Bogdan Olteanu, fostul președinte liberal al Camerei Deputaților și fost viceguvernator BNR, a fost condamnat marți, de Tribunalul București, la șapte ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
Instanța a mai dispus confiscarea contravaloarea în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era președinte al Camerei Deputaților, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcția de guvernator al Deltei Dunării, susțin procurorii.