Sorin Grindeanu a declarat miercuri că premierul Ilie Bolojan trebuie să plece acasă dacă va propune un nou proiect privind pensiile magistraţilor fără a avea un dialog cu actorii din domeniu şi fără a ţine cont de observaţiile preşedintelui, și se va ajunge la respingerea pe fond a reformei.
„Trebuie să plece acasă. Dacă, în continuare, face a doua oară aceeaşi procedură, fără a avea dialog cu toţi actorii, sau măcar să ţină cont de ce spune preşedintele României, atunci trebuie să plece acasă”, a spus Grindeanu, întrebat care sunt riscurile pe care şi le asumă premierul dacă nu are dialog cu toţi factorii implicaţi în cazul pensiilor magistraţilor.
Liderul PSD a mai spus că știe ”pe surse” că judecătorii CCR ar fi respins reforma pensiilor magistraților și pe fond, ceea ce înseamnă că proiectul ar trebui refăcut integral, pentru a corespunde standardelor de constituționalitate ale Curții.
”Înţeleg pe surse că, oricum, proiectul, dacă ar fi trecut primul pas, cel de respingere pe formă, ar fi avut respingere şi pe fond. (..) În acest moment, pe ceea ce am văzut ca şi comunicare, că a existat o comunicare de la CCR, am văzut că acest proiect a fost respins pe formă, deci în totalitate. Deci trebuie apucat de la zero. Asta se poate face înlăturând greşelile pe care, în mod sigur, Guvernul le-a făcut la primul demers”, a declarat Sorin Grindeanu, referindu-se la reforma respinsă de CCR din motive procedurale.
Liderul PSD spune că există două modalităţi de a debloca lucrurile: să se mai vină cu o nouă angajare a răspunderii, după ce se aşteaptă motivarea și sunt parcursi toţi pașii menționați de CCR, sau să fie elaborat un nou proiect în Parlament şi să se opteze pentru aprobarea în Parlament a legii.
Social – democrații au propus un grup de lucru pentru refacerea proiectului de reformare a pensiilor magistraților, coaliția a refuzat, PSD se simte ignorat
Declarațiile lui Sorin Grindeanu referitoare la polemica iscată în coaliție în cadrul discuțiilor pe proiectul legii de modificare a condițiilor de pensionare a judecătorilor și procurorilor:
- ”Noi am venit cu o propunere care, din punctul nostru de vedere, încearcă să rezolve o problemă care trebuie să îşi găsească soluţie, şi anume pensiile magistraţiilor, aceste pensii speciale, o soluţie bazată pe dialog. Astăzi, când vorbim, avem un sistem de justiţie care este în grevă, avem un sistem de justiţie care, prin reprezentanţi şi prin diverşi actori, spun că n-au avut dialog cu guvernul”.
- ”Avem un sistem de justiţie care trebuie să fie luat ca partener în acest moment, pentru a găsi soluţia potrivită pentru eliminarea acestor pensii speciale şi pentru o vârstă de pensionare absolut decentă, conform cu celelalte, sau aproape la fel cu celelalte ţări europene”.
- ”Am venit cu această propunere de a face acest grup de lucru, rapid, în care, până când se primeşte comunicarea de la CCR pe motivarea de ce a fost respins acest proiect, să venim cu o formă care să poată fi readusă, redepusă, astfel încât să mergem înainte şi să facem acest proiect. N-am primit în schimb decât, să zicem aşa, o doză mare de orgoliu şi am primit transmisii live din timpul şedinţei”.
- ”Nu s-a ţinut cont în acest proiect de lege, angajat de către guvern, nici de observaţiile date de către preşedinte. Şi atunci lipsa aceasta de dialog m-a făcut să vin cu această soluţie care ar debloca lucrurile. Pentru că toată lumea vrea să rezolve. (..) Înţeleg pe surse că, oricum, proiectul, dacă ar fi trecut primul pas, cel de respingere pe formă, ar fi avut respingere şi pe fond. (..) În acest moment, pe ceea ce am văzut ca şi comunicare, că a existat o comunicare de la CCR, am văzut că acest proiect a fost respins pe formă, deci în totalitate. Deci trebuie apucat de la zero. Asta se poate face înlăturând greşelile pe care, în mod sigur, Guvernul le-a făcut la primul demers”.
Stenograme cu discuțiile aprinse pe acest subiect purtate în ședința coaliției; Sorin Grindeanu a ieșit din ședință
Noul scandal declanșat în coaliție a fost provocat de discuția referitoare la soluția ce urmează a fi adoptată după declararea ca neconstituțional a proiectului de lege prin care se dorea diminuarea cuantumului pensiilor magistraților.
Decizia CCR a fost motivată procedural, iar ministerul inițiator și care trebuia să se asigure de îndeplinirea procedurii aparține PSD – Ministerul Justiției. Însă, în mod straniu, inițiator a fost un alt minister PSD – Ministerul Muncii.
Premierul le-a reproșat acest lucru partenerilor social – democrați, conform unor stenograme publicate de Digi24.ro:
Ilie Bolojan: Legea nu a picat pe fond, nu are sens să schimbăm proiectul, ci să avem grijă să avem toate avizele. Nu e ca și cum nu am mai vorbit cu magistrații. Am stat de vorbă cu ei, am făcut concesii, am pus 10 ani perioada de tranziție. Ce au înțeles ei să facă? Au suspendat activitatea a doua zi după ce am cerut avizul, au intrat în grevă… Ministerul Justiției nu a inițiat proiectul, ci Ministerul Muncii.
Sorin Grindeanu: Dacă PSD e de vină, atunci pe noi nu ne mai aveți ca parteneri.
Tanczos Barna: Știți că dacă facem acum un grup de lucru, cel puțin patru luni am îngropat subiectul.
După această discuție, liderul PSD s-ar fi ridicat și ar fi ieșit din ședință.
Opinia PSD e că premierul vrea să își facă imagine, nu să rezolve problema, ci să pozeze în salvator. „Nu poți să eșuezi și să faci la fel sperând că ai alt rezultat”, au declarat surse social-democrate.
Alegerile pentru Capitală – PSD a amenințat din nou cu ruperea coaliției
Celălalt subiect pe care au existat ciocniri verbale între partenerii de la guvernare, a fost cel al alegerilor pentru Primăria București, care vor avea loc pe 7 decembrie și la care formațiunile din coaliție vor participa cu candidați proprii.
PSD a cerut o anexă la programul de guvernare, prin care să se asigure că PNL și USR nu se vor retrage unul în favoarea altuia. Propunerea a fost respinsă, dar s-a agreat că fiecare partid va avea candidat propriu, relatează Digi24.
Ilie Bolojan: Noi ne respectăm înțelegerile. Nu avem nicio problemă cu anexa, dar ce facem? De fiecare dată când apare o problemă mai facem o anexă?
Sorin Grindeanu: Dacă facem șmecherii de tipul că ne retragem candidatul sau nu ne mai punem candidat, atunci pe noi ne-ați pierdut ca parteneri. Dacă nu se respectă, Coaliția se rupe.
(Citește și: 7 decembrie – data alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, stabilită în coaliție)
****
Un răspuns
Foarte bine. Sa se rupa coalitia, cu orice risc. sa faca AUR guvern cu PSD, cu Georgescu premier. Poate ca macar asa avem o sansa sa scapam de PSD. Si de ciracii lor din justitie.