Live online de la ora 9:30: Conferința „Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea instrumentelor de irigare financiară a economiei”. Marți, 30 septembrie 2025, orele 09:30 – 14:00

Conferințele CDG organizează marți, 30 septembrie 2025, orele 09:30 – 14:00, conferința: „Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea instrumentelor de irigare financiară a economiei”.

Economia românească trebuie să-și schimbe modelul de creștere – de la consumul pe datorie la producția cu valoare adăugată mare. 

Chiar dacă banii ieftini sunt de domeniul trecutului, acumularea de capital și mijloacele de finanțare sustenabilă pentru companii sunt speranța dezvoltării. Tocmai pentru că economia privată românească se află între două provocări:

(1) prima provocare constă în oportunitatea uriașă oferită de resetarea economiei mondiale și de noile căi deschise de accesul la tehnologie și noile trenduri în privința modelului economic: companiile au un front de lucru practic nelimitat;

(2) a doua provocare o constituie problema ridicată de Raportul Draghi privind inadecvarea sistemului european de finanțare a sectoarelor economice tehnologice, prin comparație cu modelul american de irigare a economiei inovative.

Dar căi de a profita de conjunctură există. Oficiali decidenți, experți, finanțatori și jucători în

economia reală pun pe masă soluții de finanțare a dezvoltării business-urilor, într-un moment

în care lupta cu crizele nu trebuie să oprească avansul economiilor. 

CONFERINȚA LIVE ONLINE

Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea tuturor instrumentelor de irigare financiară a economiei

Marți, 30 septembrie 2025, orele 09:30 – 14:00

Live pe CursDeGuvernare.ro

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI

Redăm în continuare cele mai importante declarații

Radu HANGA, Președinte, Bursa de Valori București

• Ce am văzut în ultimii ani – și nu este vorba doar despre România – este o tendință la nivel global, în special în Europa și în SUA: o tendință de a vedea deficite ridicate, care ridică multe discuții legate de ajustările ce trebuie realizate. Am văzut și o creștere a inflației sub impactul diverselor evenimente care s-au întâmplat la nivel global, creștere a inflației care a dus la o reacție din partea instituțiilor responsabile de stabilirea politicilor monetare. Dacă acum 4-5 ani discutam despre dobânzi în zona de unu, două, trei procente, acum vedem dobânzi mult mai mari în România, în Europa și în SUA. O economie în care domină deficitele bugetare și dobânzile în creștere acționează ca o frână pentru tot ce înseamnă creștere economică.

• Dacă ne întoarcem la piață, punctul pe care nu îl contestă nimeni din raportul Draghi este că structura de finanțare a economiei americane versus europene este ușor diferită. Dacă SUA se concentrează pe finanțarea prin piața de capital, în Europa domină finanțarea bancară. Pe de altă parte, nu este doar o problemă de infrastructură, este mai degrabă o problemă de cum ne poziționăm. Pentru a vedea o creștere a finanțării prin piața de capital, trebuie să avem o atitudine mai relaxată din punct de vedere al promovării pieței de capital; ar trebui să avem un focus mai mic pe constrângeri, limitări și un focus mai mare pe promovare.

• Dacă vrei să crești piața de capital europeană, cum vrem și noi să o creștem pe cea locală, trebuie să ne uităm la ambele roluri pe care le joacă: pe de o parte e rolul de finanțare pentru economie, pe de altă parte e rolul de partener pentru companiile listate, nu doar din perspectiva atragerii de capital. Dacă ne uităm la piața de capital ca la o scenă pe care companiile urcă, o scenă care le ajută să se promoveze pe ele și produsele lor, înțelegem că piața poate să facă mult mai multe dacă o ajutăm să facă asta, dacă o transformăm într-un instrument de comunicare. E suficient să mergi în Times Square și să vezi cum promovează Nasdaq companiile listate, iar dacă ne uităm în Europa la promovare – acolo sunt multe lucruri pe care le putem învăța și adapta la contextul local.

• Dacă ne uităm la performanță, anul acesta BVB are o creștere de 35%, dacă ne uităm la evoluția indicelui, incluzând și dividendele plătite de companii. Vedem o tendință bună din punct de vedere al lichidității, vedem o tendință de creștere a evaluării companiilor listate. Am văzut în ultimii ani, 2021–2022–2023, cu apogeul Hidroelectrica, o tendință de creștere a numărului de companii care au venit spre Bursă. Am văzut o încetinire în 2024 și în prima parte a lui 2025, în contextul volatilității politice, dar și al cifrelor macro – deficit bugetar, creșterea dobânzilor. Acum vedem o tendință de revigorare. Vedem anunțuri privind companii care încep să vină către Bursă. Eu zic că începe să dea roade efortul pe care l-am făcut în ultimii ani și cred că cel mai mare efort a fost în direcția de a poziționa bursa ca partener pentru companiile locale, nu doar din punct de vedere al finanțării. Suntem aici să ajutăm companiile să se poziționeze, să comunice cu investitorii, cu consumatorii; suntem promotorii listării pe piețele pe care operează companiile, pentru că atunci obții sinergiile cele mai mari. Din perspectiva comunicării, o companie listată se uită la două piețe-țintă: pe de o parte sunt consumatorii și are o comunicare comercială, pe de altă parte sunt investitorii și companiile fac investor relations. Teoretic, sunt două subiecte tratate distinct. În momentul în care ești listat pe piața pe care operezi, pe care produsele tale sunt vândute, nu mai există două piețe distincte, există o singură piață. De regulă, consumatorii tăi sunt și investitorii tăi, investitorii tăi sunt și consumatorii tăi, și asta permite o optimizare a comunicării. Sinergiile sunt maxime atunci când o companie se listează și ridică finanțare de pe piața pe care operează.

Cât de sensibilă este piața la incertitudinile politice?

• Bursa nu este decât un cadru, un context în care operează niște jucători. Cei mai importanți jucători sunt companiile listate și investitorii. Noi toți suntem influențați de incertitudinile politice. Inevitabil, este influențată și bursa. Nu trăim într-un vid, nici noi, nici companiile și nici bursa. Ne influențăm unii pe alții și, cu siguranță, cel mai important lucru este predictibilitatea. Când funcționezi într-un mediu predictibil, riscul e perceput ca fiind mai mic, costurile de finanțare sunt mai mici, optimismul este mai mare, încrederea în viitor este mai mare.

România speră să intre anul viitor în OECD. Ce așteptări ar fi pentru Bursă odată cu aderarea la OECD? Avem experiența altor state?

• Nu neapărat intrarea în OECD ne ajută, ci certificarea că îndeplinim anumite criterii. Cel puțin pe zona noastră, am fost implicați în proces. Cred că suntem acolo. Cred că problemele cele mai mari nu sunt legate de intrarea în OECD, ci de deficitul bugetar, de ajustarea lui, de revenirea României într-un context financiar-fiscal predictibil.

Este industria inovativă suficient reprezentată la BVB? Ce perspective de dezvoltare are?

• Avem exemple de companii, îmi vin în minte Bittnet și AROBS Transilvania Software. Pe de altă parte, este clar că e un domeniu subreprezentat. Dacă te uiți la orice bursă, ca investitor, îți dorești să fie o oglindă a economiei, ca sectoarele cele mai bine reprezentate în economia unei țări să se regăsească și la bursă. Investitorii care vor să ia expunere la economia unei țări ar vrea să o vadă reprezentată acolo. Răspunsul este că sectorul tehnologic este prezent la bursă, însă este subreprezentat.

• Este și o reflecție a modului în care se poziționează companiile tehnologice românești pe piață. E important, dacă vrei să crești și să te dezvolți, să mergi către zona de creare de produse, pentru că asta îți dă stabilitate pe termen lung.

• Cred că este un sector care trece prin transformări majore, sub impactul AI. Pe de altă parte, este afectat și de ceea ce se întâmplă din punct de vedere al tendințelor de deglobalizare. Dacă te gândești la sectoarele cele mai expuse pieței globale, probabil că tehnologia e unul dintre ele. O piață globală care se fragmentează, care se închide – accesul devine mai complicat. Asta probabil nu îi favorizează pe jucătorii mari, pentru că le închide piețe. Probabil jucători care acum 10 ani vedeau ca piață potențială piața globală încep acum să elimine zone pe care nu mai vor sau nu mai pot să le abordeze. Este o piață care trece prin schimbări fundamentale și cred că asta se vede și în sectorul tehnologic de la noi.

Cât de justificat este optimismul legat de creșterea interesului companiilor românești pentru listarea la bursă?

• Să vă răspund în două feluri: nu e optimism și e justificat. Am avut două mesaje pe care eu le-am luat ca o confirmare a poziției noastre ca bursă. Primul anunț, care a trecut relativ nesesizat, a fost cel al companiei DIGI – că intenționează să listeze subsidiara din Spania pe piața spaniolă. Reglementările sunt uniformizate. Dacă încercăm să înțelegem logica reglementărilor, eu cred că găsim soluțiile. Nu cred că este necesar să le modificăm, ci să schimbăm modul în care ne raportăm la ele. Reglementările trebuie să protejeze investitorii, dar în același timp să lase piața să se miște.

• Piața românească nu are lichiditate. E parțial corect. Vedem o lichiditate în creștere, dar poate să fie mai bine. Lichiditatea este creată de informație, de lucrurile care se întâmplă. O companie nu poate să dea informații în fiecare zi, emite rapoarte la trei luni. Și atunci ceea ce mișcă prețul în perioadele intermediare e fluxul de informații, dinamica. Dacă permitem această dinamică – și eu cred că reglementarea o permite – asta ajută piața să se miște.

• O altă temă care îmi place este ideea de joc la bursă. Acum 10-15 ani am fi auzit că investiția este un lucru serios, că trebuie să îți faci temele pentru a investi. Acum spun: jocul, ca idee, e ceva cu care ne-am născut, ceva ce ne făcea plăcere; haideți să nu eliminăm jocul din viața noastră, haideți să facem investiția simplă. Sigur, dacă vrem să învățăm ce sunt multiplii, ce înseamnă price/earnings, ce înseamnă book ratio, dacă vrem să facem o analiză financiară, putem să o facem, dar nu este obligatoriu. Există inclusiv dovezi științifice că există corelație între performanța unei companii și calitatea managementului sau calitatea produselor ei. Poți lăsa la o parte analiza complicată și să te gândești: o companie care are produse bune e probabil să performeze bine, și atunci hai să investesc în ea.

Sándor BENDE, Președinte, Comisia pentru industrii şi servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

• Am făcut și eu câteva săpături, să vedem cum arată mai nou, astăzi, economia din România. Băncile percep în așa fel încât e o tendință de creștere, cu toate problemele pe care le avem, e o zonă bună pentru creditare și așa mai departe, din acest punct de vedere nu avem o problemă.

• Problema este atunci când toată ziua vorbim despre faptul că trebuie să strângem cureaua. Asta o spunem deja de aproape 1 an de zile: că toată lumea trebuie să strângă cureaua. Nu știu, probabil că instituțiile statului au înțeles, nu au înțeles, asta nu știu încă sigur, o să vedem până la sfârșitul anului dacă acele reduceri de cheltuieli își vor avea efectul. Dar un lucru este sigur, cetățenii au înțeles. Dacă au înțeles cetățenii înseamnă că economia, în ceea ce privește turismul, vânzările, cumpărăturile, probabil că au scăzut.

• Am stat de vorbă cu foarte mulți întreprinzători, în ultima vreme, în sistemul HoReCa. I-am rugat să nu îmi spună date, cifre exacte, cifră de afaceri ș.a.m.d., ci doar să îmi spună un procent – diferența față de anul trecut. Cei mai mulți dintre ei mi-au spus despre o scădere de cifră de afaceri între 26 și 30%. Nu sunt date oficiale, sunt ce mi-au spus întreprinzătorii, care au fost mai sinceri sau mai puțin…Dar la asta ne putem aștepta.

• Mai dau un exemplu: vânzările de autovehicule noi din primele 8 luni ale anului…

• În orice caz, toată chestiunea asta merge spre reducerea cheltuielilor și de unde: din investiții. Se vor opri lucrări începute. Contestate de unii, susținute de alții. Dar se vor opri anumite investiții, săli de sport, drumuri și investiții de care avem nevoie în infrastructura de apă și canalizare. Pentru inexistența lor e posibil să plătim chiar și penalizări către UE, care ne generează cheltuieli ulterioare și mai mari.

• Chestiunea asta înseamnă șomeri, șomaj, cheltuieli mai mari pentru stat cu șomajul, înseamnă din nou o scădere a comerțului, pentru că dacă vorbim de comerțul cu materiale de construcții o să regăsim o scădere ș.a.m.d. Lucrurile se leagă unul de celălalt.

• Dacă nu putem să finalizăm lucrările începute, de cale ferată de exemplu, atunci investițiile nu vor fi chiar atât de atractive. Pe termen lung vom avea de suferit. (…) Cred că riscăm să intrăm pe o zonă destul de problematică în ce înseamnă economia și viitorul economic al României. Întotdeauna, eu, colegii mei din Comisia pentru industrii și servicii, și UDMR-ul ca formațiune politică, am spus întotdeauna că este nevoie de o relansare economică.

• Sprijinim cu toate forțele pe care le avem, atâta timp cât putem și așa cum putem. Pentru că nu suntem singuri la guvernare, facem parte dintr-o coaliție, spunem ce avem de spus și încercăm să facem ceea ce știm că ar trebui să facem. Deciziile, dacă se vor lua, desigur că nu putem să facem notă – suntem membri în coaliție și vom respecta regulile jocului.

• Din punct de vedere energetic, pentru că la Comisie ne ocupăm și cu energia, pentru moment nu stăm rău. Dar trebuie să știe toată lumea că există prețul la energie foarte mare și unul din cele mai mari din Europa. Da, este posibil ca acea plafonare să fi durat mai mult decât a fost necesar – poate fi și ăsta un efect. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că suntem destul de izolați în ceea ce privește energia electrică. Cu toate că avem regenerabile, iar în cursul zilei – de la ora 11 până la 15 – avem un surplus de energie, seara trebuie să importăm de undeva. De unde este întrebarea. Rețelele energetice dintre Est și Vest (nu sunt atât de dezvoltate)… Cu toate că cererea este mare în blocul estic, iar și din această cauză prețurile pot fi mai mari.

• Știm că avem 80-82% cererea de gaze naturale asigurată din cerere proprie. Este în regulă. Dar de unde luăm restul? (…) Pe Marea Neagră nu putem aduce GNL. Pe conducte… Din Norvegia sau Algeria este doar un vis pentru noi. (…) Dar suntem la o capacitate suficientă să traversăm iarna aceasta și sunt încrezător în domniile lor de la Transgaz – domnul Sterian sigur rezolvă această problemă, are o capacitate imensă și îl felicit pentru toate ideile pe care le are și le pune în aplicare pentru viitorul asigurării gazelor din România. (…) Proiectul Neptun Deep are un factor de siguranță pentru investiții.

Cosmin PĂUNESCU, Șef Serviciu Supraveghere Prudențială, Autoritatea de Supraveghere Financiară:

• Aș vrea să remarc că nu există un moment mai bun pentru a discuta despre bursă pentru că ea sărbătorește anul acesta 30 de ani de la redeschidere. Este bine și că ne amintim totdeauna că, în Europa, finanțarea bancară are o pondere mult prea mare comparativ cu cea de pe piața de capital – problema e că ne amintim doar când este o criză sau potențială criză economică.

• Am constatat asta prima dată în 2008, UE a emis prima astfel de analiză în 2008. S-au încercat acte legislative pentru a îmbunătăți situația, ne aflăm aproximativ tot acolo. Mai mult, ponderea capitalizării burselor europene la nivel internațional este în scădere, și nu doar datorită Brexit-ului – care a fost și un pol de modernizare a legislației europene, a participat la multe negocieri și a fost o pierdere destul de mare din care încă ne străduim să ne revenim.

• Poate că România va descoperi acum, vorbind de partea de deficit bugetar, că partea de venituri, soluția, este chiar aici prin intermediul Bursei de Valori. Poate ne vom găsi în situația în care declarațiile politicienilor vor fi făcute ținând cont și de impactul asupra bursei, așa cum este în SUA. De ce să nu fim optimiști? Pentru că un impact pozitiv asupra bursei înseamnă un impact pozitiv asupra economiei. Poate că stabilitatea fiscală va conta, nu doar pentru rezultatele companiilor, pentru că aceste impozite care vor fi majorate macină destul de mult profitabilitatea companiilor cu marje scăzute și le fac mai puțin atractive pentru bursă.

• Dar avem în ultimii 4 ani o triplare a numărului de investitori la BVB, suntem într-un moment destul de oportun – dar investitorii se vor putea afla în situația de a plăti impozite pe câștiguri din tranzacții chiar mai mari, în timp ce portofoliul lor este în ansamblu pe pierdere. Pentru că astfel de taxe nu se aplică la suma netă a portofoliului. Acesta poate fi un motiv pentru care ei nu ar accesa Bursa de Valori București.

• Ca să înțelegem rolul nostru – pe de o parte de supraveghetor și de gardian al interesului investitorilor, tuturor dar al celor de retail în principal – m-aș referi succint la cei 30 de ani de bursă. Redeschiderea bursei, marcată aproape imediat de o criză economică profundă, în România și regională în Rusia. Primii pași mai hotărâți, din anii 2000 – iar am avut o criză în 2008, o criză financiară din care ne-am străduit să ne recăpătăm încrederea în peste 10 ani. Aș putea să spun că românii au redescoperit cu adevărat bursa odată cu războiul din Ucraina și odată cu creșterea inflației. S-au trezit în situația pragmatică de a obține randamente mai mari decât rata inflației pentru că evident depozitele bancare nu oferă (acest lucru).

• Educația financiară poate fi o cale, dar e o cale de lungă durată. Noi încercăm să o facem la ASF. Dar poate că și poziționarea corectă a României, într-un peisaj european într-o continuă schimbare, poate va conduce la un rezultat. Partea de reglementare are un rol mai puțin important în acest moment, sau măcar nu un rol mai dur – contează atragerea banilor, partea de reglementare trebuie să fie un element stabil care să asigure confortul tuturor.

• Dar raportul Draghi ne aduce în primul rând mai multă unificare, remarcă nevoia de finanțare cu 750-800 de mld. euro pentru digitalizare, decarbonizare și finanțarea capacităților de apărare. O mică paranteză: Europa a pornit destul de hotărâtă pe partea de sustenabilitate și avem multă legislație pe care o gestionăm inclusiv noi la ASF. S-au alocat fonduri, s-au făcut investiții, acum intră cumva în subsidiar – și pe fondul creșterii prețurilor de energie cât și pe schimbările curentelor politice la nivel internațional, această parte de care se spune că este legată de conservatorism, care pune în secundar impactul schimbărilor climatice. Poate Europa trebuie să continue ce a început pentru că sunt puține căi care ne pot aduce competitivitate la nivel internațional și raportul Draghi subliniază destul de bine că banii nu merg către economia productivă, că investitorii sunt mai conservatori – nu doar în România, dar în Europa avem aceleași probleme.

• Draghi merge și mai departe și propune ca această ESMA din care și noi facem parte, supraveghetorul european, să aibă o structură de guvernanță asemănătoare BCE-ului, să aibă puteri de supraveghere directă, să ia decizii directe. Ca supraveghetor de 25 de ani și cu competență de reglementator cred că ar fi un ușor dezavantaj pentru companiile mici cum ar fi cele din România, ca și comunicare directă, ca mijloace de a găsi căi de dezvoltare, pentru că s-ar sări la un nivel mult prea mare. Este o problemă pe care noi am avut-o ca țară prin modificările frecvente ale legislației europene, ne-am trezit în situația de a ne alinia, noi și intermediarii pieței, la standarde destul de înalte fără a apuca să facem acea bază de cunoștință și acea bază financiară care să ne permită să investim în dezvoltarea anumitor sisteme și a unor skill-uri care la noi nu sunt.

• Din fericire, Comisia Europeană nuanțează puțin acest raport Draghi. Uniunea Investițiilor și Economiilor are ca modalități de abordare delegarea către ESMA doar a anumitor activități transfrontaliere, pe modelul BCE. Poate partea de criptomonede va fi relevantă. Din nefericire, spun eu, devine destul de relevantă la nivel european și asta ne neagă cumva încercarea de a găsi toate aceste instrumente care să aducă substanță economică către oameni. Noi, în comunicarea noastră, trebuie să păstrăm un pragmatism și să nu facem promisiuni supradimensionate.

• Tot Comisia Europeană nu neagă rolul piețelor naționale – nu le vede ca dispărând și evident că nu ar susține nimeni asta. Din contră, le vede mai bine conectate la aceste fluxuri financiare internaționale. Să vedem cum se va întâmpla efectiv asta pentru că eu cred că noi suntem destul de conectați, avem investitori instituționali externi reprezentați. Poate ne spun dacă mai sunt bariere, dar am văzut că au intrat bani în Hidroelectrica, în Premier Energy, în obligațiunile verzi ale Electrica, în cele ale Romgaz de anul trecut… Deci ori de câte ori a existat un interes, infrastructura pieței de capital românești a fost aliniată. Ăsta este rolul nostru și al reglementării, al nostru împreună cu piața.

• Toate aceste scenarii de dezvoltare viitoare, emise la nivel european, se vor regăsi automat în regulamente delegate sau în directive și trebuie să identificăm împreună unde ne putem poziționa și ce anume vrem să promovăm ca interes național, al nostru și al pieței de capital, la Bruxelles. Această negociere europeană nu este un proces exterior cum îl văd mulți, este un proces destul de pragmatic în care țările își formează poziții de negociere pornind de la particularitățile naționale și acolo încercăm să armonizăm lucrurile.

• Amintesc și de prevederile legislative care stimulează finanțare prin intermediul pieței de capital. Avem crowdfundingul, finanțarea participativă pentru proiectele mici, inclusiv pentru start-up-uri, inclusiv către investitorii de retail. Am participat la discuțiile inițiale pe regulamentul european de crowdfunding – acolo problemele erau ca și la noi: de ce IMM-urilor li se respinge finanțarea și care sunt cauzele pentru care nu au acces la finanțare? Erau mai multe discuții, în Marea Britanie e un sistem marcat, transparent, puteai găsi imediat un feedback. În partea europeană mai puțin, atunci am zis să găsim acest regulament să uniformizăm ceva ce oricum funcționa sub diverse forme.

• Deci avem o primă parte de finanțare pe partea de crowdfunding, inclusiv pentru investitorii de retail. Pot fi proiecte riscante, ca orice companie la început de drum, cu surse puține de finanțare, există o probabilitate ridicată de default și lumea trebuie să știe. Dar vor avea acces la informație, vor cunoaște riscul investiției, va avea loc o evaluare a adecvării lor de către aceste platforme de crowdfunding.

• Avem legislația fondurilor de investiții, care ar fi cea mai generoasă. Fondurile deschise de investiții, UCITS, un brand cel mai de succes la nivel european din sectorul financiar non-bancar. Are acces în baza unui pașaport în aproape toate jurisdicțiile la nivel internațional, au și dezavantaje dacă ne uităm la investiția în economie: pentru că merge doar către instrumente lichide, nu sunt atractive sau fezabile pentru partea de societăți nelistate, aflate la început de drum, dar pentru acele companii tranzacționate la bursă le pot aduce sume substanțiale.

• Avem fondurile alternative de investiții. Nevoia de reglementare a fondurilor alternative de investiții, la nivel european, a venit tot în 2008 cu declanșarea crizei – când foarte multe fonduri de hedging nu aveau pozițiile raportate, deci nu exista un registru în care să se vadă impactul sistemic al acestor fonduri, eventual prin poziții de short-selling asupra sistemului financiar european care era destul de tensionat. Și atunci s-a emis o directivă care încearcă să reglementeze administratorii: spune că dacă administrezi active sub 100 milioane de euro, dacă folosești levier (dacă folosești împrumuturi), sau 500 milioane active total, ai simplă cerință de înregistrare la autoritatea competentă. Dacă depășești aceste praguri ai cerințe de autorizare care vin cu mecanisme de management al riscului, cu cerință de depozitar, de valoare a activelor, de structură internă care sunt tehnice și costisitoare. Care este scopul final: crearea unui pașaport pentru produsele de retail care necesită autorizare și cerințe clare de transparență și de protecție a investitorilor de retail. Cheia de boltă este protecția investitorilor de retail.

• Cum avem noi în România implementată: avem fonduri destinate investitorilor de retail, fonduri alternative, o sumedenie – poate mult prea multe: diversificate, specializate în acțiuni, în instrumente ale pieței monetare, titluri de stat, inclusiv în fonduri de retail destinate investițiilor imobiliare. Avem fonduri destinate investitorilor profesionali, aici regăsim fonduri cu capital privat, fonduri speculative axate pe instrumente derivate, fonduri specializate în bunuri și mărfuri, în investiții imobiliare… Aici avem toată tipologia de fonduri care pot finanța proiecte nelistate, partea de private-equity sau companii aflate la început de drum.

• Dezavantajele: din câte știu se lucrează la o etichetă de investitori semi-profesionali, ca în alte jurisdicții europene, pentru că investitorul profesional are o cerință destul de restrictivă: portofoliu de cel puțin 500.000 de euro. Sau experiență în instituții financiare. Și ar mai fi al treilea criteriu: un număr de tranzacții semnificative în ultimele 4 trimestre. Deci nu oricine s-ar califica și atunci am tăia accesul către proiectele mai riscante dar cu potențial randament mai mare. Atunci putem veni cu această etichetă de investitor semi-profesional în baza unei investiții minime, așa cum se întâmplă în fondurile europene privind capitalul de risc.

• Mai avem un alt tip de fonduri, la nivel european, destinate proiectelor pe termen lung. Nu au neapărat un mare succes acum: sunt 20 miliarde de euro, 120 și ceva de fonduri la nivel european. Ar fi ideale pentru investițiile pe termen lung pentru companii care dezvoltă proiecte să spunem în domeniul infrastructurii, energetic, în domeniul durabilității, poate chiar în active fizice producătoare de venituri. Ar avea avantajul că nu există acea investiție minimă, deci s-ar adresa și investitorilor de retail. Ar putea face și plăți periodice, ar avea și dezavantaj pentru o jurisdicție cât de cât nouă ca a noastră.

• Dacă încercăm să limităm toate riscurile către zero ne putem găsi în situația să nu mai finanțăm pe nimeni, pentru că și în România, deși cadrul pare dificil, au fost discuții ample după criza din 2008 dacă n-ar fi fezabil să cerem rating obligațiunilor listate la bursă. Atunci omorai pe toată lumea, să pui ca eligibilitate criteriu de rating pentru investitorii instituționali locali.

• Trebuie îmbinat modul în care creștem împreună legislația cu nivelul de dezvoltare a pieței. Pentru a nu ne pune singuri bariere.

• Care ar fi această piață de fonduri de investiții alternative, mai riscante și mai pretabile pentru a finanța direct economia? Este limitată, undeva la 23 miliarde, deci jumătate din piața totală a fondurilor. În mare parte din acestea avem portofoliilor celor 5 foste SIF-uri și Fondul Proprietatea, deci nu sunt bani atrași în mod activ ci sunt bani care existau deja în piață. Avem totuși și 1,4 miliarde în aceste fonduri (altele decât SIF-uri + FP – n.r.). De ce ar fi atât de limitate și de ce majoritatea sunt de retail? Am văzut că destul de mult, la noi, partea de distribuție a mers pe partea de rețea bancară – sunt cei care au avut cel mai mare acces la clienți. Avem o singură bancă implicată ca administrator, prin administratorul propriu, pe partea de fonduri de investiții alternative. Poate ar mai fi loc de dezvoltare, poate dacă clienții mari ai băncilor ar găsi pe partea de consultanță și astfel de produse.

• Motivul: un raport EFAMA spune că rata anuală compusă de creștere a investițiilor în proiecte de infrastructură, private debt și private equity, rata compusă ar fi de 18% până în 2028. Deci poate ritmul de creștere ar fi și mai mare într-o țară aflată încă la început de drum ca România.

Întrebări și răspunsuri:

Întrebare Daniela Iliescu, Director Executiv al ROPEA și Membru al CA al Patria Bank, Membru al CS al Băncii de Investiții și Dezvoltare: Reprezentând asociația fondurilor de private-equity care investesc în România și interacționând mult în ultimii 2-3 ani cu ASF și cu autoritățile, vreau să știu cum vedeți defapt că ar putea autoritățile, prin cadrul legislativ, să stimuleze aceste investiții?

Răspuns:

• Răspunsul cel mai clar la întrebarea asta, dacă legislația poate atrage banii către piața de capital, l-am găsit undeva în The Economist. Se întrebau cei de la bursa de la Londra ce pot face pe partea legislativă pentru a ușura IPO-urile și listarea. Iar răspunsul era că nu poți face nimic. Dacă există interes, banii oricum vor veni. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să stăm pasivi.

• Eu cred foarte mult în debirocratizare, care nu e doar un termen generic, ci cred că poate fi aplicat pe multe arii ale piețelor de capital din România și ale funcționării entităților. Poate pe fonduri de investiții alternative, ce s-a întâmplat până acum a fost absolut firesc: ne-am trezit toți cu o directivă pe care n-am știut cum să o implementăm și cu un sistem care nu exista decât cu mici excepții.

• Cum aș vedea lucrurile pe viitor, pentru că colegii de reglementare vorbesc foarte mult, chiar cu asociația dvs.: aș vedea o distincție mai clară între investitorii de retail și investitorii profesionali. O mai mare simplificare pentru investitorii profesionali care pică sub anumite praguri din directivă pentru că rolul inițial al legislației a fost de a centraliza statistici, nu de a crea neapărat mecanisme de protecție costisitoare și mai multe decât ar fi cazul. Este foarte greu și pentru supraveghetor să abordezi zeci de produse customizate, nu ai resurse să dublezi toate back-office-urile, tot managementul de investiții al fiecărei companii.

• Deci aș vedea o debirocratizare, cerințe mai puține pe partea de investitori profesionali sub pragurile prevăzute în directivă și atenția pe care oricum o acordăm investitorilor de retail. Eu de exemplu, citind legislația, mi-este greu să fac distincție între toate tipurile de produse – asta nu o spun ca o critică pentru că și eu am fost implicat sub o formă sau altul în ea. Dar anumite lucruri pot fi îmbunătățite când descoperi că ele pot fi îmbunătățite.

Comentariu Gabriel BIRIȘ, Co-Managing Partner Biriș Goran SPARL și Fondator The Tax Institute: Ați menționat faptul că creșterea impozitului pe câștiguri, corelată cu faptul că pierderile nu pot fi offset-ate, ar putea fi un dezavantaj pentru investițiile la BVB. Da, dacă sunt făcute prin brokeri români. Că dacă folosești un broker strain nu ai dezavantajul ăsta – dar plătești 10% sau 16%. Acum, ne-am trezit în situația că avem tratamente diferite și că nevoia de bani duce la monștri, triplarea cotei de impunere. Ce o să se facă: o să se marcheze acum profiturile, o să vedem o creștere a rulajului pe bursă spre sfârșitul anului ca să plătească 1% și de la anul poate schimbă brokerii ca să poată să se compenseze pierderile cu câștigurile. Asta ne facem noi. Dar din păcate nu vedem dincolo de interesul imediat.

Răspuns:

• Nu vreau să comentez eu cadrul de impozitare, deși tentația există. Este un domeniu foarte sensibil pentru că ne-am străduit cu toții să aducem acest număr de investitori așa de sus. (…)

• Bursa se construiește odată pe investitori instituționali, care lucrează pe cerințe europene, standardizate, nu poți lucra mult pe ele, decât pe reglaje fine. Dar bursa se creează prin oameni. Ca să îi pierzi este foarte simplu, să intri pe un broker străin, și e foarte greu să se întoarcă după ce au plecat. Oricum noi concurăm cu piețe care oferă o diversificare sectorială mai mare, ETF-uri la care aici nu există acces.

• Rolul nostru e să sprijinim, mai mult decât să asigurăm un climat sigur în care investitorii să se simtă protejați… Pentru că nu am avut totuși crize majore la bursă, nu a auzit nimeni de o bună perioadă de vreme. Deci cumva am încercat să ne facem treaba. (…) Tot vedem companii poloneze care se extind în România, vedem preluări la bursă. De ce să nu ne gândim și noi că vom face același lucru? Cris-Tim asta vrea. Să încurajăm și alte companii că soluția aici este.

Gabriel BIRIȘ, Co-Managing Partner Biriș Goran SPARL și Fondator The Tax Institute

• De unde plecăm? Toate discuțiile de astăzi sunt în legătură cu rectificarea bugetară, nevoia de încadrare în deficitul agreat cu UE. Cum facem, ce modificări mai aducem, ce impozite mai creștem și ce cheltuieli mai tăiem? Vorbim mult mai puțin despre singurul instrument care ne poate scoate din criza în care ne-am băgat singuri.

• Evoluția deficitului bugetar este o sinusoidă foarte puternică. Auzim economiști spunând: politici pro-ciclice rele, politici anti-ciclice bune. La noi totul a fost pro-ciclic, în general legat de cicluri electorale sau crize economice. Cel mai mare deficit istoric îl avem în 2009, când spuneam că la noi nu vine criza, dar am avut și un an electoral atunci. Tot atunci am avut și cel mai mare gap de TVA.

• Am început 2025 cu un plan (de deficit bugetar, n.r.) de 7% din PIB, o să ajungem la 8,4%. Anul trecut, de la 5,5% am trecut de 9% – deci nu prea suntem în stare să ne ținem de planurile noastre. Trebuie să reducem deficitul bugetar până la 2,5% în 2031. Față de deficitul de acum, vorbim de o ajustare de 6%.

• În perioada asta, având un stat agresiv la granițele noastre, vedem un război hibrid în derulare. Trebuie să ne creștem și capacitatea de descurajare a unui atac armat, adică să investim în apărarea noastră – încă vreo 3% din PIB. Tot în perioada asta, spre sfârșitul perioadei, se va întâmpla un cataclism de care unii dintre noi vorbim de 25 de ani, și anume pensionarea decrețeilor – alți 2% din PIB. Dacă le adunăm pe toate, ne ducem spre 11% din PIB.

• Cum poți să faci o ajustare de 11% din PIB doar prin creșteri de taxe, chiar și dacă am vedea o schimbare de mindset care să oprească marea hoție de la TVA, cum poți să o faci? Că n-ai cum. Nu poți să aduni atâtea venituri în plus și nici să tai cheltuieli. Ca să putem face această ajustare, avem nevoie să creștem baza, să creștem PIB-ul. Și asta nu după nefericita politică implementată începând cu 2017, cu politicile wage-led growth ale profesorului Socol: creștem salariile, creștem pensiile, creștem salariul minim – forțăm și privatul să crească salariile. Salariile crescute cresc consumul, consumul crește PIB-ul. Balansăm și deficitul comercial și finanțăm pe împrumuturi.

• Nu se poate așa. Trebuie să creștem prin investiții. Ca să putem crește prin investiții, între altele avem nevoie de o anumită predictibilitate și stabilitate. Nu poți cu impozit pe cifra de afaceri. Vorbeam de OECD: am introdus o măsură contra tuturor politicilor de bune practici OECD, și anume limitarea deductibilității unor cheltuieli făcute în scopul afacerii și la preț de piață – acel 1%, limitarea la 1% în anumite condiții pentru cheltuieli de consultanță și management. Cu taxă pe stâlp, care e impozit pe investiții, nu avem cum să creștem. Avem nevoie de investiții în infrastructura energetică – toate alea 0,5%. Nu avem cum să creștem cu asta, nici cu reducerea perioadei de recuperare a pierderilor.

• Avem Codul Fiscal de 10 ani în vigoare. A fost modificat prin 150 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență, de aproape o mie de ori. Dacă adăugăm și modificările la Codul de procedură, ne ducem la 250 de legi și ordonanțe și două mii de modificări. Care au trebuit nu numai redactate, degeaba, că veniturile nu au crescut, dar probabil că, dacă facem un calcul – și ar trebui să începem să facem astfel de calcule – la costul de implementare pentru companii trecem liniștit de 20 de miliarde de euro în toată perioada asta. Absolut degeaba, că nu crește competitivitatea, cresc doar costurile.

• Cum creștem? Folosim ce avem. Adică, în momentul de față avem 1.000 de companii de stat, multe sunt ineficiente, multe nu își justifică existența. Sunt însă multe companii de stat care au valoare și o pot crește prin investiții și management eficient. Cum ne putem folosi de aceste active pe care statul le are? Prin bursă, cu ajutorul căreia putem multiplica. Nu prin privatizări, vânzări de participații așa cum zic unii astăzi, ci prin folosirea acestui capital prin atragerea unui capital nou. Adică ne diluăm fără să pierdem controlul. Atragem capital nou pe care să-l investim în dezvoltarea companiilor existente sau să-l investim în alte zone. Inclusiv să susținem financiar companii românești cu capital majoritar de stat să se extindă în regiune. Pentru ca România să nu fie doar țară de extracție de profit, să fie și țară care să poată extrage din alte țări profit.

• Identificăm companiile viabile, grupăm aceste companii într-un holding intermediar pe industrie, apoi holdingurile astea intermediare le punem într-un superholding pe care inițial îl listăm. Estimarea ochiometrică, uitându-te la principalele companii în care statul e majoritar, dar nu neapărat majoritar, e undeva peste 30 de miliarde de euro. Asta înseamnă că noi putem să aducem în superholding până la 30 de miliarde de euro listând – sunt fonduri suverane care fac asta. Să atragem capital fără să vindem, capital pe care să-l reinvestim prin intermediul holdingurilor intermediare în companiile de stat: Hidroelectrica, Transgaz, și nu numai din energie. Asta aduce avantaje și în privința guvernanței corporative.

• În etapa a doua poți să te gândești să listezi și holdingurile intermediare – alte încă vreo 30 de miliarde – diluându-te, dar crescând mult plăcinta. România are posibilitatea ca într-o perioadă decentă de timp să atragă de la investitori câteva zeci de miliarde, fără costuri, pentru că sunt investiții, mai mult decât PNRR-ul. Noi stăm pe ouăle de aur și ne împrumutăm, nu le folosim.

• Ce se poate face cu capitalul atras? Pe lângă investiții în companiile operaționale, putem să luăm în considerare ce a făcut Israelul: seed money și capital de creștere în companii private de tech, direcționăm investițiile unde vrem dezvoltarea, fără ajutoare de stat, fără subvenții. Vedem tot mai des că investiții noi se fac doar dacă există granturi – antreprenoriat asistat social. Eu, ca și contribuabil, ce return on investment am atunci când, din taxele mele, statul dă ajutoare de stat, bani gratis unor privați? Eu nu sunt acționar la firma aia. De aia e imoral să dăm granturi, ci să venim cu equity, care oferă un return. Stimulăm cu bani de la cei pe care nu îi stimulăm.

• Se pot crea astfel de fonduri de private equity sub superholding, care să poată contribui cu capital în zonele în care avem nevoie să le stimulăm și, de asemenea, în investiții noi.

• Riscul principal: calitatea managementului și acapararea de către politic a unei astfel de construcții, în interes personal și nu în interesul țării. Dar există modele de succes ce pot fi urmate.

Există în state în vecinătate un astfel de model de superholding de succes?

• Chiar în jurul nostru nu. În nordul Europei există, și mai există fonduri suverane. Pe mine mă pasionează Singapore. GIC (Government of Singapore Investment Corporation, n.r.) poate fi folosit ca un model de succes. Eu am avut privilegiul să mă întâlnesc cu unul dintre top executivi.

Nu ar fi periculos pentru România ca o structură de o asemenea anvergură să ajungă pe mâini politice?

• Mă așteptam să zici mâini străine. Asta nu s-ar întâmpla, pentru că în propunerea asta statul nu ar ceda niciodată majoritatea. Decizia ar rămâne întotdeauna românească. Da, într-adevăr, calitatea managementului și confiscarea de către politic – cele mai mari riscuri. Cunosc mulți oameni care ar putea fi parte din soluție.

Nu ar putea fi construit pe ceva ce există? De exemplu, Fondul Proprietatea?

• Pe Fondul Proprietatea nu. Managementul Fondului Proprietatea poate fi soluția managementului pentru superholding. Să faci o licitație internațională, pe zona Singapore și altele, ca manageri ai fondului, cu implicare cât mai puțină a politicului.

Nicoleta FORFOTĂ, Membru în Consiliul Director – AmCham România / Corporate Bank Head – Citibank

• Tema finanțării dezvoltării este esențială pentru viitorul României, pentru modul în care vom reuși să punem în valoare provocările actuale și să le transformăm în oportunități. Din perspectiva comunității noastre, investitorii strategici și marii investitori instituționali au la baza deciziilor de investiții – sau își construiesc deciziile de investiții – două eșafodaje principale, două criterii principale. Primul este legat de riscul de țară, de ratingul suveran, iar al doilea de statutul de membru sau de parcursul de membru OECD.

• Sunt două obiective a căror importanță AmCham a înțeles-o: miza legată de ratingul suveran și de menținerea României în categoria investment grade, atât din perspectiva costurilor de finanțare și a execuției bugetare a statului român, cât și din perspectiva finanțării sectorului real al economiei.

• România a primit mai multe semnale de încredere din partea agențiilor de rating, dar parcursul nostru în implementarea reformelor asumate este un criteriu care trebuie să primeze pe termen lung. Este esențial să continuăm parcursul de consolidare fiscală și, mai mult, să implementăm acele reforme structurale care să facă statul mai suplu și mai eficient. Sunt două pietre de temelie care stau și la baza aderării la OECD.

• 2026 este foarte aproape. Accesul investitorilor de mare calibru, care consideră statutul de membru OECD un barometru, este un obiectiv demn de luat în seamă.

• Din perspectiva finanțării economiei reale, sectorul bancar este principalul finanțator. Cel puțin pe parcursul ultimilor ani, acesta a venit la pachet cu o diversitate, cu o multitudine de alte forme de finanțare. Vorbim de fondurile europene, fie că ne referim la PNRR, la cadrul financiar multianual sau la SAFE, care constituie mecanisme vitale pentru eliminarea unor decalaje între România și celelalte țări membre UE, cu o contribuție semnificativă în ceea ce privește digitalizarea, finanțarea educației, a sistemului de sănătate și a infrastructurii mari, critice. Fondurile europene constituie o șansă unică pentru România, iar maximizarea absorbției lor este un obiectiv major. Investițiile străine directe sunt critice: ele determină parcursul și ascensiunea României în perioada următoare. Nu vorbim doar de aportul de capital, ci și de importul de tehnologie, de poziționarea României pe lanțuri valorice globale și de crearea de locuri de muncă.

• În momentul de față, avantajele tradiționale ale României s-au erodat. Ne referim aici la forța de muncă extrem de competitivă sau la avantajele fiscale. Este critic ca, în perioada următoare, România să anunțe o strategie de țară coerentă, stabilitate în actul de guvernare și stabilitate legislativă, care să dea predictibilitate investitorilor, să susțină acele investiții în digitalizare și, nu în ultimul rând, debirocratizarea sectorului public și accesul la surse de energie ieftine.

• În România, piața de private equity se anunță timidă. Conform unor statistici mai vechi, mă aștept să fie undeva sub 0,05% din PIB. Am văzut în ultima vreme tranzacții semnificative și o piață de leveraged buyout foarte timidă, dar în ascensiune, cu puține tranzacții și puține oportunități. Și o piață de capital care, așa cum spunea domnul Hanga, a făcut progrese majore în ultimii ani și se apropie de un obiectiv major: acela de a deveni o piață emergentă. Pentru ca acest obiectiv să fie îndeplinit, noi – dintr-o perspectivă bancară – ne asumăm rolul de a promova, la nivelul pieței și în rândul clienților noștri, structuri de capital diversificate, de a elimina dependența de finanțările bancare și de împrumuturi – o piață, altminteri, nediferențiată pe parcursul ultimilor ani, în care, pornind de la companiile private și terminând cu cele cu capital de stat, singurul criteriu de diferențiere, într-un context bancar extrem de competitiv, erau marjele de finanțare și apetitul pentru termene mai îndelungate. Ne dorim să vedem mai multe companii românești listate la BVB, companii cu capital de stat, cu accent pe îmbunătățirea cadrului de guvernanță, transparentizarea deciziilor și eficientizarea acestora.

• Bursa de Valori nu înseamnă doar IPO-uri, ci o multitudine de alte surse de finanțare. Ne așteptăm să câștige teren. Vorbim de SPO-uri (secondary public offerings, n.r.), de margin loans (împrumuturi cu marjă, n.r.), de monetizarea participațiilor (n.r.), de instrumente convertibile, inexistente în România în momentul de față.

• Piața de finanțare, în ciuda acestei perspective ușor negative, a inovat foarte mult pe parcursul ultimilor ani. Vedem o deschidere mult mai mare din partea antreprenorilor, dar și din partea băncilor, ca răspuns la nevoia de a veni cu structuri de finanțare care să se diferențieze și care să promoveze, în mod real, piața de capital ca o alternativă viabilă de finanțare.

• Dacă până nu demult instrumente precum bondurile, bondurile verzi sau cele sustenabile erau exotice pentru piața românească, din 2020 ele nu mai reprezintă o premieră. Sunt adoptate în mod uzual atât de emitenți privați, cât și de companii din sectorul de stat și chiar de România ca emitent suveran.

• Vedem o deschidere pentru alte structuri de finanțare din afara BVB, care păreau exotice până nu demult: commodity finance, diverse monetizări de stocuri, de materii prime, de certificate de carbon, inclusiv structuri foarte exotice de monetizare a inflației sau a altor categorii. Vedem o deschidere foarte mare în zona de export agency finance, în special pentru acele businessuri care au o componentă transfrontalieră și care se bazează pe CAPEX din exterior. Vedem investitori care apelează la aceste alternative – alternative reale la finanțările bancare clasice.

• Aș încheia prin a spune că România este la un moment de cotitură, de răscruce. Cred că sursele de finanțare – fonduri europene, piață de capital, bănci – nu reprezintă problema. Problema o constituie viziunea noastră pe termen lung și capacitatea de a utiliza eficient acest capital, transparent, și de a-l transpune într-o viziune pe termen lung pentru economia românească, într-un motor de creștere sustenabilă.

Care este ponderea acestor instrumente inovatoare de finanțare în economia românească?

• Există o tendință de creștere în ultimii ani. Antreprenorii români devin din ce în ce mai sofisticați. Ritmul de adopție a acestor noi instrumente de finanțare se validează în timp, prin structuri mai flexibile, prin validarea modelului antreprenorial pe termen lung, prin costuri de finanțare și prin diversificarea structurilor de capital. Deși tendința este timidă, ne așteptăm ca ea să prindă din ce în ce mai mult contur.

Cine apelează? Companii mari, startup-uri, exportatori? Care ar fi profilul?

• Mai puțin zona de startup-uri, dar cu siguranță companiile antreprenoriale mari și, surprinzător, companiile cu capital de stat.

Din punct de vedere al sofisticării pieței de capital, există o țară estică cu care ne putem compara?

• Nu, nu există. Un benchmark, un obiectiv, ar putea fi piața poloneză. Urmăm același drum, dar ei au o piață de capital mult mai efervescentă decât a noastră, mult mai lichidă, cu mult mai multe companii listate, inclusiv companii din afara granițelor Poloniei care optează pentru Polonia ca piață – o alternativă viabilă de piață de capital.

• Un element diferențiator pentru Polonia este și banca lor de dezvoltare, care are un rol foarte pregnant în economie, fiind extrem de prezentă în finanțarea activităților statului și ca motor de intermediere financiară.

Dincolo de bursă, ca instrumente de finanțare, cum stau ei? Care s-ar preta să fie implementate și în România, care nu există în prezent?

• E o corelare logică: piața de private equity este un precursor al pieței de capital, al activității la bursă, pentru că, pe măsură ce aceasta este mai dezvoltată, vedem mai multe exit-uri, mai multe IPO-uri și o efervescență mai mare la bursă.

• Dezvoltarea cadrului bursei de valori atrage după sine acele instrumente menționate – hibride, convertibile, margin loans – dar este nevoie de o economie mult mai solidă, mai puternică, de jucători cu o masă critică mai mare și de o bursă mult mai lichidă, care să ofere mai multă opționalitate. Niște structuri mai la îndemână ar fi cele de tip trade finance.

Ciprian DASCĂLU, Economist-Șef și Director de Cercetare BCR

• Înțeleg că ideea conferinței a pornit de la Raportul Draghi. Pe 9 septembrie s-a împlinit 1 an de la publicarea raportului Draghi: The future of European Competitiveness, care dădea o foaie de parcurs în îmbunătățirea competitivității și reducerea decalajului de productivitate față de SUA și China. Cum stăm după 1 an: progresele sunt în general mixte, nu sunt schimbări radicale, schimbări majore, dar s-au implementat unele reforme.

• Să vedem cum stă România pe principalii indicatori de competitivitate. Decalajul dintre SUA și Europa e destul de mare, chiar și între China și Europa.

• În ceea ce privește România, indicele de dezvoltare a capitalului uman, care practic măsoară productivitatea unei generații când intră pe piața forței de muncă, care este dată în principal de educație și sănătate. Un nou intrat pe piața forței de muncă are cam 58% din potențial în România – vorbim de human capital index al Băncii Mondiale. Suntem la coada Europei. Din nou, datorită faptului că doar 1 sfert din generația tânără, 25-34 de ani, au studii superioare.

• Cheltuieli cu cercetare și dezvoltare printre cele mai mici și cred că asta se vede destul de clar și în indicele inovării, care ne pune din nou la coada Europei.

• Competențele digitale, că tot se vorbește în raport: avem cei mai puțini angajați cu competențe digitale. Firmele românești investesc cel mai puțin în training-ul ICT (tehnologia informației și comunicațiilor – n.r.) al angajaților. Nu e de mirare, 72% din angajații firmelor din România au un job cu intensitate digitală redusă.

• La decarbonizare stăm destul de bine, ca procent din energia regenerabilă, față de media UE. Stăm destul de bine și la independență energetică, din păcate companiile nu sunt atât de competitive, iar din perspectiva cheltuielilor cu apărarea, deși a crescut spațiul fiscal nu prea există loc pentru creșterea cu noile ținte (asumate în cadrul NATO).

• Avem și un raport de la Comisia Europeană publicat acum 2 ani, cred că prezentarea e și pe site-ul BNR, autorii au avut un seminar. El estimează care ar fi aportul la PIB-ul potențial al României dacă am face diverse reforme structurale, care sunt prezentate peste tot. De la reglementarea excesivă, condițiile de participare la piața forței de muncă, sistemul de educație, stimulentele pentru cercetare și dezvoltare… Dacă România ar ajunge la testele PISA cu un scor la nivelul mediu al UE ar adăuga, pe termen lung, undeva la cam 14 puncte procentuale la creșterea economică.

• Să privim creșterea economică nu numai din agricultură, industrie ș.a.m.d. Deci nu numai cererea și oferta, ci factorii de producție. Ei contează pentru creșterea economică. Factorii de producție în economie sunt simpli: capitalul și forța de muncă. Resursele naturale sunt relativ constante. Deci avem factorii de producție, iar pe de altă parte avem productivitatea factorilor de producție.

• Dacă ne uităm la date, creșterea economică a fost în principal trasă de factorul de producție capital. Cu factorul de producție muncă, în general, o contribuție negativă. Demografia, principalul vinovat pentru această contribuție negativă. Pe de altă parte nu s-a compensat cu productivitatea dat fiind sistemul de educație.

• Capitalul: am început să acumulăm capital acum 35 de ani și dacă ne luăm după primele sintame ale capitalismului de cumetrie probabil începutul de acumulare, cel puțin 10 ani, nu a fost chiar optim. De aceea cel mai mult ne-au ajutat fondurile europene. Ca procent din PIB, în schimb, dacă ne uităm pe o proiecție a crescut și numitorul fracției, dar ca procent din PIB fondurile europene este de așteptat să scadă în următorii ani.

• Fără fondurile europene am fi fost cu undeva la 60-70% mai săraci decât suntem acum.

• Cum finanțăm dezvoltarea: în primul rând prin stimularea economisirii interne și dacă ne gândim la fondurile de pensii, ele au avut ca principal scop structural stimularea economisirii interne. Deși au performat foarte bine de la lansare, acumularea de capital, raportată la PIB, este mult inferioară altor țări europene care au început cu acest sistem de pensii mult înaintea noastră.

• Intermedierea financiară măsurată ca raport între creditele acordate sectorului privat și produsul intern brut: avem 24%, cea mai scăzută valoare din UE. De ce nu crește? Sunt mai multe cauze.

• Dacă ne gândim la intermedierea financiară, creditul acordat companiilor, creditul bancar reprezintă cam 12% din PIB. Principala sursă de finanțare a companiilor în România este creditul comercial, undeva la 42%, după care urmează creditul bancar – 16% din pasive și 12% împrumuturi de la acționari.

• Lumea își pune întrebarea de ce nu crește creditul bancar – avem un raport al creditelor/depozite undeva la 0.6. Capitalizarea băncilor este peste media europeană, deci sunt reziliente și pot absorbi șocuri. Poate fi o problemă și de costuri. Costurile de împrumut în economie vin în principal de la deficitele gemene ridicate, implicit prima de risc a României e mare. Asta aduce un împrumut la costuri ridicate pentru statul român. Rata de dobândă în general, în modelele economice, este considerată rata de dobândă la titlurile de stat, acel risk-free-rate. Adică rata de dobândă fără risc. Cu rating triplu B minus (BBB-) și perspectivă negativă (de la agențiile de rating) nu știu cât e risk-free, dar când facem o evaluare în general ne raportăm la această rată de dobândă. Costul de capital pentru un business. Când se evaluează un model de evaluare la prețul unei acțiuni listate la bursă include și acest risk-free-rate. Sau dacă ne uităm la costul de oportunitate de a acorda credit unei companii, din nou, raportarea este la acest risk-free-rate.

• Probabil acest risk-free-rate implică o rată de rentabilitate pentru o companie, pentru un business, în general, prea mare ca să fie atractivă pentru investiții sau viabilă pentru împrumuturi.

• De aceea cred că este necesară consolidarea fiscală. Nu doar pentru a reduce costurile de împrumut ale statului, pe care tot contribuabilii le plătesc, ci pentru a reduce în general costurile de împrumut ale companiilor din România și pentru a îmbunătăți competitivitatea acestora.

• Decapitalizarea companiilor: necesarul de recapitalizare a companiilor este undeva la 34 de miliarde de lei, relativ constant, și sunt undeva la 3.500 de companii aproape de companii subcapitalizate. În același timp, dată fiind subcapitalizarea și diversele șocuri pe Covid, război, creșterea prețurilor la materii prime, băncile au crescut standardele de creditare. Într-o anumită măsură și din înăsprirea măsurilor macroprudențiale. După cum se vede a intervenit și statul prin acele programe de garantare și vedem o creștere a împrumuturilor garantate de către stat.

• Dacă ne uităm la structura capitalurilor companiilor, observăm cam aceeași poveste: acțiunile listate reprezintă circa 11% din capitalurile companiilor nefinanciare, iar în același timp, dacă ne uităm la populație, activele financiare ale populației sunt preponderent concentrate în depozite bancare și numerar. În general active financiare care oferă un randament mai redus.

• Și, aici, există la nivelul UE acest Savings and Investment Union, un fel de follow-up la planul Draghi care abordează deficiențele evidențiate de planul Draghi. Ce își propune această uniune a economisirilor și investițiilor: să direcționeze mai multe investiții de la populație, de către retail, către piețele financiare, să consolideze sistemul de pensii bazat pe acumularea de capital, armonizarea practicilor de supraveghere care este un alt punct și revitalizarea pieței obligațiunilor corporatiste. Este și un studiu Bruegel: dacă în condițiile actuale s-ar realoca 10% din depozitele populației, din economiile populației la nivelul UE, ar putea genera 416 miliarde de euro în investiții pe piețele de capital ale Uniunii Europene.

• O piață de capital complet integrată în general este esențială pentru competitivitate. Permite o alocare și o mobilizare mai bună a capitalului și a investițiilor private în UE. Aici este în derulare înființarea Uniunii Piețelor de Capital, în UE. A fost un progres lent, dar dacă ne uităm totuși la indicatorul BCE de integrare financiară a piețelor UE se văd ceva progrese. Cu toate acestea rămân piețele de capital în UE foarte fragmentate și există și un studiu FMI, care estimează echivalentul acestei fragmentări la un tarif de 100%, ca impact asupra business-ului.

• Dacă ne uităm din perspectiva companiilor românești și luăm un price-to-book (P/B) value pe indicele principal față de alți indici din regiune observăm că oferă posibilități atractive pentru acționari de a face cash-in, de a monetiza activele prin listare, sau de a strânge capital suplimentar prin investiții. Având în vedere pe de altă parte că este nevoie de investiții, diversificarea produselor românești care merg la export este mică – asta arată că competitivitatea este mai degrabă redusă.

• Se vorbește în același timp de high-tech, dar vedeam că forța de muncă nu prea corespunde acestor aspirații de a exporta valoare adăugată high-tech și dacă ne uităm doar la IT&C vedem că numărul de angajați în IT&C este mai mare decât media europeană. Pe de altă parte, valoarea exporturilor este mai mică decât media europeană. Înseamnă că se produc cu mulți oameni produse cu o valoare adăugată, chiar și pe IT, produse și servicii sub medie.

• Concluzia e că România mai are mult de lucru, probabil ne dăm seama, ca să ajungem la media europeană.

• Să revin un pic la tema prezentării: în general companiile românești se finanțează prin credit comercial. În general au o structură de capital netransparentă, de aici și riscul perceput de finanțatori, ca fiind ridicat, la care se adaugă prima de risc (risk-free-rate-ul) a statului român, destul de semnificativă. Asta implică pentru un business, ca să fie eligibil pentru finanțare, o rată de rentabilitate semnificativă, destul de mare, fie că vorbim de finanțare bancară sau prin intermediul pieței de capital.

• Sistemul bancar, am văzut, are și lichiditate, și capitalizare. Este bine poziționat pentru a finanța business-uri eligibile. Ce s-a făcut progrese și unde este necesar în continuare: investițiile în educația financiară. Pentru a eficientiza alocarea capitalului, inclusiv de către populație. Să aloce o parte și din capitalul pe care îl țin la dobânzi foarte reduse, sau în cash, diversificat către instrumente care ar putea aduce venituri suplimentare pentru pensii – unul din ele este fondul de pensii. În același timp, ar trebui să fie însoțite aceste investiții în educația financiară de stimulente fiscale și proceduri mai simple pentru a avea un efect, rezultate, într-un timp rezonabil de scurt.

• La nivel european, raportul Draghi a mers mai bine pe domenii de aplicare unde s-au aliniat interesele naționale cel mai bine. De exemplu reducerea birocrației, cel puțin în țările din Vest, sau unde a fost o presiune externă pronunțată. De exemplu creșterea cheltuielilor de apărare, unde s-au cam aliniat interesele.

Întrebări și răspunsuri:

Întrebare: Am auzit că există un adevărat fenomen de migrare a unor companii dinspre bănci spre IFN-uri pentru a-și finanța activitatea. Ce știți despre asta?

Răspuns:

• Am văzut o creștere a creditului acordat de instituțiile financiar non-bancare, în general reglementarea este mai blândă în cazul acestora, față de condițiile macroprudențiale impuse băncilor. Desigur, aceasta implică riscuri mai mari din partea lor și implicit dobânzi mai mari la care se împrumută firmele care sunt la început. Pe de altă parte sunt și alte soluții pentru firmele aflate la început, dacă au un business-case bun, un pitch bun, să meargă către private-equity și în altă parte unde își asumă un risc cel care pune banii la bătaie, un risc mai mare și nu are cerințe de reglementare. Astfel, dacă business-ul e coerent, poate fi win-win pentru ambele părți.

Întrebare Gabriel BIRIȘ, Co-Managing Partner Biriș Goran SPARL și Fondator The Tax Institute: Ați pomenit de nevoia de capitalizare a multor companii nebancabile. Oare problema împrumutului asociat nu este cumva exagerată, în sensul că dacă te uiți un pic la natura ei e un fel de cvasi-equity. Dacă noi am asimila împrumutul unui asociat (…) lucrurile nu ar arăta un pic mai bine? Când asistăm clienții la finanțări, banca vine cu cerințe de finanțare: 30% asociatul, investitorul dă 70% creditul… Nu spune niciodată: majorează capitalul social. E suficient un shareholder loan care e subordonat băncii. Dilema mea e dacă nu cumva exagerăm, pe un subiect care defapt nu e o problemă?

Răspuns:

• Pentru companiile bancabile nu este neapărat o problemă. Este o problemă mai degrabă sistemică legată de creditul comercial. Cei care evaluează acel credit comercial nu cred că au instrumentele să se uite la structura de capital și atunci putem la un șoc extern să avem o reacție în lanț pe un lanț de aprovizionare și producție, dacă cineva dă default și se întrerupe lanțul să vedem mai multe companii afectate.

Întrebare: Când scăpăm, să nu mai fie pe primul loc creditul comercial? Nu știu dacă e ceva rău dar pare un alt tip de economie.

• Din nou, acest credit comercial are și anumite… structural se datorează capitalizării reduse sau lipsei de capitalizare, în care nu pot să acceadă la o soluție de capital de lucru și atunci merg la credit comercial. În general, vorbim de companii care sunt mici dar reprezintă sângele unei economii. Companiile mari tind să își asume acest risc, controlând într-o anumită măsură fluxurile. Dar este un risc transferabil dinspre bănci spre sectorul privat. Care la anumite blocaje se poate materializa.

Daniela ILIESCU, Director Executiv al ROPEA și Membru al CA al Patria Bank, Membru al CS al Băncii de Investiții și Dezvoltare

• Un element care determină nivelul atât de redus al sectorului de private equity este lipsa investitorilor instituționali sau privați. Investitorii instituționali care sunt pocket-urile care acumulează aceste resurse private, băncile, companiile de asigurări, fondurile de pensii, la rândul lor sunt aproape absenți în sectorul de private equity, dacă ne uităm în România versus ce se întâmplă în vestul Europei, ca să nu mai vorbim despre SUA.

• Asta este determinată de o combinație între cadrul de reglementare, mindset-ul instituțiilor financiare și poate și al supraveghetorilor și din lipsa de cunoaștere a modului în care funcționează alternativele, cele pe care le oferă alte clase de active cum este private equity, o clasă de active care duce banii direct în economia reală.

• Sectorul de private equity din România este, din păcate, unul subdezvoltat și o spun o serie de indicatori pe care îi măsurăm, comparativ, atât la nivelul pieței locale dar și uitându-ne la indicatorii similari din piețele dezvoltate – Europa mai ales – sau din țările din regiune. Ne uităm în primul rând la nivelul de capital strâns, așa-numitul fundraising, ca procent din PIB și la nivelul investițiilor efectuate ca procent din PIB.

• Statistica ultimilor 5 ani arată că România este de cel puțin 3 ori sub Polonia când e vorba de capital strâns pentru acest sector și de 5 ori când e vorba de nivelul investițiilor efectuate în economie. Când ne raportăm la media Europei, suntem de aproximativ 30 de ori sub Europa la acești indicatori. Asta deși sectorul de private equity din România este operațional de 30 de ani: în 1995 sau 1996 a fost primul fond de investiții care s-a înființat, finanțat de guvernul Statelor Unite ale Americii. Ulterior au existat echipe investiționale care s-au dezvoltat atrăgând finanțare de la investitori instituționali în primul rând sau au existat inclusiv echipe internaționale care au efectuat investiții pe plan local.

• Din păcate, ritmul de dezvoltare al acestui sector a fost mult mai redus decât aș spune evoluția economiei per total.

• În ultimii 5 ani, nivelul capitalului strâns a fost foarte redus cu o mare excepție: 2024 arată o schimbare semnificativă de evoluție și de indicatori raportați. Ce s-a întâmplat defapt: în 2024 s-au raportat peste 250 de milioane de euro de capital strâns de către echipe preponderent cu strategie investițională focusată pe România. Aceste echipe au reușit să raporteze ca defapt fonduri strânse 80% din sumele strânse în ultimii 5 ani. S-a văzut defapt beneficiul existenței unui program semnificativ ca valoare, vorbim de fondul Recovery Equity Fund care s-a înființat în cadrul PNRR și care are un capital de 400 de milioane de euro și care este administrat de European Investment Fund. Acest fond și-a pornit activitatea pe parcursul anului 2022. Este intenționat să fie un fond al fondurilor, are și un evergreen fund. Va funcționa în perpetuitate și din reflow-urile inițial angajate va acorda și va face investiții noi. Astfel, în 2024 au fost anunțate 4 echipe care au reușit să strângă… pe lângă cele aproape 100 de milioane de euro bani alocați din PNRR, plus bani de la alți investitori instituționali, au reușit să mobilizeze aproximativ 100 de milioane de euro bani de la investitori privați. Este o premieră pentru piața românească.

• În trecut, investitorii privați au fost într-adevăr prezenți, dar în procente relativ mici, alocând în principal bani către fonduri de venture capital pentru că per total sumele investite au fost relativ mici. Astfel, peste 50% din fondurile strânse au fost finanțate de fonduri publice, dar fondurile private au reprezentat 35% – evident atât din piața locală cât și internațională.

• O scurtă trecere în revistă a ce s-a întâmplat la nivelul acestui program Recovery Equity Fund: au fost alocate sume către 13 echipe de fonduri de investiții, regionale și locale, din sectorul de venture capital, cât și private equity, investiții de tip mezanin, investiții cu focus către sectorul energetic…

• Ce dorim să arătăm cu aceste statistici: că prin acest instrument, care a fost constituit și creat pentru piața din România, s-au creat premizele ca managerii de fond să strângă, să cumuleze și să atragă alți investitori din surse private, investitori de tip instituțional, cu ajutorul cărora să cumuleze cel puțin 500 de milioane de euro, care vor fi disponibili pentru investiții în sectorul privat, în următorii 5 ani, în România.

• Din analiza pe care am făcut-o noi, uitându-ne la profilul și la strategiile investiționale ale acestor fonduri, putem spune că cel puțin această sumă de 500 de milioane de euro va fi disponibilă pentru investiții în piața din România.

• Uitându-ne puțin înapoi la ce s-a întâmplat în România și ce anticipăm să se întâmple mai departe, comparându-ne și cu piețele dezvoltate, vedem că acest instrument public, acești bani publici au constituit un catalizator foarte important. Au demarat și au creat un impuls în piață care sperăm să se mențină în viitor. Dar dacă ne uităm la structura acestui capital strâns, pentru acest sector, comparativ cu piețele dezvoltate, lipsesc câteva clase de investitori foarte importanți: investitorii instituționali, care în Vest sunt principala clasă de investitor care contribuie la capital, investitori de tip fonduri de pensii cu între 20 și 30% din total capital strâns. Așa-numite fonduri ale fondurilor (fund of funds – n.r.) au un procent similar, iar apoi family offices sau private investors sunt alte categorii importante.

• În România, dar în general în Europa centrală și de est, lipsește o clasă foarte importantă de investitori, fondurile de pensii, deci ca urmare avem și un nivel mult mai redus de dezvoltare.

• De ce considerăm că acest sector investițional este unul foarte important pentru strategia de dezvoltare a economiei României, pe termen lung? Pentru că are un impact pozitiv semnificativ în economie, statisticile acestea locale fiind confirmate și de analizele la nivel internațional. De ex., în SUA, companiile care au investitori de tip private equity sau venture capital reprezintă peste 7% din PIB-ul americii. În Suedia, altă țară unde acest sector e foarte dezvoltat, avem o contribuție permanentă între 3,5 și 4% la creșterea PIB-ului a acestor companii din portofoliul fondurilor de investiții.  De ce? Pentru că fondul de investiții alocă capital, își accelerează creșterea companiilor în care a investit, determinând o creștere mult mai accelerată a veniturilor, a profiturilor, construind mult mai accelerat locuri de muncă față de medie.

• Aceste statistici sunt susținute și de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani în România. Într-un studiu pe care îl publicăm anual împreună cu Deloitte, am efectuat o analiză statistică a numărului de job-uri noi create și a evoluției cifrei de afaceri creată de companiile în care s-a investit de către fonduri de investiții. Astfel, avem o dinamică de +9,1% a acestui subsegment din economie în perioada 2019-2023, în ceea ce privește locurile de muncă nou create. Față de o medie a economiei de +1,2%. Deci un factor de multiplicare și accelerare semnificativ.

• Iarăși, tot în această perioadă de 5 ani s-au creat aproximativ 3 miliarde de euro venituri suplimentare, prin această creștere accelerate. Aceste investiții de tip privat au reușit să creeze campioni locali și regionali de tipul Profi – cea mai mare din Europa centrală și de est, de peste 1,3 miliarde de euro, în sectorul de grocery –, Regina Maria, care a atras un fond internațional de investiții și un mare jucător internațional… Bitdefender… UiPath, care este singura companie de tip unicorn listată și la New York Stock Exchange.

• Ne propunem ca asociație să colaborăm cu toți stakeholderii principali care sunt implicați în această industrie și interacționăm atât cu autoritățile, cât și cu antreprenorii și managerii de fonduri, cu scopul de a dezvolta și a contribui cu idei și cu propuneri legislative, inclusiv pentru a educa antreprenorii și investitorii, pentru a înțelege beneficiile.

• Asociația noastră comasează în momentul de față peste 20 de jucători de tip fonduri de investiții, peste alți 40 de membri asociați care sunt company advisors și companii de consultanță juridică și financiară care interacționează cu sectorul. Ne propunem să comunicăm cât mai mult și cât mai relevant pentru dezvoltarea acestui sector pe termen mediu și lung.

• Într-un scurt exercițiu matematic, dar care poate deveni un plan strategic pe următorii ani ani, ne-am uitat la exemple de succes din regiune. Am făcut o analiză pe ce s-a întâmplat în Polonia în ultimii 10 ani. Am văzut că a raportat sume semnificative de capital strâns în private equity și venture capital în ultimii 10 ani: aproximativ 6 miliarde de euro, care reprezintă 0,07-0,08% din PIB-ul Poloniei. În România acest procent este de 3 ori mai mic, după cum am menționat. Dar am încercat să facem un exercițiu de imaginație: ce ar trebui să se întâmple ca în următorii 10 ani să atingem și noi același capital strâns și ce însemna pentru sectorul de private equity.

• Păstrând parametrii, cu o creștere constantă a PIB-ului în următorii 10 ani, ar rezulta o sumă strânsă de aproximativ 4 miliarde de euro, care ar fi sume disponibile pentru investiții în economia privată, în companiile antreprenoriale. La un calcul estimativ, ar însemna bani alocați către cel puțin 1000 de start-up-uri și peste 350 de IMM-uri, aproximativ 50.000 de locuri de muncă nou create și evident taxe și impozite colectate în plus la bugetul de stat.

• Vedem 3 jucători importanți care să susțină în continuare această creștere. Am dat exemplul programului public Recovery Equity Fund din PNRR, un instrument foarte bun care catalizează investitori și alte surse. Dar astfel de instrumente trebuie să fie unele continue, să existe în mod continuu bani disponibili pentru a fi alocați acestor manageri de fonduri. În același timp, dacă ne uităm la piețele dezvoltate, fără participarea fondurilor de pensii ca investitori semnificativi nu vedem posibilă o scalare la nivelul următor, iar în ultimul rând și investitorii privați care încep să devină mai sofisticați. Încep să existe family offices, investitori privați care sunt interesați de această clasă de active.

• Ca să atingă creșterea pe care ne-o propunem, ccosistemul are nevoie evident de investitori, iar totodată de un cadru legislativ stabil, predictibil și nesofisticat sau nebirocratizat, care să stimuleze operarea la nivel local a unor astfel de jucători.

Întrebări și răspunsuri:

Întrebare: Ați făcut paralela cu Polonia. La ei, în acel deceniu de care vorbiți, a crescut organic, sau au făcut ei, statul, ceva?

Răspuns:

• A existat într-adevăr și un instrument, un vehicul care este al Băncii de Dezvoltare a Poloniei. El a fost înființat aproximativ acum 10-11 ani și a alocat peste 1 miliard de euro către industria de venture capital și private equity. Noi nu avem încă așa ceva, dar de 2 ani s-a înființat Banca de Investiții și Dezvoltare și în strategia pe termen lung există și acest instrument de equity, de capital, și sperăm ca, din perspectivă strategică… El este inclus în planul de afaceri în perioada 2027-2028, iar intenția este ca, într-adevăr, să se creeze și un astfel de vehicul în România. Acel fond Recovery Equity Fund este administrat de o entitate din grupul Băncii Europene de Investiții și Dezvoltare și a acumulat experiență și know-how. Dar este o entitate europeană până la urmă și este important ca și în România să existe atât administratori cât și echipe locale care să administreze acești bani în linie cu strategia și cu sectoarele prioritare de dezvoltare.

• La noi e dificil să facem o prognoză pentru creșterea industriei pentru că se va termina alocarea acelor 400 de milioane de euro, iar în absența unui nou program care să fie pornit deja de acum e greu să menții la 200 de milioane de euro per an acest nivel de fundraising. Anul trecut s-au anunțat 250 de milioane de euro, anul acesta cel puțin 200 de milioane de euro. E un nivel foarte bun, dar nu anticipez ca în absența altor instrumente el să se mențină în următorii 5 ani. În plus, mai există și o anumită ciclicitate (…), iar creșterea pieței locale și a echipelor de administratori va lua ceva timp, va trebui să fie o perioadă de maturizare.

• La nivel de private equity, există fonduri de private equity – care au ca strategie principală investiția în România – cu active sub administrare de aproximativ 800 de milioane de euro. Și mai avem 330 de milioane de euro fonduri de veniture capital. Deci aproximativ 1,2-1,3 miliarde de euro active sub administrare – adică mare parte sunt bani deja investiți, iar o parte sunt bani noi care urmează să fie investiți.

Întrebare: Înțelegem că Banca de Investiții și Dezvoltare a primit în sfârșit autorizare de la Banca Națională?

Răspuns:

• Această autorizare este o chestiune procedurală, dar ce pot să confirm – și ați văzut și din comunicarea publică a echipei de management a BID – este că primele produse sunt operaționale pe piață. Am pornit activitatea băncii cu produse de tip plafoane de garanții de portofoliu. Pentru aceste produse au fost deja transmise expresii de interes din partea băncilor. BID-ul este într-un proces de due-dilligence și urmează ca aceste produse să fie alocate. Deci banca este deja operațională, cu sistemele up-and-running cum s-ar zice.

Întrebare: Ați spus că lipsesc fondurile de pensii – din motive de reglementare sau din ce motive?

Răspuns:

• Este un singur fond de pensii care are 2 investiții în această clasă de active (private-equity). La nivel teoretic, din perspectiva legislației, este posibilă și este de 15-20 de ani investirea în această clasă de active. Problema este că legislația a fost foarte fluctuantă – limită 10%, ba 1%, apoi din nou 10%… Și atunci predictibilitatea și defapt atractivitatea de a investi în această clasă de active este redusă.

Andrei BURZ-PÎNZARU, Partener, Reff & Asociații | Deloitte Legal

• Înainte de a-ți pune problema cum reglementezi, te întrebi de ce ai nevoie.

• Doamna Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), spunea la sfârșitul anului trecut că nu putem să avem succes în economia europeană dacă nu reușim să mobilizăm capitalul privat de o manieră mai eficientă. Au fost declarații despre European Savings Union, despre dorința de mobilizare a sumelor foarte mari din bănci în sensul investițiilor mai eficiente în economia privată.

• Treaba asta pleacă de la o constatare simplă, și anume că fondurile de stat — statul — nu poate finanța în mod eficient singur și, de asemenea, creditele bancare ca unic mijloc de finanțare a economiei private nu sunt suficiente.

• În raportul lui Mario Draghi se mai menționa ceva: ideea unei reglementări mai inteligente. Vorbea raportul de înlăturarea unor obstacole de reglementare care să permită startup-urilor și nu numai să evolueze mai rapid. Sublinia că nu e vorba de dereglementare, ci de a avea balanța potrivită între prudență și inovație. Discuția asta e foarte relevantă pentru România, aș spune, nu numai pentru UE. Mergând înainte, zooming in, există o pagină a UE care vorbește despre simplificarea legislației, o legislație mai puțin împovărătoare, ca element-cheie pentru stimularea competitivității.

• Ca avocat care mă concentrez pe zona pieței de capital, pot să confirm că zona asta e la ani lumină de simpler și lighter. Cam toate actele normative europene însumează mii de pagini de legislație primară și secundară. E foarte mult de muncă până să ajungem la o legislație simplă.

• Să ne uităm la zona de private equity și venture capital. Ce se întâmplă în SUA? Comisia Europeană constată că suntem foarte departe de gradul de dezvoltare din SUA, ceea ce impactează gradul de dezvoltare al economiei în ansamblu. În SUA avem cea mai simplă, cea mai puțin împovărătoare legislație în ceea ce privește fondurile de investiții. Nu spun că e inexistentă, nu spun că nu au obligații, nu spun că nu sunt supravegheați de SEC. Le au, dar, de departe, nu la fel de stricte ca în UE.

• Să ne uităm la „fiul rătăcitor”, la Marea Britanie. Are o legislație care seamănă foarte mult cu cea europeană, are ADN-ul legislației europene, dar și acolo înregistrăm niște propuneri de simplificare a legislației, nu atât de mult ca în SUA, dar un pic mai simplificată decât la nivelul UE. Facem zoom in pe UE și ne uităm la România. România a transpus directiva privind fondurile de investiții (AIFMD – Alternative Investment Fund Managers Directive), dar și aici cu o tușă. În timp ce AIFMD e o legislație care se concentrează pe managerii de fonduri, noi am legiferat nu doar managerii, ci și fondurile, cu precădere pe cele de retail.

• Sigur, nu ar trebui să ne propunem să dereglementăm, ci să reglementăm proporțional, așa încât să avem echilibru între dezvoltare și prudență. Ce vroiam să spun este că loc este. În România ar fi foarte bine dacă am reuși să stârnim o discuție prin care să ne propunem să trecem de la ideea de conformitate la ideea de strategie.

• Legislația din domeniul financiar este foarte complexă. Putem să ne raportăm la ea strict din punct de vedere al conformării — și sunt necesare niște eforturi acolo — sau putem să ne uităm la industria asta ca având un rol potențial strategic și să avem o strategie legată de dezvoltarea acestei industrii, fie că vorbim de actori locali sau de actori din afara României care investesc banii respectivi în România.

• Nu cred că România își poate propune să devină următorul Luxemburg sau Liechtenstein sau chiar Olanda, jurisdicții în care sunt înregistrate foarte multe fonduri. Acolo, cred că au strategie de țară pentru dezvoltarea sectorului respectiv. Nu zic că ar trebui să ne propunem asta, dar dacă ne-am uita la el ca la un sector strategic, am putea să avem o abordare care să dea balanța potrivită între prudență și inovație.

• 20.000 de locuri de muncă s-au creat în România datorită industriei de private equity, echivalentul orașului Buftea — nu e puțin lucru.

• Fondurile de pensii sunt o sursă esențială de capital pe termen lung și avem un gap foarte mare față de SUA (contribuție la private equity, n.r.). La nivel european, 19%-20% din fondurile de private equity vin din fondurile de pensii. Bani ar fi: Pilonul II totalizează vreo 33 de miliarde și se estimează că va ajunge la 60 de miliarde în următorii cinci ani.

• De ce ar avea sens să se investească în fonduri de tip private equity, din punct de vedere al randamentului? Statisticile ne arată că la nivelul anului 2023 un randament mediu net de aproape 17% în Europa. E un gap pozitiv de circa 10% față de bursă, obligațiuni și fondurile de pensii din România. Incentive există; există și aliniere din prisma orizontului de timp cu fondurile de pensii.

• Care sunt problemele: limitele pe Pilonul II sunt teoretic 5%, în realitate 1%, dacă nu se implică statul sau dacă nu avem PNRR în ecuație. Dacă nu investești suficient de mult, se poate să nu aibă sens investiția (costurile de pregătire să fie prea mari, n.r.).

• Cred că ar merita să ne mai uităm la legea prin care am reglementat fondurile de investiții alternative, dacă putem să îmbunătățim ceva. Dacă România reglementează mai dur fondurile, acestea se vor înființa în alte jurisdicții. Legislația e uniformizată doar pe manageri.

• Ar ajuta claritate din perspectiva reglementării pe modul în care se evaluează investițiile fondurilor de pensii în fonduri de private equity. Trebuie lucrat și la percepția de risc, la nivelul autorității.

• Ca soluții, noi propunem modificarea legislației care să permită această alocare de 5%, care să creeze suficientă masă critică pentru fondurile de pensii, precum și o serie de modificări la legislația secundară. Se poate lucra la partea de transparență și diseminare regulată a KPI-urilor de performanță. Și administratorii de fonduri de pensii au nevoie de date istorice ca să poată să-și ia deciziile investiționale în cunoștință de cauză.

• Modele de bune practice din alte țări. În Croația, vorbim de fonduri de pensii care pot să investească până la 5% în private equity, cu o expunere reală de circa 3%. În Italia s-au stipulat facilități fiscale pentru investițiile în private equity prin sisteme de pensii; statul încurajează investiția. Există o inițiativă la nivel european – Trust Investors Network. Pentru România, primele două sunt mai plauzibile.

• În România există o comunitate de investitori: persoane care dispun de un anumit nivel de fonduri, nu sunt neapărat milionari, dar au o aplecare spre investiții și investesc cu precădere în startup-uri. Din acest punct de vedere, a considera anumite beneficii fiscale pentru astfel de investitori ar fi un lucru benefic pentru economie.

• Așa cum la nivel european ni se spune că economiile europenilor trebuie să lucreze pentru economia locală, și în România ar fi bine. Depunând banii în bănci, facem într-un anumit fel asta, dar bursa și fondurile de investiții sunt mijloace foarte eficiente pentru acest lucru. Exemple regionale și europene există și arată că este posibil, eficient și profitabil.

• Putem să implementăm aceste lucruri dacă avem curaj legislativ, coerență politică și susținere instituțională.

Ați vorbit despre simplificare. Comisia flutură acest steag. Așteptăm să mergem pe varianta europeană, așteptăm să facă ei sau facem și noi?

• Dacă nu se simplifică la nivel european, noi nu putem face. Regulamentele europene nu le poți modifica. La directive, uneori se lasă la latitudinea legiuitorului național, deci acolo putem să ne uităm să vedem dacă ne-am exercitat dreptul de a prevedea ceva. Ce putem să facem: să ne uităm la legislația pe care o avem în afara dreptului european. Acolo avem libertate să reglementăm cum dorim.

Care este riscul ca aceste investiții să eșueze?

• Fondurile de investiții sunt sume de bani atrase de fund manageri. Dacă nu reușește să administreze bine, nu va mai avea șansa să repede experiența. Piața este principalul factor de reglare a acestor fonduri.

• Avem în România exemple de echipe de manageri de fonduri de succes, care au reușit mai multe runde de atrageri de fonduri. Dacă nu administrau bine, nu ar mai fi reușit. Sunt convins că există și eșecuri în această industrie.

Ați putea da două exemple de simplitate între legislația europeană și cea americană?

• Da, e vorba despre ușurința cu care investitorul investește.

• Un exemplu este cel legat de obligațiile ce i se impun fondului, nu administratorului de fond: sunt foarte puține în SUA. În Europa avem legislație pentru administratori care se repercutează și asupra fondurilor, iar în România avem legislație pentru fonduri.

Este legislația din România mai restrictivă decât cea din alte state europene?

• Nu întotdeauna. Există și în restul UE diverse autorități care pot să fie mai stricte sau mai puțin stricte. Dau cazul BaFin-ului, autoritatea din Germania, care e cea mai strictă probabil din UE.

• La fel de adevărat însă e că Germania a fost foarte progresistă când e vorba de a reglementa lucruri de care România vorbește timid, cu stigmă: activele digitale. Germania are legislație de acest tip de ani de zile. Poți să ponderezi conservatorismul autorității, care are ca rol principal protecția consumatorului/investitorului — e firesc ca autoritatea să fie sceptică și preocupată de conformitate — dar le poți combina și cu stimularea inovației.

• În ultimii doi ani de zile a existat o deschidere și din partea ASF. S-au discutat diverse ipoteze de îmbunătățire a cadrului legislativ.

***

AGENDA:

Sándor BENDE, Președinte, Comisia pentru industrii şi servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

Alexandru NAZARE, Ministrul Finanțelor

Reprezentant, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (TBD)

Radu HANGA, Președinte, Bursa de Valori București 

Cosmin PĂUNESCU, Șef Serviciu Supraveghere Prudențială, Autoritatea de Supraveghere Financiară

Nicoleta FORFOTĂ, Membru în Consiliul Director – AmCham Romania / Corporate Bank Head – Citibank

Ciprian DASCĂLU, Economist-Șef și Director de Cercetare BCR

Andrei BURZ-PÎNZARU, Partener, Reff & Asociații | Deloitte Legal

Daniela ILIESCU, Director Executiv al ROPEA și Membru al CA al Patria Bank, Membru al CS al Băncii de Investiții și Dezvoltare

Gabiel BIRIȘ, Co-Managing Partner Biriș Goran SPARL și Fondator The Tax Institute

Andreia – Magdalena SURCEL, Membru al Directoratului FRC

***

Moderator: Constantin RUDNIȚCHI, Jurnalist

***

Partener instituțional:

Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

Parteneri:

AmCham Romania

Biriș Goran SPARL

BCR

Raiffeisen Bank

eMAG

Asociația Cronica Europeană

Deloitte

***