Mihai Gongoroi

Deficitul bugetar al Rusiei s-a cifrat la peste 41 miliarde de dolari în primele 5 luni ale anului, războiul din Ucraina și sancțiunile internaționale afectând în mod sever resursele financiare ale regimului condus de Vladimir Putin, potrivit datelor...
9 iunie, 2025
Înmatriculările de autovehicule noi, în România, au înregistrat o scădere puternică, în accentuare, de 32,4%, în a cincea lună a acestui an, față de luna mai 2024, reiese din datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI),...
6 iunie, 2025
Masayoshi Son, fondatorul fondului de investiții japonez SoftBank, unul din cele mai mari din lume, a lansat ideea creării unui fond suveran comun SUA-Japonia, care să facă investiții de amploare în tehnologie și infrastructură în Statele Unite, potrivit...
6 iunie, 2025
Bursa românească, respectiv indicele BET al Bursei de Valori București, a încheiat ședința bursieră de joi la un nou maxim istoric: 18.812,65 de puncte, după un nou avans zilnic, de 1,2%. Descătușată din menghina electorală a anului 2024,...
5 iunie, 2025
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, a declarat joi că până în 30 iunie va propune Guvernului un memorandum pentru eficientizarea cheltuielilor instituţiei, evidenţiind că lărgirea bazei de contribuţie la Fondul Naţional Unic de...
5 iunie, 2025
Lucian Heiuș, fostul președinte ANAF, actual vicepreședinte în Curtea de Conturi, consideră că amploarea evaziunii fiscale în Portul Constanța „este foarte mare”, portul fiind principalul punct de intrare în România a bunurilor ce sunt vândute nefiscalizat pe piața...
5 iunie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: