20 iulie, 2025

România ajută Ucraina, în mod constant, de când a început războiul, și cu echipament și cu muniție, a declarat duminică ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu.

El a participat, duminică, alături de premierul Ilie Bolojan, la ceremonia militară și religioasă organizată în memoria eroilor aviatori la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

În același timp, ministrul a spus că bugetul Ministerului Apărării Naționale este unul agreat cu partenerii NATO și cel mai important, în acest moment, este să păstrăm mersul programelor de înzestrare a Armatei și să păstrăm motivarea personalului.


Întrebat despre armata obligatorie, Ionuț Moșteanu a spus că o armată bună trebuie să fie o armată de profesioniști, dublată de o rezervă a armatei, ca în toate țările NATO.

România e una din puținele țări europene care nu a spus în ce constă ajutorul militar pentru Ucraina. Discuții cu Nicușor Dan pentru desecretizare

Ministrul Apărării a spus că va exista în curând o discuție între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria pentru a stabili dacă România va continua politica de nedivulgare a ajutorului militar acordat Ucrainei.

”În mod constant, de când a început războiul, România ajută Ucraina și cu echipament și cu muniție. Și, până acum, a fost o decizie de a nu fi făcute publice anumite ajutoare. E o discuție pe care o vom avea între guvern și Președinție pentru a stabili cum vom face în viitor, dacă vom spune public și eu cred că putem să spunem. Sunt lucruri cu care i-am ajutat și îi ajutăm în continuare, destul de frecvent, pe ucraineni să se apere”, a afirmat Ionuț Moșteanu, întrebat dacă România continuă să ajute Ucraina cu arme și echipamente militare.

Ministrul a dat ca exemplu de ajutor militar acordat Ucrainei antrenamentul pentru piloții ucraineni.

”Suntem singura armată, în afara Statelor Unite ale Americii, care antrenează piloți de F-16, la Fetești. Sunt piloți ucraineni care au completat acest stagiu de pregătire și sunt alții care sunt în curs de antrenamente”, a explicat Ionuț Moșteanu.

Cheltuielile militare vor fi optimizate, dar nu vor exista disponibilizări la MApN


Oficialul guvernamental a mai spus că vor fi optimizate cheltuielile inclusiv în MApN, dar în același timp bugetul Ministerului Apărării Naționale este unul agreat cu partenerii NATO.

”Și, așa cum ați văzut și la recentul summit de la Haga, împreună cu partenerii din NATO ne-am angajat să creștem bugetarea pentru cheltuielile directe de apărare și de înzestrare și pentru cheltuielile indirecte, cheltuielile conexe apărării, până în 2035, la 5% din PIB. Vom continua aceste creșteri graduale de investiții în înzestrare, în echipare și în echipament dual-use, cum se spune, de exemplu infrastructură energetică, infrastructură critică de transporturi și altele, de care beneficiază și partea civilă, nu numai militară. Vom continua să facem aceste investiții, în același timp uitându-ne la cum putem cheltui mai bine, mai cu grijă, fiecare leu din acest buget”, a declarat Ionuț Moșteanu, întrebat dacă și la nivelul MApN vor fi operate reduceri de cheltuieli, așa cum a recomandat premierul Ilie Bolojan pentru instituțiile de stat.

De asemenea, întrebat dacă se au în vedere reduceri de cheltuieli inclusiv de la deplasările externe sau achiziții în Ministerul Apărării Naționale, vicepremierul Ionuț Moșteanu a răspuns: ”Există deja un memorandum, un ordin intern, era dinaintea mea, dat de șeful Statului Major, generalul Gheorghiță Vlad, am dat și o dispoziție acum două săptămâni, am avut o ședință cu colegii, urmând sarcinile din ședința de guvern. În fiecare minister se optimizează anumite cheltuieli. Repet: bugetul Ministerului Apărării Naționale este un «commitment», o obligație pe care o avem față de partenerii NATO și cel mai important este să păstrăm în momentul acesta mersul programelor de înzestrare a Armatei și să păstrăm motivarea personalului. Asta va fi, sigur, fără îndoială, o prioritate”.

Potrivit ministrului, nu vor exista reduceri de personal la MApN.

Moșteanu: O armată bună trebuie să fie o armată de profesioniști

Acesta a mai precizat că, pe lângă rezerva operațională pe care o are Armata Română, există discuții de posibilitatea formării unei rezerve voluntare.


”Avem o armată de profesioniști. O armată bună trebuie să fie o armată de profesioniști, dublată de o rezervă a armatei, ca în toate țările NATO. Și aici este o discuție pe care am mai ridicat-o în spațiul public, pentru că este o discuție mai veche, pe lângă rezerva operațională pe care o are Armata Română discutăm de posibilitatea formării unei rezerve voluntare. Avem deja (…) o rezervă voluntară de 4.700 de oameni, ne uităm la a crește această rezervă voluntară cu un nou sistem de pregătire militară, voluntar, pe care îl avem acum, într-un nou proiect de lege, Legea pregătirii populației pentru apărare, un proiect care este pe circuitul interministerial de avizare și pe care îl vom trimite, până la începutul sesiunii parlamentare, în Parlament”, a afirmat vicepremierul Ionuț Moșteanu, întrebat dacă armata ar trebui să devină obligatorie în România.

În opinia sa, va exista dorință din partea tinerilor de a face parte din rezerva voluntară a Armatei.

”Eu cred că va fi dorință din partea tinerilor între 18 și 35 de ani. De la această prima interacțiune pe care o vor avea cu armata, vom selecta și cadrele care vor rămâne permanent în Armata Română”, a susținut Moșteanu.

(Citește și: „Modificări la Legea Apărării Naționale – Ministrul Moșteanu: ”Dezvoltăm cadrul de voluntariat militar, vrem să atragem tineri / Avem nevoie de transfer tehnologic în industria de apărare””)

(Citește și: „România participă la achiziția în comun cu alte 8 state a sistemelor Mistral 3. Proiectele de înarmare în care colaborăm cu Franța”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: