În perioada 2023 – 2024, profitul brut al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva s-a prăbuşit cu peste 83%, iar premiile nejustificate acordate în perioada 2021–2023 au generat un prejudiciu estimat la peste 46 de milioane de lei, menționează raportul elaborat de Corpul de Control al Ministerului Mediului după verificările făcute la Regie.
”Rezultatele sunt extrem de grave: pierderi financiare masive, prime nejustificate acordate în direcţii cu pierderi, fonduri speciale gestionate defectuos şi suspiciuni care au dus la sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În urma acestor concluzii, ministra Diana Buzoianu a transmis astăzi raportul corpului de control către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată într-un comunicat transmis marți de Ministerul Mediului.
”Acest raport confirmă o realitate ascunsă sub preş ani de zile: pierderi economice tolerate, lipsă de control, complicităţi locale şi o cultură organizaţională care nu mai serveşte interesul public”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul mediului, citată în comunicat.
„Constatările controalelor efectuate de Corpul de Control justifică pe deplin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea continuării cercetărilor pentru fapte cu caracter penal, precum şi declanşarea urgentă a procesului de reformă structurală a RNP – Romsilva”, se arat[ ]n comunicat.
Raportul indică și posibile fapte de corupție. Principalele constatări
Controlul a vizat patru direcţii esenţiale: evoluţia indicatorilor financiari, gestiunea resurselor umane şi a cheltuielilor de personal, utilizarea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, precum şi gestionarea fondului de accesibilizare.
- ”Rezultatele obţinute evidenţiază disfuncţionalităţi majore şi un management profund deficitar. În ceea ce priveşte performanţa financiară a Regiei, concluziile sunt îngrijorătoare. În perioada 2023–2024, profitul brut s-a prăbuşit cu peste 83%, de la 251,9 milioane lei în 2023 la doar 42,2 milioane lei în 2024. Comparativ cu anul 2022, scăderea este şi mai dramatică, de aproape 90%. Această tendinţă negativă reflectă lipsa unor mecanisme eficiente de control, alocarea defectuoasă a resurselor şi o toleranţă sistemică la ineficienţă”, se menționează în comunicatul de presă.
- Pe întreg intervalul 2020–2024, şase Direcţii Silvice (DS) – Bistriţa Năsăud, Constanţa, Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Tulcea – au înregistrat pierderi financiare în fiecare an, însumând zeci de milioane de lei. Alte patru direcţii (Caraş-Severin, Gorj, Maramureş şi Sălaj) au avut pierderi consistente în cel puţin doi ani consecutiv.
- ”Deşi vedem clar pierderi uriaşe în mai multe direcţii silvice an după an, au fost acordate în mod nejustificat prime şi calificative de «foarte bine» şi «bine» angajaţilor din direcţiile respective. De exemplu, în 2021 şi 2022, s-au acordat premii în valoare de peste 25 de milioane de lei în direcţii care cumulau pierderi de aproape 70 de milioanede lei. În total, conform raportului corpului de control, premiile nejustificate acordate în perioada 2021–2023 au provocat un prejudiciu estimat la peste 46 de milioane de lei. Este o realitate care, pur şi simplu, nu poate fi trecută cu vederea pentru că arată un mod disfuncţional în care pădurile noastre sunt gestionate pentru a se da bonusuri şi tot felul de alte beneficii”.
- Raportat la suprafaţa fondului forestier administrat, discrepanţele de performanţă între direcţii sunt inexplicabile. În 2024, DS Arad (101.000 ha) a raportat o pierdere de peste 14,7 milioane lei, în timp ce DS Argeş (112.000 ha) a înregistrat profit brut de peste 3,6 milioane lei. Aceste diferenţe indică un management neperformant în mai multe structuri teritoriale.
- ”Au fost analizaţi inclusiv indicatori precum cheltuieli de personal/cifra de afaceri. Rezultatele sunt halucinante. Există direcţii întregi în care, ani la rând, cheltuielile cu personalul au depăşit cifra de afaceri. Un exemplu din cadrul raportului: la nivelul Direcţiei Silvice Constanţa, în anul 2024, cheltuielile de personal au depăşit de aproape 3 ori cifra de afaceri (289,59%)”.
- Analiza fondului de conservare şi regenerare a pădurilor – o componentă esenţială pentru viitorul pădurii – indică, de asemenea, un haos contabil. ”Deşi în anul 2024 soldul fondului era aparent pozitiv (389 milioane lei), transferurile interne şi dezechilibrele dintre direcţii au generat un deficit real de peste 24,7 milioane lei. Conform datelor raportate, în mai mulţi ani, între 2020–2024, soldul fondului a fost negativ, ceea ce ridică semne de întrebare serioase privind gestionarea acestor resurse”.
(Citește și: Reorganizarea Romsilva – din 41 de direcţii silvice rămân 12, din 99 directori, doar 12)
****