VIDEO / Robert BERZA, Director Executiv, Edge Institute: Piața muncii viitorului înseamnă flexibilitate de învățare

18 septembrie, 2025

Piața muncii viitorului înseamnă flexibilitate de învățare. Tinerii se așteaptă ca școala viitorului să le dezvolte capacități de analiză și gândire. În plus, o flexibilitate a programei ar trebui să-i ajute pe copii să fie mai bine pregătiți pentru orice vine peste 10-15 ani, explică Robert Berza, director executiv Edge Institute.

Concluziile de mai sus reies din dintr-un studiu IPSOS comandat de think-tank, despre așteptările românilor cu privire la școală și școala viitorului.

„La fel, o așteptare ca programa școlară să fie constant adaptată la nevoile și cerințele pieței muncii. E genul de proces care nu trebuie să dureze cicluri lungi. Anumite zone de programe trebuie să se schimbe la câțiva ani, nu la un deceniu. Tot ce ține de integrarea cunoștințelor digitale, platforme digitale, pentru că orice va fi în viitor, cu siguranță va fi digital”, a declarat el.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Capitalul uman: Educația – stringența economiei. Ce livrează sistemul de educație de la școală la universitate – pregătire, adecvare la economie, soluții la problema momentului”, organizată în 16 septembrie de CursdeGuvernare.ro, la ASE-Academia de Studii Economice din București. – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.

Redăm în continuare principalele declarații făcute:

Cred că e important să-i întreb și pe români ce-și doresc de la școala și ce-și doresc de la școala viitorului. Acest studiu este despre asta, despre percepția lor despre școala astăzi și școala în viitor.

Ca think-tank credem foarte mult în beneficiile transformării digitale și mai ales în zona de educație, un capitol care ne interesează foarte mult.

Românii consideră digitalizarea un lucru pozitiv. E o creștere față de anul trecut (am făcut aceeași măsurătoare cu IPSOS) 70% față de 63%. Percepția legată de digitalizare este clar mai jos la nivel de cunoștințe digitale versus infrastructură și digitalizarea din mediul privat: 3,5 din cinci pe cunoștințe digitale și la nivel de servicii publice digitale 3,5 din cinci.

Când se autoevaluează scorurile sunt destul de jos. Aici unul din semnalele de alarmă e legat de părinți care sunt undeva la 3,4 din cinci. E clar că educația digitală nu trebuie să se oprească doar la școală. Copiii au nevoie de îndrumare mai ales în afara școlii de părinți și e clar că ei nu sunt pregătiți.

La nivel de cifre și penetrare a internetului, dispozitivele deținute și accesul acestora e aproape de 100%, la nivel de utilizare a smartphone-ului, a internetului. Doar 15% au acces limitat sau deloc la un smartphone.

I-am întrebat ce notă acordă școlii în general. Nu e chiar media cu care ți-ai dori să vină copilul acasă (6,7 n.r.). Legat de atribute ale școlii, apropo de așteptările lor, sunt câteva lucruri care sar în ochi. Cred că au legătură și cu piața muncii aici. Văd că în prezent școala îi ajută să se pregătească pentru o carieră de viitor – vedem un 33%, puțin în scădere pe viitor. Destul de interesant că 31% cred că școala îi învață pe elevi că prin muncă se obțin rezultate, dar percepția lor e că în viitor nu va mai fi așa – e o scădere abruptă, de la 31% la 22%.

Legat de diplomă, în zona de universitar: 27% văd că școala te duce către o diplomă, în viitor percepția e că doar 15% mai văd relevantă diploma.

La nivel de școala viitorului sunt o grămadă de atribute pe care le văd în interacțiunea copiilor cu școala, de la utilizarea diferitelor platforme până la programă școlară cu conținut adaptat sau dezvoltarea abilităților esențiale de gândire critică. Aici, contra curentului, datele arată o scădere pe gândire critică însă așteptarea e ca digitalizarea să ajute.

Un lucru care la nivel de așteptare este în creștere este ca profesorul să-și îmbunătățească cunoștințele în zona de digital pentru că obiceiurile de consum s-au schimbat.

E clar că s-au schimbat niște așteptări între resursele fizice de acum și resursele digitale. Văd în viitor tot ce ține de conținutul digital mult mai relevant în procesul de învățare, dar mai ales o schimbare puternică către flexibilitatea unei programe. Așteptarea e ca programa să fie mai mult adaptată copiilor personal sau pe cohorte, ritmul de predare va fi diferit, la nivel de adaptare, sarcinile complexe trebuie să scadă.

În viitor se așteaptă să facă mai multă școală acasă, prin intermediul platformelor digitale cu care vor să interacționeze.

La așteptarea de schimbări în viitor, sunt de subliniat mai ales personalizarea sau flexibilitatea atât a programei cât a tipului și ritmului de predare.

Când i-am întrebat ce notă dau digitalizării în școală, e același 6,7. O notă de trecere, dar care poate fi îmbunătățită.

La nivel de percepție a folosirii instrumentelor digitale în școli, atât elevii cât și profesorii văd un impact pozitiv pe care platformele sau dispozitivele l-ar aduce proceselor de învățare. Așteaptă mai mult de la utilizarea lor. Aici aș sublinia rolul de avocați pe care profesorii îl au. Studiul arată că tehnologia le va face viața mai ușoară și așa o percep.

La nivel de bariere, vestea bună e că nu e una foarte puternică, sunt câteva grupate în jurul a 35%-33%-30%, majoritatea sunt legate de bariere psihologice: dependența de dispozitive digitale sau reducerea interacțiunii directe, scăderea focusului și astea sunt bariere cu care cred că se poate lucra într-o lume digitală cu platforme de învățare în care copilul este ghidat și are feed-back constant cu siguranță aceste bariere pot fi doborâte.

La nivel de așteptare, românii așteaptă în general cam de la toată lumea genul acesta de schimbare, mai ales familiile cu copii. Așteptări sunt de la inspectorate sau de la școli, care multe dintre ele au o destul de mare independență astfel încât să adapteze programa către un tip de predare mai aproape de așteptările elevilor și părinților. Pe de altă parte, și părinții în sine sunt responsabili pentru o educație digitală. Ei nu se văd prea tare în această postură.

Am încercat să-i întrebăm care este rolul AI în procesul de învățare. Sunt niște așteptări clare și benefice pentru elevi: o alternativă mai ieftină decât meditațiile. O aplicație bine făcută poate să crească nivelul educației. Platforme care să ofere feedback, să-i ajute în timpul unor probleme de matematică, de exemplu. Aplicații cu învățare game-ificată sau biblioteci virtuale cu conținut mai mult decât în cărți.

Rolul AI în procesul de învățare: Inclusiv profesorii și părinții care au copiii la școala de stat văd AI ca un avantaj puternic în zona de alternativă în procesul de învățare față de meditații. Există o diferență foarte mare de percepție a celor care au copiii la școala privată sau de stat apropo de adaptarea planului de lecții la nivelul fiecărui elev – e o așteptare destul de mare la nivelul de școală de stat. Profesorii identifică o potențială barieră, pierderea contactului uman, dar văd în AI un ajutor, le reduce stresul și volumul de muncă.

Am construit o piramidă a acțiunilor dezirabile inclusiv la nivel de generații. O mare parte este în continuare legată de infrastructura și utilizarea infrastructurii: în anumite cazuri e văzută extrem de importantă; suntem în urmă în anumite cazuri inclusiv la nivel de dotare; dar e clar că vine în valul doi bucata de digitalizare sau modernizare a tipului de conținut în procesul de învățare, diferite platforme, creșterea cunoștințelor digitale.

Se conturează niște concluzii, așteptarea românilor este să trecem de la infrastructura digitală pe care o avem astăzi la o pedagogie inteligentă, modernă și folosirea diferitelor tipuri de aplicații care personalizează învățarea și utilizarea AI.

Părinții cu copii sunt motorul ascuns al digitalizării. Văd beneficiile și pot fi transformați în niște campioni ai schimbării.

E un paradox al percepției, da educația viitorului se poate baza pe optimismul din mediul rural. La nivel declarativ oamenii înțeleg că poate tehnologia le dă o șansă suplimentară de acces egal cu toți ceilalți care au o altă realitate economică.

Digitalizarea este văzută ca aliat, nu povară, inclusiv de profesori.

Piața muncii viitorului înseamnă flexibilitate de învățare. Se vede așteptarea dezvoltării unor capacități de analiză și gândire critică pentru viitor. O flexibilitate a programei ar trebui să-i ajute pe copiii să fie mai bine pregătiți pentru orice vine peste 10-15 ani, nu cred că știe să ne spună cineva ce va fi atunci. La fel, o așteptare ca programa școlară să fie constant adaptată la nevoile și cerințele pieței muncii. E genul de proces care nu trebuie să dureze cicluri lungi. Anumite zone de programe trebuie să se schimbe la câțiva ani, nu la un deceniu. Tot ce ține de integrarea cunoștințelor digitale, platforme digitale, pentru că orice va fi în viitor, cu siguranță va fi digital.