VIDEO / Constantin DAMOV, Președinte Coaliția pentru Economie Circulară, Președinte Green Group: Statul trebuie să sprijine economia circulară prin fonduri de garantare și energie la prețuri competitive, nu ajutoare de stat

28 octombrie, 2025

Pentru a dezvolta o economie circulară competitivă, România ar trebui să sprijine companiile prin instrumente de tip fonduri de garantare, nu ajutoare de stat, dar și să rezolve problema prețului la energie, consideră Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară și președinte Green Group.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Dacă vrem să ne luptăm cu toți ceilalți — nu să primim bani de la stat pentru investiții, pentru că așa creăm un jucător gras care ar tot mânca — noi trebuie să rămânem competitivi, să alergăm, să fim bancabili. Ce s-ar putea face? Două lucruri. Pentru a nu crea aceste ajutoare de stat care vin prin fonduri europene pentru niște construcții de capacități care nu sunt justificate (…) probabil că s-ar putea face niște fonduri de garantare. Companiile astăzi au business planuri, dar băncile cer atâtea garanții încât noi nu mai suntem capabili să ne mai dezvoltăm. (…) Foarte mulți jucători intră în acest domeniu, orbiți de fondurile europene. După aceea văd că nu au capital de lucru, nu au oameni care să vândă, nu sunt acceptați pe piețe și intră într-o spirală a disperării. Statul ar putea să facă un mecanism de garantare pentru acele investiții care au sens. Să se extragă mâine galiu, germaniu, indiu, europiu — există și europiu în telefoanele noastre — aceste materiale, dacă se pot extrage, investițiile sunt foarte mari și nicio bancă nu ți le va da”, a explicat Constantin Damov.

Spre exemplu, o linie de extragere de metale din plăci de bază ar costa în jur de 200 de milioane de euro, sumă pe care nicio bancă sau consorțiu nu ar acorda-o.

Redăm în continuare principalele declarații:

Ne aflăm într-un loc în care economia circulară nu prea a ajuns. Noi discutăm defapt despre un model economic, iar la noi în țară economia circulară este guvernată mai mult emoțional, în zona mediului. Ne bucurăm că suntem la această Comisie, că îl avem lângă noi și pe dl. secretar de stat de la Ministerul Economiei.

Pentru a face pași importanți, credeți că guvernanța modelului de economie circulară trebuie adusă tot mai mult către Comisia de Industrii, către Ministerul Economiei? Pentru că economia circulară are peste 200 de definiții, una dintre ele este că este un model economic fără deșeuri. La Mediu se gestionează deșeurile, acolo e ceva rău deșeul, poluează, ne încurcă activitatea, e un cost. Noi, cei din industrie îl vedem ca o resursă, îl plătim de multe ori și nu-l găsim. Ne dorim foarte mult, cei din industrie, din economie, să trecem de la dezbateri emoționale, de la taxe și de la ținte pe care le stabilim în birou în zona în care să putem să discutăm aplicat pentru realizarea unor modele economice.

Credeți că în viitor putem să avem discuții aplicate pe fluxuri speciale? Ați menționat hârtia, ca exemplu. Dar sunt multe alte lucruri în modelul economiei circulare, dar din păcate reciclarea a absorbit discuția, dar sunt multe până la reciclare.

Pentru că mereu am fost chemați, din păcate, numai în direcția: «haideți să facem un mediu mai curat, să educăm lumea», de parcă consumatorul nu e informat. La Bruxelles, unde am fost de curând, directoratul general nu se mai numește Directoratul pentru Mediu și Economie Circulară, ci i-au schimbat schimbat denumirea în Directoratul General de Economie Circulară Competitivă. Pentru că economia circulară, dacă nu va fi competitivă, nu va putea fi separată de economia națională.

Ați întrebat de ce nu avem un model în piață. Pentru că modelul care pleacă de la consum și mergem în reciclare cere și piață. O să vedeți, piața definește modelul. Nu faci un lucru dacă nu ai o piață. Întrebarea deci, este: credeți că vom putea să mutăm, împreună, la dvs. la Comisie și la Ministerul Economiei, mai departe, dezbaterea? Pentru că altfel vom rămâne în zona emoțională.

S-au spus multe lucruri aici, dar din nou plecând de la nivelul emoțional. Sunt sute de rezolvări pe care noi am putea să le găsim împreună și sper să ne ducem în zona aceasta. Din discuția noastră, economia circulară, astăzi, a murit, dar s-a născut economia circulară competitivă, la Comisia dvs.

O să mă activez mai mult ca președinte al Coaliției pentru Economie Circulară, pentru că am o responsabilitate în momentul de față, deoarece reprezint circa 100 de companii din România. Când am înființat Coaliția în urmă cu opt ani, nu am crezut că în economie se va genera un astfel de efect. Avem aproape toate zonele economice, inclusiv agricultura și sistemul bancar, în această organizație, care nu apără un anumit grup de industriași, ci pur și simplu încercăm să accelerăm modelul de economie circulară în economia românească. Avem deja exemple de industrii la noi care se bazează în totalitate pe reutilizarea materialelor care provin din consum, și aici vorbim de siderurgie, metalurgia neferoasă, producția de hârtie și carton în România. Nu se mai taie copaci în România; se utilizează în proporție de 100% cartonul și hârtia la sfârșitul ciclului de viață. Plasticul este o încercare bună și putem să continuăm, iar circularitatea nu este doar la nivelul deșeurilor pe care noi le consumăm. Există și circularitatea apei și a aerului, și cei din organizația noastră, pe grupuri de lucru, dezbat și pregătesc modele și inițiative. Ce ne dorim este să avem o ușă deschisă.

Economia circulară este clar că e o zonă foarte puțin evaluată, cum să reducem consumul. Avem mai multe forme de reducere: a numărului de parlamentari, a cheltuielilor. În Europa este o abordare bună: primul lucru care trebuie făcut este reducerea. Pentru ce să consumăm în plus datorită marketingului? Vorbim de educație în acest domeniu. Din păcate, discutând cu actualul ministru al Educației acum doi ani, înainte să devină ministru, dl David spunea că o persoană poate fi educată până la 11 ani. După aceea, mediul în care trăiește are o influență asupra lui. Marketingul astăzi înghite peste 1.500 de miliarde anual. Este o presiune asupra fiecărui copil, asupra noastră, să cumpărăm, să cumpărăm. Am văzut reclame: „Cumpărați două bormașini la preț de una”. Câte găuri vrem să dăm? Există foarte multe lucruri în jurul nostru care ne apasă să cumpărăm. Noi încercăm să facem discuții și limitări acolo unde ne putem implica: la școli, la universități. Eforturile trebuie să continue; avem ONG-uri care ne ajută.

Avem o singură economie care poate avea un comportament mai mult sau mai puțin circular. Ce încercăm noi este ca, în economia românească, modelul circular să crească și să devină predominant. De ce? Europa își extinde lista de materii prime critice. Sunt de acord că India și China sunt mai eficiente decât noi. Cu ce preț vom vedea. (Mâine avem o mare discuție europeană unde vom fi 100 de jucători de pe această piață, referitor la plastice, unde este un fenomen global în Europa.)

Materiile prime critice sunt în consumul nostru. Important este cum dozăm cheltuielile, costurile, costul de colectare, costul de sortare. Nu acordăm importanța feed-stock-ului; doar s-au aruncat niște ținte și ne ținem de ele. Țintele sunt numai de colectare și de reciclare. Mai departe, pe baza criteriilor end of waste, orice deșeu care este colectat, sortat, reciclat și nu este vândut rămâne totuși un deșeu. Un deșeu care a fost reciclat, dar nu a fost vândut, este un deșeu într-o formă avansată de reciclare. De aceea, importanța pieței este covârșitoare.

Dacă vrem o economie circulară competitivă, este clar că nu putem să luăm o pereche de jeansi pe care să o colectăm la un preț, să o spălăm, să o călcăm și să o punem pe piață cu 30% mai scumpă decât o pereche de jeansi noi. Este un act care nu are sens. Va trebui ca lucrurile acestea să le facem prin resorturi economice, prin legile concurenței și tot mai puțin prin intervenția statului.

Intervenția statului este predominantă, și foarte multe legi, fonduri, injecții de bani sunt făcute mai mult emoțional decât practic. Vă dau un exemplu: am avut lista de fabrici de reciclare în România, AFM, nu știu cum au fost selectate de către Ministerul Mediului, de către o unitate care ar trebui să controleze; fără să avem o bancă în spate, nu am văzut bancabilitatea modelelor care au primit banii. Putem să prăpădim mulți bani și să avem o mortalitate în avalanșă a investițiilor pe care noi le facem. Dacă vom analiza, vom vedea că avem o creștere a capacităților în zona în care avem capacități și lipsa aducerii de tehnologii noi, așa cum se vorbea mai devreme, de exemplu în industria reciclării bateriilor la noi în țară. În momentul în care noi vom scoate acele materii prime, le putem vinde pe piața globală. Și atunci apar competiții care avantajează pe cei care au avut acces la bani față de cei care au mers și au fost eroi de-a lungul anilor.

Trebuie să ne uităm și la componente fiscale. O să vă pun pe masă problema plasticelor. Europa vrea un conținut de plastic și se poate, pentru că a fost inițiativa brandurilor; au fost trei mari branduri care au semnat: Coca-Cola, Pepsi Cola și Danone; au semnat o inițiativă că ei vor îngloba 25% plastic reciclat, și aceasta s-a transformat într-o directivă care a început să creeze un motor economic.

Europa rămâne, din păcate, o piață deschisă, și iată că țări non-UE, care la ei acasă nu au dorința aceasta, văd o singură piață: Europa. Și astăzi, China, India, Turcia, Egipt — e o listă lungă — adună niște lucruri la o țintă minimală, nu la ținta pe care și-o propune Europa, și după ce spală, aruncă apa în ocean. La noi se fac analize, astfel încât apa rezultată să fie tratată, să nu intoxicăm mediul, să fie lacrimi de prințese. Oamenii sunt protejați de echipamente la noi; avem o grămadă de legi sociale: le dăm apă, oprim când temperatura trece de 40 de grade. Dacă vrem să devenim competitivi, eliminăm toate lucrurile acestea! Ținem oamenii 14 ore, desculți, și o să devenim competitivi. O să folosim și energie de la stat și subvenții pentru a avea acces pe alte piețe.

Sunt multe lucruri de spus despre zona de finanțare și intervenție a statului. Trebuie să fie limitată și foarte bine gândită, nu doar emoțional; am tras atâția bani din banii europeni. Bun, și care sunt rezultatele? Propun ca în următorii 3–4–5 ani să vedeți că și cu alte programe, astăzi găsim foarte multe echipamente finanțate din bani europeni pe care le găsim pe OLX, la niște prețuri foarte convenabile.

O economie verde ar avea așa: modelul circular și energia verde în spate, în așa fel încât, prin reciclare, să nu ai impact asupra mediului și să fii un element foarte natural în toată industria aceasta de sinteză care produce lucruri pe care natura nu le înțelege. Pentru a obține aluminiu reciclat, în comparație cu aluminiul de primă fuziune din bauxită, se scade cu 95% cantitatea de energie. Aluminiul reciclat consumă numai 5% comparativ cu aluminiul virgin.

Dacă vrem să ne luptăm cu toți ceilalți, nu să primim bani de la stat pentru investiții, pentru că creăm un jucător gras care ar tot mânca. Noi trebuie să rămânem competitivi, să alergăm, să fim bancabili. Ce s-ar putea face? Două lucruri. Pentru a nu crea aceste ajutoare de stat care vin prin fonduri europene pentru niște construcții de capacități care nu sunt justificate, să facem o supradezvoltare și să nu avem materiale pentru un anumit flux, probabil că s-ar putea face niște fonduri de garantare. Companiile astăzi au business planuri, dar băncile cer atâtea garanții încât noi nu mai suntem capabili să ne mai dezvoltăm. Asta înseamnă că noi luăm bani rambursabili la care nu mai avem acces. Foarte mulți jucători intră în acest domeniu, orbiți de fondurile europene. După aceea văd că nu au capital de lucru, nu au oameni care să vândă, nu sunt acceptați pe piețe și intră într-o spirală a disperării. Statul ar putea să facă un mecanism de garantare pentru acele investiții care au sens. Să se extragă mâine galiu, germaniu, indiu, europiu — există și europiu în telefoanele noastre — aceste materiale, dacă se pot extrage, investițiile sunt foarte mari și nicio bancă nu ți le va da.

Al doilea lucru este dacă energia pe care o putem consuma în zona aceasta a economiei circulare — s-au primit bani de consum pentru agricultură — poate economia circulară să fie un domeniu în care se primește — cum se dau astăzi prin AFIR până la 100% bani pentru energie. Dacă energia noastră aproape de zero astăzi, multe dintre soluțiile și costurile noastre ar fi rezolvate. Un ajutor o singură dată pentru a avea un sistem de energie propriu și să fie un autoconsum care să satisfacă producția industrială în mare parte. Industria hârtiei ar putea să cumpere la prețuri foarte bune cartonul dacă energia ar fi mult mai ieftină. Și atunci, în lupta aceasta, trebuie găsite soluții care să nu pară niște ajutoare de stat sau să fie niște lucruri cu care ne luptăm cu competitivitatea, ci niște ajutoare pentru progresul nostru și acolo unde ele pot avea efecte extraordinare. Energia reprezintă minimum 30% din ceea ce consumă modelele economiei circulare.

Să trecem la modelul de economie circulară competitivă. Am discutat foarte mult la Ministerul Mediului. Este bine unde am ajuns, dar vrem să eliminăm acei bani aruncați pe rable de tot felul, care n-au adus în niciun fel un progres în industria noastră.

Întrebare: Cum vede zona de economie circulară legată de progresul tehnologic, ținând cont că materialele necesare progresului tehnologic nu prea pot să vină dintr-un trecut, pentru că nu au existat niciodată?

Tehnologiile noi au nevoie de un feed-stock să le facă bancabile. Dacă astăzi ne facem o linie de reciclat panouri fotovoltaice, în capitalul nostru, CAPEX-ul va trebui să includă și pierderile pentru primii doi–trei ani. Mie mi s-a întâmplat de-a lungul timpului, când am pornit reciclarea de electronice: nimeni nu strângea electronice. Când am început să colectăm PET acum 25 de ani, nimeni nu colecta PET, și atunci îți trebuie o rezistență pentru a crea piața. Din experiența noastră, pentru a crea o nouă piață ai nevoie de doi–trei ani. Acum depinde și căror fluxuri ne adresăm în viitor, dar, într-adevăr, mobilitatea electrică creează o nouă piață; panourile fotovoltaice creează și ele o nouă piață; bateriile litiu-ion — și aici există și riscuri — pentru că nu știi cum va evolua tehnologia și dacă de la litiu-ion nu se va trece la germaniu-staniu sau oxid de fier, sunt tot felul de discuții și poți să ai o linie tehnologică pregătită să recicleze ceva ce nu se mai produce.

Și statul român ar avea niște interese. Am avut o discuție în trecut cu oficiali guvernamentali la una dintre unitățile unde reciclăm echipamente electrice și electronice. Aveam fracții de plăci de bază; acolo se găsesc toate metalele din tabelul lui Mendeleev, doar că noi în țară nu avem capacitatea să facem micrometalurgie, și toate aceste materiale merg în Belgia, Germania, Suedia, Franța. Și am fost întrebat de acel prim-ministru: ce vă oprește să verticalizați, să extrageți aceste metale? Ne-a spus că ne despart 200 de milioane de euro. Este un prag minimal, și nicio bancă, niciun consorțiu de bănci nu va da pentru o nouă investiție în România 200 de milioane de euro. „Nu e mult”, spunea domnul prim-ministru de atunci. Așa se vede din partea dvs., am spus. Din partea noastră, acolo unde accesul la capital este foarte greu și la niște costuri foarte mari… putem să facem în România o inițiativă; aici statul ar putea să ajute, acolo unde nu există piață, dar există speranță și siguranță.

România poate să devină o piață de materii prime critice. Noi putem să oferim serviciul de reciclare, nu mai devenim proprietari, și toate aceste elemente chimice extraordinare pot fi într-o bază de materiale a României. Iată un model. Aceste modele se discută la o întâlnire, după care toată lumea are lucruri mult mai simple de făcut în viața personală și nu ajungem să clădim asemenea lucruri impresionante care ne sunt la îndemână.

Avem aici reprezentanți din industria hârtiei, metalurgie și industria reciclării materialelor plastice, unde componenta de cost a energiei merge de la 35% la 95% din costul de producție. Europa folosește material reciclat, impune ținte de reciclare pe motivul unei economii circulare competitive. Însă industria europeană se aprovizionează cu materii prime din alte țări, deoarece sunt mai ieftine. Nu este doar problema industriei de reciclare, dar trebuie să venim cu soluții pentru că sunt costuri sociale foarte mari. Economia circulară utilizează tot ce a ajuns la finalul ciclului de viață.

Au fost programe derulate prin Ministerul Energiei pentru a ne asigura propriul consum energetic. Este o soluție foarte bună. Doar că deși UE asigură 50% din investiții, restul este aportul companiei, provenit de regulă din împrumuturi bancare. Însă băncile refuză împrumuturile pentru companii care vor să-și asigure autoconsumul pe motivul că producția de energie nu este activitatea de bază, care nu este bancabilă. Acesta este motivul pentru care multe companii nu au reușit să-și asigure autoconsumul, chiar dacă au câștigat, au renunțat la proiect pentru că nu puteau să-i asigure cofinanțarea. Există modele, cum am văzut la AFIR de curând în care se poate asigura până la un nivel de 100% a creditelor. Este o modalitatea care ne-ar putea face competitivi.