Delegaţia FMI a evaluat situaţia economiei româneşti, pentru a o prezenta conducerii Fondului, odată cu scrisoarea de intenţie a Guvernului României în vederea aprobării unui acord de tip preventiv. Acordul prevede alocarea în regim de tragerea efectivă numai în caz de necesitate a unei sume de aproximativ 3,6 miliarde euro pentru o perioada de doi ani.
Mai întâi să luăm clasa mijlocie, a celor care se apropie de nivelul de trai european. La o repartizare model UE de 15% pe alimente/50% pe produse nealimentare/35% pe servicii, corespunde o inflaţie de 1,28%. În schimb, pentru o gospodărie de oameni ceva mai amărâţi, care cheltuie pe sistem neaoş 60% pe mâncare, 30% pe nealimentare şi 10% pe servicii, inflaţia resimţită a fost de 2,92%. De ce?
În Uniunea Europeană, pentru a reflecta diferenţele de mărime şi structură între gospodării, venitul total al gospodăriei este divizat după o scară echivalentă (denumită scara
Bombardamentul cu ştiri referitoare la preţul alimentelor şi combustibililor a scăpat din vedere un fenomen care va amplifica inflaţia. Exact de unde părea să nu vină nici un pericol. Să ne uităm atent la cifrele din buletinul 2/2011 al BNR. chiar dacă producţia industrială se duce în bună parte în subansamble integrate în alte produse, până la urmă tot la consumatorul final, populaţia, se va ajunge.
Sub acoperirea „fumigenei” venite de la Bruxelles, referitoare la calitatea datelor statistice furnizate de România şi relativ uşor de demontat tehnic, Ministerul Finanţelor a dat publicităţii un bilanţ festivist al execuţiei bugetare pe primul trimestru din 2011. În realitate, lucrurile stau foarte ciudat.
Avantajul dobândit pe trei sferturi din schimburile comerciale în mod concentrat, poate fi anulat şi chiar inversat pe o singură ramură economică lăsată la mila Domnului ( mă rog, a investitorilor străini, şi nu numai, care „optimizează” închizând capacităţi de producţie la noi, şi a statului, care nu poate investi din lipsă de bani sau sub ameninţarea acordării unor ajutoare considerate ilegale de către UE)
Desfăşurarea de forţe a Justiţiei – cu reţinerile, arestările, audierile şi recursurile din ultimele luni ale lui Sorin Ovidiu Vântu şi extrădarea, pas cu pas, a lui Nicolae Popa – pare să se desfăşoare ca într-un spectacol la care lumea priveşte dar a uitat cât costă biletul şi cum stăm cu ratele cu care e plătit acest bilet. Una din cele mai importante instituţii ale statului, AVAS, are, periodic, conturile blocate, pentru ca din ele să mai fie scoasă o tranşă de plată către păgubiţi.
Un sfert din asumările de răspundere ale unui guvern care a condus prin asumări de răspundere au fost pritocice într-un singur minister. Două dintre sutele de Ordonanţe de urgenţă care au înlocuit legile au fost elaborate în acelaşi minister: chiar cele care au scos lumea în stradă.
Deşi clamăm pe toate canalele dorinţa de a recupera cât mai rapid decalajul faţă de Occident, la nivelul indicatorului sintetic PIB/locuitor ne situăm la aproximativ un sfert faţă de media europeană. Contrar unor clişee larg răspândite, vina principală nu revine exclusiv statului şi lipsei de resurse.
Experienţa a arătat că, şi dacă o ţară strânge din dinţi până trece examenul euro, ulterior tot eşafodajul macroeconomic se poate dărâma în urma tensiunilor acumulate. Polonia şi Cehia, care ar putea forţa puţin nota şi adera rapid la euro, au înţeles riscul efectelor adverse şi nu se mai înghesuie la poarta monedei unice.
Cifrele anunţate luni de INS sunt necruțătoare. Inflaţia măsurată pe ultimele 12 luni a trecut pragul de opt procente, după ce creşterea preţurilor anunţată pentru luna martie a fost de 0,6%. Rezultatul de 2,16% creştere a preţurilor pe trimestrul unu 2011 este aproape identic cu cel înregistrat în trimestrul unu 2010 (când a fost de 2,11%). În consecinţă, valoarea de 7,96% de la finele anului trecut a urcat la 8,01%.
In trimestrul patru al acestui an vom începe să resimţim presiunea plăţilor externe. Şi peste 40% din datoria pe termen mediu a României este scadentă până la finele lui octombrie 2012. Evident, nu vor exista bani pentru plăţi de o asemenea amploare din încasările bugetare, ceea ce va impune contractarea unor noi împrumuturi.
Miza majoră este reducerea inflaţiei în trimestrul al treilea 2011, undeva de la 7% spre 4%.
Potrivit datelor publicate pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, avem 4,77 milioane de pensionari, cu o pensie medie de 744 lei. Ceea ce înseamnă
„Reducerea contribuţiilor pentru asigurări sociale (CAS) reprezintă o măsură cu puternice conotaţii politice şi emoţionale, uşor de exploatat de o parte a mass-mediei în căutare de senzaţional. Cu atât mai mult se impune o analiză rece şi obiectivă, fără parti-pris-uri. O astfel de analiză ar trebui să răspundă la două întrebări fundamentale (admiţând că nivelul CAS este ridicat în România): când ar putea avea loc o reducere, respectiv cât de mare ar trebui să fie reducerea respectivă.”
Litru de lapte a ajuns să coste peste 5 lei (mai mult de 1,2 euro), iar preţul său aproape că s-a dublat în ultimul an_ în iunie 2010 un litru costa 2,8-3 lei. Fermierii spun că ei nu au nici o vină și că laptele pleacă de la ei la acelaşi tarif ca şi în anul 2009: în jur de un leu.
Rezultatul economiei româneşti pe anul trecut, când am înregistrat o scădere cu 1,3% a Produsului Intern Brut, a fost îmbunătăţit de performanţa sectorului industrial. Cu o majorare de 5,5% a producţiei pe ansamblul lui 2010, industria a atenuat efectele crizei şi a întreţinut speranţele de relansare, prin efectul ei de antrenare a serviciilor, sectorul economic preponderent.
Un curs de 4,1683 lei pentru euro, valabil luni 21 martie, poate părea surprinzător. Aparenţă dată de contradicţia între realitatea obiectivă şi aşteptările cu grad
În România, numarul asistaţilor social a crescut de la 6,4 milioane în 2004, la 13,9 milioane în 2008, adică de la mai puţin de 30% din populaţie la aproape 65%. În mod evident, această inversare de roluri este ridicolă, deoarece este absurd ca o minoritate ceva mai înstărită să susţină două treimi din populaţie.
Din perspectiva competitivităţii economice, salariul minim pe economie este un indicator cheie, care determină costul forţei de muncă, alături de taxele impuse de stat pe salarii. Pentru a vă forma o opinie asupra acestei chestiuni, vă prezentăm, pe scurt, situaţia la zi certificată de Eurostat şi vă lăsăm să trageţi concluziile.
Potrivit datelor communicate de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu brut a fost anul trecut de 1.937 lei, ceea ce implică un cost salarial (cu tot cu impozitele ce revin firmei) de aproape 2.500 lei pe lună. Cu alte cuvinte, pentru un angajat se cheltuie cam 30.000 lei pe an. Taxele pe banii ăştia trebuie să acopere şi prestaţiile sociale şi pensiile.
Delegaţia FMI a evaluat situaţia economiei româneşti, pentru a o prezenta conducerii Fondului, odată cu scrisoarea de intenţie a Guvernului României în vederea aprobării unui acord de tip preventiv. Acordul prevede alocarea în regim de tragerea efectivă numai în caz de necesitate a unei sume de aproximativ 3,6 miliarde euro pentru o perioada de doi ani.
Mai întâi să luăm clasa mijlocie, a celor care se apropie de nivelul de trai european. La o repartizare model UE de 15% pe alimente/50% pe produse nealimentare/35% pe servicii, corespunde o inflaţie de 1,28%. În schimb, pentru o gospodărie de oameni ceva mai amărâţi, care cheltuie pe sistem neaoş 60% pe mâncare, 30% pe nealimentare şi 10% pe servicii, inflaţia resimţită a fost de 2,92%. De ce?
În Uniunea Europeană, pentru a reflecta diferenţele de mărime şi structură între gospodării, venitul total al gospodăriei este divizat după o scară echivalentă (denumită scara
Bombardamentul cu ştiri referitoare la preţul alimentelor şi combustibililor a scăpat din vedere un fenomen care va amplifica inflaţia. Exact de unde părea să nu vină nici un pericol. Să ne uităm atent la cifrele din buletinul 2/2011 al BNR. chiar dacă producţia industrială se duce în bună parte în subansamble integrate în alte produse, până la urmă tot la consumatorul final, populaţia, se va ajunge.
Sub acoperirea „fumigenei” venite de la Bruxelles, referitoare la calitatea datelor statistice furnizate de România şi relativ uşor de demontat tehnic, Ministerul Finanţelor a dat publicităţii un bilanţ festivist al execuţiei bugetare pe primul trimestru din 2011. În realitate, lucrurile stau foarte ciudat.
Avantajul dobândit pe trei sferturi din schimburile comerciale în mod concentrat, poate fi anulat şi chiar inversat pe o singură ramură economică lăsată la mila Domnului ( mă rog, a investitorilor străini, şi nu numai, care „optimizează” închizând capacităţi de producţie la noi, şi a statului, care nu poate investi din lipsă de bani sau sub ameninţarea acordării unor ajutoare considerate ilegale de către UE)
Desfăşurarea de forţe a Justiţiei – cu reţinerile, arestările, audierile şi recursurile din ultimele luni ale lui Sorin Ovidiu Vântu şi extrădarea, pas cu pas, a lui Nicolae Popa – pare să se desfăşoare ca într-un spectacol la care lumea priveşte dar a uitat cât costă biletul şi cum stăm cu ratele cu care e plătit acest bilet. Una din cele mai importante instituţii ale statului, AVAS, are, periodic, conturile blocate, pentru ca din ele să mai fie scoasă o tranşă de plată către păgubiţi.
Un sfert din asumările de răspundere ale unui guvern care a condus prin asumări de răspundere au fost pritocice într-un singur minister. Două dintre sutele de Ordonanţe de urgenţă care au înlocuit legile au fost elaborate în acelaşi minister: chiar cele care au scos lumea în stradă.
Deşi clamăm pe toate canalele dorinţa de a recupera cât mai rapid decalajul faţă de Occident, la nivelul indicatorului sintetic PIB/locuitor ne situăm la aproximativ un sfert faţă de media europeană. Contrar unor clişee larg răspândite, vina principală nu revine exclusiv statului şi lipsei de resurse.
Experienţa a arătat că, şi dacă o ţară strânge din dinţi până trece examenul euro, ulterior tot eşafodajul macroeconomic se poate dărâma în urma tensiunilor acumulate. Polonia şi Cehia, care ar putea forţa puţin nota şi adera rapid la euro, au înţeles riscul efectelor adverse şi nu se mai înghesuie la poarta monedei unice.
Cifrele anunţate luni de INS sunt necruțătoare. Inflaţia măsurată pe ultimele 12 luni a trecut pragul de opt procente, după ce creşterea preţurilor anunţată pentru luna martie a fost de 0,6%. Rezultatul de 2,16% creştere a preţurilor pe trimestrul unu 2011 este aproape identic cu cel înregistrat în trimestrul unu 2010 (când a fost de 2,11%). În consecinţă, valoarea de 7,96% de la finele anului trecut a urcat la 8,01%.
In trimestrul patru al acestui an vom începe să resimţim presiunea plăţilor externe. Şi peste 40% din datoria pe termen mediu a României este scadentă până la finele lui octombrie 2012. Evident, nu vor exista bani pentru plăţi de o asemenea amploare din încasările bugetare, ceea ce va impune contractarea unor noi împrumuturi.
Miza majoră este reducerea inflaţiei în trimestrul al treilea 2011, undeva de la 7% spre 4%.
Potrivit datelor publicate pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, avem 4,77 milioane de pensionari, cu o pensie medie de 744 lei. Ceea ce înseamnă
„Reducerea contribuţiilor pentru asigurări sociale (CAS) reprezintă o măsură cu puternice conotaţii politice şi emoţionale, uşor de exploatat de o parte a mass-mediei în căutare de senzaţional. Cu atât mai mult se impune o analiză rece şi obiectivă, fără parti-pris-uri. O astfel de analiză ar trebui să răspundă la două întrebări fundamentale (admiţând că nivelul CAS este ridicat în România): când ar putea avea loc o reducere, respectiv cât de mare ar trebui să fie reducerea respectivă.”
Litru de lapte a ajuns să coste peste 5 lei (mai mult de 1,2 euro), iar preţul său aproape că s-a dublat în ultimul an_ în iunie 2010 un litru costa 2,8-3 lei. Fermierii spun că ei nu au nici o vină și că laptele pleacă de la ei la acelaşi tarif ca şi în anul 2009: în jur de un leu.
Rezultatul economiei româneşti pe anul trecut, când am înregistrat o scădere cu 1,3% a Produsului Intern Brut, a fost îmbunătăţit de performanţa sectorului industrial. Cu o majorare de 5,5% a producţiei pe ansamblul lui 2010, industria a atenuat efectele crizei şi a întreţinut speranţele de relansare, prin efectul ei de antrenare a serviciilor, sectorul economic preponderent.
Un curs de 4,1683 lei pentru euro, valabil luni 21 martie, poate părea surprinzător. Aparenţă dată de contradicţia între realitatea obiectivă şi aşteptările cu grad
În România, numarul asistaţilor social a crescut de la 6,4 milioane în 2004, la 13,9 milioane în 2008, adică de la mai puţin de 30% din populaţie la aproape 65%. În mod evident, această inversare de roluri este ridicolă, deoarece este absurd ca o minoritate ceva mai înstărită să susţină două treimi din populaţie.
Din perspectiva competitivităţii economice, salariul minim pe economie este un indicator cheie, care determină costul forţei de muncă, alături de taxele impuse de stat pe salarii. Pentru a vă forma o opinie asupra acestei chestiuni, vă prezentăm, pe scurt, situaţia la zi certificată de Eurostat şi vă lăsăm să trageţi concluziile.
Potrivit datelor communicate de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu brut a fost anul trecut de 1.937 lei, ceea ce implică un cost salarial (cu tot cu impozitele ce revin firmei) de aproape 2.500 lei pe lună. Cu alte cuvinte, pentru un angajat se cheltuie cam 30.000 lei pe an. Taxele pe banii ăştia trebuie să acopere şi prestaţiile sociale şi pensiile.
