bogdan olteanu

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor şi viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Sentința a fost pronunțată în dosarul în care...
29 octombrie, 2020
Bogdan Olteanu, fostul președinte liberal al Camerei Deputaților și fost viceguvernator BNR, a fost condamnat marți, de Tribunalul București, la șapte ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, într-un dosar în care este...
24 decembrie, 2019
DNA a anunțat marți că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a fostului viceguvernator Bogdan Olteanu pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influență în perioada în care exercita funcția de preşedinte al...
18 octombrie, 2016
Călin Popescu Tăriceanu ar fi acceptat joi ca procurorii anticorupție să-l supună unui test poligraf în dosarul în care Bogdan Olteanu este acuzat că ar fi luat un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a...
15 septembrie, 2016
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus luni prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu cu încă 30 de zile. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor este pus sub acuzare de procurorii DNA pentu că...
22 august, 2016
Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu a transmis DNA o cerere prin care anunță că nu mai dorește să fie supus testului poligraf, test pe care îl propusese chiar el, scrie Realitatea Tv.  În cerere, Bogdan Olteanu susține că...
19 august, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: