30 iulie, 2025

România rămâne tot mai mult în urma celorlalte state europene în ceea ce privește alocările bugetare pentru Cercetare & Dezvoltare, arată date Eurostat publicate marți – sumele acordate anul trecut acestui domeniu au fost de doar 364 de milioane de euro, cu doar 44,23 milioane mai mult decât suma bugetată cu 10 ani în urmă, în 2014.

Scurt spus, cu 19 euro pe cap de locuitor alocați Cercetării (Bulgaria alocă 39 euro), suntem la coada clasamentului și foarte departe de media UE (care e de 285 eoro/capita pentru Cercetare).

Este unul dintre cei trei indicatori analizați de Eurostat ce demonstrează dezinteresul constant al statului guvernelor României pentru domeniul cel puternic legat de competitivitate și de creșterea economică, dar și dificultatea recuperării distanței față de media Uniunii.


Raportat la PIB, fondurile de anul trecut au avut o pondere de numai 0,19%, comparativ cu 0,21% din PIB, în urmă cu un deceniu.

Și alte state au mai înregistrat o diminuare a ponderii în PIB, dar în termeni absoluți, alocările sunt mult peste valoarea din România și în creștere mare față de anul de referință 2014.

Procentul din PIB oferit C&D a urcat în 11 țări ale UE, în special în Slovenia (+0,44 puncte procentuale), Letonia (+0,20 puncte procentuale) și Germania (+0,19 puncte procentuale), Țările de Jos și Austria (ambele cu +0,15 puncte procentuale), Lituania (+0,12 puncte procentuale) și Grecia (+0,11 puncte procentuale).


Nu a înaintat deloc în Spania și a înregistrat o creștere negativă în restul celor 15 țări ale UE, două state având o scădere de numai 0,01 pp, iar Danemarca și România (ambele cu -0,11 pp), Cehia (-0,12 pp) și Irlanda (-0,16 pp) înregistrând cele mai mari scăderi.

În termeni absoluți, situația din România este mult mai gravă

Situația C&D din celelalte trei state cu cele mai reduceri ale ponderii în PIB este, însă, foarte diferită de cea a României, dacă se iau în considerare fondurile efective alocate:

  • România (peste 19 milioane locuitori) – 319,77 milioane de euro în 2014, 364,02 milioane în 2024

  • Danemarca (sub șase milioane locuitori)- 2,661 miliarde euro în 2014, 3.498 miliarde în 2024

  • Cehia (10,6 milioane locuitori)- 990,85 vs 1,601 miliarde

  • Irlanda (5,3 milioane locuitori) – 726,80 milioane vs 1,114 miliarde euro

Germania, cele mai ridicate finanțări la nivelul UE

Fondurile cele mai mari sunt bugetate în Germania, Franța și Italia, cele mai importante economii ale Europei:

  • Germania – 25,518 miliarde de euro în 2014 – aproape 45 de miliarde în 2024
  • Franța – 14.818 miliarde în 2014 vs 18.924 miliarde în 2024
  • Italia – 8,450 miliarde vs 13.502 miliarde euro

Alocările din UE, SUA și Japonia, raportat la PIB, similare în 2014; statele asiatice s-au distanțat în deceniul analizat, dar SUA conduc la sume efective

În 2024, alocările bugetare totale provizorii ale guvernului pentru Cercetare și Dezvoltare (indicatorul GBARD) în întreaga UE s-au ridicat la aproape 128 de miliarde de euro, ceea ce echivalează cu 0,71 % din PIB-ul Uniunii.


În cazul principalilor competitori ai UE (cu excepția Chinei), pentru care nu sunt oferite date, situația era mai strânsă în 2014, dar a crescut distanța între țările occidentale și cele asiatice, din punct de vedere al ponderii în PIB, ceea ce reflectă interesul crescut al statului pentru a stimula competitivitatea respectivelor economii:

  • Japonia – 0,7% din PIB în 2014 – 1,6% în 2024
  • Coreea de Sud – 1,09% din PIB în 2014, 1,29% anul trecut
  • SUA au rămas în urmă, cu doar 0,7% din PIB alocat în 2024, față de 0,64% în urmă cu un deceniu

În termeni absoluți, SUA sunt însă campionul indiscutabil al ajutoarelor financiare acordate Cercetării și Dezvoltării, urmate de UE:

  • SUA -188.395 miliarde euro în 2024
  • UE – aproape 128 de miliarde euro
  • Japonia – 62,309 miliarde
  • Coreea de Sud – 21,7 miliarde euro

România, 19,1 euro/per cap de locuitor acordați C&D; Bulgaria – alocare dublă; media UE, de peste 15 ori mai ridicată

Al treilea indicator, alocările statului pentru C&D raportate la populație, marchează aceleași contraperformanțe în cazul României.

Subvențiile la nivelul UE s-au ridicat la 284,7 euro pe locuitor, cu cele mai ridicate sume înregistrate în Luxemburg (759,2 euro), urmat la distanță de Danemarca (586,8 euro) și Țările de Jos (542,7 euro).

Statele membre cu cele mai reduse alocări bugetare pentru cercetare și dezvoltare pe cap de locuitor au fost Malta (73,9 euro), Ungaria (58,7 euro), Bulgaria (38,3 euro) și România (19,1 euro).

(Citește și: Octavian BUIU, Director științific, Institutul Național de cercetare-dezvoltare pentru Microtehnologie: România nu poate în momentul de față să accepte o investiție în domeniul semiconductorilor pentru că nu are specialiști)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: