Ilie Bolojan, premierul desemnat, a declarat sâmbătă că, foarte probabil, guvernul pe care-l va conduce va fi unul de sacrificiu, dar acest lucru trebuie asumat pentru a face reformele necesare și a crea mentalități de dezvoltare, iar în acest demers se bazează pe miniștrii USR și pe parlamentarii acestui partid.
Declarația a fost făcută la Congresul USR, unde a ținut un scurt discurs despre solidaritatea implicită ce trebuei să existe în coaliție pentru depășirea perioadei complicate ce urmează, pentru a realiza reformele economice, sociale și schimbarea mentalităților, și pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în clasa politică.
Prezentăm discursul premierului desemnat:
„Antevorbitorul meu (fosta preşedintă georgiană Salome Zurabişvili – n.red.) face parte dintr-o generație de luptători. A luptat și a reușit foarte multe lucruri dânsa și această mare generație.
De obicei, noi când ne inspirăm, când studiem cazuri ne uităm în vest, asta e tendința. Dar și în est sunt mari formatori. Când vreți să vedeți reforme dure cu spatele la zid încercați să vedeți reformele din est în condiții foarte dificile.
M-am uitat la sloganul pe care echipa dumneavoastră l-a pregătit. Pregătiți să construim. Cred că e finalul – dar ceva mai trebuia să apară. Pregătiți să demolăm: privilegii, sinecuri. Pregătiți să tăiem cheltuieli inutile. Ineficiența. Pregătiți să suferim alături de români.
Pentru că nu va fi o perioadă ușoară. Și da, pregătiți să construim. Ăsta e adevărul.
Sunt aici într-o dublă calitate, de premier desemnat și președintele al liberalilor. Sunt foarte deschis că vremea vorbelor a trecut și în fața noastră stă vremea faptelor. Și ne vom da fiecare dintre noi, echipa pe care USR o va trimite în guvern și echipa pe care fiecare partid o trimite, măsura forței noastre și atașamentului pentru țara noastră.
Cei care știu situația noastră bugetară, știu că acest guvern va fi unul de sacrificiu. Nu asta este problema.
Sper să facem ce trebuie ca să ajungem să pregătim, să construim.
Pentru că, inevitabil, va fi o luptă serioasă să reducem deficitele și să încercăm să ne încadrăm în niște cheltuieli, să ținem țara stabilă fără să sufere românii foarte mult. Fără să încetinim economia. Nu va fi ușor.
Va fi o provocare foarte mare să guvernăm așa cum se cuvine. Cu reguli bune. Doar asta creează condiții de dezvoltare, nu risipește bani, creează mentalități de dezvoltare. Nu va fi ușor.
Va fi greu să recâștigăm încrederea cetățenilor. Dar pentru asta trebuie să recâștigăm încrederea între noi.
Perioada viitoare va fi complicată. Dacă nu ne vom da jos haina de partid și nu vom sta unii lângă alții, vă dați seama că lucrurile într-o coaliție de patru partide n-au cum să iasă bine.
Dar eu am încredere în dedicarea echipei guvernamentale și mă bazez pe echipa USR pe care dumneavoastră o veți trimite în acest guvern – pe sprijinul lor ca grup parlamentar și pe sprijinul tuturor românilor”.
(Citește și: Live / Weekend cu negocieri pe portofolii și nume, la partide / Vot la PSD pe intrarea în executiv și măsurile de reducere a deficitului; congres la USR; UDMR cere „greutate în noul Guvern”)
****