Grupul financiar BRD a raportat un profit net preliminar de 1,52 miliarde lei pentru anul 2024, cu 8% mai mic comparativ cu cel obținut în anul precedent, în timp ce venitul net bancar a crescut cu 5,2% la 4,03 miliarde de lei, în creştere cu 5% comparativ cu cel din 2023, conform raportului remis de BRD operatorului Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
La nivel individual, de bancă, BRD a raportat un profit net de 1,47 miliarde lei, în scădere cu 10% comparativ cu cel din 2023. Creditele noi acordate populației de BRD au fost în sumă de 12 miliarde de lei, mare parte fiind credite de consum. Acțiunile companiei, listate la BVB, scădeau cu 0,4% în urma publicării raportului.
Creditarea a fost principalul motor de creștere pentru consum, în 2024
„BRD a continuat să obţină performanţe comerciale ridicate pe toate segmentele de afaceri, înregistrând o creştere solidă a soldului creditelor nete, +19% faţă de 2023. Segmentul companiilor a avut cea mai mare creştere, de +29% an/an, în timp ce performanţa comercială pe segmentul retail s-a intensificat, determinând o creştere a portofoliului de 13% faţă de 2023. Producţia de credite acordate clienţilor persoane fizice a rămas foarte dinamică, atingând niveluri record, însumând aproape 12 miliarde lei, în creştere cu 54%, determinată de creşterea atât a creditelor de consum, cât şi a celor pentru locuinţe”, explică Maria Rousseva, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale, în raport.
Potrivit CEO-ului BRD, anul trecut, finanţările sustenabile nou acordate de bancă au ajuns la peste 1,8 miliarde lei, producţia cumulată din ultimii trei ani atingând aproape 1,3 miliarde euro, peste ţinta stabilită iniţial pentru finalul anului 2025.
Venituri nete din dobânzi mai mari cu 6,8% în 2024 pentru BRD
„Din punct de vedere financiar, creşterea veniturilor BRD, susţinută de volumele mai mari pe toate segmentele de afaceri (…) a condus la un return-on-equity de două cifre, de 16,6% şi la un raport cost-venit îmbunătaţit, excluzând impactul noii taxe pe cifra de afaceri. Calitatea activelor rămâne solidă, în timp ce nivelurile de lichiditate şi capital sunt robuste, poziţionând bine BRD pentru continuarea creşterii”, mai spune Maria Rousseva.
Veniturile nete din dobânzi au fost principalul element de creștere al veniturilor, cu un avans de +6,8% an/an în 2024 la nivelul grupului, până la 2,91 miliarde lei, determinat de activitatea comercială de pe segmentul retail de pe cel al companiilor.
În același timp, veniturile nete din comisioane ale grupului au crescut cu +7,8% în 2024 ca urmare a intensificării activităţilor de creditare şi a tranzacţiilor clienţilor. Mai exact, transferurile, pachetele de servicii şi activitatea privind cardurile au avut o contribuţie pozitivă semnificativă la dinamica anuală, conform raportului băncii.
Cost de 129 milioane de lei din taxa pe cifra de afaceri
Cheltuielile operaţionale ale grupului au crescut cu 6,8% în 2024, până la circa două miliarde de lei, creștere determinată în principal de noua taxă sectorială de 2% pe cifra de afaceri. Taxa de 2% pe cifra de afaceri, s-a ridicat la 128,7 milioane de lei din creşterea costurilor, se arată în raportul BRD.
Rata creditelor neperformante la nivelul portofoliului de credite se situează în preajma nivelului minim istoric, ajungând la 2,1% la finalul lunii decembrie 2024. Nivelul minim-record de 1,9% a fost înregistrat la finalul anului 2023, dar nivelul la final de 2024 se află sub media sistemului bancar.
Soldul creditelor nete, inclusiv finanţarea prin leasing, au ajuns la 49,7 miliarde lei, marcând o creştere de +19,1% faţă de finalul lunii decembrie 2023. Creditele acordate companiilor au crescut în 2024 cu 29% în ritm an/an, în timp ce creşterea segmentului a înregistrat un avans de +13% an/an la finalul lunii decembrie 2024, se arată în raport.
Creditele exclusiv pentru consum au explodat după scăderea dobânzilor, în debutul anului trecut
Producţia de credite pentru persoane fizice a fost de aproape 12 miliarde de lei în 2024, în creştere cu +54% faţă de 2023. Producţia de credite de consum a totalizat 7,3 miliarde lei, în creştere cu +49% în dinamică anuală, în timp ce finanţarea proiectelor de achiziţie de locuinţe pentru clienţi a crescut cu +63% în dinamică anuală, până la 4,4 miliarde lei.
În plus, soldul creditelor nete ale companiilor mici a înregistrat o creştere de +25,8% an/an, avans susţinut de îmbunătăţirea proceselor de creditare şi de implicarea puternică în programele guvernamentale, conform raportului grupului financiar.
Societe Generale deţine 60% din BRD, grup financiar a cărui capitalizare la bursa locală se ridică la aproximativ 12,8 miliarde de lei.
(Citește și: ”Creditul de consum – nou maxim în noiembrie 2024: Cel mai ridicat sold din istorie – 80 de mld. lei”)
***