Justiţia europeană a confirmat miercuri cadrul juridic ce guvernează transferurile de date personale între UE şi SUA. Anularea reglementării a fost solicitată de un deputat francez.
Tribunalul Uniunii Europene (una din cele două componente ale Curţii de Justiţie a UE, alături de Curtea de Justiţie) a respins recursul în anulare depus în 2023 de parlamentarul francez Philippe Latombe.
Această decizie în primă instanţă confirmă că, ”la data adoptării deciziei atacate, Statele Unite asigurau un nivel adecvat de protecţie a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeană către organizaţii stabilite în această ţară”, arată un comunicat al CJUE citat de AFP, citat de Agerpres.
Acordul privind transferul de date personale între UE şi SUA, numit Data Privacy Framework, a fost adoptat în 2022 – 2023.
El a vizat înlocuirea celor două dispozitive precedente care fuseseră invalidate de justiţia europeană, Safe Harbor în 2015 şi Privacy Shield în 2020, după recursuri introduse de militantul austriac pentru protecţia datelor Max Schrems.
Philippe Latombe, specialist în chestiuni tehnologice, solicitase în nume propriu anularea ‘Data Privacy Framework’ de către justiţia UE, argumentând că acest cadru juridic nu respectă deplin regulamentele UE privind datele personale şi că ar avantaja interesele GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft).
Demersul deputatului francez s-a bazat pe un articol din Tratatul UE ce permite ”oricărei persoane fizice sau juridice” să se opună în termen de două luni ”actelor normative care o privesc în mod direct”.
Latombe afirmase că acordul îl împiedică să se opună în Franţa colectării de date personale de către servicii aparţinând companiilor americane, precum Google şi Microsoft.
Un prim recurs al alesului francez depus în procedură de urgenţă fusese respins în 2023, dar justiţia europeană acceptase să judece dosarul pe fond.
(Citește și: TikTok a trimis în China datele personale ale utilizatorilor europeni – amendă de 530 mil. euro)
****