Președintele american Donald Trump a semnat marți un ordin executiv care vizează împiedicarea investitorilor de pe Wall Street să concureze cu cumpărătorii individuali de locuințe, a anunțat Casa Albă.
„Pentru a păstra oferta de locuințe unifamiliale pentru familiile americane și pentru a ușura cumpărarea unei locuințe, politica promovată de administrația mea este ca marii investitori instituționali să nu mai cumpere locuințe unifamiliale care altfel ar putea fi achiziționate de familii”, a spus Trump în legătură cu ordinul său.
Trump, aflat sub presiunea alegerilor de la jumătatea mandatului pentru Congres din această toamnă, a promovat recent mai multe inițiative de politici care vizează facilitarea accesului la o locuință și reducerea costurilor vieții.
Ordinul semnat de Trump obligă guvernul să emită în termen de 60 de zile reglementări care să impună restricții în domeniul vânzărilor de locuințe unifamiliale. Se solicită de asemenea măsuri suplimentare, inclusiv o directivă a Trezoreriei de modificare a reglementărilor referitoare la investitorii instituționali mari care cumpără sau dețin locuințe unifamiliale.
Departamentul de Justiție și Comisia Federală pentru Comerț „vor analiza achizițiile substanțiale, inclusiv seriile de achiziții, efectuate de mari investitori instituționali de locuințe unifamiliale pe piețele rezidențiale locale pentru a identifica eventuale înțelegeri de tip cartel și vor prioritiza aplicarea legilor antitrust, după caz, împotriva strategiilor coordonate privind locuințele libere și prețurile practicate de către marii investitori instituționali pe piețele locale de închiriere a locuințelor unifamiliale”, se arată în ordin.
Fonduri de investiții de pe Wall Street, precum Blackstone, American Homes 4 Rent și Progress Residential, au cumpărat mii de locuințe unifamiliale după criza financiară din 2008, care a dus la un val de executări silite și confiscări de imobile.
Până în iunie 2022, investitorii instituționali dețineau aproximativ 450.000 de locuințe, sau aproximativ 3%, din totalul locuințelor unifamiliale de închiriat la nivel național, potrivit unui studiu din 2024 realizat de Biroul de Responsabilitate Guvernamentală.
Cititi si: Schimbare majoră: Donald Trump anunță că SUA vor interzice marilor investitori instituționali să cumpere case. Cât de mare e criza locuințelor din America
***