1 martie, 2026

Într-un interviu acordat BBC, secretarul britanic al Apărării, John Healey (foto), a declarat că este îngrijorat de faptul că atacurile nediscriminatorii din partea Iranului pun în pericol personalul și cetățenii britanici din străinătate. Două rachete iraniene au fost lansate spre Cipru, fiind primul incident de acest fel.

Healey a acordat duminică mai multe interviuri – la BBC (Sunday with Laura Kuenssberg), Sky News și alte canale -, subliniind poziția țării pe care o reprezintă: Marea Britanie nu a participat la loviturile ofensive asupra Iranului, dar este implicată în operațiuni defensive în regiune. De exemplu, avioane RAF în aer din baze din Qatar și Cipru, pentru a intercepta drone și rachete.

Oficialul a precizat, într-un interviu acordat Sly News, că autoritățile sunt destul de sigure că rachetele nu au vizat bazele britanice, în condițiile în care Regatul Unit deține două districte suverane pe insula Cipru.

„Aceasta este o situație cu adevărat gravă, care se deteriorează, cu riscuri în creștere de atacuri și represalii iraniene tot mai nediscriminatorii.


Permiteți-mi să vă dau câteva exemple. Ieri, am avut 300 de persoane la acea bază din Bahrain care a fost atacată de rachete și drone iraniene, unii dintre ei fiind la câteva sute de metri de locul unde acestea au căzut.

Am avut două rachete lansate în direcția Ciprului. Nu credem că au fost țintite către Cipru, dar, cu toate acestea, este un exemplu al modului în care există o amenințare foarte reală și în creștere din partea unui regim care lovește violent și haotic în întreaga regiune, iar acest lucru ne cere să acționăm”, a spus oficialul.

Întrebat dacă atacurile SUA au fost legale, Healey a evitat întrebarea, spunând că nu este de competența sa să facă această judecată. „Este de competența SUA să stabilească baza legală a acțiunii pe care a întreprins-o”, a precizat acesta.

Marea Britanie nu a participat la lovituri, dar împărtășește obiectivul aliaților ca Iranul să nu aibă arme nucleare, a mai spus Healey, conform declarațiilor acordate BBC.

Declarațiile au fost făcute după ce premierul Keir Starmer a confirmat că avioane britanice sunt în aer pentru operațiuni defensive. UK, alături de Franța și Germania, a condamnat într-o declarație comună atacurile iraniene asupra țărilor din regiune și a cerut Iranului să se abțină de la lovituri indiscriminatorii.

(Citește și: Ayatolahul Khamenei a fost ucis în atacuri – confirmare oficială. Procedura privind succesiunea. Viața și politicile sângeroase ale liderului suprem)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: