VIDEO / Prof. Dr. Ing. Horia IOVU, Prorector, POLITEHNICA BUCUREȘTI: Foarte puțin se folosește gândirea critică, chiar și cea mai complexă ecuație poate fi explicată prin exemple simple

18 septembrie, 2025

Principala carență din învățământul preuniversitar este accentul pus pe memorizare, avertizează Horia Iovu, prorector, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

În continuare, memorizarea este primordială în pregătirea la aproape toate disciplinele. Foarte puțin se folosește gândirea critică, susține el, adăugând că elevii ar avea de câștigați dacă ar fi stimulați să gândească și dacă sunt ajutați să înțeleagă.

”Îmi aduc aminte cu plăcere de cursul de chimie fizică făcut de mine în facultate în urmă cu mulți ani. Chimia fizică este o disciplină la granița dintre chimie și fizică, complicată, cu multe ecuații și eram în fața situației de a învăța ecuația Clausius-Clapeyron, care descrie relația dintre presiunea vaporilor și temperatură pentru o substanță pură. Nu nu ni s-a demonstrat ecuația, nici nu ni s-a cerut să o învățăm pe dinafară, ni s-a dat un exemplul pe care mi-l amintesc și acum.
Și anume: dacă mergeți la munte, la 2.000 de metri altitudine, veți observa că apa nu mai fierbe la 100 de grade Celsius, ci la o temperatură mai mică. De ce? Pentru că presiunea este mai mică, aerul este mai rarefiat, odată de altitudinea este mai mare. Și atunci am ținut minte dependența dintre temperatură și presiune”, a exemplificat el.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Capitalul uman: Educația – stringența economiei. Ce livrează sistemul de educație de la școală la universitate – pregătire, adecvare la economie, soluții la problema momentului”, organizată în 16 septembrie de CursdeGuvernare.ro, la ASE-Academia de Studii Economice din București. – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.

Redăm în continuare principalele declarații:

Evident învățământul superior este beneficiar al pregătirii din învățământul preuniversitar. De aceea ne interesează ce în învățământul preuniversitar și am dori să influențăm în mod pozitiv ce se întâmplă în preuniversitar.

O să spun în primul rând, ce lipsește în preuniversitar. Aș discuta despre ce facem cu cei care vin la școală, cu elevii care vin, cu părinții care își doresc performanță și educație de performanță pentru copii lor. Vorbesc din perspectiva de tată de elev în clasa a 7-a, și din cea de beneficiar, în învățământul superior, a ceea ce se întâmplă în preuniversitar.

Important este modul în care se face predarea și evaluarea în preuniversitar. Aici este o nevoie stringentă de a face training cu profesorii. În sarcina profesorilor punem foarte multe lucruri, așa trebuie să fie, colegii noștri trebuie să fie încărcați de răspunderea pe care o au în pregătirea copiilor, dar pe de altă parte trebuie să le asigurăm și un training adecvat. Dacă doar le cerem nu vor putea face față la provocările specifice din această perioadă.

Aici mă refer la modul de predare. Principala carență care se pune în preuniversitar este accentul pus pe memorizare. În continuare această parte de memorizare este primordială în pregătirea la aproape toate disciplinele. Foarte puțin se folosește gândirea critică, care ar însemna foarte mult pentru un elev din preuniversitar: modul în care este stimulat să gândească într-o anumită împrejurare și mai puțin să memorizeze.

Sigur, aceste lucruri vin din perioada comunistă, pentru că atunci infrastructura (în învățământ) era deficitară, nu erau bani de investiții, și atunci învățământul era centrat pe memorie și pe cunoștințele de bază. Lucrurile s-au schimbat și este păcat să nu folosim această metodă.

De exemplu, acum suntem într-o perioadă de constrângeri financiar – bugetare, care au o anumită abordare în gândirea critică. Un profesor ar putea pune copiilor o problemă în care o primărie cu fonduri limitate trebuie să aleagă o anumită investiție dintre: un parc, un spital, sau un centru sportiv. Voi copii, ce gândiți, ce ați face voi?

Și atunci, copii iau mai întâi informația, la nivelul cunoștințelor lor, ce înseamnă investiția în fiecare dintre cele trei posibile ținte. Apoi să discute pe grupuri despre avantajele și dezavantajele fiecărei investiții. Și apui să existe o alegere și o decizie asumată la nivelul copiilor: facem spitalul, sau parcul, sau centrul sportiv.

Acest mod de a-i stimula pe copii să gândească critic este ceea ce cred că lipsește în prezent. Din păcate în cea mai mare parte a cazurilor, profesori evaluează memoria, evaluează cunoștințele acumulate de elev prin memorizare.

Din păcate, această lipsă de educație prin gândire critică se transmite de multe ori și în învățământul universitar. Și aici se merge de foarte multe ori pe partea de memorizare deși investițiile în infrastructură sunt foarte mari. Există infrastructura necesară pentru a-i pune pe copii să gândească, să experimenteze.

Îmi aduc aminte cu plăcere de cursul de chimie fizică făcut de mine în facultate în urmă cu mulți ani. Chimia fizică este o disciplină la granița dintre chimie și fizică, complicată, cu multe ecuații și eram în fața situației de a învăța ecuația Clausius-Clapeyron, care descrie relația dintre presiunea vaporilor și temperatură pentru o substanță pură. Nu nu ni s-a demonstrat ecuația, nici nu ni s-a cerut să o învățăm pe dinafară, ni s-a dat un exemplul pe care mi-l amintesc și acum.

Și anume: dacă mergeți la munte, la 2.000 de metri altitudine, veți observa că apa nu mai fierbe la 100 de grade Celsius, ci la o temperatură mai mică. De ce? Pentru că presiunea este mai mică, aerul este mai rarefiat, odată de altitudinea este mai mare. Și atunci am ținut minte dependența dintre temperatură și presiune.

Am să dau un exemplu și din științele economice. În învățământ se abordează cunoștințele economice, dar la modul teoretic. Ce este PIB-ul, ce este inflația – se învață pe dinafară. Nu se abordează probleme practice, cum construiesc un buget de familie, ce înseamnă un credit pentru acest buget…

Cred că, în prezent, lipsește abordarea profesorilor prin gândire critică și trainingul specific, dar mă refer și la atitudinea profesorilor. Chestiunea de atitudine cred că este cea mai importantă. Atitudinea înseamnă să mă gândesc dincolo de interesul propriu, să mă gândesc și la interesul general. Problema este întâlnită și în învățământul superior.

Sunt profesori în învățământul superior care nu cunosc o limbă străină. Unii nici nu au plecat măcar o dată în străinătate să vadă ce se întâmplă în altă parte. Și atunci atitudinea este inflexibilă, de respingere a unor schimbări, care trebuie făcute. Nu avem încotro., căci altfel rămânem în urmă.

Am beneficiat de o bursă Tempus, după 1990 și am văzut cum era în străinătate și am dorit să facem șiaici ceva la fel.

Repet, investițiile în universitățile noastre le arată comparabile cu cele occidentale. Problema este a atitudinii. O să dau un exemplu din grădina mea. Am încercat să construiesc aici ce am văzut în alte părți. Am creat un grup de cercetare, oameni care s-aui preocupat, am adus investiții foarte mari. M-am confruntat cu atitudinea.. Trebuie să vii să-ți faci munca ta, programul tău, cu gândul să produci ceva. Eu aș da o lege care să nu permită să fii cadru în învățământul superior, dacă nu ai un stagiu, un contact substanțial cu străinătatea.

Este problema izolării, nu avem contacte suficiente cu colegii din străinătate. Și atunci când vin niște schimbări…. facem valuri.

Pe de altă parte, eu valorizez foarte mult învățământul dual, unde gândirea critică își are locul meritat. Am început să înrolăm candidați pentru învățământul dual, unde experiența companiilor este extraordinar de importantă. Și aici am avut opoziție importantă, tot din cauza atitudinii. Ce ne trebuie nouă să ne învețe companiile, ce, noi nu știm?! Această atitudine extrem de dăunătoare și duce la rezistența la schimbare.
Ca să aducem colegii noștri în această paradigmă a schimbării este nevoie de training.

Faptul că avem fonduri necheltuite pe programul Erasmus spune foarte mult. Bine, pentru că mobilitățile de in-coming sunt deocamdată destul reduse, încă cei din străinătate nu găsesc mediul propice pentru a se dezvolta.

Dar foarte dureros este faptul că, și pe mobilitățile out-coming avem probleme, sunt multe mobilități c are se oferă dar nu sunt suficient de mulți studenți care să participe. De ce? Iarăși revin la atitudine, care nu este suficient de deschisă către a vedea și altceva, către schimbare.