Live / CONFERINȚA: Capitalul autohton al României – internaționalizarea businessurilor: maturizare și trecerea la statutul de forță regională. Marți, 14 octombrie 2025, orele 9:30 – 14:30

În cei 30 de ani de economie de piață, capitalul autohton s-a copt și vizează, deja, 3 direcții: (1) diversificarea investițiilor, (2) țintirea valorii adăugate mari și (3) internaționalizare. 

Momentul accelerării pe cele 3 direcții este excepțional: reindustrializarea Europei, negocierile avansate de aderare la UE a Moldovei și, mai ales, a Ucrainei, precum și consolidarea flancului estic al UE nu numai militar ci și economic – toate acestea sunt o bună ocazie pentru capitalul autohton al României de a-și arăta inteligența și potențialul. 
E nevoie, însă, de o gândire strategică la nivel de decizie guvernamentală: cum ar arăta un astfel de plan, care să susțină și să pună în valoare capitalul românesc? 

Economiști, experți, decidenți – alături de CEO ai companiilor de top din România – încearcă să schițeze cele 3-4 direcții ale unei strategii prin care economia românească să devină referință în regiune: Made by Romania,
în cadrul Conferinței organizate de Conferințele CDG și Banca Națională a României:

Capitalul autohton al României – internaționalizarea businessurilor: maturizare și trecerea la statutul de forță regională 

Marți, 14 octombrie 2025, orele 9:30 – 14:30

ÎNREGISTREAZĂ- TE GRATUIT

Speakeri:

Valentin LAZEA, Economist-șef BNR – Cuvânt de deschidere

Dragoș Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene 

Viorel BĂLTĂREȚU, Secretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului 

Reprezentant, Ministerul Energiei (TBD)

Radu HANGA, Președinte, Bursa de Valori București – BVB

Răzvan POPESCU, Director General, ROMGAZ

Iulian STANCIU, Președinte Executiv, eMAG

Bogdan PLEȘUVESCU, Deputy CEO, Banca Transilvania 

Florin SPĂTARU, Consilier Președinte, GRAMPET Group

Radu TIMIȘ Jr., CEO, Cris-Tim

Felix PĂTRĂȘCANU, Cofondator, Fan Courier Group

Grigore HOROI, Director General – Președinte CA, Agricola International  S.A.

Liviu SAV, Strategy and development manager – IMM Club, CXO and Co-founder – BRIDGE-to-INFORMATION

Moderator: Tudor MUȘAT, Jurnalist

Redăm în continuare cele mai importante declarații

Valentin LAZEA, Economist-șef BNR, Cuvânt de deschidere

• La 35 de ani, vârsta maturității depline, mediul de afaceri autohton a ajuns la o masă critică în ceea ce privește volumul de activitate, dar a căpătat și experiența piețelor externe, a adaptării la regulile aflate mereu în mișcare, precum și curajul de a începe să investească dincolo de granițe. Începem să vorbim, astfel, nu numai despre produsul intern brut (PIB), ci și despre produsul național brut, prin aportul componentei externe.

• La aceste evoluții se adaugă noile priorități economice ale UE, cum ar fi dezvoltarea industriei de apărare de o manieră integrată, cu participarea mai multor state, sau reconstrucția Ucrainei. Astfel, intrarea unor companii românești în proiecte comune ar trebui promovată activ atât de factorul politic, cât și de companiile însele.

• Trebuie să recunoaștem că jucătorii din economia reală, uneori adulați, alteori contestați, sunt cei care fac ca lucrurile să meargă înainte și asigură stabilitatea într-un climat economic deseori volatil.

• Conferințele CursDeGuvernare, organizate în jurul conținutului publicației CursDeGuvernare.ro, s-au concentrat în acest an pe chestiuni stringente pe care economia și societatea românească au a le reforma: finanțarea economiei și diversificarea modalităților de eficientizare a capitalului, digitalizarea administrației și a ecosistemului de business, reforma din sănătate și din educație, economia circulară și potențialul ei, bugetul pentru anul viitor etc., toate aceste teme fiind țintite la nivel analitic și urmărind firul de la cauzalitate la efecte.

• Colaborarea, la nivel de analiză și interpretare a datelor economice dintre publicația CursDeGuvernare.ro și Banca Națională a României datează de mulți ani, mai ales atunci când dezbaterile publice pe probleme economico-sociale de profunzime au găsit argumente comune din partea ambelor părți. Dați-mi voie să amintesc câteva conferințe organizate de CursDeGuvernare la sediul BNR: Redeșteptarea României: Un plan urgent de țară care să ne fixeze pe harta noii economii europene, conferință organizată la 7 martie 2023. Sau Capitalul autohton al României: Maturizare și trecere la statutul de forță regională, organizată la 24 septembrie 2024.  

• În încheierea mesajului meu doresc să-mi exprim speranța că la sfârșitul dezbaterilor de astăzi se vor cristaliza câteva direcții clare de acțiune care să propulseze România la un nivel superior de dezvoltare economică.

Dragoș Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene 

• Este o bucurie să mă alătur dvs. pentru a vorbi despre ambiția României de a-și găsi locul în Europa prin forța propriului capital. Aș vrea să-mi structurez prezentarea pornind de la situația de fapt și spunându-vă câteva lucruri legate de o temă principală, și anume de ce cred că astăzi România, în ciuda unei tensiuni bugetare, nu are vreo perspectivă de recesiune economică, de ce prin fondurile europene putem ieși cu fruntea sus în această perioadă și, evident, cea de-a doua componentă este strict legată de tema noastră, și anume cum putem folosi programarea 2028-2034 pentru a trece la statutul de forță regională și a potența capitalul autohton al României.

• Prima temă: România este într-o situație absolut paradoxală. A avut un deficit bugetar de 9,3%, încearcă să termine anul acesta cu 8,4%, deci cu spațiu fiscal aproape inexistent și, în același timp, stă pe un munte de bani europeni. Și spun că stă, pentru că, în acest moment, doar în portofoliul meu – nu pun agricultura și dezvoltarea rurală – am 55 de miliarde de euro la dispoziție pentru a fi investiți în economia românească, dintre care o parte dintre ei, și anume cam 13 miliarde din cei 21,5 care vor rămâne în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sunt încă necheltuiți și trebuie cheltuiți până anul viitor, la 31 august. Cumva, acest lucru ne arată paradoxal faptul că noi avem încă o abordare duală: bani europeni și bani naționali, gândiți în mod diferit, principiul adiționalității și gândirii la comun a banilor nefiind unul menit să susțină economia așa cum trebuie.

• Despre perioada următoare: matematic, dacă lucrurile se întâmplă așa cum sunt planificate, România ar urma să poată absorbi 13 miliarde pe PNRR, la care se adaugă circa 5 miliarde pe coeziune. Anul acesta suntem la 4,6-4,7 miliarde pe politica de coeziune, dintr-un total de 31 de miliarde nerambursabili pe care îi avem la dispoziție, din care am cheltuit vreo 5,5 miliarde până acum. Asta ne face să ne uităm cu speranță, dar și pe baza unor calcule matematice elementare, că undeva spre 15 miliarde de euro ar trebui să putem absorbi de acum și până la sfârșitul anului viitor. Acest lucru ar însemna cam de două ori capacitatea maximă pe care a avut-o România vreodată de absorbție: 8,6 a fost în anul 2023, 8,3 miliarde în 2016 – de fiecare dată n+3, la sfârșitul unei perioade de programare, când practic îngrămădeam lucrurile ca să ne iasă absorbția.

• De la o abordare pe PNRR, în care am avut o supracontractare enormă – de la 28,5 miliarde la 47,4 miliarde contracte semnate pe nimic, pe o diferență de bani care nu existau în bugetul național –, am reușit ca în această perioadă să reducem această supracontractare, să avem principiul „dacă ai 100 de euro, îți trebuie proiecte de 100 de euro, nu de 300 de euro”, pentru că n-ai de unde să acoperi diferența. Acum suntem în exercițiul final, după ce Ordonanța de Urgență 41, care a creat mari frământări pentru că proiectele au trebuit curățate, a fost aplicată. Avem, pentru prima oară, la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și la Ministerul Finanțelor, lista de proiecte care se implementează pe PNRR. Știu că acest lucru vi s-ar putea părea un act de bună gestiune elementară, dar până acum nu exista listă, existau portofolii de proiecte care se implementau la ministere.

• Acum avem o listă și suntem în ultima etapă de reconciliere a plăților. Avem circa 20.000 de proiecte și circa 65.000 de plăți care s-au făcut în bloc, adică de ordonatorii de credite pe portofoliul de proiecte. Prin urmare, nu exista nicio evidență per proiect a plăților efectuate, ci doar una generică. Plecând de la acest exercițiu elementar de a reconcilia ce sumă am pentru investiții, cu ce proiecte sunt și ce plăți au fost făcute, ca să putem avea o evidență cu privire la progresul valoric și, evident, cealaltă informație cerută – progresul fizic –, suntem acum pe ultima sută de metri. Am vorbit cu prim-ministrul chiar în dimineața aceasta și vom putea ieși, spre sfârșitul acestei luni, cu o situație în transparență deplină, cu cele peste 20.000 de proiecte, în care să avem progresul valoric și progresul fizic.

• Acest lucru nu este ceva cu care să mă mândresc în vreun fel, este o chestiune de igienă elementară, care să ne permită ca, în următoarele 11 luni, să putem sta pe zona de monitorizare și să împingem implementarea, astfel încât să avem acei 13 miliarde de euro care înseamnă Autostrada A7, înseamnă 8 spitale, un număr important de școli, laboratoare pentru licee și multe alte proiecte în domenii ca energie, mediu sau întreprinderi mici și mijlocii, unde avem peste 5.000 de proiecte în finanțare.

• Pentru a putea discuta despre capitalul autohton al României și internaționalizarea businessurilor, ceea ce avem nevoie este să profesionalizăm administrația publică în primul rând. Nu ai cum să discuți despre o viziune în momentul în care mediul de afaceri crește mai degrabă în pofida statului, nu cu sprijinul statului. Avem în vedere acest lucru atât prin această modalitate clară de monitorizare și înțelegere a realității, cât și prin încercarea de a nu crea zone de ceață, pentru ca proiectele să poată fi urmărite, să se știe cine ce face, tocmai pentru a nu exista discuții ulterioare.

• Este păcat că am pierdut cinci ani pe PNRR cu acest tip de gestiune. Nu m-ați auzit plângându-mă în spațiul public, pentru că rolul pe care îl am este să repar. Voiam doar să vă spun că, în această lună, îi dăm de cap și veți putea dvs. și fiecare dintre români monitoriza portofoliul de pe PNRR, proiect cu proiect, cât și portofoliul de pe coeziune, proiect cu proiect, unde sunt acum 6.700 de proiecte.

• Odată ce mediul de afaceri vede predictibilitatea, odată ce se spune că ceva e finanțat, avem bani pentru asta – apropo, relația dintre MIPE și Ministerul Finanțelor a fost cvasi-inexistentă –, în sensul că ministerul investițiilor semna contracte, iar ministerul finanțelor închidea robinetul pentru că nu mai erau bani, și atunci evident că erau întârzieri și nici nu se implementau proiectele, contractorii privați neemițând nici facturile ca să nu plătească TVA-ul și să rămână fără bani. Aceste tipuri de lucruri nu ajută capitalul autohton.

• Rectificarea a venit relativ târziu și pentru că nu exista o evidență clară a ceea ce aveam de cofinanțat pe proiectele europene. Și, cum nu am 300 de lei pentru o alocare de 100, practic trebuia să știm foarte clar care sunt proiectele respective. În relația pe care am avut-o cu Alexandru Nazare am ajuns acum la claritate cu privire la ce implementăm, la faptul că avem banii pentru a plăti componenta de finanțare națională și componenta de împrumut – și aceasta este importantă, pentru că se duce în deficit – și, în acest moment, avem această imagine a României ca un mare șantier, cu peste 20.000 de proiecte, care nu are cum să nu creeze efecte pozitive sau de antrenare în economie.

• Atât timp cât știm care sunt proiectele, știm că sunt în derulare – regula la Ordonanța 41 a fost că tot ce nu a fost început sau nu are șanse să fie finalizat am dat la o parte – și știm că le putem plăti pentru că avem credite de angajament, avem resurse pentru ele în Ministerul Finanțelor.

• Este un reset care ar trebui să ne ducă peste 2025-2026, astfel încât deja să ne uităm puțin la pasul următor, la perspectiva pentru perioada următoare. Discuțiile despre programarea 2028-2034 au început deja la Bruxelles; sunt poziții diferite, antagonice, între Comisie și Parlament, și nu cred că aceste negocieri se vor termina mai devreme de decembrie 2027.

• România ar avea această opțiune de a aștepta până în decembrie 2027 și, după aceea, să vadă ce face. Această opțiune nu mai există. Nu putem să așteptăm până atunci dintr-o rațiune foarte simplă: 2028 este an electoral, și dacă faci un plan de țară la sfârșitul lui 2027, ești pierdut. N-ai nicio șansă să mai crezi că poți face altceva decât un „pom de Crăciun”, cum a fost PNRR.

• Și atunci, practic, ce avem în plan este ca, în primăvara anului viitor, în primul trimestru, să începem planificarea, iar această programare pleacă de la câteva principii pe care vi le propun și pe care le voi discuta și în coaliție cu colegii care sunt la guvernare.

• Primul este unul elementar: care este ambiția pe care o avem pentru perioada 2028-2034. Lumea tinde să se uite la cei 60 de miliarde de euro care sunt alocați pe componenta unu, pentru planul național și regional, și cumva deja poziția oficială a României spune că avem nevoie, separat, de vreo 20 de miliarde pentru agricultură, și restul – 40 de miliarde – care să fie împărțiți între politica veche de coeziune (alocare regională) și politicile naționale.

• Prima provocare, sau lucru pe care vreau să îl schimb, este să ne uităm la un minim de încă 10 miliarde de euro pe ceea ce se numește fonduri de competitivitate. Asta înseamnă, practic, că schimbăm – și acesta este un element crucial în ceea ce propunem – paradigma: să cerem o alocare minimală de 10 miliarde pe zona de instrumente financiare dedicate sectorului privat. Și aici introduc o idee importantă: MIPE nu dorește să se mai întâlnească cu IMM-uri la apelurile clasice de proiecte. Se stabilește un apel, la data de…, se lansează cu un ghid, se îngrămădesc sute de companii, banii sunt doar pentru 50, se investește mult timp, se așteaptă doi ani, chiar de companiile care câștigă, pentru a implementa proiecte.

• Schimbarea este că tot ce înseamnă planuri de afaceri, sector privat, în afară de zona de inovare și frontieră tehnologică, unde vom avea în continuare o zonă de grant clasică și cu apeluri de proiecte, trebuie să meargă către sectorul privat prin fonduri de equity, zona de instrumente financiare de generație nouă, cu componentă de subvenție de dobândă, garanții guvernamentale și capital rebate – deci grant până la 40% permis pe instrumentele financiare. Deja suntem în pilotare cu astfel de instrumente.

• Avem trei regiuni de dezvoltare care fac cu Banca de Investiții și Dezvoltare asta, avem pe Tranziție Justă la fel, avem pe PoCIDIF, pe programul de competitivitate. Pilotăm și vom vedea până în primăvara anului viitor primele programe de finanțare. Ne pregătim pentru a aduce zona de instrumente financiare la un cu totul alt nivel. Inclusiv pe PNRR avem 100 de milioane pentru a testa aceste lucruri.

• În total, avem circa jumătate de miliard de euro pe instrumente financiare care încep, în diverse moduri și în diverse feluri, să își producă efectele și să fie disponibile pentru mediul de afaceri. De la jumătate de miliard la zece miliarde este ambiția pe care v-o propun. România nu trebuie să mai aibă apeluri de proiect, ci o finanțare continuă. România trebuie să aibă companii care să își obțină finanțarea când au nevoie și repede. Ce vrem să acoperim: discutăm atât despre capital de lucru, cât și despre investiții, și pe vârsta de viață a companiei – de la pre-seed, scale-up și internaționalizare.

• Zece miliarde plus 60 fac 70. Veți întreba: bun, deci ambiția este 70? Vă voi răspunde că nu. Marea schimbare pe care aș vrea să o avem în această programare este să nu programăm 70 de miliarde, ci să avem – și m-am uitat să văd dacă este fezabil și este – în sfârșit o asumare a faptului că banii europeni sunt bani pentru care noi, la rândul nostru, trebuie să investim și să avem un matching fund de unu la unu, astfel încât să alocăm 10 miliarde de euro anual, timp de șapte ani, unu la unu cu cei 70 de miliarde pe care i-am menționat. Este un lucru care se poate face gradual, 2028-2030 cu mai puțin, mai mult spre sfârșit, deci putem ține curba de investiție clasică, dar ea oricum urmărește și ajustarea fiscală, deci avem spațiu destul.

• Imaginați-vă că nu o să mai avem programe naționale, CNI, Saligny și alte lucruri, pentru că acum regulamentele sunt multifond – nu-ți mai restricționează investițiile, nu mai ai motive să spui că pe bani europeni nu poți să faci lucrurile pe care le făceai cu banii naționali.

• Trebuie să avem o singură „găleată” de fonduri, care să fie planificate la nivel de 140 de miliarde de euro, în premieră pentru România, într-adevăr la o vârstă de maturitate – deja suntem la 18 ani de la aderarea la UE. Cu 140 de miliarde de euro, programarea, în mod paradoxal, este mult mai facilă decât cu 40 sau 60 sau 70. Tentația de a face felii este mult mai mică. Mergi pe o idee de PIB potențial și aloci regiunilor: față de 1,1 – 2 miliarde de euro pentru cele mai avansate dintre ele (pentru cele opt regiuni de dezvoltare sunt acum programe de 11 miliarde), poți să le aloci până la 40 de miliarde de euro, astfel încât să te duci către primari, zona locală, stakeholderi, „nuci puternice” care se sparg greu și care ar trebui să poată avea o perspectivă de dezvoltare bazată pe subsidiaritate.

• Agricultura – poți să te duci la 25 de miliarde liniștit, astfel încât să le dai cu cinci miliarde mai mult decât cer. Cumulat, îți dă 65 de miliarde și tot ți-ar rămâne, într-o abordare coerentă și comună, în care pui fondurile împreună, un portofoliu absolut fantastic, în care poți să programezi 75 de miliarde de euro pentru marile priorități, și anume marile transformări: demografie, capital uman, competitivitate legată de tehnologie, inteligență artificială.

• Ce vă propun nu este un scenariu teoretic. MIPE ar trebui să se ocupe de această coordonare. Formal, mandatul va veni după un memorandum în guvern și, evident, după discuții care trebuie să aibă loc la nivel de coaliție. Dar această schimbare de abordare ne-ar permite să începem din primăvară un exercițiu care, spre deosebire de PNRR, care a dezbinat mai degrabă societatea, să fie un prim exercițiu care ne reunește. Și cu 140 de miliarde de euro se poate programa un astfel de exercițiu.

• Un exercițiu în care mediul de afaceri vine și contribuie în mod direct, o abordare bazată pe design thinking, pe o analiză macroeconomică pe cel puțin trei paliere: una legată de productivitatea totală a factorilor și ce propunem să dezvoltăm din perspectiva factorilor de producție și care este modalitatea în care vedem funcția de creștere economică; a doua, care este o abordare bazată pe o îmbinare între abordarea sectorială – cea clasică de alocare a banilor – și o abordare orizontală, cu ceea ce se numește „enabling conditions”. A fost făcut un astfel de exercițiu în 2016, din păcate el nu a avut o viață foarte lungă.

• Suntem într-un moment în care sectorul privat plătește o factură pe care nu sectorul privat a creat-o. Există o neîncredere prevalentă între sectorul privat și stat, capitalul autohton este sub presiune, sunt mai degrabă oaze neafectate. Taxarea și lipsa de predictibilitate fac să pară că suntem pe nisipuri mișcătoare.

• Punerea în transparență a PNRR-ului înseamnă un lucru: că el este al întregii societăți. Veți avea posibilitatea să vă uitați ce proiecte sunt în întârziere, unde sunt, cum sunt, să ne mobilizăm cu toții să vedem cum se pot finaliza. Lucrurile care țin de coeziune și de fondurile europene, în general, au acum în spate un exercițiu de simplificare și digitalizare, pe care îl aștept să fie transformațional la MIPE și care se va simți pentru cei care au treabă cu acest minister.

• Exercițiul de programare reflectă exact schimbarea nivelului de ambiție. România are niște lecții învățate de la PNRR. Am pierdut cinci ani, dar dacă i-am pierdut tocmai pentru a înțelege cât de rău este să fragmentezi, cât de rău este să faci „pom de Crăciun”, cât de rău este să aloci bani fără să te intereseze de unde finanțezi, să nu ai o responsabilitate fiscal-bugetară și, mai ales, să nu consulți mediul de afaceri atunci când decizi în ce domenii investești (în PNRR alocarea pentru mediul privat este la 5-6% – asumpția de la care plec este că, într-o programare viitoare, acest lucru este inacceptabil; rolul sectorului privat este unul cheie și trebuie să aibă o alocare de minimum o cincime, dacă nu spre o treime).

• Este o perioadă cheie în care, împreună, putem stabili această încredere. Știu că există un deficit acum, dar vă invit să urmăriți acțiunile viitoare și, odată ce va fi lansat tabloul acela de bord cu toate proiectele în desfășurare, măsurile de simplificare și, mai ales, zona de planificare fiscal-bugetară așezată și care să poată susține implementarea fondurilor europene, ușor-ușor vom fi pregătiți pentru ca, la anul, să lucrăm cot la cot pentru această perspectivă care ar duce capitalul autohton acolo unde îi este locul și ar transforma România într-o țară care nu doar prinde din urmă, ci folosește bani europeni pentru a avea o contribuție directă la modelul economic al Europei, beneficiile fiind clare pentru toți cetățenii și antreprenorii români.

Q&A

• Pe zona de capacitate administrativă, eu nu susțin că statul are o eficiență maximă. Îmi spun colegii din minister: de muncit am muncit și înainte, dar nu aveam o direcție, și asta m-a frapat. Una este să muncești când știi ce ți se cere, de ce faci și pentru ce faci, și alta este să produci raportări care nu folosesc la nimic și nu ajustează nimic. În toate ministerele ai o treime de oameni parțial motivați care încă trag, ai o treime de oameni care sunt buni, dar sunt nemotivați și nu trag, și ai o treime care n-au ce căuta în minister și pentru care ar trebui traininguri serioase de reactivare a spiritului de „servit patria”, ca să spun așa. Eu nu am un dubiu că voi recupera întârzierile pe apelurile de proiecte.

• Capacitatea sistemului financiar-bancar: în acest moment, băncile sunt obișnuite cu instrumente de pe raft, de tip garanții de portofoliu, care ajută — ajută poate puțin mai mult sistemul de intermediere financiară decât beneficiarii finali. Translatarea în dobânda finală, care teoretic este subvenționată, este mult prea mică față de volumul mare de bani. Dar, în condițiile în care dai în cap sistemului bancar cu taxa pe cifra de afaceri, e o măsură de compensare. Noi am investit niște sute de milioane din PNRR pentru garanții de portofoliu, lucru care a mers și care a ajutat sistemul financiar. Ce mi-aș dori să avem în aceste instrumente de generație nouă: o subvenție de dobândă care să-ți egalizeze dobânzile din România cu dobânzile din Vest, o garanție care să-ți permită accesul la finanțare al IMM-urilor care au probleme bilanțiere și acest capital rebate care spune că îți dau grantul, dar ți-l dau după ce ai terminat și ți-l deduc din principal – acesta este un instrument unde băncile și instituțiile financiare trebuie să performeze. Dorința mea este să lucrăm foarte strâns cu sectorul financiar, ca să fim pregătiți.

• Prioritățile trebuie stabilite împreună cu mediul de afaceri. Exercițiul de ascultare și design thinking. Avem niște idei cu privire la viitor, dar încă mai avem teme grele. Pe agenda mea, zilele astea, este încă jalonul 19 cu decarbonizarea.

Nu au funcționat granturile sau de ce această trecere brutală către instrumente financiare?

• Am participat la un comitet de monitorizare în urmă cu peste șapte sau opt ani, în care am venit cu ideea de a translata către instrumente financiare, și o mare majoritate a comitetului a zis: „Dar de ce să renunțăm la granturi?”. Tot mai multă lume conștientizează că viteza cu care poți să-ți îndeplinești o idee de afaceri e mult mai importantă decât intensitatea grantului. Între a primi 70% și a putea să implementezi în doi-trei ani de zile lucrurile respective, în condițiile în care, cu siguranță, îți apar cheltuieli neeligibile, prețurile cresc, se întâmplă lucruri față de plan, este mult mai facil să te duci la bancă și să obții 40% intensitate. Acesta este primul argument.

• Al doilea este că păstrăm 70-80% pentru tot ce este inovare. Dacă am o fabrică de pufuleți și vreau să mai fac încă o linie de pufuleți, credeți-mă că nu se justifică să-ți dau 80% grant, decât dacă poate este într-o regiune socială în care am alte obiective decât cele economice. Dar ideea e că, dacă tu îți știi businessul tău, piața ta, și e vorba doar de a scala, 40% mi se pare mai mult decât suficient. Cred că suntem într-o situație în care trebuie să facem leveraging, adică, în loc să aloc un euro la un euro, trebuie să am un euro care să-mi facă patru euro. Instrumentele financiare îți pot crea un efect de 40 de miliarde din 10 miliarde de euro. Dacă îi termini pe ăștia, facem rost de alții.

• Libertatea pe care ne-o dă Comisia Europeană poate fi o binecuvântare și un blestem. O binecuvântare, pentru că nu mai ai baby-sitting, nu mai spune: „Trebuie să investești pe trei tipuri de fonduri și pe șapte tipuri de programe și pe nu știu ce axe prioritare și domenii de intervenție.” Te lasă pe tine să spui ce e bine pentru țară. Și este un blestem pentru că am văzut cum a fost PNRR – fragmentat, semnezi în plus ca să ai rezervă. Poți să dai cu piciorul foarte ușor la o astfel de șansă. Cum ai dat la 28 de miliarde, poți da și la 40, dar cred totuși că am ajuns la un alt nivel de maturitate. Cu un pic de profesionalism și stabilitate – dacă schimbi guvernele ca pe șosete, nu o să poți face nimic. Vă propun să aveți grijă de prim-ministrul Ilie Bolojan dacă vreți să avem o șansă – avem nevoie de dumnealui.

Unu-două exemple de proiecte europene la care capitalul autohton s-ar putea racorda?

• Sunt câteva industrii unde România deja se racordează la proiectele europene. Vorbesc de industria de apărare și securitate și tot ce înseamnă dual use. Cred că ceea ce vom vedea în perioada următoare, această investiție în tehnologie militară, drone, cybersecurity, AI – putem avea o serie întreagă de activități care să crească masiv investițiile în România.

• A doua zonă importantă, pentru că am menționat AI, cred că România va trebui să participe la economia datelor. Este un domeniu despre care nu se discută suficient sau coerent. Inclusiv pe PNRR se discuta despre un cloud guvernamental, după aceea fiecare instituție a început să-și finanțeze cloud-uri proprii, data center-uri se fac de fiecare instituție. A apărut la orizont un AI factory pentru România, dar care are o capacitate scăzută și nu e corelat cu restul proiectelor. Pe data economy, România suferă groaznic.

• Un al treilea domeniu care mi se pare important este cel legat de capitalul uman. La nivel european se investește în union of skills. Demografia, îmbătrânirea, faptul că nu mai ai populație activă și competențele necesare vor greva creșterea economică și o vor încetini. Aici nu mă refer doar la DESI și analfabetism digital, ci la modul în care dorim să cultivăm capitalul uman, la atitudinea noastră față de atragerea talentelor din alte țări. Sunt niște lucruri pe care le vom avea de stabilit și pentru care avem finanțare europeană majoră.

• Unele dintre sectoarele-cheie rămân agricultura – și acolo e nevoie de reformă. Energia – avem niște proiecte investiționale majore în perioada următoare. Trebuie să vedem cum vom deveni un exportator net regional.

Viorel BĂLTĂREȚU, Secretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului 

• Trebuie să recunoaștem că România are o economie în care ponderea capitalului autohton este încă insuficientă. Avem multă energie antreprenorială, dar prea puțin capital consolidat. Avem companii inovatoare, dar puține cu forța financiară de a concura în regiune. Vorbim de internaționalizare. Nu este o critică, ci un diagnostic lucid.

• De aici trebuie să pornim, din recunoașterea faptului că pentru o economie matură avem nevoie de un capital românesc mai solid, mai vizibil și mai internaționalizat.

• Capitalul străin a avut un rol decisiv în modernizarea economiei românești. A adus investiții, know-how, a adus acces la piețe globale. Dar, pentru ca România să devină un actor regional, nu este suficient doar să găzduim fabrici, ci trebuie să creăm branduri românești, să generăm proprietate intelectuală locală și valoare adăugată produsă aici.

• Nu este o competiție între capitalul străin și cel românesc, ci o complementaritate. Un stat inteligent nu protejează capitalul autohton, ci îl provoacă să crească, și acesta este rolul nostru. Nu vrem protecție, vrem condiții egale și un cadru care stimulează performanța.

• Trecând la perspectiva europeană, știm că Europa trece printr-un val de reindustrializare și de repoziționare economică spre Est – reconstrucția Ucrainei, transformarea energetică și noile lanțuri valorice creează o fereastră de oportunitate pentru România. Putem deveni platforma de producție sigură și predictibilă a regiunii, un pol de stabilitate și inovație industrială.

• Pentru asta, trebuie să schimbăm paradigma, de la o economie bazată pe costuri mici, la o economie bazată pe competențe, tehnologie și valoare adăugată. Aici intervine rolul nostru, al celor de la Ministerul Economiei. Prin direcțiile de politică industrială și comercială lucrăm la politici publice care să susțină industriile strategice, să conecteze firmele românești la lanțurile valorice europene și să asigure acces la finanțare pentru investiții productive și inovative.

• Industria românească trăiește o dublă tranziție: cea verde și cea digitală. Sunt două transformări profunde care schimbă regulile jocului industrial. Tranziția verde înseamnă eficiență energetică, decarbonizare, tehnologii curate. Tranziția digitală înseamnă automatizare, AI, și înseamnă productivitate crescută.

• Acest proces de transformare ar trebui să nu fie un cost, ci o oportunitate, dacă știm să le gestionăm împreună cu mediul privat. Statul trebuie să fie partenerul companiilor, și nu un obstacol în calea dezvoltării lor. Statul nu poate și nu trebuie să decidă singur încotro merge economia. Trebuie să creeze cadrul și condițiile pentru ca firmele din România să se dezvolte și să creeze valoare adăugată. Asta înseamnă un stat mai suplu, cu reguli mai simple și mai clare, predictibilitate fiscală și mai puțină birocrație. Trebuie să fin în contact permanent cu fiecare industrie, să ne consultăm și să stabilim împreună direcțiile de dezvoltare.

• România are o strategie de dezvoltare, dar ea trebuie să fie în acord cu viziunea mediului de afaceri. Predictibilitatea și dialogul continuu sunt cel mai mare sprijin pe care statul îl poate oferi economiei.

• Prima vulnerabilitate este forța de muncă insuficientă și slab calificată. Avem companii care vor să crească, dar nu găsesc oameni. Deficitul de competență tehnică și digitală devine o frână reală pentru economia românească. Aici, statul are un rol clar – să sprijine școlile duale, să încurajeze formarea profesională continuă și să construiască împreună cu mediul de afaceri programe de recalificare adaptate noilor meserii.

• A doua vulnerabilitate este contextul geopolitic. Războiul din regiune și presiunile economice ne arată că dependențele de lanțurile lungi sunt un risc, dar pot fi și o șansă. România poate deveni o platformă sigură de producție pentru Europa, un hub pentru investiții industriale care să asigure lanțuri de aprovizionare stabilă. De aceea, am introdus la MEDAT condiții clare pentru contractele strategice: localizarea producție și direcționarea comenzilor către firmele care produc în România.

• A treia vulnerabilitate: productivitatea și decalajul tehnologic. În multe sectoare, productivitatea este cu 30 – 40% sub media UE. Tehnologiile vechi și investițiile amânate ne țin pe loc. Soluția este clară – investiții în automatizare, digitalizare și inovare. Nu putem construi valoare adăugată mare cu echipamente și mentalități învechite.

• A patra vulnerabilitate este accesul dificil la finanțare pentru companiile românești. Multe IMM-uri nu au capital suficient și se confruntă cu bariere administrative. De aceea, la MEDAT lucrăm la scheme de garantare, fonduri public-privat și instrumente de capital de risc și dorim prin acestea să finanțăm creșterea, nu doar supraviețuirea.

• Trebuie să trecem de la grant, la parteneriat financiar, de la sprijin punctual, la capital inteligent.
• Ultima barieră este birocrația și lipsa de predictibilitate – prea multe reguli, proceduri, prea puțină stabilitate.

• În fața acestor vulnerabilități, soluțiile trebuie să vină din politici industriale inteligente și din parteneriate reale. Avem programe fiscale stimulative pentru reinvestirea profitului, scheme de sprijin pentru modernizare și digitalizare și proiecte europene care aduc investiții cu efect de durată.

• Un exemplu este Programul IPCEI (Important Projects of Common European Interest) în microelectronică. Din păcate, România nu a accesat din cele 17 programe decât unul singur. Ne bucurăm că l-a accesat și pe acesta. La Ministerul Economiei ne uităm, cu cei de la Fondurilor Europene, dacă mai putem prinde din urmă niște trenuri, ca să accesăm și celelalte programe IPCEI. Investițiile atrase aduc tehnologii de vârf în cazul acestui IPCEI pe microelectronică și se formează competență românească – cercetători, ingineri, furnizori locali. Acesta este modelul corect – investiții care lasă în urmă valoare românească.

• În paralel, politica comercială a MEDAT susține internaționalizarea bussiness-urilor românești. Vrem firme românești integrate în lanțurile de aprovizionare europene, active în piețele europene și non-europene, prezente la export și recunoscute pentru calitate. Internaționalizarea nu înseamnă doar export, ci prezență, parteneriat și brand românesc recunoscut.

• Toate aceste direcții converg către o singură viziune: Made by Romania. Nu este o etichetă, ci o promisiune. Este o economie bazată pe competență, inovație și proprietate intelectuală locală. Capitalul românesc nu trebuie doar să participe la lanțurile valorice, vrem o Românie care nu doar produce, ci și contează.

• România are momentul, resursele și oamenii potriviți pentru a deveni o forță regională industrială. Succesul va veni doar prin coerență, curaj și colaborare. Valoarea adăugată nu se creează prin protecție, ci prin parteneriat, nu prin izolare, ci prin colaborare, nu prin decizii impuse, ci prin consultare și predictibilitate. Asta înseamnă un stat partener, nu o frână, iar aceasta este misiunea noastră comună – să transformăm capitalul românesc într-o forță economică reală, recunoscută în regiune și în Europa.

• Întrebare: Vă rog să trecem în revistă ce tip de politici economice ar putea să transforme aceste companii românești, din simple furnizoare de servicii în creatori de valoarea adăugată. Cum se poate stimula trecerea de la producție simplă la inovare?

• Răspuns: Economia românească a avut o perioadă în care am descoperit cu toții ce înseamnă să faci bussiness, să-ți găsești oportunități de piață și să fi creativ. Au venit crizele peste noi, am căzut, cei care au supraviețuit au învățat ceva din crizele astea. Ceea ce ne lipsește nouă, ca economie în general, este experiența de a face bussiness, care se câștigă în zeci de ani.

• Ne comparăm cu Marea Britanie, SUA, dar ei au sute de ani înaintea noastră în ceea ce înseamnă economia și lucrurile așezate.

• Pe de altă parte, faptul că suntem o economie în creștere, ne oferă oportunități.

• Statul trebuie să înțeleagă care este viziunea și direcția în care antreprenorii și companiile își doresc să se dezvolte. Trebuie să le comparăm cu obiectivele noastre de țară, dar trebuie să-i ascultăm, și de acolo să luăm direcțiile și modelele de sprijin. Un sprijin care nu trebuie să fie neapărat financiar, dar mi se pare că sunt multe lucruri pe care statul le poate face ca măsuri non-financiare. Trebuie să avem și un pachet de relansare economică, în care, ținând cont de situația bugetară a țării, să avem niște măsuri financiare. Dar, mai mult, ne vom concentra pe măsuri non-financiare.

****

Întrebare: În momentul în care s-a discutat despre reducerea bugetului PNRR, primul proiect discutat a fost exact cel pe microelectronică. Dacă nu ar fi fost mediul de afaceri, pentru a se păstra bugetul, ar fi dispărut.

Mediul de afaceri reproșează că foarte mulți bani din PNRR s-au alocat instituțiilor, nu firmelor.

Răspuns: Noi, ca stat, avem o mare problemă, nu ne respectăm promisiunile. Avem multe programe, unele din 2022, în care statul nu și-a achitat deconturile către antreprenori. Lucrul acesta nu este normal și înțeleg de unde vine.

Radu Hanga – președintele Bursei de Valori București

Buna ziua, multumesc foarte mult pentru invitatie,

• O sa vorbesc simplu, nu sofisticat. Mă uitam în primul rând la titlul conferinței – „Forța regională” și a mai spus domnul ministru model regional si gândindu-mă la ce spunea mai devreme dl secretar de stat Florin Băltărețu, cred că pentru noi toți tema este ca dimineață când ne uităm în oglinda, sa ne întrebam: suntem noi un model? Atunci când îți dorești sa fii o forță regională, model regional, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te antrenezi să devii un model pentru tine. Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci este să devii campion național. Cred că sunt foarte multe lucruri care trebuie învățate din sport: nu poți ajunge campion regional fără să te antrenezi și să fi mai întâi campion național.

• Dacă ne dorim să devenim model regional, în primul rând ar trebui să ne dorim ca noi să fim buni în ceea ce livrăm acasă. Statutul de model național ni-l vor da cei de afară, care se vor uita la noi , la ceea ce facem noi aici în țară și vor spune: România este un model care trebuie urmat.

• Bursa de Valori este o sursă de capital. Ceea ce facem noi la Bursă este o repoziționare, este o lărgire a spectrului. Pe lângă că este o sursă de capital, Bursa este o scenă, o platformă care ajută jucătorii locali să devină mai vizibili, mai cunoscuți în piață, sa-și promoveze serviciile. Dacă ar fi să extrapolez, uitându-te la piața burselor la nivel global, toți suntem competitori. Dacă ne uităm din acest punct de vedere este adevărat, pentru că fiecare dintre noi căutăm să atragem companiile să se listeze.

• Dacă ne uităm la vizibilitate, lucrurile sunt mai complexe. Dacă ne întrebăm unde să ne listăm: la Londra, la Paris, La New York, și subiectul este doar accesul la capital, răspunsul este simplu: te listezi acolo unde este cel mai mult capital disponibil. Și răspunsul cu siguranță nu este România.

• Dacă vrei să obții vizibilitate, te uiți altfel la piața pe care vrei să te listezi. Te uiți la piață și te întrebi: Este acea piață relevantă pentru afacerea meu? Mă listez pe o piață care imi oferă vizibilitate către o gamă de investitori care sunt relevanți pentru ceea ce fac? Piața pe care mă listez mă cunoaște? Și dacă privim procesul de listare din această perspectivă, paleta de opțiuni devine mult mai îngustă. Adică ne uităm la bursă ca la un partener care pe lângă capital îți dă și vizibilitate și sigur ca antreprenor îți dorești să fi cunoscut pe o piață care este relevantă pentru tine.

• Și sigur aceasta este o discuție pe care o avem cu mulți antreprenori locali. Aș fi bucuros să văd toți campionii locali, toate companiile care au construit ceva venind către Bursa de Valori București, făcându-se în același timp mai vizibile pe ceea ce se cheamă piață locală. Sunt convins că dacă o să facem pașii aceștia vom deveni și modele regionale și vom reuși să ne dezvoltăm dincolo de granițele României.

• În acest sens avem exemple. Dacă mă uit la companiile care au folosit bursa ca platformă de dezvoltare, primul nume care îmi vine în minte este  Banca Transilvania, care s-a listat la BVB în 1997. Era o perioadă în care marea majoritate a companiilor listate la bursă veneau din patrimoniul statului, iar cele private se delistau. În schimb, Banca Transilvania a fost una dintre primele companii private locale care s-a listat în mod natural la BVB. Și ne uităm că urmare a unui proces care a durat aproape 30 de ani de la acel moment a ajuns liderul pieței bancare din România și s-a extins și în afara granițelor.

• Medlife este liderul serviciilor medicale din țară, și care ca urmare a listării la BVB a trecut printr-un proces intens de achiziții , a integrat mulți jucători din piață, și bursa a ajutat-o să ajungă unde este acum. Digi, Teraplast, o altă companie locală care a reușit să facă pasul în afara granițelor României, să arate că avem expertiză și în zona de producție. Dacă ar fi să ma uit la zona de tehnologie aș spune SafeTech și Bitnet și sigur mai sunt multe exemple.

• Dacă ne uităm înainte vedem Cris-Tim, Christian Tour, IT Genetics, nume care au anunțat că se îndreaptă către Bursa de Valori și se află în proces de listare.

• Aș încheia întorcându-mă la mesajul de la început. Mă bucur că auzim vorbindu-se despre un plan de țară și mi-am notat citatul: „de muncit am muncit și înainte dar încă nu avem o direcție”. Cred că toată lumea din România se uită la noi și așteaptă o direcție. Încotro ne mișcăm! E nevoie de un plan de țară. E nevoie să ne uităm cu realism la sume. S-a avansat o sumă de 140 miliarde euro și semne de întrebare despre cum putem gestiona acești bani. Întrebările sunt desigur valide pentru că dacă ne uităm la sectorul bancar, activele totale ale sectorului bancar sunt puțin sub 200 miliarde de euro. Sigur este foarte bine că vrem să utilizăm instrumente financiare, ultimul demers de acest gen a fost sub PNRR  – Recovery Equity Fund – care are o valoare de 400 milioane de euro din care 200 de milioane de euro au fost plasați până acum. De la 200 de milioane de euro la 20 de miliarde de euro. Este o distanță mare.

• Pe de altă parte avem nevoie de un plan și avem nevoie de încredere în noi că putem să livrăm. Deci, să avem succes!

Q&A

Întrebare: Care sunt cele mai frecvente obiecții pe care le primiți de la antreprenori când discutați despre listarea la Bursă?

Răspuns: Mulțumesc tare mult pentru întrebare. Cele mai multe sunt una, în principal, și se referă la componenta de reglementare. Răspunsul meu este simplu la această întrebare. Dacă ne gândim la BVB ca fiind o sursă de finanțare și la un reglementator ca ASF care impun reguli, da, sigur îți dorești mai puține reglementări. Dacă te uiți la Bursa ca fiind o platformă de comunicare, o scenă care te ajută să comunici cu investitorii care sunt interesați de compania ta, perspectiva se schimbă puțin.

Adică, acele reguli pe care le impune Bursa de Valori, autoritatea de reglementare, devin acele reguli de bună conduită care se aplică oricărui se urcă pe o scenă. Trebuie să te îmbraci frumos, să spui bună ziua la început și să mulțumești la sfârșit. Pe de altă parte așa cum am învățat la școală astea-s regulile pentru nota 5. Ceea ce contează este discursul dintre formulele de politețe de la început și sfârșit. Cu alte cuvinte regulile sunt minimale și țin de igiena comunicării între o companie și investitorii ei atunci când este listată.

Pe de altă parte o companie poate folosi aceste comunicări într-un mod mult mai inteligent. Atunci când o companie își promovează produsele, serviciile, se bucură de orice ocazie de a transmite mesajele adresate investitorilor. Și ajunge să ne uită la New York Stock Exchange: Vedem că bursa este un spectacol. Bursa este o scenă și vedem că companiile listate la bursă folosesc această scenă exact pentru această promovare. Nu se uită la componenta de reglementare, nu se uită că raportul trimestrial este o cerință de la autoritatea de supraveghere.

În încheiere aș spune că valoarea unei scene, și a Bursei de Valori București, este dată de numărul de spectatori. Și dacă ar fi măsor succesul la singular pe care l-a avut Bursa în ultimii cinci ani aș spune creșterea numărului de investitori de la 50.000 la peste 270.000. Faptul că adăugăm 10 – 15.000 de conturi în fiecare trimestru, aceasta este măsura succesului, măsura vizibilității pe care le-o putem oferi companiilor care vin către bursă. Inclusiv companiilor de stat pentru că nu întâmplător termenul de companie publică este folosit și pentru companii de stat.

Întrebare: Fiecare companie listată la BVB necesită vizibilitate și lichiditate. Întrebarea este, care este planul BVB pentru a determina investitorii să cumpere acțiuni cotate?

Răspuns: Aș spune, întorcându-mă la România putere regională, pentru că se aplică aceleași reguli, dacă vrei ca investitorii străini să tranzacționeze pe piața ta, trebuie ca tu să ai în primul rând încredere în piața ta. Deci revin, tema principală pentru noi este creșterea numărului de investitori la BVB, creșterea activității investitorilor la BVB. Și aici ne-a ajuta o abordare ceva mai relaxată din punct de vedere al mesajelor pe care le transmitem. Am început în 1999, am plecat în 2019 de la punctul de avea 53.000 de conturi deschise (minimul istoric). Acum am ajuns la 276.000 de conturi, cifra de jumătatea anului. Suntem conștienți că pe măsură ce crește baza de investitori, nivelul lor de expertiză scade. Și atunci și mesajele pe care noi trebuie să le transmitem devin tot mai simple, de bun simț.

Revenind la întrebare:primul lucru este să ne facem treaba la noi acasă. Sunt convins că dacă avem succes la noi acasă, reușim românii să investească la bursă, și implicit și străinii vor investi. Bineînțeles ne uităm și la geopolitică, la ceea ce se întâmplă la nivel global pentru că trăim într-o lume în care fluxurile de capital nu mai circulă așa cum circulau cu 5 – 6 ani în urmă, însă acestea sunt lucruri în afara controlului nostru.

Iulian STANCIU, Președinte Executiv, eMAG

• Lecția învățată de noi la eMAG: sigur că dezvoltarea a venit în urma muncii depuse de noi, cei din companie, dar ea a fost amplificată exponențial de accesul la capital. Nu am fi reușit să ajungem un jucător regional și un ecosistem business-uri complexe fără o investiție de aproape 1 mld. de dolari din partea unui fond de investiții, al celor de la Naspers.

• Ce este astăzi eMAG: nu este doar o platformă de vânzare de bunuri, ci și una de servicii. Avem advertising, avem servicii financiare, servicii de curierat, economie circulară, avem 60.000 de comercianți care vând acum pe platforma eMAG – din care 10.000 au fost ajutați de eMAG să vândă în regiune și să exporte din România în alte țări. Avem peste 10.000 de angajați direct și conform unui studiu Roland Berger, fiecare angajat de la eMAG generează alți 7 angajați în companiile conexe: furnizori de bunuri și de servicii. Iar eMAG contribuie prin toate investițiile pe care le face cu peste 0,5% la PIB-ul României.

• Mă întreb, oare, cum ar arăta România dacă, sistemic, reușim să ajutăm la dezvoltarea de companii astfel încât să avem 10 eMAG, 10 Banca Transilvania, 10 Dacia. S-ar putea să avem o bază de impozitare mult mai mare și să fie o cale bună către prosperitate.

• Acum, dacă ne uităm la barierele care există în calea dezvoltării, la nivel european avem în continuare o piață unică fragmentată și cu numeroase bariere de intrare. Nu este doar opinia mea personală, o spune Mario Draghi în celebrul raport de anul trecut. Barierele și cadrul de reglementare european echivalează cu tarife de 44% la bunuri și cu 110% la servicii.

• Este rezultatul unei îndepărtări a celor 2 agende: agenda de reglementare, pe de o parte – unde și România și Europa stau bine și se amplifică una pe cealaltă – și pe partea cealaltă agenda de business. Suntem la un an distanță de la diagnosticul pus de Draghi și doar 10% din recomandările lui – mai degrabă aș spune că sunt victorii ușoare sau low hanging fruits cum li se spune – au fost închise complet.

• Avem nevoie la nivelul UE de simplificare și de debirocratizare. Dar și de protecție în fața concurenței neloiale, acolo unde Uniunea ar trebui să se miște mult mai repede. Și așa ajungem la a doua barieră sau a doua problemă pe care o avem în dezvoltarea business-ului în Europa și în România în special: asistăm la un asalt economic al companiilor din afara UE prin concurență neloială, în special cele din Asia – făcute câteodată prin companii din state terțe cum ar fi Turcia (Trendyol, de exemplu – n.r.), dar vedem și Indonezia sau Vietnam.

• Conform unei analize Bloomberg, în urma taxelor puse pe exporturile chinezești în primul mandat al lui Donald Trump, companiile chineze au inundat țările asiatice cu exporturi pentru a compensa lipsa pieței din SUA. Asta a dus la falimentarea a zeci de mii de companii locale, la distrugerea valorii adăugate în țările din Asia de Sud-Est și scăderea taxelor încasate la bugetele naționale. Acum, la al doilea mandat al lui Trump și ca răspuns la al doilea val de tarife, Europa este ținta exporturilor subvenționate de China. Și nu vedem doar comerț, vedem și în zona de servicii și în zona industrială.

• Am văzut lunile trecute cum mărcile chinezești au declarat că vor bate Dacia în România până în 2030. Doar din taxe vamale, din comerț online, aceste companii nu plătesc 1 milion de euro pe zi la bugetul național. Nu plătesc, spre exemplu, impozitul pe cifra de afaceri. Nu zic că este o taxă care ar trebui să existe, dar este și aici o competiție unfair (incorectă – n.r.).

• Nu au companii înregistrate în România, nu răspund în fața autorităților de control românești. Practicile lor incorecte includ: stabilirea unor prețuri iluzorii, oferte promoționale false, manipularea pieței și exploatarea datelor, lipsa respectării standardelor de calitate și siguranța produselor. Și, mai mult, foarte important, guvernele țărilor în care aceste companii sunt stabilite adesea subvenționează masiv producția și exportul, astfel încât exporturile către alte piețe pot crește exponențial.

• Deci avem o nevoie urgentă pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile și aplicarea eficientă a legislației existente față de toți jucătorii din comerț și din industrie care operează pe piața unică europeană, indiferent unde își au sediul.

• A treia problemă pe care o avem: creșterea investițiilor. Subscrierea de capital străin nou este la un minim istoric, iar retragerea banilor prin profituri la un maxim istoric. Dacă acum 10 ani intrau în România cam 3,5 miliarde de euro anual și ieșeau cam tot atât, anul trecut au intrat 0,6 miliarde de euro și au ieșit 12 miliarde de euro. Deci nu doar că nu mai vin bani noi, nici profiturile obținute nu sunt reinvestite în România.

• Avem nevoie la nivel național de o strategie de atragere a investițiilor private mari. Să ne uităm ce au nevoie investitorii și ce mai putem noi să le oferim, în contextul actual. Iar cu cei existenți, prin intermediul confederației patronale Concordia, reprezentativă la nivel național, trebuie lansat un dialog real pentru a înțelege ce este nevoie pentru a investi. S-a vorbit de construcția unui plan. Este nevoie să fie pus în aplicare pentru că nu mai vin bani din investiții străine, ci ies banii din țară.

• De ce sunt importante investițiile companiilor mari: pentru că ele sunt veniturile, mai departe, ale companiilor medii și mici, majoritar românești. În companiile mari, chiar dacă majoritar sunt străine, ele fac investițiile mari și dezvoltările mari. Ele au generat prosperitatea de-a lungul ultimilor 35 de ani și au adus și un aport masiv de know-how în economia românească.

• Sigur, acum vedem investiții mari făcute din bani europeni, însă nu ar trebui să ne bazăm exclusiv pe acești bani. Trebuie să folosim bani privați.

• Avem nevoie de un plan al nostru, al României, nu doar unul european, de atragere a capitalului privat.

• Ultimul punct, cel mai important: activarea capitalului local și dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial. Asta pornește în primul rând de la mentalitate. Ar trebui să vedem prosperitatea României prin dezvoltarea economiei private – nu neapărat prin dezvoltarea economiei de stat. Iar dreptul la libera inițiativă să fie un drept social fundamental respectat oriunde în țară – oamenii (să fie) încurajați și susținuți să își construiască o afacere.

• Pentru că suntem pe ultimul loc în UE la antreprenori per capita. Aș spune că partea plină este că avem foarte mult loc de creștere.

• Încă odată: avem nevoie de un plan de dezvoltare al acestui ecosistem antreprenorial, și chiar dacă există forțe în statul român care își doresc dezvoltarea este nevoie și de execuție. Nu este suficient să ne dorim, trebuie să ajungem la execuție.

• Dacă ar fi să aleg un singur lucru care ar dinamiza antreprenoriatul românesc, acela ar fi accesul la capital. Și sunt foarte fericit că s-a discutat în 2 intervenții – și domnul ministru Pîslaru și domnul secretar de stat de la Ministerul Economiei au menționat asta – despre majorarea capitalului de risc, capital de investit de tip equity în companii.

• Mai este o oportunitate mare: participarea fondurilor pensiilor private în economia privată a României – prin investiții făcute în fondurile de private-equity și venture capital. Dimensiunea fondurilor de pensii private ca procent din PIB, în OECD, este de 85% – în SUA este de 143%. Deci doar fondurile de pensii administrate privat. Noi am început mai târziu, creștem rapid – am ajuns la 8,3% din PIB. Deci și aici avem mult loc de creștere și este o perspectivă bună. Procentul alocat investițiilor în fonduri de investiții locale este la nivelul UE între 5 și 10%. Pentru România asta ar însemna o revoluție antreprenorială – dacă este să calculăm 5% din 40 de miliarde de euro actual, ar însemna 2 miliarde. Dacă e să facem, din 80 miliarde, unde o să ajungem în 6-7 ani, o să fie 4 miliarde de euro aduși în ecosistemul antreprenorial.

• Acești bani sunt administrați profesionist. Ecosistemul de private-equity și venture capital se dezvoltă rapid și a fost amplificat de banii din PNRR și toată lumea are de câștigat: randamentul fondurilor este dublu sau triplu față de media obținută acum de fondurile de pensii, pentru stat asta se va traduce prin creșterea bazei de impozitare și în același timp vom stimula și dezvoltarea capitalului local.

• Ideile bune din România nu mor din lipsă de talent. Ci din lipsă de capital. Iar capitalul există, ar trebui să-l conectăm foarte bine la economia privată.

• În concluzie, avem în față provocări dar și oportunități și ar trebui să ne uităm cu încredere la dezvoltarea antreprenoriatului românesc, dar și către atragerea investițiilor străine. Să asociem prosperitatea cu dezvoltarea economiei private, libere – astfel vom crește.

Întrebări, răspunsuri, intervenții și comentarii:

Intervenție din sală: În sală ar trebui să fie cel puțin 3 persoane care să asculte ce ai spus tu. Bineînțeles că ei știu asta. Dar să fie față în față cu decidenții și voi nominaliza: domnul viitor președinte al primului partid din România, domnul Voinea și încă un domn, profesor la ASE, Socol se numește. Pentru că nu putem să ne dezvoltăm așteptând să pice IMCA (impozitul pe cifra de afaceri – n.r.) și restul. Or, în momentul în care se dezinvestește și alungi capitalul, culegem ce vedem și o să vedem în octombrie pe 25 (când se va publica execuția bugetară).

Întrebare din sală: Cum putem atrage capital privat din afara României dacă nu reușim mai întâi să atragem capitalul românesc, să se întoarcă și să investească în companii private sau listate aici în România. Știm că avem foarte mult capital privat din România investit afară și care este strategia noastră pentru a convinge familiile românești să investească din nou în economia locală? Fondurile private sunt interesate și știm că ele vor să investească aici, dar cum le conectăm la oportunități, aici?

Răspuns:

• Cred că avem nevoie de o percepție de încredere, să avem noi încredere și ea trebuie cultivată către investitorii români și străini. Și în al doilea rând, avem nevoie și de legislație. S-a pomenit de impozitul pe cifra de afaceri. Dacă noi taxăm investițiile, prin această taxă fără sens, de ce ai investi 100 de milioane – când o să stai, 3 ani, o să ai pierdere, iar în toți acești ani tu trebuie să plătești un impozit la investiție, cum ar veni. De ce ai face acest lucru în România, de ce ai face-o într-un cadru care nu este predictibil, în care capitalul și randamentul pe care îl targetezi la capitalul investit este incert și tot timpul afectat de schimbări legislative. Deci avem nevoie de un plan, al nostru, prin care să ne dorim să facem asta – și nu într-un mod populist și nu pe termen scurt, trebuie să ne uităm pe termen lung.

Întrebare: Ai menționat diferența dintre capitalul atras sau nou adus în România și retragerile de profit. Din analizele pe care le-am urmărit și din ce am observat, momentan nu există o problemă de finanțare a companiilor străine în România. Mie mai degrabă mi se pare că este un transfer al modului de finanțare: din capitalul și profit reinvestit către o creditare. Nu crezi că – da, semnalul este clar și din punctul meu de vedere este neîncredere. Dar ai o altă poziție legată de treaba asta?

Răspuns:

• Sigur, probabil accesul la finanțare și folosirea pârghiilor prin creditele bancare a devenit din ce în ce mai bun. Dacă probabil la început era 50/50 este probabil să se fi dus la 30/70 sau 20/80. Sigur, orice investiție acuma este făcută și cu foarte mult împrumut. Dar vorbim până la urmă de bani, equity, capital adus în capitalul firmelor străine din România, măsurat și ca evoluție de-a lungul timpului. Este dreptul companiilor și capitalului străin să monetizeze investițiile trecute, dar în același timp, noi, ca țară, ne dorim investiții din ce în ce mai mari. Dacă de la 3,5 miliarde de euro am ajuns la 0,6 miliarde și de la 3 miliarde ieșiri din țară am ajuns la 12 miliarde este un semnal că este o neîncredere mare și este ca urmare a politicilor greșite legate de atragerea capitalului străin și demonizarea capitalului străin și a multinaționalelor – a devenit un concurs: cine le înjură mai tare ca să câștige un capital politic. Deci nu am ajutat oamenii făcând asta, ajutăm la sărăcirea lor.

Întrebare moderator: Ce greșeli ar trebuio să evite antreprenorii români în procesul de internaționalizare?

Răspuns:

• Primul lucru, când mergi în afară, este să-și faci treaba bine acasă. Să ai o bază solidă. Acum, dacă ne uităm la eMAG, noi am mers în afară nu neapărat că ar fi o oportunitate, ci mai degrabă suntem obligați. Pentru că pe termen lung concurăm cu niște jucători care au o bază acasă, a lor, mult mai mare. SUA, China, India – sunt țări de 50-100 de ori mai mari, inclusiv ca economie. Tehnologia este scumpă peste tot iar ei au acces la tehnologie foarte avansată. Dacă noi nu ne creștem baza și nu suntem capabili să ținem pasul tehnologic, pe termen lung o să rămânem în spate și o să ne pierdem din competitivitate.

• Deci este importantă o poziție bună acasă. Aici, iarăși, cadrul fragmentat legat de competiție, așa cum este văzută competiția la nivel european, nu ajută sub nicio formă. A spus-o și Mario Draghi și asta continuă. Nu este vina autorităților din România, ci este prin designul Comisiei, al autorităților de concurență din UE și fuziuni mari din Europa au fost împiedicate – campioni europeni nu s-au format pentru că au fost împiedicați.

• Un alt lucru de care trebuie ținut cont: piața unică ea există pe hârtie, dar în practică ea nu există. Fiecare țară are propriul set de reguli, monede diferite… Adaptarea business-ului, produse, servicii, orice, trebuie făcută la regulile locale. Deci e nevoie de o înțelegere foarte bună a specificului fiecărei țări.

Bogdan Pleșuvescu – Deputy CEO, Banca Transilvania

• În anul 2025, România oferă un tablou mixt al finanțării mediului de afaceri. Economia și-a reluat creșterea după pandemie, însă ritmul s-a temperat semnificativ, iar intermedierea financiară a rămas cea mai scăzută din UE, semnalând un potențial neexploatat de creditare. Sistemul bancar este foarte bine capitalizat, stabil, cu rate de neperformanță istorice, la minim.

• Digitalizarea IMM-urilor și partea de finanțare verde sunt capitolele la care România se află mult în urma mediei europene, deși se fac pași înainte.

• După șocul din pandemie, economia României și-a revenit în creștere, vorbind în termeni nominali, însă încetinirea din 2024 evidențiază unele provocări macroeconomice. De exemplu, evoluția PIB-ului nominal – care a crescut de la aproximativ 252 de miliarde USD în 2020 la peste 351 miliarde USD în 2023. E o expansiune puternică alimentată parțial și de inflație.

• Ritmul de creștere real a încetinit dramatic în 2024. PIB-ul real a crescu cu 0,9% în 2024, în trimestrul 1 din 2025 a stagnat față de trimestrul 4 din 2024 și a fost cu doar 0,2% mai mare față de T1 2024.

• Ca și context extern, dobânda-cheie a BNR a fost majorată până la sfârșitul lui 2022 pentru a contracara inflația, ceea ce a condus la dobânzi mai mari la credite și depozite. Chiar și așa, creditarea a continuat să crească în volum, iar rata creditelor neperformante a scăzut în 2022-2023 la un nivel minim istoric. Asta demonstrează că băncile au învățat din criza din 2007-2009, au demonstrat reziliență și au menținut finanțarea economiei într-un ritm stabil.

• Dacă vorbim de soliditatea sistemului bancar, acesta se află, în 2025, într-o poziție de forță din perspectiva stabilității financiare, cu indicatori prudențiali superiori mediei UE și cu un portofoliu de credite încă foarte sănătos.

• Indicatorii sistemului bancar din România sunt pe poziții de top comparativ cu mediile din UE. Am să vă dau câteva exemple: indicatorul de solvabilitate a atins 24% în iunie 2024 – fiind de aproape de 3 ori mai mare decât minimul reglementat și peste media UE, care este de 18%. Asta indică o capacitate robustă de absorbție a pierderilor și oferă băncilor un spațiu pentru a crește creditarea într-un mod sustenabil.

• Totodată, lichiditatea este la cote confortabile. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate era de 286% în martie 2024, comparativ cu 167% cât este media în UE, semn că băncile dispun de rezerve substanțiale în active lichide.

• Rata creditelor neperformante în 2023 a atins un minim istoric de 2,33%, față de nivelurile din 2015, când NPL depășea 13% sau imediat după criza din 2009, când aveam NPL-uri de aproape 23%. în 2024-2025, NPL a cunoscut o ușoară creștere, însă este foarte aproape de media europeană. În martie 2025, creditele neperformante au crescut la 2,73% și în iunie la 2,81%, cauzele fiind presiunile macroeconomice, creștere costurilor cu dobânzile și încetinirea economică.

• Un alt motiv pentru care nu reușim să scădem această rată a creditelor neperformante este și intervenția statului, destul de abruptă în comparație cu alte țări europene, cu privire la reglementarea tranzacțiilor care se fac în România cu portofoliile de credite neperformante, ceea ce împiedică marii investitori din UE sau din America să vină să achiziționeze portofolii de credite neperformante. Totul se întâmplă din cauza acestui sistem unic de impozitare pe care Ministerul Finanțelor l-a implementat și care are ca efect că, de 5 ani de zile, nu se mai întâmplă vânzări de creanțe neperformante. Marii investitori nu mai au pe radar România atunci când vorbim de vânzare de portofolii de credite neperformante.

• Rentabilitatea capitalurilor bancare a fost de 20% în 2023, peste media altor sectoare din economie, băncile poziționându-se pe locul 9 din 24 de sectoare. Profiturile obținute au fost, în mare parte, reinvestite în capital și băncile au continuat să acorde credite noi, volumul creditului noi în 2022 și 2023 fiind unul record.

• IMM-urile românești se poziționează mult sub media UE la capitolul transformare digitală. Intensitatea digitală, care măsoară gradul de folosire a tehnologiilor de către companiile cu mai mult de zece angajați și încadrate în criteriile de IMM, era în 2023 de doar 26,7% din totalul IMM-urilor din România. Media europeană este de 57,7%. Cu alte cuvinte, doar un sfert din IMM-urile românești utilizează cel puțin 4 din cele 12 tehnologii digitale monitorizate. România este pe ultimul loc în UE, sub Bulgaria, care are 27%. Țările fruntașe, precum Finlanda și Suedia au 80-85% din IMM-uri la nivelul digital de bază. Digitalizarea scăzută limitează capacitatea firmelor de a inova, de a accesa piețe online și de a raporta ușor date ESG către bănci, investitori, lucru care poate afecta bonitatea financiară.

• Absorbția fondurilor europene alocate transformării digitale este extrem de lentă. La jumătatea perioadei financiare 2021-2027, gradul de utilizare efectivă a banilor europeni era de doar 5%, un nivel alarmant de scăzut. Cauzele includ birocrația, întârzierea lansării apelurilor de proiect la nivel regional și capacitatea limitată de cofinanțare.

• Intermedierea financiară redusă este una dintre vulnerabilitățile cronice ale economiei României. Indicatorul arată în ce măsură sistemul financiar – băncile, în special – finanțează economia reală. Cel mai scăzut nivel din UE este în România. Gradul de intermediere financiară era de doar 27,4% din PIB în 2021, în 2023 a scăzut la 24% din PIB. Media zonei euro este de 105,5% din PIB, iar media UE este de 90% din PIB. Polonia are 52,5% din PIB, Ungaria 39,6% din PIB, iar Cehia – 51% din PIB. Economia românească este mult mai puțin bancarizată.

• Există o tendință notabilă de creștere accentuată a expunerilor băncilor pe stat, pe Guvern. Statul a devenit cel mai mare debitor al băncilor. În februarie 2025, creditul guvernamental a ajuns la 246 de miliarde de lei, adică 37% din totalul împrumuturilor bancare. Cauza principală: explozia deficitului bugetar și a nevoilor de finanțare publică în perioada 2020 – 2024.

• Creditul către companiile din sectorul corporate era, în februarie 2025, era de 229 de miliarde de lei, reprezentând 34,4%. Este o inversare de roluri care în UE nu se întâmplă.

• Soldul creditelor către populație era, în februarie 2025, de 190 de miliarde de lei. Ponderea populației în totalul creditului s-a redus drastic: de la 46,8% în 2019 la doar 28,6% în 2025.

• Ecosistemul de business în 2025 are acces la finanțări semnificative, însă distribuția și utilizarea acestora reflectă atât puncte forte, cât și slăbiciuni structurale. Partea bună este că stabilitatea financiară oferă o bază solidă. Băncile pot susține creșterea economică, existând lichiditate și capital din plin. Mai mult decât atât, mecanismele de piață – și aici mă refer la Bursă, la fondurile de investiții – se dezvoltă și asigură o lichiditate suplimentară și acces la finanțare alternativă.

• Partea îngrijorătoare este că resursele nu ajung suficient de mult în mediul privat productiv. Prioritatea ar trebui să fie crearea condițiilor pentru ca banii disponibili să se ducă în investiții private, în inovare și în programe de digitalizare. Aceasta presupune continuarea reformelor pro-business, eficiență foarte mare în absorbția fondurilor europene, parteneriate pentru educația financiară și de menținerea stabilității macro.

• Pentru internaționalizarea afacerilor românești trebuie să investim foarte mult în mentalitatea managerilor, resursei umane din România. Când deschidem business-uri în afara României, trebuie să fim capabili să ducem forță de muncă și manageri în zonele respective, crescuți în cultura firmelor din România.

Florin SPĂTARU, Consilier Președinte, GRAMPET Group

• Grupul Grampet, înființat în 1998, este unul dintre pionierii extinderii regionale în domeniul transporturilor, dar și în domeniul producției de material rulant. Cam așa arată harta Europei din perspectiva Grampet și asta este și o invitație către dvs., antreprenorii români, ca de fiecare dată când aveți operațiuni în diversele țări europene și nu numai, să folosiți serviciile companiilor românești, care în acest moment acoperă mai bine de jumătate din țările europene.

• Vorbim de 20 de companii, operațiuni în 10 țări, principalele țări din UE cu care România are legături, dar vorbim și de o extindere accelerată a activității. Chiar în aceste luni vom semna un parteneriat pentru deschiderea unei noi fabrici de material rulant într-o țară vecină. De ce facem acest lucru? Pentru că am înțeles foarte bine că fluxurile logistice, cele feroviare în principal, nu vor veni în România de la sine. Nu vom aștepta cu brațele încrucișate; toți acești operatori de transport, în special cei feroviari, trebuie să definească aceste fluxuri și, prin poziționarea lor în celelalte țări, să obțină un avantaj competitiv prin rerutarea acestor fluxuri către România.

• În 2025, avem 50 de milioane de euro investiții în material rulant. PNRR a ajutat și va ajuta în continuare, pentru că sunt proiecte noi, inovative, finanțate prin PNRR. În 2026 vom investi peste 100 de milioane de euro în linii de producție noi, în material rulant și în modernizarea tuturor acestor unități de producție. Pentru o economie europeană, dar și pentru economia românească, este important ca independența economică să aibă ca pilon principal transportul.

• Vorbeam de decarbonizare: până în 2030, România și-a propus ca peste 30% din transportul de marfă să fie transferat din transportul rutier către transportul feroviar. Până acum, nu s-a întâmplat mare lucru. Salutăm adoptarea acelei HG prin care s-au actualizat taxele pe tonă-kilometru, astfel încât România să aibă un instrument pentru a sprijini această trecere către sectorul feroviar, sector care are o amprentă de carbon mult redusă față de celelalte sectoare de transport.

• Facem parte din acel coridor strategic, Global Gateway, dar faptul că nu avem porturile conectate la aceste rute de transport și nici structuri intermodale care să ducă la un avantaj competitiv transformă această oportunitate în istorie.

• Pe lângă transportul feroviar, am preluat un număr de porturi dunărene pentru a dezvolta aceste huburi logistice și pentru a aduce României acest avantaj competitiv.

• Ce ar trebui făcut? Partea din fondurile de modernizare și fondurile pentru decarbonizarea României, care duc la dezvoltarea infrastructurii feroviare, trebuie implementată cât mai repede. Vorbim de cele aproximativ 10 miliarde de euro care trebuie alocate transporturilor și care ar trebui să ducă la electrificarea sistemului de transport feroviar. Aproximativ 60% din infrastructura feroviară din România nu este electrificată.

• Ne gândim foarte serios la implementarea unor alternative pentru transportul feroviar cu locomotive pe bază de hidrogen. Știu că acea strategie era finalizată la sfârșitul lui 2022 – începutul lui 2023. Acum am adoptat strategia națională pe hidrogen, cu oportunitatea de a dezvolta acest ecosistem al hidrogenului, cu impact foarte mare în transport. De aici până la implementarea acestei strategii și la obținerea de produse există o cale foarte lungă. Mă aștept ca dl. ministru Pîrslaru, împreună cu cei de la Economie, să discutăm proiectele concrete, nu doar strategiile pe hârtie, pentru a dezvolta acest sector.

• Mai am o propunere personală, care ține de asigurarea unor fonduri pentru stimularea exporturilor de capital românești în regiune și la nivel internațional. România beneficiază de un număr de companii de stat; o bună parte dintre ele asigură profituri consistente. Aceste profituri trebuie să genereze plusvaloare și să aibă un efect de „snowball”, de rostogolire. Una dintre propuneri ar fi ca România să-și creeze un fond suveran de stimulare a exporturilor, pentru a sprijini antreprenorii români care doresc să-și dezvolte activitatea, pentru că vom avea un influx de capital și companii străine care își vor dori să-și stabilească sediul principal în România, având astfel un instrument financiar cu care să fie sprijiniți. Majoritatea țărilor mari exportatoare de capital au astfel de fonduri suverane. Noi avem și modalitatea practică de a face acest lucru. Cred că este o necesitate.

• Mi-aș fi dorit ca Bursa Română de Mărfuri și Bursa de Valori să fie burse regionale. Să nu mai discutăm doar despre PIB, ci despre produsul național brut, astfel încât capitalul românesc cu impact semnificativ în piețele regionale și internaționale să devină un instrument cu care politicile economice ale României să fie dezvoltate.

• Vom continua cu investițiile, cu dezvoltarea regională, cu speranța că antreprenoriatul român va continua să fie sprijinit inclusiv în țară, pentru că prima carte de vizită pe care o vei arăta când te duci în altă țară este ceea ce ai realizat în țara ta.

• Profiturile companiilor de stat ar putea fi capitalizate într-un fond separat, care să aibă ca destinație stimularea exporturilor românești. Ar trebui să vorbim de solidaritate, să înțelegem cum aceste companii se dezvoltă și să creăm un ecosistem al marilor exportatori de capital. Și alte țări fac la fel. De ce să nu folosești serviciile românești pentru activitățile desfășurate în altă țară? Aici putem vorbi de avantaje competitive.

• Achiziționarea unor unități de producție care altfel ar fi devenit un morman de fiare vechi: Reva Simeria produce cisterne pentru combustibilul destinat aviației, pentru o dezvoltare pe care OMV o face în România și care va acoperi o piață regională.
• Reloc Craiova, împreună cu cei de la ABB, a dezvoltat locomotive finanțate prin PNRR cu tehnologie nouă și vom continua să dezvoltăm aceste unități pe bază de hidrogen.

• Această experiență și expertiză a dus la poziționarea noastră față de diverse guverne și la alegerea Grampet ca partener de încredere; vorbim și de logistică. În Grecia, Grampet este un nume foarte cunoscut, avem colaborări în Bulgaria și Ungaria. Avem și o fabrică unde facem mentenanța materialului rulant. Această experiență ajută foarte mult, fiind ceea ce ai realizat în țară.

• Jumătate din profit a fost lăsat în companii pentru investiții, iar jumătate putea fi alocat în acest fond suveran. Există soluții.

• Nu veți găsi o țară în Europa, dar și în alte zone, care să promoveze exporturile și extinderea capitalului autohton la nivel regional fără instrumente financiare. Țările dezvoltate la nivel european au avut astfel de instrumente pentru dezvoltarea exporturilor, instrumente financiare care să stimuleze tranziția de la PIB la PNB.

Radu TIMIȘ Jr., CEO, Cris-Tim

• Cine este Cris-Tim: Cris-Tim este o companie antreprenorială fondată acum 33 de ani, este lider de piață în 2 categorii importante, în producția de mezeluri și în producția de ready-meals. Este totodată unul dintre cele mai puternice branduri românești construite în ultimii 33 de ani și aceasta istorie, astăzi, ne obligă să mergem pe un drum de construcție și mai amplu și într-un proces de dezvoltare mult mai accelerat față de ceea ce am avut până acum.

• În 33 de ani, am arătat, capitalul românesc cred că a arătat că poate. Că poate crea jucători naționali, că poate crea lideri de piață – nu doar în industria noastră – în nenumărate industrii. Ne uităm la industria de bricolaj, ne uităm la industria de curierat, la industria apelor – sunt nenumărate industrii unde antreprenorii români au devenit campioni naționali. Asta înseamnă că putem. Că putem avea încredere în capitalul local, că avem expertiza nu doar de a cuceri piețe locale ci și să ieșim în regiune. Avem și o mare responsabilitate, în același timp, pentru că de cele mai multe ori brandurile mari și brandurile românești sunt identificate cu antreprenorii care le-au fondat. Noi, ca antreprenori, avem o mare responsabilitate să livrăm întotdeauna ceea ce am promis consumatorilor noștri, vizavi de investitorii noștri, pentru că suntem identificați cu brandurile și societățile pe care le-am construit.

• Ce înseamnă un brand important: odată, o legătură profundă cu identitatea națională, înseamnă o companie care produce local, care livrează întotdeauna ce promite. Asta înseamnă un brand puternic: încrederea pe care o construiește vizavi de consumatorii pe care îi servește în fiecare zi. Gândiți-vă că și noi, astăzi, servim milioane de consumatori în fiecare zi, cu produsele pe care le fabricăm.

• Avem peste 25.000 de magazine acoperite în România și doar la nivelul anului trecut am livrat peste 42.000 de tone de produs finit din toate categoriile pe care le producem. Mai mult decât atât, suntem și cel mai mare exportator de produse din carne procesată din România și 14% din volumul nostru de vânzări este făcut în 17 țări europene. Din punctul acesta de vedere noi ne considerăm deja o companie cu profil internațional. Ne mai lipsește, desigur, doar pasul de a trece granița și de a putea construi și dezvolta capacități în zona Europei de Est.

• Însă mai avem foarte mult de dezvoltate și când vorbim despre eficiența cu care producem aici în România trebuie să ne gândim care sunt politicile comune pe care antreprenorii le pot construi cu mediul politic. Aceste 2 lucruri sunt foarte strâns legate pentru că noi, singuri, nu putem rezolva niște probleme structurale ale unei economii.

• Ne uităm, de exemplu, la deficitul comercial pe care îl are astăzi România. Gândiți-vă că numai în materie de carne de porc, România importă astăzi de peste 1 miliard de euro. Și vorbim doar de porc. Dacă mergem mai departe și ne uităm la industria laptelui, vedem că 40% din laptele consumat în România vine din Polonia și din Ungaria. Dacă ne uităm la fructe-legume vedem că România mai produce doar în sezon și în extra-sezon nu mai produce nimic, importăm tot de afară.

• Care sunt politicile statului și care este dialogul pe care mediul politic îl inițiază în raport cu antreprenorii pentru a rezolva aceste probleme structurale. Ele nu se pot rezolva decât printr-o strategie națională de țară, asumată pe o perioadă îndelungată de timp – vorbim de 5-10 ani – și care trebuie să reprezinte o strategie trans-partinică. Acestea sunt construcții care se dezvoltă pe termen lung.

• Totuși trebuie să ne uităm astăzi la care sunt avantajele principale și zonele în care România poate deveni un concurent regional. Cred că în multe domenii am pierdut deja lupta. Dacă ne uităm la tehnologiile viitorului, de exemplu inteligență artificială, România este depășită și Europa în general este depășită pentru că nu a reușit să creeze acei campioni. Poate de multe ori din cauza birocrației, de multe ori din cauza lipsei de acces la capital. Și atunci trebuie să fim realiști cu noi și să spunem unde poate deveni România un campion regional.

• Cred că în industria alimentară România poate deveni un campion regional. Cred că în industria energetică poate deveni un campion regional. Și cu toate acestea, cum reușim să facem acest lucru? Cum reușim să construim politici de subvenționare, programe de finanțare pentru antreprenori ca să putem să ne atingem aceste obiective?

• De multe ori ne uităm doar la produsul final și produsul finit și spunem: produsul nostru este scump. Salamul este scump, carnea este scumpă. Dar nu ne uităm în spate, pe tot lanțul de aprovizionare, să vedem cum reușim să optimizăm toate acele costuri care fac acel produs finit scump. Vorbim permanent că România, în 2027, va deveni cel mai mare producător de gaze din UE și unul din cei mai mari producători de energie electrică. Care este strategia de a lua aceste atuu-uri și această producție și de a o integra în industria românească?

• Astăzi plătim cel mai scump preț la energie electrică din Europa, raportat la puterea de cumpărare și unul din cele mai mari prețuri la gaz. Cu ce ne ajută pe noi să ne lăudăm că la un moment dat suntem cei mai mari producători de gaze din Europa – înafară de redevențele pe care le va încasa statul – dacă nu motorizăm această industrie locală. Trebuie să înțelegem că și acea carne de porc care vine de afară reprezintă un lanț întreg de aprovizionare: de la petrochimie unde astăzi avem deficit de 3 mld. (de euro) și acum 15 ani aveam excedent comercial de 3 miliarde. Cum producem input-uri mai ieftine cu gazul produs de noi, cum intră acele input-uri în agricultura mare și în cereale ca să producă hrană mai ieftină pentru creșterea acelor animale astfel încât acele animale să fie apoi abatorizate în România și transpuse într-un produs finit care într-adevăr devine eficient din perspectivă de cost…

• Asta înseamnă să creezi politici de dezvoltare pe termen lung, într-o asociere și într-un parteneriat între mediul politic și mediul privat.

• Astăzi, Cris-Tim intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Avem cel mai amplu program de investiții din istoria companiei noastre: un program de 170 de milioane de euro, investiții de astăzi și până în 2030, doar în capacități de producție organice. Asta înseamnă capacități de producție, capacități de depozitare, capacități logistice. Și țintim și o serie de achiziții și fuziuni pe care să le facem în piața locală, atât pentru consolidarea poziției noastre de leadership aici, cât și – după ce am atins o masă critică, o cotă de piață suficient de mare în România – pentru a ne gândi deja la accesarea de noi piețe în zona regiunii Europei de Est.

• Cea mai mare provocare pe care o avem astăzi este, sigur că da, în raport cu ceea ce facem noi, competiția dintre brandurile mari și mărcile proprii. Astăzi, la nivel european, vedem că retailul se consolidează din ce în ce mai mult. Avem tot mai puțini retaileri cu cote de piață tot mai mari. Există retaileri care – gândiți-vă, în Germania, grupul Schwarz a ajuns deja să cumpere facilități de producție, să își dezvolte propriile facilități de producție, fie de panificație, fie de dulciuni sau de carne pe care le integrează în lanțul de aprovizionare. Deci controalează practic tot lanțul de aprovizionare și adaos.

• Noi, brandurile, suntem într-o luptă permanentă de a rămâne cu cotă de piață la raft, de a ne diferenția la nivel de produs și de a ne putea păstra această putere de negociere în raport cu marile lanțuri de retail.

• În raport cu statul, sigur că ne lovim permanent de această problemă a lipsei de predictibilitate. O să vă dau doar exemplul a ceea ce am pățit anul trecut și nu doar noi: eliminarea facilităților fiscale acordate de către Guvern acum 3 ani de zile industriei alimentare. Ele mai fuseseră acordate și industriei IT și de construcții. Au fost anulate în data de 30 decembrie cu aplicabilitate de la 1 ianuarie. Noi practic a trebuit să subvenționăm, să suportăm din propriul buget, o cheltuială mai mare cu 6 milioane de euro, anual, pentru a plăti acele scutiri de taxe și a ține salariile a 2.500 de oameni la același nivel net ca înainte. Nu este o problemă și ne așteptam ca aceste facilități, la un moment dat, să fie eliminate. Însă trebuie să știm, ca antreprenori, în momentul în care ne facem un buget, niște planuri de dezvoltare, să știm pe ce ne bazăm. Asta este tot ce cerem. Dacă nu putem fi ajutați, măcar să nu fim încurcați. Iar acesta cred că este și un punct foarte important.

• Mai mult decât investițiile pe care le pregătim astăzi am anunțat deja intenția noastră de listare la bursă. Considerăm că este un pas foarte important pentru dezvoltarea noastră. Nu doar pentru atragerea de capital ci pentru transparentizarea companiei, pentru o mai bună comunicare a ceea ce facem din perspectiva noastră de lider raportat la consumatorii noștri, pentru a putea implementa cele mai bune practici de guvernanță la nivel european vizavi de concurenții noștri, pentru a putea avea o vizibilitate mai mare în piețele europene – iar bursa este un instrument extrem de bun în a realiza acest lucru. Vedem deja că din 2020 bursa a intrat deja în noi indici internaționali, am ajuns deja să fim și la statut de piață emergentă – indici precum MSCI (Morgan Stanley Capital International – n.r.) și FTSE Russell – ceea ce ne asigură o vizibilitate mult mai mare și acces la o plajă mult mai largă de capital internațional.

• În încheiere vreau să spun că România are nevoie de mai mulți lideri și mai puțini administratori. Cred că avem nevoie să înțelegem că o dezvoltare accelerată și o bună înțelegere a zonelor în care țara noastră poate deveni un jucător regional pot fi realizate doar cu un dialog corect și cinstit între mediul privat și mediul politic, cu viziune pe termen lung.

Întrebări, răspunsuri, intervenții și comentarii:

Întrebare Iulian Stanciu, eMAG: Mi s-a părut foarte bună analiza competitivității pe exemplul dat cu carnea de porc, plecând de la deficitul comercial și mai precis deficitul de 1 miliard de euro la carnea de porc – analiza factorilor care contribuie la competitivitatea prețurilor. Există acel know-how în privat, și din acel know-how se pot construi politici publice și cum ar putea fi propus acel know-how către decidenții politici? Fie că vorbim de Parlament, de Guvern, ca să fie incluse în niște politici publice? Pentru că s-ar putea un dialog prin astfel de conferințe să fie insuficient, să trebuiască niște instituții la mijloc, poate organizații patronale sau altfel de organizații care să preia tot acest input din privat și să îl ducă către decidenții publici. Cum vedeți lucrul acesta?

Răspuns:

• Mediul privat și companiile care activează de exemplu în acest sector, al creșterii porcului, sigur că au obligația să vină și să se asocieze – cum ați spus și dvs. chiar și în niște asociații patronale care poate astăzi există dar nu au niciun cuvânt de spus. Eu vorbesc de zona noastră de producție, unde antreprenorii sau multinaționalele care dezvoltă în această zonă nu au construit în spate un program sau un plan de propuneri cu care să vină și să discute cu mediul politic. Aici, este, desigur și o vină a acestor producători care nu reușesc încă să comunice suficient, să se așeze împreună la masă ca să gândească un plan.

• În al doilea rând, nevoia noastră este pe termen lung. Dacă ne uităm la zona de creștere a materiilor prime vedem că, de exemplu pe zona de pui, suntem un exportator net, România. În zona de porc nu ține doar de acțiunile pe care le pot întreprinde producătorii sau de exemplu de accesul la fonduri europene pentru construcția de ferme și așa mai departe pentru că ne lovim apoi de altă problemă: pesta porcină. Pesta porcină a decimat în ultimele ani efectivele de porci și chiar dacă am avut companii antreprenoriale și multinaționale care au investit zeci sau sute de milioane de euro în ferme noi și în capacități, au ajuns să fie tot pe pierdere datorită faptului că nu avem acest dialog între mediul privat și stat și niște politici care să ajute, să ducă la eradicarea acestei peste porcine care practic omoară această industrie, astăzi, în România.

Întrebare: În planurile voastre de internaționalizare ați luat în calcul Republica Moldova – pentru că tot discutăm de unirea politică (în UE), de ce nu și de cea economică. Faceți pasul peste Prut, acum că avem niște rezultate bune la alegeri? Este o piață în care industria agroalimentară are potențial.

Răspuns:

• Sigur, ne-am uitat și la Republica Moldova ca o potențială țintă. O să râdeți, dar cel puțin în zona alimentară moldovenii fabrică niște produse care de multe ori sunt mult superioare calității produselor pe care noi le avem astăzi în România.

• Ne uităm la Republica Moldova ca un prim pas pentru că este o piață foarte similară nouă, inclusiv din punctul de vedere al asemănărilor culturale gastronomice – se potrivește foarte bine pentru o viitoare expansiune. Vom vedea dacă este nevoie să accesăm piața (prin achiziții) – pentru că o putem accesa foarte bine cu unități de producție în România. Vom vedea dacă va fi cazul să achiziționăm o unitate de producție acolo.

• Ca perspectivă și ca viziune, dacă ne uităm la achizițiile pe care vrem să le facem în regiune, ne uităm la branduri de talie mică și medie, care au deja o amprentă regională, pe care le putem achiziționa și apoi cu know-how-ul nostru de producător să ne scalăm. Este foarte greu ca producător să ieși cu brandul tău într-o categorie de produse unde predomină diferențe de gust, specificități și foarte mult branding pentru că cheltuielile de a te marketa, investițiile de marketing sunt uriașe pentru a-ți putea impune brandul într-o țară vecină.

Felix PĂTRĂȘCANU, Cofondator, Fan Courier Group

• Nu ne-am internaționalizat o mulțime de timp pentru că era foarte mult de lucru în România și era foarte mult de lucru aici. Ce înseamnă asta? Plec de la niște cifre: 65% din businessul nostru înseamnă e-commerce. E-commerce în România a penetrat în jur de 10%, puțin peste retailul clasic. Piața e la vreo 6-7 miliarde și atunci, dacă doar 10-11% este penetrat de e-commerce, noi fiind în lanțul acesta la masă, ai foarte multă treabă în România.

• 2008 a venit cu acea criză, peste care am trecut, și ulterior am mers foarte bine până în pandemie. Pandemia, pentru curierat, a însemnat un lucru bun. Să nu se mai repete, dar pentru noi a fost o creștere la care nu ne așteptam niciodată. Am trecut peste acest lucru și am căutat noi căi de a aduce cât mai multe expediții. Puteam să facem două lucruri importante în acel moment: să mergem în Europa, să vedem companii din proximitatea României care vor să vândă în România – și de ce? Pentru că piața românească este foarte atractivă; ni s-a dus vorba că suntem un popor consumator, foarte multe companii de afară vor să vină să vândă pe piața românească. Sau puteam să ne gândim la dezvoltarea prin lucruri complementare curieratului. Aici e vorba de fulfillment și noi am mizat pe asta. Am venit cu această investiție foarte mare: anul trecut a fost de vreo 50 și ceva de milioane de euro, într-o capabilitate de peste 20.000 de metri pătrați, pe care vrem să o ducem la o digitalizare, tehnologizare și robotizare mult mai avansată. Pentru că știm că de aici lucrurile pot să ne emită cel puțin 30.000 de expediții pe zi, să câștigi din fulfillment și din livrări.

• Vrem internaționalizare; ne-am dus către internaționalizare în proximitatea noastră, în Europa, și am deschis birouri în Bulgaria în primă fază, apoi în Ungaria, timid în Grecia, în Salonic, suntem în Slovenia, suntem în Polonia mai nou și ne uităm cu mare atenție la Austria.

• Referitor la Republica Moldova, suntem de câțiva ani acolo, tocmai gândindu-ne că, la un moment dat, Ucraina va fi o mare oportunitate pentru noi și pentru noi. Nu știu în ce măsură vom fi la această masă a reconstrucției, pentru că acolo se vehiculează miliarde, sute de miliarde pentru reconstrucție; putem deveni furnizori pentru companiile mari care vor face acest lucru. Și atunci am mers în ideea aceasta și în Republica Moldova.

• Nu am auzit pe nimeni discutând despre acei atașați comerciali români din țările respective. Când am mers în Moldova, l-am găsit acolo pe Bogdan Pleșuvescu; de la el mi-am luat informațiile. Când m-am dus în celelalte țări, m-am dus la firme care erau deja acolo, discutam cu Iulian (Stanciu, n.r.) despre zona respectivă sau cu colegii lui de acolo. Unde sunt acești atașați economici? Ce fac ei? Ar trebui să ne ajute mai mult. Plătim lucrurile acestea ca ele să se întâmple.

• Strategia de a penetra Europa există. Suntem o piață mare; după Polonia, suntem 17-18-20 de milioane. Toate celelalte țări vor să vândă în România. Toate țările din jur ne văd ca un mare consumator, ca având apetit pentru consum. Ne uităm la un marketplace turcesc, care e chinez de fapt, care vine în România și a ales să își facă aici un hub important, și multe alte companii.

• Numai că, ne ducem către Europa, am prins gustul ăsta; am adus foarte multe expediții din Europa Centrală și de Est către România, dar trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă în România.

• Aceste șicane… n-am cum să nu vă spun un lucru care mi-a fost trimis în momentul ăsta: într-adevăr, antreprenoriatul este foarte riscant și în fiecare zi trebuie să găsim soluții; suntem pompieri. În Municipiul București, un proiect de Hotărâre al Consiliului Local ne amintește astăzi că între orele 07:00 și 10:00 și 16:00 și 19:00 este interzisă circulația și staționarea autovehiculelor de aprovizionare, curierat și salubrizare; este exceptat de la această regulă, printre altele, transportul de medicamente. Suntem anunțați astăzi că nu vom mai putea livra între aceste ore. Așteptați și dvs. coletele noastre când se va putea.

• Suntem bombardați încontinuu cu aceste șicane; înțelegem că avem un deficit bugetar mare, că trebuie să facem o mulțime de sacrificii pentru a rezolva problemele României. Totuși, dacă înțelegem aceste lucruri și suntem bombardați în continuare cu astfel de momente, care probabil au o logică și nu sunt discutate cu noi, ne pierde foarte mult încrederea. Oricât l-aș iubi pe Dragoș Pîslaru și e un om capabil, oricât țin la prim-ministrul Bolojan, oricât țin la oamenii pe care i-am votat în Consiliul General al Bucureștiului, nu pot să nu văd aceste măsuri care nu se gândesc la businessul românesc. Așteptăm în Jilava o autorizație, pentru că s-a desființat o comisie de circulație. Așteptăm cu investiția respectivă.

• Atașații comerciali ar trebui reactivați și puși la treabă și aș mai avea o propunere. România are peste 5 milioane, 6 după unele statistici, 8 după altele… vrem internaționalizare? La începutul acestei luni am avut summitul RePatriot, la care am adus peste 100 de români pe care i-am premiat și am văzut ce businessuri fac. Au venit din Canada, din SUA, din Europa, unde au niște businessuri fantastice și au încropit propriile asociații de business. Nu sunt întrebați niciodată cu ce ar putea ajuta. Dacă statul nu o face, să o facem noi, pentru că au niște businessuri foarte interesante acolo; unele s-au dezvoltat enorm, și atunci aș vedea o expandare a investițiilor făcute de antreprenorii din România peste hotare cu ajutorul lor. Sunt businessuri foarte importante și ei sunt dornici să ajute țara. Nu o fac voluntar, bineînțeles, dar sunt dornici. Putem avea un ochi deschis către acest canal, de a-i face pe acei oameni să vină să investească în România. Acești oameni au perspectiva înțelegerii a două piețe cel puțin: piața românească din care au plecat și piața țării de adopție. E un canal bun de a merge cu businessurile noastre în marile concentrări de români din Europa și din SUA.

• Trebuie să renunțăm la șicane, să ne gândim la lucruri smart și să facem o strategie împreună prin care să ne rezolvăm propria bunăstare ca țară. Suntem deschiși. Văd mult de făcut, bunăstare de clădit. Trebuie să ne ascultăm mai mult.

Grigore HOROI, Director General – Președinte CA, Agricola International S.A.

• Nu am pregătit un speech, dar voi improviza. Am început să lucrez foarte devreme, la 17 ani eram deja în câmpul muncii. Din acest motiv, foarte mulți ani am fost cel mai tânăr din colectivul din care făceam parte. În anul 1996, acționar majoritar la Agricola era firma Moxel, din Germania. Am fost cooptat în echipa de management și eram cu cel puțin 10 ani mai tânăr decât cel mai tânăr al boardului. Timpul a trecut, nu mai sunt deloc la fel de tânăr, dar am povești interesante.

• În 1996, Agricola era într-o stare de suferință. De ce: într-un fel, managementul de atunci a gresit. S-a angajat la o investiție foarte mare – iar suprainvestiția este statistic cauza principală a falimentelor. Al doilea lucru care a făcut ca compania să fie în suferință a fost o greșeală politică enormă: în 1996 și în anii precedenți au liberalizat costurile, dar au ținut sub control prețurile. Nu cred că e nevoie să explic ce înseamnă asta. N-ar fi vrut nimeni să manageruiască vreun business în vremea aceea. Iar un al treilea eveniment, care nu a ținut nici de companie și nici de politicul românesc, a fost criza financiară care a dus lucrurile într-o sferă astronomică. Deci cu un grad de îndatorare foarte mare, am fost obligați să plătim ani în șir dobânzi care în 1996 cred că erau de 62% – dar au ajuns la un moment dat și la 148%.

• Ne-am propus apoi să ducem povestea Agricola mai departe și noi credem că am reușit.

• Voi rămâne în zona anilor ’90, când șeful echipei de management ne îndemna să reducem gradul de îndatorare pentru că costurile de finanțare erau extrem de mari. Atunci am avut o străfulgerare și eu am spus că nu cred că suntem capabili să reducem gradul de îndatorare, dar cred că putem să facem cu acele resurse pe care finanțatorii ni le-au pus la dispoziție mai multe lucruri și în special să să facem lucrurile mai bine. Iar povestea, derulată mai departe, dovedește că lucrul acesta a fost posibil.

• În anul 2010, aveam o echipă de management care funcționa de 2 ani. Cel mai apropiat colaborator al meu se prezintă la mine într-o dimineață de sâmbătă și îmi spune că depune armele și că în niciun caz nu putem realiza obiectivele la care ne-am angajat. Atunci i-am spus că probabil și eu trebuie să fac același lucru. Dar n-am făcut-o. Am chemat o altă colaboratoare de a mea, o doamnă care lucra la departamentul de Controlling, și spune hai să modelăm. Eram la vremea acea lider de preț pe principalul nostru produs. Am întrebat ce trebuie să facem ca să devenim lideri de volum. A trebuit să scădem prețurile și să accelerăm pe partea de creștere de volume – noi operând într-o industrie de commodity în care investițiile sunt mari și marjele mici.

• A fost o perioadă în care vizitam foarte des băncile. În această perioadă ne vizitează dânșii pe noi. Am spus povestea aceasta, deși detaliile sunt mult mai multe, în speranța că poate inspira pe cineva.

• Cât privește internaționalizarea: povestea Agricola este cumva cam de vârsta mea. Am operat, pe piața externă, pe cele mai sofisticate piețe când nimeni din România, pe această grupă de produse, nu o făcea. Și am rămas constant pe aceste piețe și o facem și acum. Dezvoltăm în fiecare an, în calitatea noastră de partener al operatorilor din acele piețe sofisticate, și de exportator.

• Ne pregătim să consolidăm business-ul în România și deja am făcut-o: am crescut de la aproximativ 1.800 de tone de carne de pui pe lună la +5.000 de tone pe lună și am spus aici într-o pauză că puteam crește mai mult, dar sunt niște forțe care nu depind de noi care nu ne-au permis. Dar vom crește în continuare, pregătim business-ul inclusiv pentru a deveni operator pe o piață care poate să asigure sinergii pentru afacerea noastră.

Întrebare moderator: Cum arată pentru dvs. modelul de business integrat în zootehnie, în industria alimentară?

Răspuns:

• Conceptul de business integrat este dezvoltat cred că mai ales în țările din Est. În afară (în Vest – n.r.), se merge foarte mult pe specializare și o altfel de integrare. La români, cum probabil și prin alte țări din preajma noastră se întâmplă, există marea plăcere să ai lucrul tău. Chiar dacă te costă. (…) Noi suntem capabili să ne creem acele resurse pe care le folosim din când în când, doar din plăcerea de a avea lucrul tău. Dar asta nu ne face competitivi.

• Nu neapărat integrarea este soluția. Sigur, facem și mezeluri – iar salamul de Sibiu este peste 60% cotă de piață de 100 de ani – și produse ready-meal, ouă și lactate sub brandul Huzur… Dar în industria noastră de pui e un producător din Europa care nu are niciun pui. Dar are parteneriate cu fermieri care cresc pui. Ori, la noi, nu vi se pare că este mai complicat să fii producător de carne de pui? Pentru că trebuie investit și în abator, și în distribuție, și în marketing, să plătesc toate taxele la operatorii din retail, să contruiesc și ferme și stații de incubație… Dar așa funcționează business-ul.

• Chiar săptămâna trecută am semnat un contract de achiziție de fermă pentru că preconizata creștere de capacitate nu o aveam cu ce o susține. Deci aveam nevoie de materie primă pentru un abator care își va mări capacitatea anul viitor.

Întrebare moderator: Poate fi aplicat modelul Agricola și în alte sectoare industriale?

Răspuns:

• Evident, noi nu am inventat nimic, ci doar am luat ce este mai bun de la alții. Important este să învățăm și din greșelile altora. V-am spus de greșeala imensă care s-a făcut când au fost liberalizate costurile, dar prețurile au fost ținute sub control. Or, legile economice sunt mai ale naibii chiar și decât cele juridice. Nu scapi de ele. O greșeală odată făcută așteaptă să-ți dea nota de plată.

Întrebare moderator: Ce politici publice ar ajuta sectorul agroalimentar, inclusiv să se integreze mai bine în piața europeană, pentru că suntem în zona aceasta de inter-relaționare între sectorul public/decidenți și capitalul autohton?

Răspuns:

• Pe domeniul nostru de activitate au fost destul de multe proiecte și programe care s-au derulat. Nu toate dintre ele foarte fericite. Capable să facă față unei competiții internaționale sunt companiile mari, puternice și accesul lor la o finanțare cu susținere cu componentă gratuită nu prea se poate realiza. De regulă, au accesat astfel de finanțări firmele foarte mici, care, între timp, marea lor majoritate au falimentat.

• Evident, prin organizațiile patronale, susținem tot felul de propuneri astfel încât mediul politic să ia deciziile în cunoștință de cauză. Nu întotdeauna, și nu știu dacă cu rea-voință, deciziile care sunt luate în direcția așteptărilor noastre. Care, ca în orice domeniu, sunt foarte sus.

• Ne pregătim, la nivel de discurs, să echilibrăm balanța de plăți. Pentru asta ar trebui ca investitorii să accelereze, să crească mai repede, iar ca să accelereze unii dintre ei trebuiesc ajutați. Cum îi ajutăm? De prin 2018 este o directivă a UE, care este transpusă în legislația românească, cu privire la controlul și supervizarea investițiilor străine care se fac pe teritoriul României și a țărilor europene. Ai noștri politicieni au extins definiția de investiții străine și la cele pe care le fac companiile românești în propriile firme. Ce înseamnă asta: 10.000 de euro pentru un aviz de la acea Comisie, cel puțin 2 luni care se adaugă la cele peste 18-20 de luni necesare pentru a obține o autorizare de construire. Așa ajutăm business-ul din România. Plus riscul de a i se părea unui funcționar că nu ai surprins chiar toate prevederile legale și să primești, pe degeaba, cum am mai primit deja, care înseamnă 6-10% din cifra de afaceri.

Liviu SAV, Strategy and Development Manager – IMM Club, CXO și Co-founder – BRIDGE-to-INFORMATION

• În România avem o internaționalizare vizibilă, Dacia, dar avem și o internaționalizare mult mai puțin vizibilă, cum este cazul unui antreprenor din Sibiu care vinde genți de lux, „Made in Romania”.

• Sunt contabil cu diplome și certificări diverse, dar am ales să nu lucrez în profesie; am ales să activez în zona de utilizare a datelor contabile, în partea de reporting și analize financiare. De peste 25 de ani fac acest lucru. Pălăria pe care o port cel mai frecvent este cea de om care lucrează cu datele.

• Partea de simbioză între informație și fler este extrem de importantă și nelipsită în zona de antreprenoriat. Decizia bazată exclusiv pe informație poate induce paralizie. Nu avem niciodată toată informația sau în același timp. Pe de altă parte, flerul de unul singur poate conduce la decizii hazardate și uneori catastrofale.

• Când discutăm despre unde ne aflăm ca țară și încotro mergem, cred că este foarte important să ne comparăm cu modele viabile. De la OCDE am ales câteva informații despre numărul IMM-urilor și ponderea IMM-urilor în cifra de afaceri în România, Polonia și Germania. Putem observa că numărul de companii mari este relativ constant în perioada 2018-2023 în cele trei țări, cu mici modificări în cazul Germaniei. În cazul IMM-urilor, atât în România, cât și în Polonia, există o creștere a numărului de IMM-uri, în condițiile în care în Germania numărul de IMM-uri rămâne constant. Dacă ne uităm la ponderea IMM-urilor în cifra de afaceri în aceste trei țări și comparăm 2018 cu 2023, vom observa că în România această pondere rămâne relativ constantă; pe de altă parte, în cazul Germaniei și al Poloniei, cel puțin în cazul Germaniei, ponderea IMM-urilor este mai mică de 50%, iar IMM-urile atât în Germania, cât și în Polonia pierd cotă de piață în ceea ce privește cifra de afaceri.

• Situația IMM-urilor din România, folosind soluțiile dezvoltate în cadrul Atlasului interactiv al business-ului românesc: până la începutul lunii octombrie aveam 926.000 de companii cu bilanțuri depuse pentru 2024, dintre care 924.000 erau companii IMM.

• În intervalul 2018-2024, cifra de afaceri a crescut cu 79%, în condițiile în care profitul cumulat a crescut cu 103%. Din punct de vedere al numărului de angajați, avem o creștere modestă de 7%, ceea ce indică o creștere semnificativă din punct de vedere al productivității și al profitului per angajat. Dacă ne uităm la evoluția IMM-urilor, vedem că este în aceeași linie cu evoluția la nivel național, cu mențiunea unei creșteri mai pronunțate a numărului de angajați, de 10%.

• IMM-urile au o rată a profitului net mai mare decât companiile mari, iar aceasta descrește de la companiile micro la cele mijlocii. IMM-urile generează peste 60% din profitul cumulat și angajează mai mult de 60% dintre angajații din economia românească. Situația variază însă de la domeniu la domeniu. Primele trei domenii de activitate ca cifră de afaceri în 2024 sunt retailul, construcțiile și transporturile de mărfuri. În cazul retailului, avem de-a face cu un domeniu dominat de companiile mari, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât și al profitului cumulat. Când ne uităm la numărul de angajați, vedem că peste 50% dintre aceștia lucrează în zona IMM. În cazul construcțiilor civile, IMM-urile domină, iar în ceea ce privește profitul și numărul de angajați, cele trei categorii de IMM-uri depășesc companiile mari. În cazul transporturilor de mărfuri, companiile mari au o pondere de mai puțin de 10% pentru toți cei trei indicatori.

• O comparație între IMM-uri și companiile mari la nivelul anului 2018: dacă ne uităm la ecartul productivității muncii, adică cifra de afaceri per angajat, vedem un ecart semnificativ, deși profitul per angajat între cele două categorii este aproximativ la același nivel. Acest ecart se păstrează în 2024, deși IMM-urile s-au apropiat foarte mult de nivelul de productivitate al companiilor mari din 2018. După cum se observă, companiile mari au avut un avans mult mai accelerat.

SPEAKERI:

Valentin LAZEA, Economist-șef BNR – Cuvânt de deschidere

Dragoș Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene 

Viorel BĂLTĂREȚU, Secretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului 

Reprezentant, Ministerul Energiei (TBD)

Radu HANGA, Președinte, Bursa de Valori București – BVB

Răzvan POPESCU, Director General, ROMGAZ

Iulian STANCIU, Președinte Executiv, eMAG

Bogdan PLEȘUVESCU, Deputy CEO, Banca Transilvania 

Florin SPĂTARU, Consilier Președinte, GRAMPET Group

Radu TIMIȘ Jr., CEO, Cris-Tim

Felix PĂTRĂȘCANU, Cofondator, Fan Courier Group

Grigore HOROI, Director General – Președinte CA, Agricola International  S.A.

Liviu SAV, Strategy and development manager – IMM Club, CXO and Co-founder – BRIDGE-to-INFORMATION

Moderator: Tudor MUȘAT, Jurnalist

Partener instituțional:

Banca Națională a României

Parteneri:

Banca Transilvania

eMAG

AGRICOLA

Cris-Tim

GRAMPET Group

ROMGAZ

FAN Courier

Asociația Cronica Europeană

***