fbpx

25 noiembrie, 2024

Aproape 20% din medicii de familie au peste 70 de ani, iar ei sunt aproape imposibil de înlocuit, din cauza lipsei de atractivitate a ruralului, a declarat, luni, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea.

„Din păcate, avem destul de multe probleme în mediul rural, mult mai multe decât ne-am fi dorit. Există mai multe probleme legate de resurse umane, de resurse materiale, de acces la multe altele. Un scurt periplu la nivelul ţării ne arată că aproape 20% dintre medici sunt peste 70 de ani din medicina de familie. Există foarte multe localităţi încă neacoperite în mediul rural. (…) Avem 1.530 de medici de familie, necesarul de care am avea nevoie la nivelul întregii ţări, din care 1.122 la nivelul zonelor rurale”, a arătat Herdea la dezbaterea online pe tema accesului la servicii medicale în România organizată de Salvaţi Copiii România, citată de Agerpres.

Peste 300 de comune nu au niciun medic de familie

Preşedintele executiv al organizaţiei Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu, a explicat că peste 300 de comune din România nu au niciun medic de familie.


„Doar 47% din localităţile din România au un număr de medici suficient pentru populaţia respectivă. (…) Vedem că în România s-au cheltuit 1.600 euro pe locuitor, faţă de media Uniunii Europene de 3.684 de euro. Numărul locuitorilor care revin la un medic de familie este cu 50% mai mare în mediul rural faţă de mediu urban. În rural sunt 2.300 de locuitori, faţă de 1.157 în urban şi mai mult peste un sfert dintre românii cu domiciliul în ţară nu au acoperire prin asigurarea socială de sănătate”, a susţinut Alexandrescu.

Iar acoperirea scade, a spus și preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu:

„În ultima vreme discutăm din ce în ce mai mult despre puţini medici de familie. Să nu uităm că am plecat de la 13.000 şi ceva – 14.000 şi am ajuns 9.200 în total în România, ceea ce înseamnă că, în acest moment, deficitul ăsta se vede şi nu se vede numai în rural, este şi în oraşe. (…) Astăzi, ne confruntăm cu un deficit foarte mare de colegi”.

Completarea deficitelor din rural, foarte dificilă – tinerii medici preferă urbanul

Acoperirea serviciilor în comunele fără medic de familie nu se poate face cu medici tineri, proaspăt absolvenți, întrucât aceștia evită mediul rural, a explicat Valeria Herdea:

„O altă problemă cu care ne confruntăm este şi problema ambulatoriului. Există foarte multe locuri care nu sunt ocupate. (…) Este aceeaşi situaţie cu partea de pediatrie, unde avem peste 250 de localităţi, din care 80 de spitale care nu au medic pediatru. Este o mare problemă. (…) Şi în jurul Bucureştiului, judeţul Ilfov are zone neocupate de medici şi are zone neocupate şi de medici de medicină de familie, dar şi pe medicii din ambulatoriu”, a spus preşedintele CNAS.

(Citește și: CNAS propune menținerea contractelor de valoare și în T1 2025; tarifele medicilor de ambulatoriu și de familie nu au fost majorate din iulie 2023)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: