O asociație de procurori îi cere președintelui Nicușor Dan să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu încălcarea de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a procedurii de numire a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Reamintim că singurul candidat la această funcție importantă pentru justiția din România este contriversata judecătoare Lia Savonea (foto).
Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” acuză că declanșarea procedurii de numire a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Consiliul Superior al Magistraturii s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.142 alin.(3) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Articolul semnalat prevede următoarele:
”(3) Procedura de ocupare a posturilor prevăzute la alin. (1) se declanşează de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii într-un termen care nu poate fi mai mare de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă, cu excepţia situaţiei în care vacantarea postului este urmarea expirării mandatului, caz în care declanşarea procedurii se face cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului, dar nu mai devreme de 60 de zile până la momentul la care funcţia urmează a se vacanta. Consiliul Superior al Magistraturii publică pe pagina sa de internet anunţul privind declanşarea procedurii şi calendarul acesteia”.
Procurorii spun că procedura pentru numirea noului președinte nu putea fi declanșată anterior datei de 16.07.2025., pentru că mandatul actualei șefe ÎCCJ expiră la 16.09.2025.
Prin anunțul din data de 19.05.2025, Secția pentru judecători din cadrul CSM a inițiat procedura de numire a șefei ÎCCJ fără să țină cont de dispozițiile anterior indicate.
Controversata Lia Savonea, singurul candidat la șefia ICCJ
Reaminitm că singurul candidat la președinția Curții Supreme este controversata judecătoare Lia Savonea, care a fost șefă a CSM și Curții de Apel București, puternic contestată de mai mulți magistrați, pentru că ar fi orchestrat sancționarea unor magistrați considerați incomozi.
Ea a făcut parte din completul care a anulat decizia definitivă de condamnare pentru omor în cazul lui Mario Iorgulescu şi a dispus rejudecarea lui pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului rutier soldat cu moartea unui tânăr.
”Fără vreo referire la persoana unicului candidat înscris în procedura declanșată la data de 19.05.2025, considerăm că obligația instituției care are rolul de a fi garantul independenței justiției este aceea de a respecta legea, în spiritul și litera ei, mai ales atunci când numește șeful instanței supreme, prin intermediul căreia se înfăptuiește justiția în România”, menționează comunicatul asociației.
Reformarea Justiției, una dintre prioritățile președintelui Dan
Nicușor Dan a făcut din reforma justiției și relansarea anticorupției teme centrale ale discursului său public, atât ca primar, cât și ca președinte ales al României.
În discursurile sale, s-a referit la importanța independenței sistemului judiciar și necesitatea eficientizării activității acestuia, criticând în mod repetat lipsa de eficiență în combaterea marii corupții și evaziunii fiscale.
El a explicat că nu va fi un președinte care să intervină în dosare penale sau să urmărească persoane individuale, ci va urmări marile teme legate de corupție și funcționarea justiției la nivel sistemic, dar, a anunțat că intenționează să participe frecvent la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a susține independența justiției și pentru a semnala problemele sistemice.
Președintele are atribuții constituționale de garant al independenței justiției și Nicușor Dan a anunțat că va folosi aceste prerogative pentru a susține reforme și pentru a promova meritocrația în numirea magistraților
(Citește și: Ana Birchall o acuză pe Lia Savonea că a uzurpat atribuțiile Ministerului Justiției)
****
Un răspuns
Inca o problema rezolvata.