6 martie, 2026

Garantarea accesului pacienților la tratamente inovatoare și eficientizarea cheltuielilor publice reprezintă o investiție pe termen lung, a declarat Maria Gabriela Horga, președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senatul României.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”„Programele de sănătate – sursă de securitate națională”, organizată în 4 martie 2026 de CursdeGuvernare la Parlamentul României – în parteneriat cu Comisia pentru buget și Comisia de Sănătate din Senat – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.

Potrivit acesteia, soluția constă în alocarea inteligentă a resurselor, reducerea birocrației și integrarea prevenției la toate nivelurile sistemului de sănătate. Horga a subliniat importanța programelor naționale de prevenție și screening, precum Strategia națională pentru prevenție, vaccinarea anti-HPV, profilaxia pre-expunere pentru HIV sau programele de combatere a cancerului, care cresc speranța de viață sănătoasă și reduc presiunea asupra spitalelor.


Oficialul a menționat și rolul fondurilor europene, inclusiv un proiect al europarlamentarului Dan Motreanu pentru crearea unui fond european dedicat producției de medicamente critice, care va fi inclus în bugetul multianual UE 2028-2034.

„Această reglementare va ajuta România să atragă fonduri pentru construirea și modernizarea fabricilor de medicamente, facilitând accesul pacienților la servicii medicale de calitate”, a precizat Horga.

Ea a adăugat că programele de prevenție și cercetare inovativă trebuie monitorizate și adaptate în funcție de rezultate, pentru ca finanțările să fie eficiente și sustenabile.

Principalele declarații:

Chiar dacă nu sunt expertă în programe de sănătate în primul rând este o problemă de finanțare și cum am mai spus-o și cu alte ocazii, garantarea accesului pacienților la servicii medicale reprezintă o investiție esențială pentru viitorul României și pe termen lung costul este mai mic dacă investim în prevenție decât dacă decontăm servicii medicale pentru boli cronice.

Și atunci întrebarea esențială este cum putem oferi aceste tratamente inovatoare și eficiente dar fără a suprasolicita finanțele publice. Soluția constă în chestionarea inteligentă și eficientă a resurselor disponibile dar și o mult mai bună atenție la toate propunerile legislative care din dorința de a încuraja finanțarea acestor servicii medicale care implică modificări la codul fiscal. Nu se pot face politici în sănătate doar prin acordarea de excepții de la codul fiscal. Nu pot fi urmăritite nici care sunt efectele benefice ale tratamentelor de către Casa de Asigurări de Sănătate și instituțiile interesate și secătuiesc bugetele pentru finanțarea unor programe de care avem nevoie.


O altă problemă este accesul inegal la servicii și medicamente inovative, care limitează accesul întregii populații la servicii de sănătate. Birocrația excesivă trebuie de asemenea avută în vedere, pentru că încetinește implementarea programelor. Această capacitate limitată a instituțiilor de urmări și evalua impactul măsurilor, pentru că până la urmă un program bune este cel care și-a atins scopul propus inițial.

Eu cred că prevenția trebuie integrată la toate nivelurile sistemului de sănătate dar și în educația populației. După cum se întâmplă și în alte domenii, trebuie crescut nivelul de educație al fiecăruia dintre noi pentru integra prevenția în viața noastră. De aceea programele naționale pe care le-am susținut în Parlament deși nu sunt un specialist în domeniu de prevenție și de screening pe care le consider absolut necesare.

De exemplu Strategia națională pentru prevenție, Vaccinarea anti-HPV, Profilaxia anti-expunere pentru HIV, Programul de combatere și control al cancerului, Toate acestea arată că într-adevăr speranța la viață sănătoasă crește și în final reduc oreiunea aspra spitalelor. Una dintre legile recente pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament vizează și reforme în domeniul sănătății, care pune accentul mult mai puternic pe pacient pe care îl pune în centrul deciziei.

Nu în ultimul rând trebuie să menționez fondurile europene pe care trebuie să le utilizăm. Avem de asemenea în planul de relansare o seamă de măsuri pentru susținerea industriei, creditul fiscal și măsurile de susținere a tot ce înseamnă cercetare inovativă și amortizare accelerată dar care trebuie mai bine explicate pentru a ajunge către toți cei interesați.

Revenind la fondurile europene, am avut recent în Parlamentul European o propunere înaintate de europarlamentarul Dan Motreanu care vizează crearea unui fond european dedicat producției de medicamente critice și a fost adoptat de Parlament pentru a fi introdus în cadrul bugetului multianual 2028-2034, un instrument financiar dedicat construirii și modernizării fabricilor de producție.


Pentru România această reglementare contribuie la atragerea de fonduri europene pentru construirea și modernizarea fabricilor de medicamente. Din păcate situația bugetară ne afectează și atunci avem aceste limitări însă milităm pentru a facilita accesul pacienților la servicii medicale de calitate.

Q: Credeți că România ar putea face mai mult pentru a prioritiza prevenția, pentru a fi încadrată ca investiție strategică? Aceasta în contextul dezbaterilor pentru bugetul pentru 2026 și a planului multianual al UE pe 2028-2034.

A: Bineînteles că putem să avem programe dedicate si anumitor investiții care să ajute prevenția precum cele pe care le avem în PNRR prin care se acordă ajutor de stat sub forma creditelor fiscale. Ministerul Sănătății va derula programe care să susțină cercetarea și inovația sunt și un experiment ca să vedem dacă vor accesate de cei interesați. Aceasta deoarece aceste programe au două părți.

O prima parte constă în oferta de finanțare care poate fi accesată dar de cealaltă parte sunt investitorii interesați de a accesa aceste finanțări prntru investiții. Și aici sunt mai mulți factori care contează pe lângă ajutorul de stat și creditul fiscal: Stabilitatea politică, predictibilitatea fiscală, climatul de afaceri etc. Aceste programe trebuie monitorizate și în funcție de rezultate, continuate sau banii să fie relocați către alte programe.

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: