17 iulie, 2025

Bugetul prezentat miercuri de Comisia Europeană (Cadru Financiar Multianual 2028-2034) a stârnit ample nemulțumiri. Fermierii deplâng reducerea cu aproximativ 30% a subvențiilor agricole. Germania și Țările de Jos au respins categoric creșterea cheltuielilor. Europarlamentarii europeni sunt revoltați de perspectiva de a fi excluși din gestionarea fondurilor, iar autoritățile regionale din Europa sunt nemulțumite că nu vor mai putea negocia direct la Bruxelles fondurile de care au nevoie.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat imediat după prezentarea propunerii de buget că majorarea acestuia este „inacceptabilă”. Berlinul se opune și planurilor privind taxe europene aplicate marilor companii.

Guvernul francez este deja în pragul colapsului din cauza unui buget național de austeritate. Efortul ministrului francez al Conturilor Publice, Amélie de Montchalin, de a prezenta situația ca pe o „reducere a contribuției Franței la Bruxelles”, spune totul despre cum este perceput bugetul de 2.000 de miliarde al Ursulei von der Leyen în Franța, notează Euractiv.


Asta în condițiile în care propunerea Comisiei prevede o creștere de 70% a bugetului propriu de funcționare, într-o perioadă în care economia stagnează, iar bugetele naționale sunt tensionate aproape peste tot în UE.

Totodată, Guntram Wolff, președintele think-tank-ului Bruegel, atrage atenția că bugetul pentru apărare nu este unul prea ambițios: „131 de miliarde de euro, deși sună mult, trebuie privite în perspectivă. Pe o perioadă de șapte ani, asta înseamnă 18,7 miliarde de euro pe an. Așadar, mesajul transmis de bugetul UE este clar: apărarea rămâne în principal o responsabilitate națională.”

Principalele nemulțumiri ale capitalelor europene

Jurnaliștii străini au identificat o serie de probleme privind propunerea de buget a Comisiei, care vor întâmpina opoziție.

  • Reducerea drastică a fondurilor pentru PAC și coeziune

Politica Agricolă Comună (PAC) a fost cel mai afectat capitol – valoarea sa reală a fost redusă cu aproximativ 30%.


În bugetul actual, PAC și coeziunea reprezintă fiecare circa o treime. În noul Cadru Financiar Multianual (CFM) propus de Comisie, capitolul 1, unde intră coeziunea și agricultura, are alocări de 865 miliarde euro, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din bugetul total. Propunerea de reducere a PAC a stârnit furia fermierilor (mai ales în Franța) și a beneficiarilor fondurilor de coeziune, precum Polonia.

  • Legarea fondurilor de reforme specifice

Acest lucru este văzut de mulți ca o tentativă de „renaționalizare” a bugetului UE și de centralizare a puterii la Bruxelles. Chiar și membri ai Partidului Popular European (PPE), din care face parte von der Leyen, au criticat propunerea.

Europarlamentarul PPE, Siegfried Mureșan (România), a scris pe Twitter: „Noi, Parlamentul European, nu putem accepta ca bugetul UE să devină suma a 27 de agende naționale, contradictorii pe termen lung.”

  • Germania și Țările de Jos vor opune rezistență


Este puțin probabil ca Germania și Țările de Jos să accepte creșterea bugetului, chiar dacă aceasta ar fi necesară pentru a rambursa împrumuturile din pandemie. Ministrul olandez de Finanțe, Eelco Heine, a avertizat că bugetul propus este „prea mare” și că trebuie luate „decizii dificile” (adică reduceri).

  • Problema cu Ucraina și opoziția Ungariei

Ungaria, în special, este îngrijorată că Fondul Global va sprijini în mod disproporționat aderarea Ucrainei.

„Propunerea Comisiei Europene este nu doar nedreaptă, ci imposibil de negociat. Ungaria rămâne fermă: ne vom proteja familiile – Bruxelles trebuie oprit!”, a scris premierul ungar Viktor Orbán, pe X.

  • Taxe noi

Deși cea mai mare parte a bugetului va proveni din contribuțiile proprii ale statelor membre ale UE, Comisia a propus, de asemenea, trei noi taxe care vizează deșeurile electronice, marile companii și produsele din tutun, precum țigările și trabucurile, potrivit Politico. În prezent, aceste bunuri sunt taxate individual de fiecare stat membru, care păstrează veniturile pentru sine.


Scopul este de a genera între 25 și 30 de miliarde de euro pe an, care vor fi folosiți pentru a rambursa datoria comună a UE contractată pentru a finanța redresarea post-Covid.

Bugetul pe 2028-2034, relativ modest în comparație cu actualul buget, dacă sunt eliminate plățile pentru împrumuturile din pandemie

Tehnic, bugetul propus de Comisie pentru 2028-2034 este mai mare. Suma totală propusă, de puțin sub 2.000 de miliarde de euro, este mai mare atât în termeni nominali, cât și reali (dacă se ține cont de inflație) decât bugetul actual, care se ridică la aproximativ 1.300 de miliarde de euro la prețurile actuale.

Totuși, o metodă mai corectă de a compara cifrele bugetare este ca procent din venitul național brut (VNB) al UE – adică venitul total obținut anual de cetățenii europeni. În termeni de VNB, noul buget propus reprezintă 1,26%, față de 1,13% în prezent – mult sub cei 2% așteptați de analiști, dar totuși semnificativ.

În plus, aproximativ 0,1% din VNB-ul UE – adică circa 25 de miliarde de euro pe an – trebuie alocat pentru rambursarea fondului de redresare post-pandemie „NextGenerationEU”, finanțat prin datorie comună UE.

Rambursarea dobânzilor și a principalului pentru acest fond de 650 de miliarde de euro este prevăzută să înceapă în 2028, exact anul în care intră în vigoare noul CFM.

Aceasta înseamnă că CFM-ul propus de Comisie reprezintă, în esență, 1,15% din VNB, cu doar 0,02 puncte procentuale peste bugetul actual, dacă excludem serviciul datoriei.

Mai mult, această propunere va suferi cu siguranță modificări în următorii doi ani de negocieri. Dacă acestea vor avea amploarea celor rezultate în urma negocierilor pentru actualul exercițiu bugetar UE, asta ar însemna că dimensiunea totală (efectivă) a viitorului CFM va scădea la 1,09% (1,15 – 0,06), sub actualul 1,13%, potrivit calculelor jurnaliștilor Euractv.

”Conform calculelor noastre, această cifră ar însemna totuși aproximativ 1.700 de miliarde de euro – adică cu circa 400 de miliarde mai mult decât bugetul actual”, scriu ei.

Cum este structurat bugetul/ Principalele diferențe față de cel actual

Bugetul a fost „simplificat” în mai multe moduri. Principalul ar fi că numărul de „capitole” sau categorii mari de finanțare a fost redus de la șapte la patru. Al patrulea pilon – cel administrativ – este folosit pentru plata funcționarilor.

Celelalte trei capitole sunt complet noi, deși includ multe scheme de finanțare deja existente:

  1. Capitolul 1: 865 de miliarde de euro pentru planuri de parteneriat naționale și regionale – aici vor fi comasate Politica Agricolă Comună (PAC) și Politica de Coeziune. În locul lor, Comisia va propune fiecărui stat membru un plan de plăți personalizat, legat de reforme și de respectarea statului de drept. (similar cu NextGenEU, dar nu e finanțat prin datorie comună și include mai mult implicarea regiunilor).
  2. Capitolul 2: Fondul pentru Competitivitate – 410 miliarde de euro – folosit pentru „asigurarea lanțurilor de aprovizionare, creșterea inovației și conducerea cursei mondiale pentru tehnologii curate și inteligente”.
  3. Capitolul 3: Fondul European Global – 200 miliarde de euro – va include ajutor umanitar și sprijin pentru reforme și investiții în țările candidate la aderarea la UE.

Alte aspecte financiare prezentate de Comisie, dar care nu sunt incluse în propunerea propriu-zisă de buget

Comisia a propus și două regimuri de finanțare care, tehnic, nu fac parte din următorul CFM:

Un plan de împrumuturi „Catalyst Europe” în valoare de 150 de miliarde de euro – Comisia va folosi capacitatea sa de a obține împrumuturi ieftine de pe piețele de capital pentru a oferi împrumuturi statelor membre care altfel ar plăti dobânzi mai mari. Aceste împrumuturi vor fi folosite pentru investiții în infrastructura energetică, tehnologii strategice, apărare și alte sectoare esențiale. („Catalyst Europe” seamănă cu mecanismul „SAFE” de 150 de miliarde, dar cu mai puțin accent pe apărare și achiziții comune).

O „Rezervă pentru Ucraina” de 100 de miliarde de euro – aceasta, a spus von der Leyen, va fi „alimentată” din actualul „Mecanism pentru Ucraina” pentru a sprijini reconstrucția țării devastate de război.

(Citește și: ”Video / Viitorul Buget al UE – prezentat de Ursula von der Leyen – schimbare severă de filosofie. Ce direcții vor urma banii Europei în deceniul dificil care ne așteaptă”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: