Indicii BVB au încheiat pe creștere ședința bursieră de joi, a doua ședință în teritoriul verde după șase zile consecutive de scădere, în perioada recentă.
Referința pieței, indicele BET, a închis ședința cu o apreciere zilnică de +1,7%, pe fondul unor tranzacții de 155,3 milioane de lei, din care aproape 127,9 milioane reprezintă rulajul cu acțiuni, similar cu cel de ieri.

Cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale Banca Transilvania (TLV), Electroalfa International (EAI) și OMV Petrom (SNP), care au cumulat tranzacții de aproape 65 milioane de lei. Acțiunile Electroalfa au intrat la tranzacționare în 3 martie, iar prețul lor continuă să fie cu 25% peste prețul din IPO.
Scăderile din debutul săptămânii au venit în contextul închiderii Strâmtorii Ormuz, a semnalelor de la Washington că campania militară împotriva Iranului ar putea dura săptămâni și a extinderii conflictului către milițiile teroriste sprijinite de Iran.
BET rămâne sub media mobilă simplă de 20 de zile, după raliul din banda Bollinger inferioară, care a dat semnal de ”supravânzare”
De notat că BET a sfidat tendința de pe piețele europene și americane. DAX, indicele bursei de la Frankfurt, înregistra o scădere de -1,6% la ora 18:15, ora României.
În același timp, BET rămâne atât sub media mobilă simplă de 20 de zile, ce ar putea acționa ca rezistență, cât și sub nivelurile relevante ale lumânării din ultima ședință negativă, din 3 martie.
În plus, piețele bursiere americane au revenit puternic pe scădere, joi, atât în pre-market și cât mai ales în debutul oficial al ședinței de tranzacționare, cu deprecieri de -1,7% pentru Dow Jones Industrial Average și de -0,8% pentru S&P 500 la ora închiderii 18:15 ora României.

Piața americană continuă să se tranzacționeze cu rotații mari între sectoare, dar manifestarea tendinței generale actuale indică un ”topping-process” care a avut deja loc, respectiv o corecție mai însemnată și volatilă care se va manifesta în acest an (posibil 20%-35%).
(Citește și: ”Răspuns rapid al SUA la șocul energetic global: Marina americană va asigura tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz – Armata SUA: Strâmtoarea nu e închisă”)
(Citește și: ”Cât de expusă e Europa la blocajul din Ormuz: 6% din importurile UE de petrol și 9% din cele de gaz trec prin Strâmtoare – Depozitele de gaz sunt mai mult goale după iarna geroasă”)
(Citește și: ”Video / Putin scoate capul în lume și revine la șantajul energetic al Europei: ”Doar gândesc cu voce tare”)
***