Stiri

Agenția de rating Moody’s Ratings a finalizat revizuirea periodică a ratingului suveran al României, menținând nivelul Baa3 (cel mai scăzut grad recomandat investițiilor) și „confirmând potențialul solid de creștere economică pe termen mediu al țării, precum și reziliența...
7 martie, 2026
Apar primele semne ale unei posibile crize în aprovizionarea cu gaze a Europei, regiunea separatistă din Moldova, Transnistria, avertizând că ar putea rămâne fără gaze naturale în câteva zile, dacă nu vor fi reluate cât de curând livrările...
7 martie, 2026
Retailerul nemțesc Penny, unul din cei mai mari din România, are ca plan actual de dezvoltare extinderea către ruralul mare, respectiv către comune cu între 5.000 și 10.000 de locuitori. Potrivit lui Daniel Gross, directorul general al Penny...
6 martie, 2026
Programul național de tratament HIV funcționează bine, dar lipsa predictibilității bugetare amenință continuitatea tratamentului, a avertizat Iulian Petre, Director Executiv al UNOPA. „Până când fondurile ajung la spitale pot trece 4-5 săptămâni, timp în care pacienții riscă întreruperi...
6 martie, 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut în ianuarie 2026 cu 27,67% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 11.075 de înmatriculări, din care 6.264 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC),...
6 martie, 2026
Programele de sănătate din România, majoritar curative, nu mai corespund nevoilor pacienților în 2026, a atras atenția Radu Gănescu, Președinte al COPAC. Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”„Programele de sănătate – sursă de securitate națională”, organizată în...
6 martie, 2026

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: