Alexandra Pele

FMI și-a revizuit în creștere prognoza privind creșterea economică globală, pe fondul unor semne că războiul comercial declanșat de Donald Trump va avea un impact mai redus asupra economiei mondiale decât se temea inițial, un dolar mai slab...
29 iulie, 2025
Deficitul bugetar al României a urcat la 3,68% din PIB în primele șase luni din 2025, respectiv 69,8 mld. lei, în creștere cu 9,6% față de primul semestru din 2024, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanțelor. Datele...
28 iulie, 2025
Acordul UE – SUA, care prevede o cotă generalizată de tarife de 15% pentru majoritatea exporturilor europene pe piața americană, va tăia circa 0,2% din avansul economic al UE, potrivit unei analize Capital Economics, care avertizează că state...
28 iulie, 2025
Nuclearelectrica intenționează să împrumute 540 de milioane de euro de la un sindicat bancar condus de JP Morgan pentru finanțarea Proiectului “Retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă”, decizia urmând să fie aprobată într-o adunare a acționarilor de la începutul...
26 iulie, 2025
Iulie a marcat a șaptea creștere consecutivă a celui mai important indicator de încredere din Germania, evoluție calificată drept ”remarcabilă” de economiștii ING Bank. În iulie, indicele Ifo a atins nivelul de 88,6, în ușoară creștere de la...
25 iulie, 2025
Guvernul a aprobat joi prima etapă a noului sistem de taxare rutieră, respectiv dezvoltarea și implementarea sistemului informatic centralizat prin care vor fi monitorizați și taxați transportatorii de mărfuri care tranzitează teritoriul României.Noul sistem de taxare, care va...
24 iulie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: