SIDA (UNOPA): Întârzierile bugetare pun în pericol tratamentul HIV, pacienții riscă întreruperi ale tratamentului

6 martie, 2026

Programul național de tratament HIV funcționează bine, dar lipsa predictibilității bugetare amenință continuitatea tratamentului, a avertizat Iulian Petre, Director Executiv al UNOPA.

„Până când fondurile ajung la spitale pot trece 4-5 săptămâni, timp în care pacienții riscă întreruperi ale tratamentului”, a explicat el.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”„Programele de sănătate – sursă de securitate națională”, organizată în 4 martie 2026 de CursdeGuvernare la Parlamentul României – în parteneriat cu Comisia pentru buget și Comisia de Sănătate din Senat – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.

Petre a subliniat necesitatea testării comunitare extinse, prevenției și accesului la medicamente pentru mai multe luni, precum și reducerea stigmei: „Pacienții ar trebui să primească tratament pentru 2-3 luni, ca în alte țări europene, pentru a crește calitatea vieții”.

El a cerut predictibilitate bugetară și flexibilitate în gestionarea fondurilor, pentru ca politicile de sănătate să răspundă eficient nevoilor pacienților.

Redăm în continuare principalele declarații:

O să revin pe scurt la programul național de tratament HIV. S-au spus multe lucruri astăzi aici, lucruri interesante, utile, sper să fie auzite și folosite în proiectarea bugetului și a politicilor publice din zona de sănătate.
Mă întorc la ce știu cel mai bine și locul unde lucrez practic zilnic, cu lucrurile de care mă lovesc, legat de programul de tratament HIV-SIDA. Programul, tratamentul funcționează bine față de alte, comparativ cu sistemul de sănătate în ansamblul său. Avem medici foarte buni, prietenoși, care au învățat foarte mult în ultimii 25 de ani, 30 de ani, au evoluat împreună cu știința și cu medicină în zona de HIV.
Dar tot pe programul ăsta avem lucruri care nu funcționează. Și aici mă uit la partea de educație, partea de prevenire, partea de testare, partea de diagnosticare și pot să repet niște cuvinte care s-au mai spus astăzi. De exemplu predictibilitatea finanțării: este nevoie să știm de la începutul anului, nu numai începutul anului, probabil că vom ști în al 2-lea trimestru al anului cu ce vom lucra anul acesta – și tot timpul ne adaptăm, și spitalele și medicii trebuie să găsească soluții punctuale după cum evoluează bugetul și hotărârile Guvernului. Lucrurile acestea punctuale și fără predictibilitate cresc riscurile de întrerupere ale tratamentului.
Eu mă uit cu groază – și vorbeam și mai devreme în pauză cu managerii de spitale –la faptul că nu avem un buget și e început de martie. Probabil că va ieși bugetul la jumătatea lunii martie. Poat sunt optimist. Mai sunt niște discuții neclarificate în spațiul public – e riscul să fie întors de președintele țării în Parliament. E riscul să intrăm în aprilie fără un buget. Lucrurile acestea se răsfrâng la nivel de pacient pentru că spitalele nu vor putea să utilizeze la nesfârșit acel mecanism de 1/12. Va veni momentul în care va fi adoptat bugetul și multe din spitale se vor opri în a gestiona medicamente pe modelul 1/12. Pentru că așa se consideră la nivel local, chiar dacă țara are un buget, nu vor să mai cumpere. De la momentul bugetului până ajunge fila de buget la spital mai trec 2-3 săptămâni. De la alea 3 săptămâni se mai adăugă încă 2 săptămâni – dacă lucrurile sunt legate foarte bine până când banii aceia se transformă în medicamente pentru pacient. Avem riscuri foarte mari de întreruperi punctuale în județe ale tratamentului și asta poate reușim să evităm.
Legat de prevenire, e nevoie de educație în populație pentru prevenire. Am uitat că există HIV în România și nu mai vorbim nici în școli, nici în comunitate, nici în societate, nici în mass media de HIV și lucrul ăsta ne va lovi, ne lovește deja, dar la un moment dat toate astea se vor răstrânge în costuri. Trebuie să fie finanțată această prevenire și vorbim aici și de prevenirea programelor, de schimbarea comportamentelor, de întărirea comportamentelor care evită riscurile de infectare.
Trebuie finanțată prevenirea prin medicamente. Sunt populații unde s-a dovedit că intervenția cu medicamente, acel prep, ajută foarte mult și, cum se spunea, în câțiva ani acele costuri se recuperează prin evitarea unor noi infectări și prin evitarea costurilor legate de tratament.
E nevoie de testare comunitară extinsă, e nevoie să nu mai vină pacienții testați astăzi în ultimele stadii și medicii să nu mai poată să-i salveze. Dacă s-ar interveni pe testare, s-ar promova testarea, ar fi accesibilă, ar fi aproape de populație, am avea diagnosticări rapide, am avea diagnosticări din timp și costuri mult mai mici cu tratamentul. E nevoie de intrare rapidă în tratament, e nevoie de schimbarea stigmei și a discriminării. Pacienții își doresc să poată primi de la spital tratamentul pe 2-3 luni, cum e modelul în țările la care ne uităm în Europa.
Și mai sunt lucruri de făcut. Care ar putea fi făcute nu neapărat prin creșteri de costuri. Trebuie o gestionare și dacă, de exemplu, acum ar veni Ministerul Finanțelor – care a fost alături de noi mai devreme și a alocat fondurile astfel încât spitalul Matei Balș, care a fost lângă noi, să poată să știe ce are în următoarele 9 luni ca buget pentru tratament – ar putea să cumpere din timp și ar putea să crească acea calitate a vieții pentru pacienți, chemându-i de mai puține ori la spital, cu compensarea cumva și a spitalelor care, dacă pacienții vin mai rar la spital, spitalele pierd bani de la Casa Națională care a fost lângă noi. Deci trebuie gândite lucrurile și făcute cumva mai flexibile, dar văzute lucrurile și din perspectiva pacientului, pentru că, până la urmă, pentru populații și pentru cei deja infectați se crează toate aceste politici de sănătate.