere, în învățare, în servicii destinate publicului, gradul de aplicabilitate este extrem de mare. În primul rând pentru că aceste tehnologii deja există, nu mai vorbim despre tehnologiile viitorului, ele sunt în toate device-urile noastre, le vedem în societate și pot fi aplicabile. Într-adevăr, ceea ce trebuie să accentuăm și cu asta termin introducerea și după aceea mergem în exemple, dar voi reveni la asta, la partea de concluzii, este că aplicabilitatea există, trebuie să avem și partea de cu cine. Iar acest cu cine, când vorbim de competențe, este un element cheie în momentul de față.

• Ca să vorbim de cum au folosit companiile, dar și sectorul public, serviciile date de către centrele de inovare digitale, de către EDIH-uri, aș vrea să vă menționez un pic și perspectiva de unde venim și cine suntem, ca și cluster. Transilvania IT este un cluster care reprezintă în primul rând interesele companiilor din nord-vestul României, avem prezență la Cluj-Napoca, la Oradea, dar și în Zalău și avem servicii care sprijină acest proces de transformare digitală. Avem 193 de membri, majoritatea fiind IMM-uri, dar avem în cadrul clusterului și reprezentare a companiilor mari și lucrăm în strânse legătură cu universitățile, centrele de cercetare, entitățile publice din regiune, dar și la nivel național. Ca și domenii de expertiză, firmele produc soluții în domenii variate și sănătatea, finanțele, transportul sunt doar exemple în acest sens și folosesc tehnologiile avansate, inteligență artificială, cloud, IoT.

• Mergând mai departe, tot despre rolul pe care Transilvania IT, ca și cluster, îl are în sprijinul inovării și, până la urmă, al competitivității, experiența aceasta cu aceste companii, cu clusterul, ne-a arătat și nouă, cum au fost și menționate anterior, faptul că România are un potențial tehnologic remarcabil, dar provocările vin în momentul în care vorbim de transfer al acestui potențial la nivel de economie, la nivel de societate. Și aici, ceea ce aș vrea să punctez este că acest potențial, și s-a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că avem capacități tehnologice care lucrează foarte mult pe partea de outsourcing, și că lucrăm la zona de investiție și de inovare făcută în România și pentru sectorul economic, dar și sectorul public din România. În momentul în care vorbim de adopția tehnologilor avansate în companiile din România, vedem că dacă vorbim de inteligență artificială, doar 3% dintre companii adoptă această tehnologie. Dacă vorbim de știința datelor, mai puțin de 10%. Dacă vorbim de cloud computing, 25%. Și asta la nivel cantitativ. Dacă este să mergem în spatele acestor cifre să vedem ce înseamnă de fapt faptul că cineva spune că adoptă cloud computing și vedem 25%, putem vedea că poate mulți le adoptă în sensul în care folosesc servicii de cloud. Dar calitatea acestor servicii, cât de sigură este această folosire, cât de multe servicii de cloud sunt software and service, nu doar faptul că ne punem datele undeva în cloud, lucrurile ar sta, cred, mai slab.

• Aș vrea să vă spun câteva lucruri legate de povestea, de experiența și de primele rezultate pe care le-am registrat în contextul TEDIHT, The European Digital Innovation Hub în Transilvania. TEDIHT este un consorțiu regional format din 13 organizații, 5 parteneri și 8 parteneri asociați. Acest consorțiu este mai mult decât un proiect, este un program și a fost creat din 2017 în vederea sprijinirii adoptării tehnologiilor emergente la nivel de companii și la nivel de entități publice. Este un program care s-a derulat încă din 2017.

• Ceea ce urmărește TEDIHT este stabilirea unui cadru stabil pentru transformarea digitală în sectorul de business și în sectorul public. Recunoașterea importanței acestei transformări digitale și a tehnologiilor în sectoarele reprezentate. TEDIHT reprezintă și o formulă, un angajament prin care atât partenerii din consorțiu cât și beneficiarii văd această realitate a rezultatelor transformării digitale. Cum funcționează TEDIHT? Putem să vedem în următorul slide care prezintă cele patru linii de servicii care sunt oferite către TEDIHT. Testează înainte de a investi construirea de rețele și ecosisteme, competențe și formare și sprijini pentru găsirea de investiții.

• Dacă este să vorbim despre un parcurs al unei companii care dorește și intră în acest program, ele pot parcurge toate aceste servicii și aici vorbim și despre, până la urmă, o formulă complexă dar și necesară pentru a stabili această transformare digitală. Ca și rezultate, putem să vedem că au fost peste 600 de servicii livrate de către experți. Avem 103 beneficiari, atât IMM-uri cât și entități publice, care au beneficiat de un set complet de servicii, adică au parcurs pașii pe care i-am prezentat anterior și peste 3000 de participanți la evenimente.

• Dar ceea ce au resimțit, de fapt, companiile care au fost beneficiarii programului, a fost poate cel mai important faptul că, în urma colaborării, în urma utilizării servicilor din EDIH, au depus propuneri de proiecte, au atras finanțări, astfel accesând partea de capitalizare a acestor servicii. Au fost peste 5 milioane de euro ca și valoare de finanțări atrase în urma colaborării cu experților.

• Tot la nivelul de rezultate ne uităm la maturitatea digitală a acestor companii. Aici avem scorul legat de auditul de maturitate digitală care se face la începerea parcursului în DIH și vedem acest scor pentru instituții mici, instituții medii și instituții mari. Nu o să merg în detaliu în aceste cifre, dar ceea ce ne arată este că majoritatea instituțiilor care își încep parcursul de digitalizare încep de la un nivel relativ redus de maturitate digitală, iar în momentul în care vorbim de partea de investiții în tehnologie avansate, acest nivel este destul de scăzut.

• Slide-ul următor ne va arăta și partea de îmbunătățire a dimensiunilor urmărite prin auditul de maturitate digitală. Scorul mediu din auditul de maturitate digitală a crescut de la 47% la 59%. Deci companiile care au intrat în DIH și-au crescut acest nivel de maturitate digitală. Unde s-a crescut cel mai mult se vede la zona de competențe digitale, de la 62% la 78%, dar putem să vedem salturi remarcabile, azice în zona de automatizare, inteligența artificială, guvernanța datelor și nu în ultimul rând partea de strategie de digitalizare.

• Ceea ce aș puncta aici este că prin această structură a DIH-ului, a Centrelor de Inovare Digitală, o companie, un IMM sau o entitate publică, ceea ce îmbunătățește este capacitatea de a gândi strategic în ceea ce privește digitalizarea. Ceea ce iarăși îmbunătățește sunt competențele la nivel de resurse umane și, bineînțeles, înțelegerea, dar și aplicabilitatea și înțelegerea la nivel de a ști în ce se investește atunci când vine vorba de tehnologii avansate. Nu vreau să omit, pentru că este o zonă foarte dragă mie și m-am bucurat să aud și de partea de economie circulară și verde, de faptul că urmărim în cadrul acestor audituri de maturitate digitală și digitalizarea verde. Și de multe ori suntem întrebați, dar ok, e vorba de digitalizare, vorbim și de sustenabilitate, da, este foarte important, iar acele aspecte legate de folosirea energiei și eficientizarea proceselor în procesul de digitalizare sunt luate în considerare și urmărite.

• Două exemple rapide, Clinica Medena din Oradea, unde vedem cum maturitatea digitală a crescut de la 41% la 67%, dar ceea ce ne-au comunicat aceștia este că nivelul mediu de digitalizare a fost unul redus, ceea ce s-a întâmplat și au apreciat este faptul că au beneficiat de o strategie clară. Cursurile au fost importante și, apropo de tehnologie avansate, integrarea inteligenței artificiale în activitatea clinicii a reprezentat un punct considerat ca factor de productivitate de către Clinica Medena.

• Un alt exemplu, RehabVR, un startup dedicat recuperării medicale prin realitate virtuală. La fel, zona de servicii accesate a fost zona de planificare strategică, plan strategic pentru inovare digitală a fost implementat la această firmă și consolidarea competențelor în acele tehnologii avansate – AI, Big Data, Cloud Computing – tehnologii care sunt folosite și introduse în noile aplicații ale acestei firme.

• Aplicabilitatea inovațiilor tehnologice în economia românească este un potențial extraordinar. Există și exemple concrete în acest sens, cele două firme fiind unul dintre ele. Importantă este zona de investiție în resursele umane. Poate sunteți familiarizați cu acea primă lege a digitalizării, care spune că tehnologia urcă foarte, foarte rapid. Mai puțin rapid urcă zona de resurse umane și ultima curbă din acel grafic reprezintă partea de politici.

• Aici am auzit că în zona de politici sunt totuși exemple unde putem să considerăm faptul că stăm bine. Este extrem de important focusul și accentul pe competențe, accentul pus pe investiții în zona de cercetare, inovare, accentul pus pe date, pe folosirea acestor date pe care le avem și le-am văzut astăzi pentru a genera planuri de acțiune legate de digitalizare, pe colaborare și pe complementaritate.

Speakeri:

Ciprian RUS, Președinte, Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială, Senatul României & Senator al județului Cluj

Irineu DARĂU, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Dragoș-Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Dragoş VLAD, Preşedinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României

Antonio RĂDOI, PhD, CS I Director Unitatea de Implementare a Reformelor CD PSF Autoritatea Națională pentru Cercetare

Răzvan RUGHINIȘ, Prof. Univ. în Departamentul de Calculatoare al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București & Co-fondator al acceleratorului Innovation Labs

Gabriela POPESCU, Vice-președinte AmCham Romania, General Manager, Microsoft Romania, Moldova & CIS

Edward CREȚESCU, Președinte, ANIS – Asociația Patronală a Industriei  de Software și Servicii

Tolga BANYOCU, Director General Adjunct, Aria Soluții Clienți, Garanti BBVA Romania

Bogdan BĂDESCU, Engineering  Innovation  Manager, Renault Technologie România

Florin SPĂTARU, Director General, GRUP FEROVIAR ROMÂN

Andra TĂNASE, Strategy & membership manager, Transilvania IT Cluster

Reprezentant, Google România

Moderator: Ana Maria STANCU – CEO Bucharest Robots și Fondator RoboHub

Parteneri:

Grampet Group

Garanti BBVA

Vodafone

AmCham Romania

Asociația Cronica Europeană

Partener insituțional:

Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială, Senatul României