Add Your Heading Text Here

2 februarie, 2021

Până marți, în România au ajuns 948.149 de doze de vaccin anti-Covid de BioNTech/Pfizer și 36.000 de la Moderna, dintre care au fost deja administrate peste 700.000. Majoritatea persoanelor deja vaccinate, 79%, sunt din categoria vulnerabililor, adică au peste 65 de ani, sunt bolnavi cronici, persoane cu handicap și rezidenți ai unor centre sociale, a declarat marți locotenent colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatul campaniei naționale al celei mai ample campanii de vaccinare.

România se află pe locul 4 în Uniunea Europeană ca acoperire vaccinală anti-coronavirus – cu o rată de 3,75% – după Malta (6,29%), Danemarca (4,66%) și Irlanda (4.05%):


Situația vaccinărilor:

721.184 doze administrate, la un număr de  598.135 persoane din care:

  • 475.086 persoane vaccinate cu 1 doză
  • 123.049 persoane vaccinate cu 2 doze.

Situația programărilor:

începând cu data de 3 februarie şi până pe 14 aprilie, sunt programate pentru imunizare:

  • 574.544 de persoane pentru doza 1
  • 931.331 pentru rapel.

Dintre aceste programări:

  • prin call center au fost efectuate 104.832
  • prin intermediul medicilor de familie şi curanţi – 170.129
  • individual direct în platformă 78.642
  • prin intermediul angajatorilor prin cont de persoană juridică – 278.637
  • Medicul coordonator a precizat că 164.000 de doze de vaccin Pfizer sunt în stoc.

Alte date furnizate în conferința săptămânală de presă referitoare la situația vaccinării:

  • Distribuția celor 36.000 de doze de vaccin Moderna va începe miercuri, 3 februarie, iar din 4 februarie va putea începe imunizarea.
  • La nivel național, sunt 578 de centre de vaccinare deschise, iar alte 180 de centre urmează să fie deschise în februarie.
  • Din totalul centrelor, 269 pentru etapa I, 212 pentru etapa a II-a şi alte 97 gestionate de MApN şi MAI. Cele 212pentru etapa a II-a au 337 de fluxuri ce asigură o capacitate de imunizare a aproximativ 20.220 de persoane.
  • În rândul cadrelor didactice, peste 27.000 de persoane – reprezentând 14% dintre cei care și-au exprimat dorința – au fost vaccinate. 110.000 de cadre didactice sunt programate la vaccinare.
  • O nouă tranșă de vaccinuri Pfizer-BioNTech, de 163.800 de doze, va sosi în România în perioada 8-15 februarie.
  • Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului vor decide care sunt categoriile de persoane eligibile pentru a li se administra vaccinul AstraZeneca, în funcție de vârstă. Mai multe țări au decis ca acest ser să nu fie inoculat persoanelor peste 65 de ani.
  • 1.826 de doze de vaccin au fost aruncate până acum din diverse motive – deteriorarea flacoanelor, temperatură necorespunzătoare – ceea ce reprezintă un procent de 0,24% din totalul de doze distribuite.
[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

 

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: