Comisia Europeană consideră neîndeplinit Jalonul 215 din PNRR (cel privind reforma pensiilor magistraților), având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro, menționează premierul Ilie Bolojan în scrisoarea transmisă preşedintei Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu.
„Totuşi, Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va transmite aceste informaţii public doar după această dată, urmând să ia o decizie definitivă pe baza informaţiilor transmise de către autorităţile române”, precizează prim-ministrul în scrisoare.
Reamintim că CCR a amânat pentru a patra oară, până la 16 februarie, pronunțarea pe proiectul de lege ce crește vârsta de pensionare a magistraților și scade cuantumul acestor venituri. Sesizarea a fost făcute de Înalta Curte de Casație și Justuție, iar primul termen a fost în noiembrie 2025.
Principalele fragmente din scrisoarea premierului către președinta CCR
- „Având în vedere existenţa pe rolul Curţii Constituţionale a României a Dosarului nr. 4848A/2025 privind soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate formulate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului la data de 2 decembrie 2025, vă aduc la cunoştinţă următoarele aspecte legate de îndeplinirea Jalonului nr. 215 – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.
- La data de 30 ianuarie 2026, în cadrul unei reuniuni formale a reprezentanţilor Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi a reprezentanţilor Reform and Investment Task Force (SG REFORM) din cadrul Comisiei Europene, i-a fost adus la cunoştinţă ministrului Dragoş Pîslaru că, „pe baza informaţiilor existente la acest moment, Comisia consideră neîndeplinit Jalonul nr. 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro”.
- „Totuşi, Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va transmite aceste informaţii public doar după această dată, urmând să ia o decizie definitivă pe baza informaţiilor transmise de către autorităţile române”.
- Bolojan menţionează că îi transmite preşedintei CCR aceste informaţii „în contextul necesităţii punerii în aplicare a dispoziţiilor articolului 148, alineatul 4, din Constituţia României, referitoare la rolul autorităţilor statului român în îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în raport cu Uniunea Europeană”.
- Articolul 148, alineatul 4 din Constituţia României invocat de premier se regăseşte la capitolul ”Integrare Europeană” şi prevede: ”Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului 2”.
- Conform alineatului 2, la care face trimitere alineatul 4, ”ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Jalonul 215 din PNRR – 231 mil. euro
CCR trebuia să se pronunțe încă din noiembrie pe sesizarea Înaltei Curția de Casație și Justiție (ICCJ), o sesizare depusă după ce Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au votat cu unanimitatea celor 102 judecători prezenți, contestarea constituționalității noului regim de pensionare a magistraților.
Reamintim că România trebuia să adopte până pe 28 noiembrie Jalonul 215 din PNRR, adică aceste modificări la regimul pensiilor magistraților, pentru a nu pierde 231 de milioane de euro, suma corespunzătoare reformei.
Proiectul legii privind pensiile magistraților prevede un cuantum al pensiei la echivalentul a 70% din netul ultimei indemnizației și o perioadă de tranziție de 15 ani pentru atingerea vârstei standard de pensionare de 65 de ani.
(Citește și: Nou boicot la CCR, cei 4 judecători numiți de PSD au lipsit pentru a nu exista cvorum la decizia privind pensiile magistraților – Nouă amânare pe reforma pensiilor speciale ale magistraților, pentru 16 ianuarie)
****
Un răspuns
O doare la bașcă pe Lia soneria!