Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a respins planul de reorganizare propus de conducerea Romsilva, întrucât reducerea celor 1.200 de locuri de muncă solicitată viza în principal pădurari. După acest eșec așteptat, Mircea Fechet cere demisia mai multor directori, care, „ani la rând, au asistat la declinul Regiei Naţionale a Pădurilor”, și preia la minister procesul de reorganizare.
”Există o singură metodă prin care însănătoşim Romsilva: să plece acasă toţi cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naţionale a Pădurilor! Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiţii şi Comercial”, a scris pe Facebook, Mircea Fechet.
Planul nu respectă niciunul dintre principiile stabilite
Acesta se aşteaptă ca ”toţi directorii de la Direcţiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plus valoare adusă Regiei, să îşi scrie demisiile şi să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp”.
”Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos! Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am respins propunerea pe care am primit-o din partea conducerii Regiei, căreia i-a luat o săptămână să schiţeze un plan de redresare mult mai puţin ambiţios decât ce are nevoie acum Romsilva. Un plan prin care, până la sfârşitul anului, 1.200 persoane şi-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, şi care a luat în calcul inclusiv tăierea unor posturi vacante”, a mai transmis ministrul Mediului.
Astfel de măsuri nu salvează Regia, cel mult prelungesc momentul până se atinge pragul dezastrului, mai spune ministrul:
”Nu am acceptat propunerea Regiei pentru că nu respectă niciunul dintre principiile pe care le-am anunţat şi care sunt pilonii de bază pe care vreau să aşezăm noua structură pe care o creionăm la Romsilva: eficienţă, respect pentru munca oamenilor din teren, care ţin instituţia în picioare, plusvaloare! Voi veni cu un plan curajos, prin care să aplicăm formula managementului performant tuturor direcţiilor silvice, pentru că ştiu că acest lucru este posibil, iar eu sunt convins că soluţiile pe care le-au găsit directorii de Direcţii Silvice pe plus, cu care am avut o discuţie foarte bună azi, vor da rezultate”, a mai transmis ministrul Mediului.
”Romsilva are nevoie de o reformă profundă, nu de măsuri superficiale”
”Ce îmi doresc este să sprijinim şi să îmbunătăţim activitatea pădurarilor, nu să le punem beţe în roate, nu să le punem securea deasupra capului. Nu voi întârzia în a corecta dezechilibrele legislative care au permis situaţii inexplicabile, care sfidează bunul-simţ. Lucrăm la modificarea Statutului Personalului Silvic, care elimină definitiv privilegiile. De asemenea, creionăm Hotărârea de guvern care transformă în literă de lege principiile pe care le-am anunţat pentru noua structură a Romsilva. Nu dau înapoi niciun milimetru de la ce mi-am asumat, pentru că Regia şi Direcţiile Silvice trebuie conduse de profesionişti, de oameni care au arătat că ştiu ce au de făcut. Şi nu mă voi opri până nu mă asigur că pădurile noastre au un aliat de nădejde în Romsilva”, a mai transmis ministrul Mediului.
Scandalul primelor – 178 de mil. de lei, valoarea acestora, în 2024
Primele plătite de Romsilva în anul 2024 au fost de aproximativ 178 de milioane de lei, ceea ce înseamnă cel puţin 10% din valoarea totală a cheltuielilor cu salarizarea, conform datelor prezentate de ministrul Mediului.
”Solicitarea mea a fost ca toate bonusurile să fie tăiate. Eu cred că fiecare leu pe care îl primeşti în cont trebuie să fie un leu muncit, indiferent dacă iei 100.000 de euro sau dacă iei 5.000 de euro, eu cred că nu există niciun motiv pentru care în 2025 o persoană să primească în cont alţi bani decât cei ce îi se cuvin ca urmare a salariului. Din acest motiv, suntem obligaţi să modificăm legea privind statutul silvicultorilor, iar acest proces a demarat deja în interiorul ministerului, şi în paralel am dispus conducerii executive să renegocieze contractul colectiv de muncă, un lucru extrem de complicat şi să elimine toate aceste bonusuri”, a explicat Mircea Fechet.
”În 2025 nu vreau să văd niciun ordin de plată în dreptul căruia să scrie bonus la pensionare sau bonus cu altă ocazie”, a mai declarat ministrul.
Nu vor fi eliminate în nicun caz tichetele de masă, a completat Mircea Fechet.
”Putem evalua fiecare astfel de spor şi cred că putem singuri să ne dăm seama, fără a fi silvicultori sau economişti, dacă un anumit spor e de bun simţ sau nu e. Pentru nişte condiţii periculoase de muncă, pentru nişte condiţii vătămătoare, sporurile nu le-a inventat Romsilva. Dacă îmi spuneţi că nu ştiu ce bucătar ia un spor pentru că e stresat la locul de muncă, eu cred că bucătarul se poate descurca foarte bine şi fără spor. Iar dacă nu-i convine, se poate angaja bucătar la restaurantul de peste drum”, a completat ministrul Fechet.
”Dacă ne uităm la cifre, putem să observăm că primele ce au fost plătite în anul 2024, aproximativ 178 de milioane de lei, dacă citesc bine din memorie, înseamnă cel puţin 10% din valoarea totală a cheltuielilor cu salarizarea în Regie, respectiv 1,8 miliarde. Doar prin eliminarea acestor sporuri avem o economie de 10% la costurile cu salariile, ceea ce, în opinia mea, poate să însemne un procent semnificativ”, a subliniat ministrul.
Angajați ai Romsilva, prime de sute de mii de lei, la pensionare
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat în urmă cu 10 zile că sunt sute de persoane de la Romsilva care au beneficiat de prime de pensionare de 500.000 de lei, adică 100.000 de euro. El a anunţat că i-a convocat pe reprezentanţii Regiei, săptămâna viitoare, la minister, şi discută şi de reorganizarea Regiei, deoarece unele direcţii silvice au pierderi.
Romsilva a explicat ulterior că personalul silvic beneficiază de un bonus în momentul pensionării, „egal cu de minimum cinci ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportat de angajator”, conform Statutul Personalului Silvic, votat în Parlament, promulgat şi publicat în Monitorul Oficial.
„Acest bonus a fost prevăzut încă din anul 1992, în primul Statut al Personalului Silvic, adoptat la un an după înfiinţarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Conform legislaţiei în vigoare, respectiv Statutul Personalului Silvic, votat în Parlament, promulgat şi publicat în Monitorul Oficial, personalul silvic beneficiază de o gratificaţie în momentul pensionării, „egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator”. Prevederea legală, obligatorie pentru administratorii pădurilor de stat sau private, a fost transpusă în Contractul Colectiv de Muncă în urma negocierilor cu sindicatele din silvicultură, fiind prevăzut, la momentul pensionării, un bonus între 2 şi 10 salarii brute, în funcţie de vechimea în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Beneficiarul plăteşte, pentru aceste sume, toate taxele, impozitele şi contribuţiile legale, ca orice alt venit salarial”, a explicat administrația Romsilva.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a înregistrat, în perioada 2019 – 2023, un profit brut cumulat de 792,65 milioane lei, din care 716,71 milioane lei au mers către bugetul de stat.
La înfiinţarea sa, în anul 1991, Regia avea 46.472 de angajaţi, administra circa 6,3 milioane hectare fond forestier, în timp ce, la finalul anului 2023, erau angajate 14.189 de persoane şi administra 3,12 milioane hectare proprietatea publică a statului.
Societatea mai asigura servicii silvice pentru alte circa 1,2 milioane de hectare fond forestier aflate în alte forme de proprietate și administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale şi 16 herghelii şi depozite de armăsari.
(Citește și: Ministerul Mediului declanșează reorganizarea Romsilva – Direcțiile pe pierdere vor fi desființate, numărul directorilor va fi redus drastic)
****